GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Didim Beach resort + Elegance
Buna tuturor,
Tocmai m-am intors de la Didim Beach+Elegance. Desi m-am dus cu mari emotii acolo va pot spune tuturor ca a fost o vacanta reusita. Voi expune pe scurt partile f. bune si pe cele f. rele, urmand ca atunci cand voi avea timp mai mult sa va povestesc mai multe. In primul rand, hotelurile sunt frumoase, curtea e la fel, cu foarte multe statui si coloane.
Puncte tari:
- curatenie peste tot, in camere, in restaurante, la mare, la piscini (3);
- personal foarte prietenos, incepand cu ospatarii si terminand cu managerul (cu care am avut ocazia sa "interactionez");
- mancare buna, desi poate repetitiva, dar nu deranjant;
- prajituri de multe feluri, frumos colorate (pentru gustul meu putin dulci, dar eu oricum nu ma prea "omor" dupa dulciuri);
- fructe doar pepene rosu, lubenita, piersici sau nectarine, si acele fructe intre corcoduse si prune, am acum un lapsus si nu-mi amintesc cum se numesc;
- peste tot aparate pentru sucuri (de lamaie, de ananas, de visine, de portocale), pentru cafea (expresso, cafea normala, cu lapte, capucino), apa. Coca cola, fanta, sprite si berea le luai de la baruri (5 sau 6 in total);
- in fiecare seara poti sa iei gratar, dar gasesti si alte feluri de carne divers preparate
Puncte slabe
- cel mai slab!!! numarul foarte mare de englezi, foarte nesimtiti si vesnic beti (de la tinerii de 16,17 ani la batranii de 70!!!), care se aruncau in piscina si te udau chiar daca erai pe sezlong. Tinerii aveau pistoale de apa si se stropeau si nu ii deranja daca te udau si pe tine, nu schitau nici cel mia mic gest de a cere scuze.
- urmatorul punct la fel de slab batalia pe sezlonguri, era o nebunie, la ora 5 dimineata trei sferturi din sezlonguri erau ocupate!!! , la sase fara un sfert de abia mai gaseai ici si colo cate unul liber. In penultima zi personalul a incercat sa-i impiedice sa puna asa devreme proasoape pe sezlonguri, nu i-au lasat pana la sase jumate, dar ei s-au asezat pe sezlonguri pana la 6,30 si la 6,30 au inceput sa se "bata" pe ele. In primele zile la mare nu era o problema cu sezlongurile, dar a venit un "val" de ei si a inceput si la mare sa fie probleme (plaja e ingusta iar sezlongurile sunt unul langa altul).
- seara trebuie mers la 19,30 sa ocupi masa, ca altfel astepti f. mult, iar daca ajungi cu o jumatate de ora inainte de sfarsitul programului risti sa nu mai gasesti multe feluri de mancare, pentru ca nu mai completeaza cu alte tavi. Daca intarzii mai mult la masa si se apropie programul de inchidere incep sa stranga de pe langa tine, chiar sa si mature; acelasi lucru se intampla si la piscine, pana la 18 poti sta la ele ca apoi incep sa stropeasca in jur, sa spele sezlongurile
- animatia e slabuta, sunt niste tineri care se staduiesc, dar nu le iese intotdeauna bine, au fost seri cand spectacolele au fost banale si puierile;
Acestea sunt deocamdata impresiile care mi-au venit in gand, poate maine voi reveni cu detalii, oboseala drumului isi spune cuvantul
Ca o concluzie: nu a fost un concediu rau, e adevarat ca se putea si mai bine dar la banii pe care i-am dat am fost multumiti. Oricum diferenta dintre ultra all si all s-a facut simtita, poate daca anul trecut n-am fi mers la ultra all, acum totul ni s-ar fi parut exceptional.
Voi reveni cu mai multe detalii
Trimis de sagradam in 19.08.11 22:22:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Kussadasi, Paloma Pasha Resort
57 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sagradam); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.34621700 N, 27.26550600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
57 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Vin cu alte completari la Didim Beach + Elegance.
