ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.11.2011
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Baia Mare
ÎNSCRIS: 26.07.11
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 7 zile
familie cu copii
3 AD. + 1 COPII -- v: 4 [ani]

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Concediu in Medulin

Ilustrație video-muzicală
Jelena Rozga & Klapa Iskon - Ljubit cu te kako bog zapovida
TIPĂREȘTE

Dupa indelungi cautari pe net, am decis sa ne petrecem concediul din 2010 la mare, in Croatia, in sudul peninsulei Istria, in statiunea Medulin. Am cautat:(1) sa avem plaja cu nisip (atat cat e posibil in Croatia), (2) sa avem un oras mare aproape, (3) sa existe destule restaurante (terase), (4) sa nu fie prea departe de Baia Mare.

Drumul l-am facut in 2 etape, in prima am mers pana la Zalakaros (Ungaria, in sudul Balaton-ului), unde am stat 3 nopti. Aici e o statiune de felul celor din Hajduszoboszlo sau Sarvar (vezi impresii), a fost frumos si aici, detalii poate alta data. In a doua etapa, am mers pana in Rijeka, iar de acolo pe coasta de est a Istriei, crezand ca vom merge pe un drum spectaculos, pe malul marii. Nu a fost chiar asa, drumul e foarte ingust si cu multe curbe, trece prin multe localitati, marea nu se vede prea bine si a fost destul de obositor.

In Medulin am ajuns pe la 4 dupa-masa, ne-am cazat aici: istriensonne.de/ferienwoh ... ung/is0004.html (un site cu informatii foarte bune despre Medulin este aici:erikas-fewo.de, in limba germana). Am avut noroc la cazare, apartamentul mai ramasese liber exact 7 nopti la sfarsitul lui iunie si proprietara ne-a facut o reducere substantiala cu conditia sa mergem in perioada respectiva (am facut rezervarea pe la sfarsitul lui aprilie).

Medulin-ul e de fapt un fost sat de pescari. E destul de mare (ca intindere), are cel putin 2 mini-supermarketuri (Konzum), posta, banca, benzinarie, farmacii, ATM-uri. Centrul istoric (daca se poate numi asa) e foarte mic, cu stradute inguste si cu sens unic, case vechi, are si o biserica impozanta in varful unui deal. Peisajul natural nu e foarte spectaculos, e in schimb un loc preferat de familiile cu copii mici. Sunt putine hoteluri, 2-3 mai mari si multe altele mai mici. Sunt in schimb foarte multe pensiuni si apartamente private, cu preturi pornind de la 40-50Euro pentru un apartament cu 1 sau 2 camere (50-60Euro, in varf de sezon). Atentie, taxele de statiune nu sunt incluse intotdeauna in pret, la fel si pentru aer conditionat e posibil sa se ceara bani in plus. Se pot rezerva si pensiuni mai indepartate de mare (sunt ceva mai ieftine) deoarece accesul la plaja e posibil cu masina iar parcarea e gratuita. Pentru cumparaturi mai consistente (aprovizionare cu apa, bere, fructe, iaurturi etc.), Pola e la 15 minute distanta si are Kaufland, Lidl, Billa sau Plodine (se poate plati cu card la oricare din ele).

O harta a Medulin-ului, cu cartiere, obiective mai importante si numere de case este aici: medulin.com.hr/mapaMedulina.pdf

Plaja e destul de cunoscuta si e situata (vezi harta) pe partea de nord a golfului Bijeca (Uvala Bijeca), intre peninsula Kasteja si limba de pamant. Noi am fost cazati cam la 800 metri de ea, in cartierul Burle, o zona linistita. In prima zi am mers pe jos pana la plaja, dupa aceea am descoperit ca putem ajunge si cu masina, exista o parcare gratuita foarte mare in apropiere. O chestie interesanta e ca plaja incepea sa se aglomereze abia dupa ora 10 dimineata, cum noi mergeam pe la 8:30, gaseam locuri libere fara probleme.

Plaja e intr-adevar cu nisip (pe o mare portiune), nisipul nu e chiar atat de fin ca si cel de la Mamaia, dar e ok. E destul de ingusta si e gratuita. Se pot inchiria umbrele si sezlonguri, noi am preferat sa stam pe patura, la umbra pinilor. La intrarea in apa exista o centura de vreo 10-15 m de pietre, apoi iar e nisip. Adancimea apei nu depaseste 50-80 cm in tot golful Bijeca, poti merge sute de metri prin apa si de abia trece de buric, asta e un mare avantaj pentru familiile cu copii mici. De asemenea golful e protejat de valuri (exista o centura de bancuri submarine la vreo 3-400 m in larg), marea a fost linistita tot timpul cat am stat acolo. Apa era calda (24-25 grade, la sfarsit de iunie), probabil tot din cauza adancimii mici. Se poate face snorkeling, marea e plina de pesti si e destul de limpede, exista si crabi, am vazut chiar si mici creveti. Nu sunt arici de mare (cel putin in zona in care am stat noi, langa intrarea in camping), deci papucii de apa sunt optionali (eu nu am avut, sotia si copilul, da).

