Impresii și recomandări [pag. 1020 / 3984]
Afișate impresii [10191 - 10200] din total 39836 impresii de CĂLĂTORIE
Descoperă Țara Hațegului / HAȚEG [HD]
- MAI, 2019
- de: Safta Radu [23.05.19]
- RECOMANDĂ
Călătorii cu peripeţii prin Ţara Haţegului
Cele patru zile pe care le-am petrecut în Ţara Haţegului n-au însemnat doar relaxare la pensiunea Retezat din Râu de Mori, unde am fost cazaţi, în primele două zile vremea a ţinut cu noi, ne-a permis să hoinărim şi să vizităm câteva obiective turistice destul de cunoscute, cărora le-au fost dedicate review-uri de calitate, scrise de useri consacraţi ai saitului AFA, dar despre care am să scriu şi eu câte ceva astăzi. Noi am ajuns la Râu de Mori într-o zi de duminică, [...] — vezi review [+24 poze]
Mânăstirea Râmeț / RÂMEȚ & CHEILE RÂMEȚULUI
- MAI, 2019
- de: tata123 🔱 [23.05.19]
- RECOMANDĂ
Mănăstirea Râmeț – sub protecția Cerului și a Naturii
Ne aflăm în aceeași frumoasă zonă a munților Trascău, într-un anotimp de renaștere a regnului vegetal, de mângâiere a sufletului uman și de stabilire a unor noi priorități în perioada de timp care urmează. Natura a fost generoasă cu acest areal geografic, peisajele sunt superbe, Cerul acoperă tot ceea ce cuprindem cu ochiul, Soarele mângâie cu raze calde, de asfințit, întreaga suflare. Cu circa 10 ani în urmă am mai vizitat lavra mănăstirească de pe valea Geoagiului [...] — vezi review [+20 poze]
Peștera & Cascada Vadu Crișului / ȘUNCUIUȘ [BH]
- MAI, 2019
- de: Rox.Patrik [22.05.19]
- RECOMANDĂ
Peștera și Cascada Vadul Crisului
La aproximativ 40 km de Oradea pe drumul spre Cluj se afla rezervația naturală Defileul Crisului Repede. Într-o zi de duminica deoarece aveam drum în Oradea ne-am decis să vizitam zona. Am văzut eu cu ceva timp in urmă ceva poze și mi s-a părut frumoasa zona. Din localitatea Vadu Crisului am urmărit indicatoarele Peștera Vadu Crisului și am parcat imediat după ce am trecut peste Crisul Repede, unde erau parcate mai multe mașini. Am urmărit traseul marcat cu punct [...] — vezi review [+6 poze]
Descoperă Rovinj / ROVINJ
- MAI, 2019
- de: dana_tm [22.05.19]
- RECOMANDĂ
Rovinj - un oras incredibil
La sfarsitul lunii Aprilie aveam cateva zile libere, asa ca am hotarat ca vrem sa vedem marea... cea mai apropiata de Timisoara fiind in Croatia. Am ales o destinatie la intamplare, Rovinj, nu prea stiam multe, doar ca seamana cu Venezia, ceea ce a fost suficient pentru luarea unei decizii... Am facut 9 ore si jumatate pe drum, dar parca nici nu le-am simtit, de cand am intrat in Croatia peisajul era atat de frumos, incat nici nu ne-am dat seama ca ajunsesem deja... in Rovinj am vazut cel [...] — vezi review [+8 poze]
Vacanța în Istanbul / ISTANBUL
- MAI, 2019
- de: sebigeanina [22.05.19]
- RECOMANDĂ
Mini-vacanță la Istanbul, prima zi
Salutare AFA! Ajunși cu bine la Raymond Hotel Sirkeci Istanbul - vezi impresii, după un drum lung și obositor, a trebuit să ne schimbăm planurile de acasă cu altele din cauza faptului că am ajuns mult mai târziu decât planificaserăm (aici încă odată s-a adeverit vorba noastră socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg). După o binemeritată pauză de masă și odihnă, am ales să vizităm în prima zi Basilica Cisternă, Hagia Sophia și Palatul Topkapi și spre [...] — vezi review [+22 poze]
Descoperă Chișinău și împrejurimile / CHIȘINĂU
- MAI, 2019
- de: Yersinia Pestis [22.05.19]
- RECOMANDĂ
Despre Chișinău
Când: 18-19.05.2019 Cum: cu auto, pe relația Mărășești-Tecuci-Bârlad-Crasna-Huși- Albița-Leușeni-Hâncești-Chișinău. Devine că sunt vreo 250 de km, șosea bună, inclusiv în Rep. Moldova, am plecat la 6 dimineața din poartă și la ora 10,32 eram ajunși la hotel, în Chișinău. De ce: pentru că despre Republica Moldova se vorbește în fel și chip, de cele mai multe ori ca și cum ar fi departe, ca dezvoltare, de România. Pe de altă parte, Chișinăul era ceva inedit [...] — vezi review [+27 poze]
Unde mâncăm în Brăila și împrejurimi / BRĂILA
- MAI, 2019
- de: Zoazore [22.05.19]
- RECOMANDĂ
Veniți, privighetoarea cântă!
privighetoarea.com Adresa:strada Grădinii Publice nr. 20 A Restaurantul „Privighetoarea" a fost construit în 1870. El a intrat în declin, a rămas în paragină pe la mijlocul anilor 1980. Atunci s-a luat hotărârea amenajării aici a secţiei de Etnografie a Muzeului Brăilei. Condiţiile au fost improprii pentru păstrarea exponatelor, astfel că la începutul anilor 1990 secţia a fost închisă şi aşa a rămas de atunci ani buni. După ce a fost ani buni secţie a muzeului, [...] — vezi review [+33 poze]
Tulcea, poarta Deltei Dunării / TULCEA
- MAI, 2019
- de: KSV [22.05.19]
- NURECOMANDĂ
Am fost... pe doc!
Stimați prieteni, bine v-am regăsit! Nu v-am mai stresat cu nimic de la minunata întîlnire AFA 2019 și pînă acum, așa că iată acum m-am hotărît să vă arăt ceva inedit, asta în cazul în care stimații domni administratori vor avea bunăvoința să-mi accepte, articolul, . Dacă mulți dintre dv. se laudă cu locuri magnifice în care și-au petrecut vacanțe de dimensiuni sau bugete relative, eu mă voi, lăuda, cu munca mea. Fac acest lucru, întrucît astfel de imagini [...] — vezi review [+13 poze]
Descoperă Ohrid / OHRID
- MAI, 2019
- de: felixtm [21.05.19]
- RECOMANDĂ
Ohrid, Perla Macedoniei de Nord
Ohridul se afla la sud-vest de Skopje si la vest de orasul Bitola, populatia majoritara este alcatuita din macedoneni dar mai gasesti si albanezi si turci. Descoperirile arheologice indica faptul ca Ohrid este una dintre cele mai vechi asezari din Europa, doar lacul avand 3 milioane de ani. Este un oras dragut, in centru exista cateva stradute cu magazine, restaurante, baruri si supermarket-uri. Se spune ca in Ohrid ar fi 350 de biserici, am intrebat ghidul si mi-a spus ca - acum nu mai sunt [...] — vezi review [+26 poze]
Parcul dendrologic Gurghiu / REGHIN [MS]
- MAI, 2019
- de: Dana2008 [21.05.19]
- RECOMANDĂ











