Solicitare CMR / GRECIA

SKIATHOS - Întâlnirea AFA 2013 (bis) - preliminarii

Trimisă în 20.03.13 10:06
autor Admin [Timisoara]
» VIZUALIZĂRI: 6497

Așa cum unii dintrevoi știți, începând cu 2013 AFA organizează cel puțin două întlniri anuale.

Prima astfel a "doua întâlnire anuală" este preconizată a avea loc pe plaja Koukounaries din Skiathos, la mijloc de septembrie.

Am deschis acest fir de discuții preliminar pentru că am nevoie de sfaturile și părerile consilierilor pe Grecia și ale celor care aufostacolo (în Skiathos).

--

În primul rând, m-aș bucura să aud părerile voastre despre locațiile alese:

- hotel Skiathos Palace 4 *

- vezi info (fișier ". doc") -- impresii pe AFA aici. Vom avea exclusiv camere renovate și demipensiune (oferită ca bonus).

- vila Alexis - info (. doc) aici; vezi deasemenea și impresii pe AFA. E self-catering (fără masă)

- vila Dionissos info (. doc) aici; vezi și impresii pe AFA. Self-catering (fără masă).

Toate sunt din Koukounaries, și au piscină (proprie, în cazul Palace, respectiv cu acces gratuit, în cazul vilelor).

Skiathos Palace este situat pe un deal, cu splenidă vedere atât asupra plajei Koukounaries, cât și asupra plajei Maratha (la care se ajunge coborând delușorul). Hotel are și plaja proprie, din câte înțeleg.

ÎNTEBARE: Ce ne-ați mai putea spune despre zonă și despre cele trei locații?

--

A doua solicitare se referă la transportul cu mașina înspre Skiathos. Există desigur varianta cu avion (la preț f. avantajos, aș spune).

Avem și prețuri pentru cazarea individuală (și mai bune!), însă transportul cu mașina în Skiathos îmi pare costisitor (atât ca timp, cât și financiar). Din câte știu, doar ferry-ul dintre Volos și Skiathos costă 130 de euro mașina și aprox 50-60 euro (funcție de perioadă) per persoană.

Ar exista varianta parcării mașinii în Volos - am primit de la cristian_h o informație f. utilă despre existența unei parcări mari, contra cost, chiar în port. Ști cineva tarifele acestei parcări?

Altă întrebare, pentru cei care au ajuns cu mașina în Skiathos: cât a durat drumul? câți km ați parcurs per zi? Ați avut cazare intermediară sau ați mers "dintr-o bucată"?

--

A treia solicitare este cu referire la prețuri.

Prețurile negociate (și, în plus, sponsorizate substanțial de AFA) sunt

- 75 de euro / pers = 7 nopți cazare fără masă, la vile

- 215 euro / pers = 7 nopți cazare cu demipensiune, la hotel 4*

- cu avion, prețurile sunt de 244 euro / pers la vile și 424 euro / pers la hotel (taxele de aeroport = 95 euro = nu sunt incluse).

Prețurile sunt pentru plecarea din 14.09. Cum vi se par?

--

A 4-a întrebare: am avea posibilitatea să plecăm cu o săptămână mai devreme (în 7 septembrie), însă prețurile sunt cu 120-150 de euro mai mari de persoană. Personal cred că nu se justifică diferența de aprox 300 de euro / familie, având în vedere posibilele avantaje - nu știu care ar fi acelea??

Am auzit păreri că ar fi mai bien să plecăm în 7 din cauza unei vremi posibil mai bune (și a unei ape mai calde). Din câte știu, însă, temperatura medie a apei în septembrie este de 24 de grade (apa va fi deci mai caldă cu un grad decât apa de pe Litoralul Ro în august!).

M-aș bucura să aud păreri și din acest punct de vedere - cel al vremii în septembrie



Răspunsuri

Cristian_h*PACONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA30r[20.03.13 11:29]

Din experienţa sunt 90% şanse ca vremea să fie frumoasă, intr-un singur an in jurul datei de 25 septembrie în Halkidiki a fost frig şi ploaie în schimb În aceaşi perioadă în Paralia Katerini (care este un pic mai la nord de Skiathos) era soare şi se făcea baie.