Plaja e destul de curata, nu e foarte aglomerata (la sfarsitul lui iunie), din ce am citit pe net, in iulie si august e mai mare inghesuiala. Sunt multi nemti, sloveni, croati, unguri, italieni etc. Pe plaja exista multe terase si baruri, un aprozar, o multime de chiosculete de unde se poate cumpara inghetata, porumb fiert, sandwich-uri, se pot inchiria hidrobiciclete etc. In partea dreapta a plajei se intinde campingul Medulin, cu plaja din nisip amestecat cu pietre, mai apoi cu stanci (aici sunt si multi crabi). In stanga sunt plaje care tin de hoteluri (sunt 2-3 mai mari), erau tot gratuite cand am fost noi, sunt din pietre mai mici si rotunde, apa e mai curata aici si mai adanca (nu este nisip).

In statiune exista multe restaurante cu terase, este ceva mai ieftin sa mananci la cele mai indepartate de plaja. In jurul orei 13:00 sau 14:00, terasele sunt aproape goale, de obicei se aglomereaza dupa ora 18:00. Preturile sunt in Kuna (1Euro ~ 7,2Kuna), la unele terase poti plati si in Euro, cursul de schimb e destul de bun in comparatie cu cel oficial. La masa un fel principal incepe de la 50-60Kuna, pizza e ceva mai ieftina, bauturile sunt scumpe (bere la halba 400ml - 15Kuna, suc la 330ml - 18Kuna (!)). Se poate comanda si apa minerala la litru, cost ~ 21Kuna/litru). Noua (3 adulti si un copil) un pranz ne iesea pe la 240-280 Kuna cu tot cu bacsis. In statiune, inghetata costa 5Kuna (1 glob), se mai pot cumpara si felii de pizza sau sandwich-uri de la unele brutarii.

Ca si distractii: se pot inchiria hidrobiciclete, barci (cu ghid sau fara). Se poate merge cu un trenulet prin toata statiunea, exista o statie si langa intrarea in camping. Se pot face excursii cu barca cu fund de sticla (Glassboot), a costat 190Kuna doi adulti si un copil, a durat cam o ora jumatate. Pe fundul marii nu se vede mare lucru, in schimb traseul trece pe langa cateva insulite din golf. Se mai pot face si excursii de o zi pana in apropiere de Porec, pranzul e inclus in pret, sunt mai multi nene care se plimba pe plaja si ofera asa ceva. Noi n-am mers, ne-am gandit ca pustiul e inca prea mic pentru asa o excursie lunga. Se mai poate zbura cu avion de agrement (28 Euro pentru 15 minute, aeroportul e la 5 minute de Medulin). Se mai pot face excursii (cu masina proprie) in Pola sau in alte statiuni mai mici din zona. Noi am fost in Banjole si Pjescana Uvala (cam 15-20 minute distanta de Medulin, cu masina). Acolo nu sunt plaje de nisip, apa e mai limpede si are culori mai frumoase, in schimb papucii de apa sunt necesari. Sunt statiuni destul de mici, plajele nu sunt prea mari, sunt mai aglomerate decat plaja din Medulin. Exista si un parculet de distractii in apropiere de camping, preturile sunt destul de piperate.

In concluzie, pentru o familie cu copii, Medulin-ul e una din alegerile potrivite. Noua ne-a placut foarte mult si am revenit si in anul urmator, tot cam in aceeasi perioada.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de cortez in 08.11.11 09:44:14
Validat / Publicat: 08.11.11 11:07:14
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CROAȚIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 20019 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cortez); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Crabii erau destul de numerosi in zona portului din Medulin.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22700 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

webmaster
[08.11.11 11:16:36]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

webmaster13
[08.11.11 13:20:42]
»

Melodia atasata se poate sterge/schimba!

cortezAUTOR REVIEW
[08.11.11 14:00:37]
»

@webmaster13: Melodia e OK.

cortezAUTOR REVIEW
[08.11.11 15:29:19]
»

Am vazut ca se obisnuieste, asa ca adaug si cateva link-uri utile pentru Croatia:

AdriaForum - adriaforum.com/kroatien - forum german cu o multime de informatii legate de Croatia

Temperatura apei marii - vrijeme.hr/aktpod_e.php?id=more_e¶m=

Taxe autostrada - kroatieninfo-news.de/maut ... sche-autobahnen

Plaje Croatia - crobeaches.com/en

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / CROAȚIA
[08.11.11 17:17:06]
»

@cortez: Bun review! Interesant este ca am fost tot in iunie, anul trecut la Verudela Beach and Villa Resort (cred ca stii statiunea) unde a fost suuper ok!

cortezAUTOR REVIEW
[09.11.11 08:30:51]
»

@johnnyredlabel: Am auzit de Verudela (in cautarile mele pe net), stiam ca exista un port turistic foarte mare prin zona (Marina Veruda parca). N-am ajuns pe acolo, in 20101 am stat mai mult prin Medulin, iar in 2011 am mers doar pana in Banjole si Pjescana Uvala.

