ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.03.2016
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucureşti
    ÎNSCRIS: 01.09.08
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    APR-2015
    DURATA: 1 zile

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CADRUL NATURAL:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    90.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 4 MIN

    Grădinile muzicale de la Versailles

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Prefer să scriu un review separat despre aceste grădini, despre care s-a scris până acum la unison cu palatul. Da, ele reprezintă un obiectiv care trebuie vizitat odată cu palatul Versailles (pentru că sunt în același loc, au fost gândite într-o logică unitară și se completează reciproc) dar sunt, de fapt, extrem de diferite în ceea ce privește spațiul, lumina și impresia finală. Așadar, deși în Palat rareori se poate avea o vizită tihnită, din cauza aglomerației, grădinile sunt atât de generoase ca spațiu, încât merită rezervată cel puțin o zi doar pentru ele… Dacă în Palat domnesc atmosfera ușor întunecată, catifelele, broderiile încărcate și pictura rococo, în grădini vizitatorul găsește un spațiu vast și planificat strălucind în lumina soarelui, care se dezvăluie treptat (perspectiva a fost calculată, prin proiectarea “pe etaje”). Deși mulțimea de sculpturi deosebite imprimă o notă regală ansamblului, totuși arhitectonica grădinii este cea care impresionează cel mai mult. Faptul că bazinele, parcelele, florile, pomii au fost proiectate pe acele suprafețe imense astfel încât să se îmbine în forme geometrice și desene vegetale dinainte stabilite reprezintă o perspectivă arhitecturală cu care mai ales în Europa de Est nu prea ne-am întâlnit :(.

    Prietena mea stabilită în Paris, care vizitează des locul și ne-a fost ghid prin această splendoare, ne-a dat detalii interesante despre conservarea acestor grădini. Se pare că menținerea unor grădini exterioare pe o suprafață mare, ca acestea, pune multe probleme: iarna, statuile de marmură sunt protejate cu folii pentru a nu fi atacate de intemperii, iar pomii sensibili (cei din Orangerie) sunt mutați pentru a fi readuși la venirea primăverii (într-adevăr, sectorul rezervat Orangeriei din stânga castelului era încă gol). Pe de altă parte, cum am auzit, la un moment dat o furtună a făcut ravagii printre copacii care străjuiesc aleile din partea stângă, iar dezvoltarea unor copaci noi a presupus eforturi deosebite (și acum, la vizita noastră, copacii erau protejați cu plase împotriva vântului).

    Dar, să revin. Noi am ales turul pedestru și nu ne-a părut rău (am avut libertatea de a ne alege traseul) – însă vântul care sufla insistent a redus, oarecum, căldura soarelui de aprilie și ne-a făcut să ne adăpostim în pelerinele noastre de primăvară. Așadar, grădinile se deschid în spatele castelului Versailles, cu un platou care oferă perspectivă de adâncime. Apoi, după o scurtă coborâre, aleea duce, în pantă, printre statui de marmură care strălucesc în lumina soarelui, spre primul bazin (rotund) și apoi spre bazinele dreptunghiulare dispuse cu latura mai îngustă spre castel. Am constatat, cu ocazia asta, că spațiul verde din jurul bazinelor mari era folosit de parizieni ca loc de picnic (mulți vizitatori ai grădinilor nu erau turiști în plimbare, ci oameni veniți să se relaxeze).

    După un scurt popas pe iarbă, am continuat plimbarea pe aleea principală, în admirația grațioaselor statui (dintre care unele reprezentau virtuți) iar apoi ne-am îndreptat spre stânga, unde prietena mea știa un loc secret :)). După un mic amfiteatru aproape pustiu, se deschide un nou bazin cu fântâni arteziene la mijloc, și... surpriză: o minunată muzică clasică animă locul. Mai mult, fântânile arteziene din mijloc sunt armonizate cu intensitatea sunetului, și “dansează’ pe muzică. Momentul e divin, e imposibil pentru orice vizitator să mai plece: ne așezăm, vrăjite, pe iarba umedă, în timp ce nu scăpăm fântânile din ochi. Juniorul meu, mai puțin conectat ca noi la spectacol, începe să arunce firișoare de iarbă în apă - și, altă surpriză: lacul e populat cu pești mari, roșiatici, care vin grămadă la firele de iarbă, confundându-le cu mâncare… și în scurtă vreme, zece pești colcăie lângă mal, așa de aproape că am putea să îi atingem cu mâna…

    După ceva vreme (deși a fost greu să ne desprindem de concertul în aer liber) am reluat plimbarea pe alei, îndreptându-ne înapoi, către castel. Am ajuns relativ repede la perspectiva de deasupra grădinilor de portocali (unde erau doar desenele parcelelor, deocamdată), nu fără a trece mai întâi de niște parcele superbe cu narcise înflorite. Apoi, cu părere de rău, am ieșit din grădini și din zona castelului, cu promisiunea că vom reveni.


    [fb]
    ---
    Trimis de diacrys* in 14.03.16 10:13:39
    Validat / Publicat: 14.03.16 10:40:07
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA. A mai fost în/la: Nisa, Toulouse, Lyon

    VIZUALIZĂRI: 1893 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (diacrys*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P07 Fântânile magice care dansau în acord cu muzica
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 22 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    2 ecouri scrise, până acum

    calatorul
    [06.08.16 22:15:22]
    »

    Frumoase locuri intr/adevar, imi amintesc mereu de ele cu mare placere si bucurie, poate incerc si eu odata un review despre ele.

    diacrys*AUTOR REVIEW
    [10.08.16 13:20:03]
    »

    @calatorul - Cred ca este nevoie de mai multe review-uri pe acest subiect, mi s-a părut că erau destul de puține impresii.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    calatorul, diacrys*
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Versailles:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064188957214355 sec
    ecranul dvs: 1 x 1