Am ajuns la hotel in jurul orei 12,30-12,45 si de la receptie ni s-a spus ca nu sunt gata camerele dar ca putem merge la masa. N-i s-au pus bratarile la mana, pt. adulti sunt rosu grena iar pentru copii sunt roz. Prin urmare am mers la restaurant si am servit pranzul. ne-am dat seama de prima data ca de foame n-o sa murim si ca sunt bucate pentru gusturile fiecaruia dintre noi. La fiecare pranz se serveau una, doua feluri de supe creme (de pui, de legume, de linte, de porumb etc), multe legume divers preparate (dovlecei umpluti, rosii umplute, bame, varza de Bruxell, conopida, varza, cartofi, spanac, ciuperci. Toate acestea se gaseau sub diverse forme preparate). Carnea era de pui, de vita, de oaie, peste, porc. Spre exemplu, erau pulpe de pui la tava, dar sipulpe de pui cu un sos turcesc sau peste la tava dar si peste cu sos de lamaie sau chiar gratar. Ca salate: de rosii, de varza, castraveti, combinatii intre ele, morcov ras, salata verde, salata de spanac, patrunjel, marar, menta etc. Erau pe o masuta mai multe borcanele cu condimente diverse pe care puteai sa le folosesti. Se mai gaseau zeama de lamaie, otet basamic, otet, ulei de masline.
Carnea o puteai combina cu piureuri de legume, cu legume sote, cu cartofi prajiti, cu paste, cu fel de fel de sosuri, cu ciuperci etc.
Prajituri erau de foarte multe feluri si de diverse culori, dar si baclavale, cataif si prajiturele insiropate cu miere.
de asemenea intr-un numar foarte mare se gaseau produsele de patiserie precum cornulete, covrigei, impletituri, cozonacei etc.
Sucurile, asa cum am mai spus, le luai pe unele dintre ele de la dozatoare, iar pe altele de la bar. Toate erau foarte bune. Ca bauturi puteai sa-ti alegi tarii precum gin, votca, brandy, wisiki, racky, dar si vinuri (alb, rosu, rose) dar si bere Tuborg la dozator care era destul de buna.
Am incercat sa pun in relief aspecte ce tin de produsele alimentare. Voi scrie impresii legate si de alte aspecte (camere, animatie, imprejurimi etc).
Sarut-mana si ma bucur pentru vacanta reusita... in ciuda micilor retineri initiale, generate in parte de postarea mea (mea culpa), dar cind totul se termina cu bine... e OK. Doua mici intrebari as avea... desi stiu ca e cam tirziu... Face-ti o paralela intre Paloma Pasha Resort unde ati fost anul trecut si... va implor... in numele lui Alah... sterge-ti porcul ala din meniu pe care spuneti ca l-ati savurat ca asa ceva e de domeniul SF. Hotelul respectiv e frecventat destul de mult de turci care nu ar manca porc pentru nimic in lume iar Didimul nu e o statiune cu iz cosmopolit care sa ofere acest gen de carne. Nu de alta dar poate alti cititori isi vor face un anumit gen de impresie in urma celor postate de d-voastra si vor merge acolo in speranta ca vor primi porc. Cu respect, al d-voastra Kento.
Care sunt intrebarile? ca te-ai luat cu porcul si ai pierdut intrebarile... nu cred ca ma insel, dar cel putin o data a fost gratar de porc, iar hotelul, dupa cum cunosti este frecventat mai ales de englezi (cel putin in perioada in care am fost eu erau 80% englezi), iar un hotel care se respecta are in meniu toate felurile de carne care sa satisfaca toate gusturile, iar despre turci... nu le baga nimeni cu forta carnea de porc in gura.
Si totusi, pe noi ne-a impresionat placut Didimul... a avut foarte multe puncte forte incat sa nu-l luam in seama. E adevarat ca au fost si, hai sa le zic, mici scapari din partea celor care se ocupa de hotel (ex. un singur loc pt. gratar), dar asta nu inseamna ca hotelul nu a fost bun, din contra noua ne-a placut mult.
Spre exemplu, la Didim ne-a placut mai mult arhitectura hotelurilor (atat Didim cat si Elegance) decat la Paloma, la Paloma erau 3 paturi in camera, la Elegance am avut 2 camere, pt. parinti si pt. copil, la pretul de una, adica era un fel de apartament, receptiile au fost mai frumoase la Didim, personalul mult mai amabil la Didim (incepand de la oricare ospatar si pana la cel ce conducea restaurantul - tipul acela scund si cu chelie care era vesnic prezent la restaurant).
La Paloma piscina era superba, inconjura 3 sferturi din hotel, nu a fost atata nebunie, era un hotel linistit, poate datorita faptului ca acolo erau 90% francezi si nu erau asa galagiosi si nesimtiti, plaja era mult mai mare, in camera in fiecare zi ni se puneau in bar cutii cu diverse sucuri (3), cu bere, apa plata si minerala, erau 3 restaurante unde puteai servi masa de pranz, iar seara nu era asa aglomeratie. La Paloma a fost mai buna animatia, echipa era mult mai vesela si antrena pe toata lumea, de la copii pana la persoane mai in varsta, gimnastica era mult mai buna la Paloma, se faceau ex. Yoga, Pilates etc.