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / CROAȚIA
[09.11.11 08:46:05]
»

@cortez: daca mai mergi in zona, iti recomand cu mare caldura Verudela. Este o zona deosebita, este si un vechi fort acolo (Fort Verudela, se viziteaza si e impresionant).

Sunt si hoteluri, dar mai ales apartamente (eu am stat intr-unul cu vedere la mare-super!)

cortezAUTOR REVIEW
[09.11.11 08:58:09]
»

@johnnyredlabel: Merci de recomandare. Insa la anul e posibil sa nu mai merg la mare, sau daca merg, sa ajung prin Dalmatia sau insule. Deocamdata nu ne-am hotarat, e vreme destula pana prin martie, aprilie cand o sa incep sa caut informatii.

buhani73
[22.01.12 18:16:19]
»

buna

imi poti da mai multe detalii despre acea parcare? mai exact in ce zona se gaseste.

cortezAUTOR REVIEW
[23.01.12 08:55:21]
»

@buhani73: Parcarea se poate accesa de pe strada Osipovica (se poate vedea si introducand coordonatele urmatoare in campul de search al Google Maps: 44.815801,13.934103).

O parcare ceva mai mica este in apropiere: 44.814739,13.932841

buhani73
[23.01.12 15:52:21]
»

multumesc. m-am gandit eu ca se afla pe langa acel teren de fotbal. deci e gratis?

cortezAUTOR REVIEW
[23.01.12 15:57:04]
»

@buhani73: Gratis. Cel putin in 2010 si 2011, pana prin 5 iulie, cat am stat noi acolo.

buhani73
[23.01.12 15:58:55]
»

da, asta e un lucru bun...

o sa te mai intreb pe aici despre Medulin. ma intereseaza aceasta locatie

cortezAUTOR REVIEW
[23.01.12 16:04:45]
»

@buhani73: Oricand, cu placere. Poate o sa iti cer si eu informatii despre Rab (unde vad ca ai fost). Dar deocamdata nu stim daca vom merge la mare si anul asta.

buhani73
[23.01.12 16:20:20]
»

cu mare placere. cand e ceva doar intreaba...

ma intereseaza Medulin dar nu acred ca anul asta... e bebe prea mic...

robertino
[25.03.12 15:29:18]
»

Salut, Cortez! Pe 16 iunie voi merge la Medulin, si vom sta in aceiasi vila la care ati fost si voi. As vrea sa te rog sa-mi spui cate ceva despre cum se prezinta apartamentul, daca e intretinut bine si alte detalii, care crezi ca mi-ar putea fi de folos. Daca vrei sa imi mai spui te rog ce ar fii interesant de vazut in imprejurimi. Multumesc!

cortezAUTOR REVIEW
[26.03.12 17:00:16]
»

@robertino: Apartamentul in care am fost noi in 2010 era foarte bine intretinut, cu mobila noua si dotat cam cu de toate. Nu avea plase de tantari la geamuri, iar masina de spalat haine (pe care oricum nu am folosit-o) era in subsol. Proprietara e o croata plecata in Germania (asta am dedus eu rasfoind site-ul ei), de vila se ocupa un vecin, Dragan Suhalj, care stie doar nemteste. Aerul conditionat se plateste extra, a fost 3Euro pe zi. Exista un mini-market (Konzum) in apropiere, pentru cumparaturile mari mergeam in Pola, la Kaufland, Billa sau Lidl.

Pentru masa de pranz merita incercat inspre zona centru (daca te uiti pe Google Maps sunt cateva stradute cu numele Centar, Sad, Regi - ultimul nu e chiar centru), s-ar putea sa fie mai ieftin decat la restaurantele de pe plaja.

De vazut in apropiere: orasul Pola cu amfiteatrul si alte edificii (nu l-am vazut decat pe primul), micile statiuni din apropiere: Banjole, Pjescana Uvala etc.

Mai departe (si unde nu am ajuns) ar fi insulele Brijuni, Motovun (un sat pitoresc in munti), Rovinj, curajosii pot ajunge chiar la Venetia (cu plecare din Pola sau Rovinj, parca).

In 16 iunie va fi probabil putina aglomeratie, apa marii ar putea totusi sa nu fie mai calda de 23-24 de grade.

Poti sa-mi ceri detalii mai specifice, o sa raspund la ce stiu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robertino
[26.03.12 18:36:05]
»

@cortez: Multumesc! Aerul conditionat e inclus in pret acum, am intrebat-o expres. Am platit in plus doar taxa de inscriere la politie si taxa de cura, ce naiba o fi aia! Dragan ala ar fi plecat, si acum e o femeie cu barbatul ei, cred ca tot vreo vecina. Mersi inca o data pentru raspuns. Sper sa fie ok. Am fost in Dalmatia la Trogir si a fost super, cu exceptia aricilor de mare. Vacante placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dicuramona*
[27.06.12 09:09:08]
»

super impresii

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
buhani73, cortez, dicuramona*, johnnyredlabel, robertino

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070507049560547 sec
    ecranul dvs: 1 x 1