Posta Centrala si An Post (Muzeul Postei)

TIPĂREȘTE

Adresa: O'Connell Street Lower, Dublin 1

Program: de luni pana sambata de la 10,00-17,00 Pret bilet: 2 Euro

Prima cladire care mi-a atras atentia pe O'Connell str. a fost aceasta. Cu aerul ei de mare clasa, este imposibil sa nu fie "vedeta" strazii printre cladiri. (desigur si "The Spire" este o vedeta). Era prima mea zi in Dublin si pe primul irlandez care mi-a iesit in cale l-am intrebat ce este, dar... nu m-am dus sa o vizitez decat cateva zile mai tarziu. Si asta, pentru ca in fata ei, inca dinaintea Craciunului si pana dupa Anul Nou, o multime de tineri voluntari, bine organizati, cu veste reflectorizante si cu cate o galetusa in mana (ca cele de vopsea lavabila) cerseau cat se poate de oficial (a fost prima oara cand am vazut asa ceva) bani de la trecatori, pentru ajutorarea oamenilor fara adapost. Actiunea crea un vacarm prea mare pentru starea mea de spirit si nu am vrut sa intru in centru activitatii lor, care ulterior am aflat ca a fost cat se poate de productiva.

Aceasta cladire impunatoare, frumoasa si eleganta in acelasi timp, poate cea mai cunoscuta din tot orasul, este amplasata in centrul strazii O'Connell, artera principala, cea mai importanta si cunoscuta strada din Dublin. Cladirea a fost proiectata de Francis Johnston, arhitectul care la inceputul sec. XIX se ocupa de toate cladirile publice din Dublin. Din punct de vederea arhitectural, este ultima constructie in stil georgian (cladire publica) ce s-a ridicat in Dublin. Cladirea are toate elementele neoclasicismului care era la moda in acea perioada, dar la care se adauga grandoarea stilului clasic grecesc. A rezultat o cladire impunatoare, usor de remarcat datorita celor sase coloane ionice inalte cat cele doua etaje cat are cladirea (inalta de 24 m.) care sunt in fata intrarii si a fatadei lungi de 67m.

Pe frontonul caldirii sunt trei statui; in partea dreapta este cea a zeului Mercur (responsabil cu norocul la bani, cu afacerile si cu pacea), in stanga cea a Fidelitatii (aici in sensul de loialitate in fata stapanului) si in centru, cea care tine sulita in mana este statuia Herbinei. In afara porticului, toata cladirea este placata cu granit. Strada pe care se afla se numea la vremea cand a fost ridicata cladirea, Sackville Street. Costurile ridicarii si darii in folosinta s-au ridicat la 50.000 de lire sterline o suma uriasa pentru acea perioada.

Se poate spune ca Posta Centrala, construita intre 1814-1818, apartie ultimilor doua mari perioade prin care a trecut Irlanda. In sec. XIX, Dublin-ul era unul din cele mai mari orase ale Imperiului Britanic si in acelasi stil erau construite majoritatea institutiilor plublice: impresionante, marete si care sa reflecte maretia imperiului pe care ii reprezentau. Asadar o suta de ani a fost o reprezentanta de seama a regalitati britanice.

Dar... in 1916, in timpul Revoltei de Paste, cea care a dat startul luptei impotriva dominatiei britanice, in aceasta cladire s-au petrecut lucruri importante, pentru lupta de independenta, independenta obtinuta in cele din urma si care a schimbat cursul istoriei Irlandei. Pentru ca atunci cand a fost construita, Posta Centrala reprezenta ambitiile si maretia britanicilor care ocupau Irlanda, ea a devenit tinta luptatorilor voluntari pentru independeanta. Sa cucereasca acesta cladire era pentru ei sinonim cu a cucerii o cetate – sa ii alunge pe functionarii care reprezentau interesele Imperiului Britanic, era pentru ei similar cu ai alunga pe britanici.