Locaţia aleasă este deosebită, insula este una de top iar preţurile (Skiathos nu este o insulă ieftină) sunt foarte avantajoase, mă tentează mult varianta cu cazare la vilă!

Căt despre parcarea maşinii cel mai ieftin am găsit cu 12 euro primele 24 ore următoarele căte 10 euro pe zi int-o parcare din centrul orasului ( parkingvolos.gr/default.a ... &Id=24&LangId=2), în port chiar la intrarea în terminalul pentru pasageri există o parcare în aer liber cu plată, din păcate nu mai ştiu preţul exact (cred că 9 euro/zi însă nu sunt sigur), pe portalul oficial al Portului Volos port-volos.gr nu apar tarifele din acest an!!!

N.B.: Cristian_h* este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2450 PMA (4 voturi)

AndoxPACONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA3r[20.03.13 12:50]

Parerea mea este ca nu merita lasata masina in Volos.

Ce rost are sa dai 70-100 euro pe parcare si sa nu ai masina in Skiathos sau sa inchiriezi una acolo -- alti bani alta distractie -- cand cu 30-50 euro in plus o duci pe insula.

N.B.: Andox este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

chelie_dGD4r[20.03.13 15:31]

Şi eu sunt de aceeaşi părere cu Andox, nu se merită să te duci cu maşina până în Volos şi să o laşi în parcare acolo, iar apoi să te chinui cu bagajele...

Din ce m-am documentat pe internet de închiriat pe zi o maşină pe insulă ar fi minim 25-30/zi (o maşină mică spre medie), la care adăugăm carburantul, cât şi parcarea în Volos... probabil te duce undeva la 200-250 euro (cam atât te costă să o treci cu feribotul, poate chiar ieşi un pic mai ieftin - 96 euro pe sens, cel puţin aşa era anul trecut), asta în cazul în care vrei să vizitezi şi ceva din insulă: zilnic altă plajă, seara la plimbare prin Skiathos town sau să prinzi nişte apusuri deosebite, etc... iar dacă ai copil/copii, cu atât mai mult se merită.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (2 voturi)

abancorSE16r[21.03.13 15:46]

Eu pot răspunde la o singură întrebare: drumul. Am plecat din București dimineața (cred că pe la 6, oricum, la 8 și ceva intram în Bulgaria) și pe la 7 seara ne cazam în Volos, aproape de port. La 8 eram deja la bere, pe cheiul portului din Volos.

A doua zi am dat o fugă și am luat bilete pentru primul ferry, cînd ceilalți erau încă la micul dejun.

Drumul se poate face într-o zi (de la București), și e chiar indicat, întrucît a doua zi poți fi în port la prima oră ca să îți alegi traversarea și să cumperi bilete. Sînt 900 km, faci cam 12 - 14 ore, depinde cum mergi și dacă ești în grup (cu cît mai multe mașini, cu atît se merge mai greu).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (2 voturi)

edbica2000GD[21.03.13 22:30]

La pct. 4, desi nu e cazul meu, posibilul mare avantaj ar fi prezenta (posibila) a celor cu copii la scoala. Dupa 15 incepe scoala, nu?


NasshuSE15r[21.03.13 22:53]

@edbica2000: anul scolar nu mai incepe pe 15 ale lui septembrie de cca 1 an, si nici nu se mai termina pe 15 iunie.

Pentru anul scolar 2013-2014, avand in vedere ca 15.09 e duminica pesemne va incepe pe 16. Dar mai e pana atunci si sa nu avem surpriza ca incepe pe 11.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

AdminAUTOR SOL[21.03.13 22:57]

@Nasshu: vacanța de vară 2013 se termină pe 8 septembrie, cel puțin așa a fost anunțat, oficial. Vezi, de exemplu, aici

Anul școlar 2013-2014 va începe, deci, (în principiu) în 11 septembrie.

Schimbări pot avea, însă, loc. La noi se mai întâmplă

--

[later] Personal l-am învoit, de fapt, anticipat, pe cel mic - o săptămână în septembrie. - am vorbit deja cu învățătoarea

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

sandybellCH[21.03.13 23:11]

probabil multi o sa renunte la excursie din cauza scolii, e bine sa se revizuiasca perioada.