Am incercat sa reliefez cate ceva de la fiecare hotel, in concluzie, la Didim am avut un concediu placut si la banii care i-am dat, consider ca a meritat si oricand m-as intoarce acolo.
Imi cer scuze daca am deranjat cu ecoul meu, ma bucura faptul ca a-ti avut un concediu reusit si ca v-ati simtit excelent, dar as cere un dram de decenta in descrierea acestei locatii in care am fost, in mare parte datorita postarilor favorabile postate aici asemanatoare cu a d-voastra iar acolo am avut o mare deziluzie. Si, in ciuda acelei deziluzii, am incercat sa fiu cit mai obiectiv in descriere astfel incit sa ofer eventualilor cititori o imagine cit de cit obiectiva. Nu e raiul pe pamint, asa cum il prezentati d-voastra, dar e posibil ca pretentiile noastre de la viata sa difere putin. In incheiere va doresc tot binele din lume, iar in privinta porcului mincat de d-voastra la Didim astept relatarile despre partida de sky din Sahara si despre plaja din Antarctica. Cu respect, al d-voastra Kento.
Mi se pare mie sau vrei sa faci un pic "misto"? Eu iti relatam clipele reale pe care chiar le-am trait acolo. Concediul meu chiar a fost unul reusit si nu am afirmat ca ar fi fost raiul pe Pamant, se putea si mai bine, dar asa cum am afirmat, la banii dati pe bilet totul a fost ok.
Si nu te-ai gandit ca totusi, in sezon de varf poate si-au schimbat politica
Iti voi trimite un mesaj privat de la cineva care a mers in Side si la inceput, in primele 3 zile totul a fost foarte bine pt ca era un grup de nemti, olandezi si belgieni, iar apoi a fost jalnic, ca a plecat grupul. De ce crezi ca si aici ar fi putut fi la fel? Sa-si fi schimbat politica?
Dupa cate ai vazut am incercat sa fac comparatii intre cele 2 hoteluri.
Si, scuza-ma, daca ai asa un standar ridicat du-te pe Coasta de Azur sau in Dubai, poate hotelurile de acolo vor face fata asteptarilor tale. Sau poate si in Turcia in Antalya. Tu vrei ca cu bani putini sa fie totul la superlativ?
Si inca ceva: un hotel care se respecta satisface cat mai multe gusturi, prin urmare nu e nimic ciudat sa serveasca toate felurile de carne, crede-ma... mai studiaza literatura... si mai ales turcii care sunt recunoscut pentru diversitatea serviciilor si ale mancarii.
Si daca te simti cumva frustrat ca nu ai avut concediul dorit, imi pare rau, nu e vina nimanui, e doar ghinion, dar asta nu inseamna sa acuzi pe cei care sunt sinceri si scriu asa cum au perceput ei realitatea. Si asa e, datorita postarilor tale nu tocmai favorabile multi si-au format o parere nereala despre acest hotel.
Iar daca totul a fost asa groaznic cum lasi sa se inteleaga, alege litoralul marii noastre sa vezi acolo conditii "excelente" la majoritatea hotelurilor si pe urma sa postezi adevaratele impresii despre ele, poate atunci, intr-adevar, la Didim Beach e raiul pe Pamant.
@sagradam:
Buna ziua,
As dori sa intreb si eu cateva chestiuni:
- minibarul din camera era gratuit... si daca da ce continea?
- exista bar pe plaja sau macar in apropierea ei si daca da ce anume serveau acolo... sucuri si bere sau doar sucuri?
- pana la ce ora erau deschise barurile din resort, intrucat am citit ca la alte hoteluri dupa ora 23 se platea consumatia?
- stii daca copiii de 12 ani si jumatate platesc cat un adult sau au gratuitate?
Multumesc anticipat...
@gioko: Buna,
In prima zi gasesti in camera GRATUIT 1 sticla de 1,5 l apa plata, sucuri la doza (cola, fanta, 7up, bere, cate 2 din fiecare), iar apoi in afara de sticla de apa plata, TOTUL se va plati, dar sunt atatea aparate pt sucuri, cafea incat nu este o problema (poate singura ca sunt la dozator, dar sunt foarte bune, nu sunt 'adapate")...
Singurul bar care se inchide la ora 18 este cel de pe plaja, restul stau deschise pana tarziu, unul cred ca e deschis pana noaptea tarziu (spunea cineva ca englezii stateau pana dimineata cand se lumina si isi puneau prosoapele pe sezlongurile de la piscina, de asta si problema aparuta cu lipsa sezlongurilor, le ocupau cu prosoape si nu stateau pe ele). Conceptul de utra all si all iti arata ce servicii sunt gratuite (inclusiv bauturi alcoolice si nonalcoolice, fresuri, etc) si care se platesc. La gratuitate intrau: votca, wischi, coniac, gin, unele coctailuri, berea la dozator (Tuborg), vin si mai multe, dar nu le-am incercat . Pentru documentarea intra pe situl oficial si vezi ce include all-ul.