In a doua zi de Paste a acelui an, voluntarii condusi de Padraig Pearse si de James Connolly au ocupat Posta Centrala. Fie vorba intre noi, nici nu le-a fost greu avand in vedere ca era o institutie civila si nu era pregatita sa faca fata unui astfel de atac. Dar bucuria voluntarilor pentru independenta a fost doar de sase zile, dupa care s-au predat trupelor britanice; raportul de forta se schimbase si voluntarii nu au putut rezista in fata unor soldati bine instruiti. In timpul acelor zile, cladirea a fost grav avariata, dar din fericire, dupa castigarea independentei, a fost renovata, irlandezii intelegand ca este mare pacat sa o distruga in loc sa se bucurede ea, caci defapt tot din munca si cu banii lor fusese construita.

In 1929 a fost redeschisa, si cateva opere de arta amintesc de acele zile de mare importanta pentru istoria irlandezilor; o statuie impresionanta numita " The Death of Cuchulainn " realizata de Oliver Shepher este langa usa, (Cuchulainn este erou legendar al literaturii irlandeze, simbolul dorintei de independenta al irlandezilor); in interiorul cladirii exista doua monumente ridicate in onoarea rebelilor; tot inauntru este si o placa pe care este inscriptionat textul proclamatiei din anul 1916. Cu toate ca Posta Centrala este unul din simbolurile idependentei irlandezilor, acestia au continuat pana in 1980 sa platesca o renta britanicilor.

Am intrat si eu in sala centrala a postei, acolo unde se desfasoara cele mai multe procedee specifice. O multime de ghisee inalte in spatele carora functionari indemanatici si calmi serveau o multime de clienti. Aceasta sala este pe masura asteptarilor; inalta, frumos decorata si impunataoare, asa cum este si cladirea vazuta de afara. Am observat ca o multime de clienti scriau si se pregatea sa trimita felicitari si vederi – obicei pierdut in alte tari.

In partea dreapta a salii este intrarea in Muzeul Postei. Am achitat taxa de 2 Euro si am intrat in locul care spune povestea acestei activitati din antichitate si pana astazi.

In partea stanga a muzeului, prima sala este dedicata timbrelor. Un obiect atat de mic si de o insemnatate atat de mare cum este timbrul, merita putina atentie. Primele timbre realizate in Irlanda au fost "Penny Black" in 1840. Inainte de aparitia timbrelor, documentele si scrisorile erau sampilate si sigilate cu ceara pe care era stantat blzonul sau alt insemn general recunoascut al expeditorului. Daca la inceput pe timbre era imprimat chipul regilor sau un simbol national, cu timpul gravorii specializati in aceasta arta au avut permisiunea sa reproduca si alte imagini; plante, animale, harti sau evenimente. In muzeu sunt expuse cateva timbre care au marcat istoria acestei activitati si au devenit reprezentative; primul timbru cu harta Irlandei emis in 1923; timbrul din 1900 cu porteretul lui Baden - Powell; timbrul de 1 Penny cu un biciclist; timbrele dedicate expeditiei din Antartctica din 1914-1917; timbrul emis cu ocazia aniversarii a 30 de ani de la infiintarea Organizatiei Cainilor Pentru Ajutorarea Nevazatorilor, timbru ce a fost embosat in Braille si multe altele. Sunt prezentate si cateva matrite si alte mici unelte folosite de gravori pentru realizarea acestor mici opere de arta.

In celelalte sali se face o trecere in revista a activitatii postale din antichitate pana astazi. Servicii pe care noi astazi le numim postale, in antichitate erau servicii de curierat platite de stat cand era vorba de trimiterea si de primirea informatiilor scrise de interes statal sau a inaltilor demnitari, sau de particulari; iar acestea de cele mai multe ori erau verbale. Inca din vremea Imperiului Persan au existat rute bine stabilite, cu posturi din loc in loc in care curierii schimbau caii sau transmiteau vestile prin stafete, pentru a ajunge in cel mai scurt timp la destinatar. Grecii si romanii au preluat sistemul si l-au imbunatatit. In mitologia antica, zeul invocat de mesageri, era Mercur.

In Irlanda, primul sistem postal, in sensul actual al cuvantului a aparaut in 1561. In acea perioada, informatiile circulau nu doar pe insula ci si din si catre Imperiul Britanic. Oliwer Cromwell a impus in 1657 o reforma postala. Timp de o suta cincizeci de ani dupa acea, serviciile postale au lucrat fara prea mari modificari. Mesagerii, postasii cum i-am numii noi astazi, alergau calare sau pe jos, inarmati si de multe ori " sub acoperire " pentru a duce la bun sfarsit misiunea importanta de a preda un plic sau un document.