AdminAUTOR SOL[21.03.13 23:30]

@sandybell: în perioada vacanței de vară, prețurile ar fi cu MINIM 4-500 de euro mai mult pe familie (în varianta cu avion).

Nu există o variantă de mulțumire "universală", pentru toți. Un compromis trebuie făcut.

Cel ales de mine înseamnă - ptr cei cu copii mici - sacrificarea unei săptămâni de școală (la urma urmei, nu e chiar atât de dificil să recuperezi temele și lecțiile din 5 zile de școală, mai ales că sunt la începutul anului, când nu s-a "intrat din plin" în materii...

În plus, în opinia mea, Skiathos este mai degrabă o destinație pentru familii fără copii decât una designată special pentru familiștii cu copii mici...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

rothSE[21.03.13 23:32]

hop si eu pe aici!

intai se cade sa dau binete @all

acum pe rand

1 cazarea pare mai mult decat decenta, pozitionarea una de top. In acea parte de insula este plaja cea mai cunoscuta, putin mai sus, cam la 10 min de mers e un golfulet de unde se spune ca poti avea cel mai frumos apus de soare.

2. Pe insula te poti misca si fara masina insa sunt ceva obiective la care e greu de mers la pas si ar fi pacat sa nu ajungem la ele.

3 Cu asta trebuia sa incep... adica... "salut ideea"! . O sa caut in cutia cu maimute sa vad ce am din vacanta pe insula, atunci nu eram membru AFA si tolba e mai subtire.

4 Sunt in zona atat magazine cat si terase, la cele la care am mancat pot spune ca nu era masa sa nu ai ceva din partea casei... dealtfel asta e deja tipic pentru greci. Preturile erau bune, unele mai maricele insa nicaieri nu am dat mai mult de 50e/2 persoane pentru pranz sau cina.

5 pana la carrefour sunt parca 13 statii, preturile sunt bune, statia de bus e chiar langa si la dus si la intors.

6 Plajele insulei sunt in general inguste, singura si cea mai faimoasa fiind cea de langa hotel.

7 Sunt terase pe plaja, sunt optiuni de divertisment atat pe plaja cat si in zona, aici fiind o locatie unde sunt cai antrenati pentru plimbat turisti. Blanzi si f frumosi.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4200 PMA (6 voturi)

balasa violetaSE1r[22.03.13 21:50]

@Admin: suntem multumiti! Suntem doua persoane, vrem cazare la hotel, camera cu vedere la mare, avion din Bucuresti. Hotelul asta nu are sauna, jacuzzi? Cand dam banii?


ionescunicPRCONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA66r[23.03.13 09:49]

Am gasit un videoclip filmat in Skiathos, o parte insemnata pe plaja cea mai renumita si cea mai frumoasa din insula, Lalaria, plaja ce nu trebuie ratata, asta inseamna sa faceti cel putin o croaziera: youtube

Lalaria este inaccesibila pe uscat si nu are nisip deloc, ci pietre si pietricele, spectaculos este peisajul si culoarea turquoise a apei dar si poarta naturala sapata de apa si vant intr-o stanca. Culorile apei si peisajul de aici aduc aminte palid de Lefkada, Zakynthos si Kefalonia.

N.B.: ionescunic este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

AdminAUTOR SOL[23.03.13 19:50]

urmează detalii, în foarte scurt timp - tot concep la anunț de câteva ore; acum e gata, dar trebuie corectat (sunt multe greșeli de tastare) și mi-s prea obosit

În aproximativ o oră va fi publicat, pe un fir de discuție dedicat (pe sait), similar celuilalt anunț, cu întâlnirea de la Odorhei)

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

AdminAUTOR SOL[23.03.13 20:38]

Discuţiile despre această a doua întâlnire AFA 2013 se pot continua pe firul de discuţie dedicat (pe sait)

Prezentul fir de discuţie este închis (două fire de discuţie simultane pe acelaşi subiect nu-şi au sensul)

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [14] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.12413287162781 sec
    ecranul dvs: 1 x 1