Este bar si pe plaja si unde se servea bere, sucuri, ceaiuri.
Cat despre varsta pana la care copiii au gratuitate, nu pot sa-ti spun, copilul meu are 16 ani, asa ca a intrat la pret intreg, dar cunoscutii nostri au avut copii de 14 si 12 ani si la al 2-lea copil au avut ceva reducere. Pentru a te informa corect intra pe situl oficial al hotelului si acolo lamuresc si acest aspect si daca nu, intra pe situl oricarei agentii de turism serioasa si acolo spun acest lucru.
Daca mai ai intrebari, nu ezita sa mi le pui, iti voi raspunde cu placere.
Numai bine.
@kento68: hai ca ma bag si eu in discutie, i dau dreptate lui sagradam in legatura cu carnea de porc, da exista si cand am fost eu. asa ca postarea ta nu isi are rostul.
iar legat de hotel da are si minusuri si plusuri, dar hotel perfect nu prea poti gasi se pare.
iar la faza ca nu te-ai distrat si simtit bine la acest hotel tine de personalitatea fiecaruia. pacat sa spui ca hotelul nu e ok, mai ales la banii dati pe bilet.
@andy89:
Ma bucur ca si altii apreciaza hotelul la adevarata valoare a lui. Prin aceste impresii dam si altora posibilitatea sa-si faca o parere despre ceea ce vor gasi acolo sau altii sa ia decizia daca sa mearga acolo. Impresiile scrise de altii care au mers inainte m-au ajutat si pe mine sa-mi conturez o imagine a hotelului, iar cand am ajuns acolo am vazut realitatea in direct.
Cred ca ar trebui sa fim corecti si sa relatam cat mai bine tot ceea ce tine de locatia unde mergem astfel incat cei care vor citi sa poata aprecia. Si inainte de toate cred ca ar trebui sa nu gasim nod in papura la orice si sa incercam sa facem o analiza corecta a partilor bune, dar mai ales a celor mai putin bune astfel sa se stie cam cum stau lucrurile. E usor sa facem comentarii rautacioase la ceva doar sa ne aflam in treaba.
Eu am invatat ceva din vacantele facute in afara: oricarea ar fi aspectele negative pe care le gasesti la hotel, ele nu se compara cu ceea ce gasesti pe litoralul nostru, asa ca... hai sa nu fim atat de mofturosi si sa ne bucuram de tot (chiar de simplu fapt ca suntem in vacanta si nu mai avem grijile cotidiene).
Incheiere
atunci cand va hotarati sa mergeti in vacanta, cautati bine hotelul si pentru siguranta cautati-l si pe situ-ri straine si asa vedeti daca conditiile oferite va satisfac cerintele.
Nu mai bine tuturor.
Buna si La multi ani!
Am si eu 2 intrebari, din poze am vazut ca pana la plaja e cam mult, cam care e distanta si exista beach bar aproape de plaja? M-ar mai interesa daca plaja e ok, pietrele care se vad daca sunt derenjante... multumesc
Noi avem 2 copii micuti (5 si 7 ani) si vrem sa i lasam singuri sa se duca de la masa pana la plaja, sa se duca sa si i-a un suc si daca vor ceva de la fastfood, de aceea intreb.
Teren de tenis exista? Nu am vazut niciunde poza cu el, desi apare ca fiind gratuit...
@terner: Buna,
Cred ca este, situat in spatele aleii care merge la mare, dar nu pot sa-ti spun multe despre el (din pacate (). Nefiind o sportiva nu am acordat atentie acestiu aspect.
@alipiticot: La multi ani si tie.
Distanta pana la mare nu e foarte mare, dar nu trebuie sa-ti faci griji pentru sucuri, dulciuri etc. Pe plaja este un bar de unde poti lua bauturile, iar dupa amiaza aduc acolo (dealtfel la toate barurile existente) prajituri, cornuri etc si nu e nevoie sa va deplasati.
Multumesc! La plaja, acel bar este gratuit? Ca am citit undeva ca s-ar plati...
@terner: sal. da acel bar este gratuit. cel care platesti este Marina beach, cel cu ponton.
Multam fain sagradam. Nu stiam ca este si alt bar pe plaja in afara de Marina Beach, cel de unde incepe pontonul.
@sagradam: pey mi-am luat bilet tot la didim beach cu intrare de pe 1 iulie. mi sa parut un loc ok raportate la banii care i dai.
@terner: La Marina Beach se plateste, in rest, nu. Sunt 4 baruri, 2 la cele 2 hoteluri, unul la piscina si unul pe plaja, peste tot gasesti sucuri, bere, apa etc. Daca andy merge tot acolo, inseamna ca merita.
@andy89:
Eu sunt in cautare de hotel, "imi face cu ochiul" Palm Wings, tot in Didim, dar mai studiez...
@sagradam: palm wings nu mia placut cum arata si am avut ceva prieteni care au fost si au cam strambat din nas. dc nu incerci un venosa in didim. arata si bn este si nou. are si preturi bunicele
@andy89: ( ( ( ( ( ( ( ( ( ( (, dar mersi pt informatii.
Referintele sunt bune, pretul la fel, am citi si despre venosa, multe nemultumiri legate de faptul ca miroase in camere a hasna din cauza canalizarii. Acum sunt in cautare, iar cand imi voi alege hotelul voi studia site-urile straine sa citesc pareri si acolo.
Azi m-am uitat si la Paloma, din Bodrum, pare ok si ca pret, iar de servicii nu ma indoiesc ca nu ar fi bune.
Poate intrebi prietenii care sunt lipsurile la Palm, te rog.
@sagradam: in 2011 am fost la palm in didim a fost super, am avut camera tripla la vila
Nu au fost bune bauturile mai putin berea care era
efes
poti sa mi spui daca la didim resort este inghetata gustari intre mese (cartofi prajiti clatite) gratar era numai seara sau
si la prinz, bauturile erau si de import (fiind UAL) ?
multumesc
@bercea adriana:
Inghetata era dor dupa amiaza, intre 16-18, parca, era buna, dar se dadea doar la copii, dar nu e asta o problema, ca se pot aseza de mai multe ori la coada sa ia si pt ceilalti doritori, fiica-mea se imprietenise cu cel de la barul de la piscina si lua cate dorea si vedea ca ne da si noua si nu a fost o problema. Intre masa erau gustari, dimineata pe la 11 erau placintele acelea ale lor (au o denumire pe care nu mi-o amintesc acum, ) era cam coada, e adevarat si pt asta nu-ti dadea decat 4 buc pe care ti le taia in mai multe parti, oricum se umplea cu varf farfuria. Dupa masa se dadeau cornuri, piscoturi, prajiturele etc.
Sucurile erau la dozator, dar noua ne-au placut, berea la fel, Efes, buna, vinurile la sticla, tarii (vodca, gin, wiski, coniac teqila etc). de la partea masculina am inteles ca coctailurile erau cam slabute...
Gratar era numai seara, uneori era coada, dar daca te duceai pe la inceput era bine, stateai doar 5-6 min, dar si la pranz aveai ce sa mananci.
Si atentie!!! Pe unele situ-ri e trecut UAI, pe altele AI, unele agentii arata ca Didim Beach e AI si Elegance e UAI, dar nu e nicio diferenta... Noi am avut trecut pe bilet AI, prietenii nostri UAI (au luat de la o agentie din Bucuresti) si acolo pe noi ne-au cazat la Elegance (unde mi se pare mai bun, mai select, e renovat nou, dar nici la celalat nu e rau, e frumos si acolo si conditii bune) si pe ei la Didim Beach. In final am beneficiat toti de acelasi regim.
Asa cum am mai scris consider ca per total e o locatie buna, dar acum depinde si de pretentii. Eu cand merg in vacanta nu incerc sa gasesc partile rele, incerc sa fac abstractie de ele si sa ma bucur din plin de partile bune. Si, repet, pentru mufturosi care gasesc nod in paapura la mai toate: daca mai sunt si mici scapari sau chiar lucruri mai rele, ganditi-va ca pe litoralul nostru e cu muuult mai prost, asa ca... hai sa ne bucuram ca suntem in VACANTA!!! si sa profitam din plin de asta.
Daca mai ai intrebari, nu ezita sa mi le pui.
@sagradam: Buna, imi poti spune, te rog, cum ajung acolo, daca nu am masina proprie? Nu am gasit nici o oferta care sa includa si transportul pana acolo iar cu avionul nu-mi permit. Multumesc.
@KATY74:: hello! scz ca ma bag poate ast rasp de la sagradam dar nu se supara daca iti raspund si eu. transport direct cu autocarul pana in didim nu gasesti, am cautat eu anul trecut pt unchimiu. Doar pana in kusadasi si de acolo exista am inteles niste autobuze sau ceva de genul pana in didim. in ce perioada te duci?
@sagradam: ramasesem sa iti spun dc nu au fost multumiti unii prieteni de palm wings. mi-au zis ca una peste alta este ok dar barul se inchidea l ora 23 si umpik, mesele de seara f repetitive, si oful lor ca prinsesera cazare la o vila din complex care era departe de piscina . astea sunt micile nemultumiri daca le pot numi
@andy89: Nu m-am hotarat inca. As vrea sfarsitul lui august sau inceputul lunii septembrie. Am si baietelul de 6 ani cu noi, e dificil de schimbat autocarul cu alt autobuz, bagaje... O sa mai caut, multumesc mult.
@KATY74: da e prea complicat sa schimbi 2 mijloace de transport avand si copilul. mai bn gasiti undeva direct cu autocar sau pe cineva cu masina sa se duca in aceeasi perioada.
@KATY74:
Cu autocarul, localitatea Didim e in drum spre Bodrum.
@andy89: M-am linistit, credeam ca sunt lucruri majore, dar cred ca peste astfel de fleacuri putem trece ).
@sagradam: dap. korect. sunt lucruri marunte. dar pana nu esti la fata locului sa vezi cu ochii tai. asa se scria si despre didim pe anumite siteuri si a fost super.
pt sagradam
Noi am facut rez la didim beach cu intrare din 1 iun, poti sa-mi spui daca pe plaja pe langa bar, este si un restaurant unde se poate manca dupa amiaza, ca sa nu mai mergi in restaurantul principal?
La palm wings, era si puteai manca pitza, cartofi prajiti, hamburger, spaghetti si fructe si era mai lejer
@terybery:
Pranzul se ia doar in restaurant, dar distanta dintre ele e mica si nu e o problema.
@andy89: Asa e, noua ne-a placut la acest hotel si, intr-adevar, pana nu ajungi la fata locului sa vezi cu ochii tai ai emotii.
@sagradam:
Multumesc frumos, sper sa fie bine, pt ca am vazut f multe lucruri care nu mi-au placut, insa deja am platit si vreau sa-ti spun ca am niste emotii...
O sa vedem... v-ati hotarat unde mergeti?
terybery,
ai prins turbo-bonusul de 30e/camera?
cat ai platit biletul (daca se poate...)
mersi
si sa nu uit...
nu era nici un miros in camera la venosa la inceputul lui iunie 2011
sagradam,
am sa te intreb pe tine ceva desi pozele sunt postate de ceilalti membri AFA
LILA si DORIN au postat poze cu 2 tobogane cu apa iar ANDY cu vreo 5 tobogane
sa inteleg ca sunt doua piscine cu pobogane, sau au mai adaugat ceva de la un an la altul???
mersi
@eug: sal... pana anu trecut la piscina erau 2 tobogane de anu trecut sunt 8. in aceeasi piscina care mi se pare destul de mica pt atatea.
@eug:
Sunt 8 topogane iar dupa aglomeratia care era la ele nu cred ca piscina era mica , oricum, unul dintre ele e periculos (nici nu e inghesuiala la el), sotul meu "l-a incercat" ), si din a treia zi a schiopatat, s-a lovit rau la genunchi (a fost chiar si la medic, am avut emotii ca nu va putea conduce la intoarcere), si tot la el un adolescent si-a rupt piciorul. Asa ca, pentru cei neinfricati topoganele sunt o distractie.
@terybery:
Nu trebuie sa ai emotii, e un hotel bun, minusurile sunt putine in comparatie cu plusurile, iar partile rele nu sunt chiar atat de rele si nu poti trece peste ele. Mie singurul lucru rau mi s-a parut a fi aglomeratia de la piscina, dar noi mergeam la mare, iar pentru copii se mai gasea cate un sezlong liber ici si colo, la distanta unul de altul, in rest... iar coada la gratar nu mi s-a parut kilometrica sa nu poti sta la ea.
Vei vedea ca va fi bine, sa ceri la receptie camera in Elegance, e mai frumos si mai linistit, are un aer boem.
@eug:
biletul a fost 400e pt 2 pers, dar o sa mergem cu masina, asa am mers si anul trecut si a fost super...
Multumesc, daca mai ai intrebari, cu cea mai mare placere.
@sagradam:
Multumesc pt. pont, o sa cerem la Elegance, insa nu despre coada de la gratar este vb, insa am citit f multe impresii negative si anumite poze, si...
Poti sa-mi spui daca prosoapele sunt gratuite la plaja, atat la mare cat si la piscina, cum se schimba in camera asternuturile si prosoapele, curatenie se face zilnic?
@terybery:
S-a scris atat de mult despre aceasta coada... In cele 7 zile cat am stat, intr-o singura seara a fost o coada foarte mare la gratar, in rest, erau in fata ta 3,4 persoane. Dar coada se facea datorita faptului ca englezii isi puneau foarte multe bucati de friptura pe farfurii, erau cu varf si pe urma le lasau ca nu le mancau. Erau doar 2 persoane care se ocupau de gratar si se straduiau sa faca cat mai repede.
Dar ca sa eviti coada, te sfatuiesc sa te duci mai devreme (cand a fost coada despre care iti spun ne dusesem mai la sfarsit cand englezii invadasera restaurantul). Si in afara de grataru acela mai erau o gramada de preparate pe baza de carne (piept de pui, pulpe, peste, chiftele, hamburgheri etc). Eu zic sa nu-ti faci griji, vei avea ce sa mananci chiar si gratar.
Prosoapele le iei cu un card care e gratis si ti-l da la venire (2 prosoape pe card) si cred ca iti dau 2 carduri, noi am avut de acasa si luam doar cu un card cand ramanea fiica-mea la piscina.
Curatenia se face zilnic, prosoapele se schimba zilnic, asternuturile la 2 zile (s-ar putea si zilnic, am uitat, sincer, dar mai mult de 2 zile nu lasau asternuturile.). Paturile le aranjeaza in fiecare zi intr-un mod anume chiar daca tu ti-l aranjezi dimineata. In baie ti se pun zilnic, daca ai consumat, sticlute cu sampon, gel de dus, casca de par, hartie igienica.
Zilnic in bar se pune cate o sticla de 1 1/5 apa plata.
Concluzie
Eu te sfatuiesc sa nu-ti mai faci atatea griji, va fi bine, vei vedea, si am mai scris lucrul acesta, citeste impresiile negative pe care le scriu altii (ceea ce scriu majoritatea englezilor nu lua in seama, la cat timp au fost ei treji nu cred ca pot sa descrie cat mai corect ceea ce a fost acolo). Si incearca sa vezi daca pentru tine, acele lucruri rele de care se povesteste, sunt chiar ata de rele si nu poti trece cu vederea. Citeam ca scrisese cineva ca nu i-a placut la acest hotel ca erau englezoaicele urate si avea fundul mare , hai sa fim seriosi, nu clasificam un hotel dupa "fauna" ce misuna pe acolo.
Daca mai ai intrebari sa le pui, iti voi raspunde.
Salut! Stiu ca s-a mai vorbit dar daca se poate sa mai imi confirmi inca odata ti-as ramane recunoscator. Minibarul din cate am citit este gratuit in prima noapte de cazare (tot continutul minibarului sau anumite produse din el?) ? De asemenea, incepand cu a 2-a noapte va fi gratuita doar apa plata? Corect? Multumesc pentru intelegere si scuze daca sunt prea stresant!
@terner: Cand ajungi vei gasi in minibar 2 doze de cola, 2 de fanta, 2 de 7up, bere si apa plata. Din ziua urmatoare gratis va fi doar apa plata (un pet de un litru jumate) care ti se va pune in minibar, restul vor fi cu bani. Dar sunt atatea dozatoare cu sucuri (care sincer, sunt destul de bune), bere, apa plata, soda... Si tinand cont ca un bar e deschis si noaptea poti merge sa-ti iei de acolo daca te apuca cine stie ce pofte . Am uitat sa spun ca gasesti in camera si pliculete cu ceai de diverse sortimente (verde, de menta, de musetel etc) si poti sa-ti mai iei se de la baruri.
Mancarea este buna si diversificata, prajiturile sunt de mai multe feluri (dar pt. mine unele erau prea dulci - eu mananc totul cu mai putin zahar, poate din cauza asta pt mine erau dulci - si la unele se simtea gustul de sintetic). Dar nu pot spune ca nu am gasit prajituri si pentru gustul meu; cele cu fructe erau chiar bune.
Daca stau sa ma gandesc bine, pt. mine singurul lucru deranjant a fost aglomeratia si galagia pe care o faceau englezii. Mi-a venit in minte acum o faza: cand gasisem si noi sezlonguri libere la piscina si ne bucuram de soare, au sarit in piscina 2 englezi destul de mari (peste suta de kg, cam asa sunt toti) si ne-au udat din cap pana in picioare. Nu si-au cerut scuze, era ceva normal pt. ei. Si le-a placut asa de tare incat au tinut-o tot asa, au facut concurs de sarituri - desi era semnul ca nu e voie sa sari in piscina.
Dar toate astea nu trebuie sa te sperie, poate noi am avut ghinionul sa nimerim in acea perioada cu cel mai galagios grup, poate in alte perioade a fost ok si din acest punct de vedere. Si daca te gandesti bine, acest aspect nu tine de politica hotelului, ei nu stiu ce grupuri de turisti le vin.
In restaurant, spre exemplu, cand se aglomera, inclusiv seful de sala si managerul restaurantului veneau si debarasau sau iti aduceau ceva de la bar. La noi pe litoral oare se intampla asta?
Daca mai ai intrebari, nu ezita sa mi le pui, nu esti stresant, si stiu cum e, asa am procedat si eu anul trecut cu cineva care fusese acolo, i-am pus o mie si una de intrebari si mi-a raspuns de fiecare data fara sa se supere.
Dar uitandu-ma afara ce e si cum ninge mi se pare vara atat de departe ).
Multumesc sagradam pentru amabilitatea de care dai dovada. Tinand cont de faptul ca voi ajunge in data de 20 septembrie, aglomeratia cred ca va disparea.
@sagradam:
multumesc frumos, m-ai linistit, sper sa fie un concediu mai frumos decat cel de la Palm wings, iar mancarea pt mine nu este o problema, pt ca nu mananc f mult
Multumesc inca o data
@terybery:
Facem schimb, nu? Tu mergi la Didim Resort, eu la Palm wings )
@sagradam: Te intreb aici, pe review-ul tau: esti sigura de restaurantele a la carte? Ca n-am vazut nicaieri, nimic despre ele (exceptie facand cel cu specific pescaresc - Marin Restaurant - care insa e cu plata).
Multumesc.
@dcr: Sigura, pentru ca am incercat si noi sa mergem la unul (nu mai stiu la care), dar in prima seara am uitat sa ne facem rezervarea, iar a doua zi cand am mers la receptie ni s-a spus ca la acel restaurant nu mai sunt locuri si sa incercam la altul, dar am renuntat.
Dar sa te convingi, intra pe site-ul hotelului si acolo gasesti date despre restaurantele a la carte.
Daca mai ai intrebari, nu ezita sa le pui, iti voi raspunde cu drag; stiu ce inseamna sa ai indoieli.
@sagradam:
Pai tocmai asta este ca am cautat pe siteul hotelului si n-am gasit nimic despre restaurantele a la carte - in afara de Marin Restaurant - cum am scris si in mesajul anterior.
Asa e, pe site-ul lor dau doar Marina, care intr-adevar e cu bani (de fapt, tot ce se serveste acolo e cu bani), dar daca intrii la alte agentii arata ca sunt 3 restaurante (pe langa bar, snack bar etc). Eu asa stiu, ca am vrut sa mergem la unul din ele si nu am mai gasit locuri la cel care am vrut. Dar pt. siguranta imi voi intreba si sotul, el sigur stie acest lucru.
Un lucru insa e sigur, mancarea e buna, suficienta si variata. Mie singurul lucru care nu mi-a placut au fost prajiturile care erau pre dulci pentru gustul meu (eu mananc mai putin dulce, cafeau, ceaiul le beau fara zahar, poate si din acest motiv erau dulci pentru mine. La restul grupului le-au placut.)
@kento68: Este foarte adevarat ca si noi am mers anul asta la Hotel Venosa - Didim tocmai din cauza celor care fac reclama mincinoasa hotelului.
Probabil ca multi merg pe principiul: "m-am fript eu, lasa sa se mai friga si altii... ".
Este perfect adevarat ce ai spus despre pretentiile fiecaruia.
Ieri dimineata cand coboram bagajele de la Venosa, ne-am intalnit cu o familie de romani care a stat 7 zile la Hotel Didim si mai avea inca 7 la Venosa. Spunea ca asa bataie de joc la la Didim nu au intalnit nicaieri in Turcia.
In privinta porcului, NICIODATA nu vei gasi in Turcia la un hotel cu AI .
Singurele hoteluri care-si respecta si-si triaza clientii sunt cele din Antalya. Dar pretul este pe masura - incepand cu 70 - 80 euro/zi. La aceste hoteluri nu prea ai ce sa mai comentezi.
”Dar pretul este pe masura - incepand cu 70 - 80 euro/zi. La aceste hoteluri nu prea ai ce sa mai comentezi.
Poate este bine sa precizezi: pretul /persoana.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2016 Raport calitate - preţ foarte bun — scris în 24.07.16 de CRISCALIN din BUCHAREST - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Nu merita 4 stele — scris în 06.01.16 de florin2679 din FOCşANI - nu recomandă
- Aug.2015 Binisor — scris în 10.08.15 de Miruna123 din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Didim - 'Elegance doar pe foaie' — scris în 14.09.14 de decuadi din BUCURESTI
- Aug.2014 Foarte slab — scris în 04.09.14 de eugenc din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2014 Cel mai prost concediu din viata mea — scris în 08.09.14 de Ciobiaug2014 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jun.2014 Cel mai frumos concediu — scris în 13.07.14 de adiso8 din BAIA MARE - RECOMANDĂ