EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Foarte bun si foarte bine pozitionat pentru calatorii
Săptămâna trecută m-am întors de la acest hotel în care am petrecut o săptămână de vis. Am ales acest hotel după review-urile și stelele de pe TripAdvisor, 4,5 stele. Înainte să plec în vacanță, am aflat că era cotat la 2 stele și m-am speriat un pic. În Grecia am mers tot timpul la 4 și 5 stele si numai cu All Inclusiv. Deci, ar fi fost prima data când mergeam la un hotel mic și doar cu mic dejun.
Când am ajuns dimineață, camera a fost gata într-o oră.
Cu toata nebuneala asta cu zboruri anulate sau întârzieri (noi eram plecați de acasă de mai bine de 14 ore, cu trenul din Iasi pana la aeroportul din Bucuresti, în aeroport am așteptat câteva ore bune pana să plecăm), așa că eram destul de obosiți când am intrat în camera și am dormit câteva ore.
După ce ne-am trezit, ne-am lasat pijamalele pe pat gândindu-ne ca n-o să mai intre nimeni în camera. Când ne-am întors de la cină, paturile erau aranjate, făcut din nou curățenie, iar pe pat au lasat niște cutii mici în care erau câte ceva dulce. Iar asta s-a întâmpla în fiecare seara.
Nici la 4-5 stele nu am întâlnit niciodată să se facă curățenie de 2 ori pe zi, să se schimbe lenjeriile de pat la câteva zile și mici atenții lăsate pe pat.
In camera exista un seif gratuit si un frigider bar plin cu sucuri, apa si bere pe care, daca le consumai, le plateai. Preturile erau afisate pe bar.
Micul dejun era mai mult decât ok pentru noi. În fiecare zi aveau ouă fierte, două feluri de cașcaval, 3 feluri de salam sau șuncă, iaurt, legume, masline și fructe. Ce schimbau erau placintele cu spanac, brânză și în fiecare zi aveau altceva la desert. Sucurile ok, iar cafeaua era perfecta pentru noi, in sensul ca nu era foarte tare.
Un alt criteriu pentru care am ales acest hotel, a fost ca noi am vrut să stăm în Argostoli și, cu o mașină închiriată, sa ajungem în orice colt al insulei cu ușurință, Argostoli fiind în centrul insulei.
Am închiriat o mașină de la IonianCars Kefalonia pentru 6 zile. Am plătit 336 de euro și am reușit să facem câte o plaja în fiecare zi. Am fost la Antisamos Beach, Myrtos Beach, Petani Beach, Xi Beach. Am vizitat Assos, Agia Efimia, Sami, Poros și am urcat si la Ainos National Park. Din Agia Efimia am făcut și o excursie de o zi pe Insula Ithaka. In apropiere de hotel este portul de unde am luat ferry către Lixouri (8,50 euro pentru o mașină și 2 persoane), iar în jumătate de ora am ajuns în port. De acolo ajungi in 15 min pa plaja Xi, Megas Lakkos, Lepada... Pozele sunt facute cu telefonul mobil, iar calitatea nu este foarte buna, dar daca reusesc sa scriu un review si cu locurile frumoase descoperite in Kefalonia cu masina inchiriata, atunci voi atasa fotografii facute cu o camera DSLR.
Seara ieseam la cina in centru, cam 6-7 min pana la taverne, iar plimbarile pe esplanada erau foarte placute.
Una peste alta, hotelul a fost o alegere reușită, este un hotel potrivit pentru cei care vor să viziteze frumusețile acestei insule.
despre SERVICII
Cred ca era o afacere de familie, prea erau atenti cu toate si cu tot
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Hotelul nu are plaja
Trimis de danutiasi in 17.07.22 19:06:24
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Am facut o excursie de o zi din Zakynthos in Kefalonia
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (danutiasi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 38.18412920 N, 20.48746208 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun revenit pe site, cu impresii, după câțiva ani de pauză
-
Mutat în rubrica "Aggelos Hotel, ARGOSTOLI" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 08218&hid=27589.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.
Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
@webmasterX: Da, este corectă poziționarea. Mulțumesc!
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@danutiasi: O alegere inspirata si se vede interesul lor pentru multumirea clientilor. Iar privelistea de la micul dejun, de vis, tocmai buna sa incepi o noua zi. Mi-au placut (cum aratau tartele, si cred ca erau si delicioase. Foarte inspirat si modul in care erau pastrate fructele, adica la frigider, incat sa nu se strice, dar sa fie si racoritoare. In ceea ce priveste micile "dulcegarii" de pe pat, un gest mic dar care face mult.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu:
Într-adevăr, priveliștea de la micul dejun a fost de neuitat. Tartele erau chiar gustoase și cam tot ce era acolo avea gust bun.
Vă mulțumesc pentru ecoul și votul dvs.
Vă doresc tot binele din lume
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)