In 1831, in Irlanda a fost infiintata prima scoala pentru postasi si pentru servicii postale, dupa un model si un standar national unic. In 1837 a fost o alta refoma postala. Din acel moment, serviciul postal a devenit acceasibil si pentru oamenii de rand. Existau suficient de multi angajati, bine instruiti, toti oameni de onoare capabili sa pastreze secretul corspondentei si sa faca aceasta munca cu mandrie si onoare.

Intre 1916-1923 serviciul postal irlandez, a avut de suferit din cauza situatiei politice. Cum serviciile postale fusesera pana atunci deservite de reprezentantii Imperiului Britanic care era " stapan " peste tot si toate in Irlanda, a durat o vreme pana cand irlandezii au fost capabili sa faca ei aceste lucruri. Din acel moment, usor... usor... au tinut pasul cu tot ce a fost inventat si folosit in serviciile postale; telegraful, telefonul si faxul.

In centrul unei sali a muzeului este o macheta a cladirii si deasupra ei pe un display se derulau filmulete cu istoria postei si a activitatii ei. Intr-ul colt erau un vechi birou postal, modificat si dotat cu tehnologie actuala, iar combinatia era una cat se poate de reusita. Prin atingerea unei din scrisorile scanate de pe acel birou, am avut posibilitatea sa le vad si sa le citesc; erau unele din cele mai vechi scrisori pastrate in muzeu.

Mai erau cateva uniforme si o sala de triere a corespondentei. Desi este un muzeu relativ mic, cuprinde cele mai importante momente din activitatea institutiei pe care o reprezinta si reste unul din obiectivele istorice si turistice ale Dublinului.

Acum, la final sa va povestesc ce am facut si cum au reactionat irlandezii.

La momentul in care eu vizitam muzeul mai era un singur domn care facea acealasi lucru. Cum nu vazusem nici un indicator care sa ma anunte ca fotografiatul este interzis, eu imi vedeam de ale mele. Cam cand ajunsesem la finalul vizitei, vine un angajat al postei, un fel de domn de la paza si securitate, sa ma avertizeze ca nu am voie sa fotografiez. Mi-am cerut scuze, am spus ca nu am stiut, iar domnul, politicos, considerand ca si-a facut datoria si ca eu voi fi om de inteles, a plecat.

Doar ca ti-ai gasit... daca tot nu a ramas nimeni sa ma pazeasca, mi-am vazut in continuare de treaba. La un moment dat am facut cativa pasi cu spatele, sa prind in fotografie un exponat... si m-am tot dat cu spatele, pana cand fara se vreau si sa vad, am atins o usa care s-a deschis si... care a declansat o alarma. Am inchis repede usa si m-am indreptat spre iesire. Cand eu am ajuns la iesire, am realizat ca alarma urla in toata posta si in tot muzeul si ca toate usile erau blocate. Dupa cateva secunde, pe langa mine au intrat in (oarecare) graba doi paznici; cel care ma avertizase sa nu mai fotografiez si inca unul. Au trecut pe langa mine fara sa imi dea atentie (la inceput), au mers probabil la usa care a declansat alarma, apoi au venit la mine sa ma intrebe daca e isprava mea. Cum era inutil sa neg, am recunoscut. Se vede treaba ca le-a placut sinceritatea mea. Cu o cartela pe care o avea unul din ei a deblocat usile, alarma s-a oprit si toata activitatea a fost reluata. Nici nu m-au certat, nici nu m-au controlat, nici nu mi-au cerut camera foto... nimic. Am plecat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Doar cand am trecut prin holul postei, am sesizat ca multi clienti erau inca nelamuriti de ce a sunat alarma si in dreptul usilor erau cativa care vroiau sa iasa si un timp nu au putut. Dar in general, totul a fost cat se poate de "pasnic " in conditiile in care eu ma cam speriasem si ma si vedeam dusa pe la politie sa dau cu subsemnatul...

---

VIZUALIZĂRI: 1993 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI