Eu votez cu X!

TIPĂREȘTE

Ieri m-am întors de la prima Întâlnire AFA la care am participat. Încă nu s-au decantat emoţiile, poate că ar fi fost bine să mai aştept puţin pentru a-mi scrie impresiile… Totuşi…

Toţi cei care au fost prezenţi la festivitatea de premiere au ascultat, dând din cap aprobator, vorbele Mamei Michi, decana noastră de vârstă şi de înţelepciune: „Să nu vă prindă bătrâneţea fără un hobby!...” Ştie toată lumea ce e acela un hobby: o activitate care-ţi produce mare plăcere, pentru care îţi rupi timp „de la gura” familiei, timp care uneori îţi este reproşat sau pentru care alteori te simţi un pic vinovat… Aş zice că e la fel de important să ai un hobby şi la 30 de ani, ca şi la 80, ba poate mai important în prima situaţie, când sursele de stres te copleşesc din toate părţile, când e vital să ai o supapă prin care să-ţi descarci frustrările de zi cu zi.

Mi-a plăcut dintotdeauna să scriu. Şi culorile mi-au plăcut. Când aveam 3 sau 4 ani, am început prin a colora literele cărţilor: roşu pentru „a”, verde pentru „o”, albastru pentru „m” şi tot aşa. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost că sunt mai multe litere decât culori. Astfel, am descoperit (sau mi-a arătat cineva, nu vreau să vă las să credeţi că aş fi cine ştie ce geniu, am fost un copil normal şi sunt un om ca mulţi alţii) că, dacă amesteci 2 culori, obţii o nouă culoare. Aşa am învăţat literele şi culorile, cu toate nuanţele lor. În clasa I, am învăţat şi să desenez literele, le făceam frumos, rotund, eram dată mereu exemplu pentru ortografia mea. Mai târziu, am prins drag şi de citit, şi-aşa nu prea aveam cu ce să-mi omor timpul; nu eram chiar cel mai popular copil, desenele animate erau rara avis în programele TV, laptopul şi tableta încă nu se inventaseră… Clasa a VII-a mi-a prilejuit întâlnirea cu un nou profesor de română, care mi-a spus o chestie de-am rămas cu gura căscată, cum că acele cărţi pe care eu le iubeam erau scrise de oameni ca şi mine! Pornind de la compunerile didactice, cu început, cuprins şi încheiere, (aceasta din urmă suna de fiecare dată într-un anumit fel: „Ce frumos a fost în vacanţă!”), am fost încurajată să descopăr încet-încet că e permis să spargi tiparele, ba chiar că poţi fi apreciat pentru originalitate, atâta timp cât îţi conservi decenţa…

Am continuat să scriu pe toată perioada liceului şi chiar şi în primii ani de facultate, deşi mă pregăteam pentru o meserie umanistă, care însă avea prea puţină legătură cu vorbele meşteşugite şi aproape deloc cu culorile. Deja scrisul se încadra la categoria „hobby”, timpul contractându-se din ce în ce mai tare…

Spre sfârşitul facultăţii, am mai învăţat ceva: să-mi fac singură hainele pe care mi le doream, dar pe care nu le găseam prin magazine sau nu aveam suficienţi bani să le cumpăr. Croiam, coseam, brodam, tricotam, croşetam… Au început să mă pasioneze activităţile menţionate, dar cu croitoria am lăsat-o în curând mai moale, necesitând spaţiu. Mi s-a resuscitat pasiunea pentru culori, visam zi şi noapte combinaţii şi nuanţe nemaivăzute. Când plecam peste hotare, nu veneam cu magneţi de frigider, ci cu reviste cu modele noi, pe care le re-inventam acasă. Am tricotat şi am croşetat timp de vreo 20 de ani, cu multă frenezie, zeci de pulovere, bluze, fuste, rochii, eşarfe… Era extrem de relaxant, în timp ce mâinile mele dansau repetitiv, gândurile colindau până la lună şi înapoi! Lumea nu înţelegea: „Când mai ai timp?” „Îmi fac”, era, invariabil, răspunsul pe care îl dădeam. Normal, pentru un hobby îţi găseşti mereu timp…

În vara lui 2012 am descoperit AFA, absolut din întâmplare. O prietenă fusese în vacanţă la izvoarele Dunării, în Munţii Pădurea Neagră. La sugestia ei, am rezervat bilete de avion spre Stuttgart, maşină pentru o săptămână şi cazare în hotelul din Donaueschingen în care stătuse şi ea. Buuun! Dar cam ce-ar fi de făcut prin zonă? Păi să căutăm pe net… Iaca AFA!!! Ce frumos zic băieţii ăştia! Şi ce interesant şi util! Aproape că nu-ţi mai trebuie ghid turistic, că şi-aşa n-am găsit nimic prin nici o librărie… Ia să-mi fac şi eu cont, la întoarcere mă apuc de împărtăşit cu grupul…

Excursia a fost o reuşită, am probat multe din sfaturile colectate de pe AFA, care au funcţionat cu brio. De scris, nu m-am apucat imediat, că tocmai începusem o bluză nouă, în nuanţele mării. Nici mai târziu, că am uitat deja jumătate din informaţii… Pe la începutul toamnei, m-a pălit dorul de Grecia şi mi-am amintit de site-ul acela, cum îi zice? A! amfostacolo.ro! Ia să vedem… Hmm, ce-ai crede, madam, despre Lefkada? Păi aş crede că da! Da’ scrii când te întorci! OK! …N-am scris, că am mai stat puţin şi am plecat la congres, la Berlin. Iar când m-am întors… dar de perioada aceea nu vreau să-mi amintesc.

Am continuat să tricotez şi, din când în când, să citesc. Mai intram uneori pe AFA, nu neapărat de nevoie, cât şi din plăcerea de a mă transpune în locuri la care visam. Nu urmăream un anumit utilizator. Erau şi zile când citeam tot ce se posta, fără nici un discernământ. O astfel de zi a fost cea în care a apărut un articol în care o mamă era foarte nemulţumită de patronul unui hotel, care nu a lăsat-o să-şi ducă fetiţa la toaleta restaurantului. Probabil mulţi îşi amintesc, au urmat 2 sau 3 zile de discuţii aprinse pro şi contra, zeci de ecouri pe care le-am urmărit ca pe un foileton de acţiune! Şi, dintr-o dată, s-a produs un declic: am înţeles că nu e suficient să stai pe margini şi să te uiţi, trebuie să participi, să te implici! Nu se poate doar să primeşti, vine un moment când trebuie, e musai, să şi dai înapoi! A venit vremea să votezi şi n-o poţi face decât intr-un singur fel: cu X!

Ce înseamnă asta? Să vă explic. În urmă cu vreo 3-4 ani, participasem la un curs-atelier de psihologie, având ca scop îmbunătăţirea comunicării interumane (meseria mea implică muuultă comunicare!). La un moment dat, am fost împărţiţi în 4 grupuri, iar cerinţa a fost: „Decideţi între X sau Y astfel încât să obţineţi cât mai multe puncte.” Fiecare grup vota fără ca să ştie ce au votat ceilalţi. Pentru 4 de X, fiecare grup câştiga 1 punct. Pentru 3 de X şi 1 Y, cei care votaseră X pierdeau 1 punct, iar cel care mizase pe Y câştiga 3 puncte! Pentru 2X şi 2Y, cei cu X pierdeau 2 puncte, iar cei cu Y câştigau 2. Pentru 1X şi 3Y, cel cu X pierdea 3 puncte, iar cei cu Y câştigau 1. Dacă toată lumea vota Y, fiecare grup pierdea 1 punct. În plus, la runda a 4-a, punctajul fiecărui grup se înmulţea cu 3, la runda a 7-a cu 5, iar la runda a 10-a, cu 10.

…Ei, sunt tare curioasă ce aţi fi făcut voi!... O să vă mărturisesc însă ce am făcut noi: ne-am bulucit să votăm „numărul mereu câştigător”, Y! Din 40 de voturi, 30 au fost pentru Y. Rezultatul: Primul grup: 12 puncte, al doilea: 0, al treilea: (-44, al patrulea: (-4. Primul grup a sărit în sus de bucurie: „Mihaela, dragostea mea!... Am câştigat!” „Profesorul” s-a mirat: „Ce aţi câştigat?” Stupoare! Victoria primilor era evidentă, se vedea chiar şi din avion… „Nu vedeţi că sunteţi câştigători într-o lume în ruină?! Voi chiar credeţi că aţi câştigat ceva?!”… Abia atunci am înţeles: nu ne ceruse nimeni să câştigăm puncte pentru noi, dar natura umană ne transformase în competitori decişi să-şi strivească aproapele pentru a stăpâni o lume stearpă şi goală! …Am reluat exerciţiul, am analizat strategic opţiunile şi am înţeles că cea mai bună variantă ar fi fost să voteze fiecare grup, de fiecare dată, cu X! Am picat cu brio acest test, per total obţinând fabulosul punctaj de (-36) ! Se putea şi mai rău, plaja de posibile punctaje este cuprinsă între (-100) şi (+100). Dar am câştigat ceva, eu una, cel puţin, după această experienţă: de fiecare dată când trebuie să fac o alegere, mă gândesc bine: votez cu X, alegând asta, sau cu Y? ... Şi mă străduiesc să votez cu X, să iau în considerare şi nevoile celui de lângă mine, chiar dacă asta înseamnă un câştig mai mic pentru mine pe termen scurt… Ştiu însă că, pe termen lung, toată lumea câştigă şi societatea merge înainte.

Şi am început să tricotez… impresii turistice! Să vorbesc pe limba mea, să-mi regăsesc bucuria de a spune ce gândesc, fără pretenţia de a crea literatură, aşa cum visam cândva! Să împărtăşesc lucruri care pe mine m-au ajutat în peregrinările mele, dar şi impresii subiective, în speranţa că cineva ar putea decide, citindu-le, să meargă sau să nu meargă într-un anumit loc. Mi-am impus un cod de conduită de la bun început: să prezint lucrurile cât pot eu de obiectiv, să mă distrez scriind, să nu mă lansez în polemici neconstructive, să nu-mi pese dacă lumea mă votează sau nu. Orgoliul meu, chiar dacă măsurat, există totuşi şi am descoperit că îmi place să fiu apreciată. Şi am mai descoperit ceva: că, scriind despre locurile în care am fost, am devenit mai disciplinată, fiind nevoită să-mi organizez pozele, mai instruită, trebuind în permanenţă să mă documentez măcar un pic, dar… şi că mi se conservă mai bine trăirile şi întâmplările întru aducerea aminte viitoare a mea şi, poate, şi a urmaşilor mei!

Mi-am făcut prieteni, poate mai mulţi decât am avut până acum în toată viaţa mea. Ce-i drept, virtuali la început. Oameni inteligenţi, veseli, cultivaţi. Mi-a plăcut bunul-simţ, decenţa şi toleranţa care răzbăteau din postările şi din comentariile lor. Mi-au plăcut regulile impuse de administratori, faptul că nu era admisă nicio abatere. Dacă cineva sărea calul, era totuşi dojenit cu blândeţe şi doar după abateri repetate era sancţionat. E de înţeles, aşadar, cu ce emoţie şi bucurie am primit vestea că se organizează Întâlnirea AFA 2015! Verificat calendarul, dat ok, plătit avans, aşteptat să vină ora H! Doamne, în sfârşit, o să-i cunosc în carne şi oase pe aceşti oameni minunaţi!

…Pe drum însă, în timp ce ne apropiam, emoţiile căpătau alte valenţe: Unde mă duc eu să petrec 2 zile cu nişte necunoscuţi? Dacă nu ne găsim cuvinte comune? Dacă nu mă bagă nimeni în seamă? Dacă mă plictisesc? În timp ce Tati căuta loc de parcare în faţa hotelului, mai că-mi venea să-i zic: „Întoarce, eu nu intru acolo! ” Dar… normal că nu m-ar fi spălat toată apa Dunării, şi să ştiţi că mie-mi place să fiu curată… Şi am mai învăţat la viaţa mea că, uneori, emoţiile sunt constructive!

Deci, am intrat… Şi am fost întâmpinaţi cu pupături de „Comitetul de Primire” (mulţumim, roth!), mi-am pus ecusonul de gât şi… restul îl cunoaşteţi, cei care AţiFostAcolo, iar ceilalţi puteţi să-l intuiţi. A fost minunat, am căutat useri, am fost căutată de alţii, am vorbit aceeaşi limbă, am râs mult!... Sunt timidă, dar mă tratez! ;)

Experienţa AFA mi-a schimbat… hobby-ul! Dintr-unul în care votam cu Y, în altul în care votez cu X! Câte zile oi mai avea! Mulţumesc, AFA!

---

VIZUALIZĂRI: 1263 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI