GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Schimbare de standarde? Așa da hotel de tranzit.
Cum am ieșit de pe ferryboat am făcut la dreapta la indicațiile GPS-ului. Însă pe străduța pe care am intrat era un blocaj total. Hotelul îl văzusem deja, era pe stânga, dar ca să ajungem la el trebuia să venim de pe sensul celălalt. Motiv pentru care stăteam în continuare să se dezlege problema cu blocajul. Nervii erau întinși la maxim (după atâta drum, la doi pași de hotel și nu puteam face nimic). Mai erau vreo doi în spate care claxonau de zor, de parcă asta ar putea rezolva problema. După vreo 5 minute de stat le-am sugerat celor care mă însoțeau să se ducă la hotel să se intereseze de locul de parcare (erau la 2 minute de mers pe jos de hotel, eu am făcut în schimb peste un sfert de oră – încă odată se demonstrează povestea cu ieprurele și melcul). Stând în așteptare mă trezesc cu fii-mea și cu un tip bătându-mi în geam. Deschid ușa și fi-mea îmi spune: cică vrea să vină cu tine să-ți arate unde este parcarea. Să vină... Și după ce s-a deblocat am trecut pe lângă hotel, am ajuns în strada pe care aș fi putut ajunge direct din sensul giratoriu, am făcut la dreapta de 2 ori (U-turn) și am ajuns în fața hotelului Grand Anzac. Au scos o mașină parcată în fața hotelului și mi-au făcut mie loc.
Aici este momentul să vă povestesc: Mai târziu am trecut pe strada pe care am rămas blocat de vreo 3-4 ori. Tot timpul era plină de mașini însă odată am rămas uimit să îl văd pe un tip cum oprește, coboară din mașină, intră în magazin, cumpără ceva și apoi se întoarce calm la mașină. Ce contează că stăteau o grămadă de mașini după el (și am început să mă gândesc că poate aveau dreptate cei care claxonau).
Revenind, la recepție am fost întâmpinați cu câte un suc. Și-a cerut scuze că nu aveau camerele deja pregătite dar în maxim 45 minute vor fi gata. Oricum, ajunsesem la Canakkale mult mai devreme decât ne așteptam. Am lăsat bagajele la recepție și apoi am ieșit într-o scurtă plimbare. La întoarcere am primit cheile la un bloc/imobil vis-a-vis de hotelul Grand Anzac, practic o extensie a hotelului. Erau 4 camere pe etaj și cred că erau 4 sau 5 etaje. Noi am fost cazați la etajul 1.
De asemenea au cerut pașapoartele și cheia de la mașina pentru a o muta într-o altă parcare (care era chiar sub geamul nostru). De cum am intrat în hotel (sau mai bine zis anexa), am fost plăcut surprinși de curățenie. Pe jos era parchet (laminat) atât pe hol cât și în cameră strălucea de curățenie. Cred că anexa era nou renovată, căci totul arăta impecabil. Ușa de la intrare era de geam, glisantă și se deschidea cu cod din exterior și automat din interior.
O mențiune specială pentru internet. Exista WiFi gratuit în toate camerele, lucru pe care îl găsești foarte rar la un hotel. Mai mult, autentificarea era pe bază de user și parolă, ceea ce presupune un sistem mai avansat și mai sigur de autentificare. Autentificarea se făcea pe număr cameră/număr pașaport. Calitatea internetului era și ea una foarte bună.
Camera era destul de mare pentru o cameră de tranzit. Șifonierul era foarte OK. Frigiderul era de dimensiuni mijlocii și răcea extrem de bine. Acesta era mascat într-un dulăpior din același material cu șifonierul. Pe frigider existau toate ustensilele necesare pentru pregătirea unui ceai precum și pliculețe de ceai și zahăr. Paturile erau paturi duble, estimez că lățimea era de 1,60 m deci nu foarte largi. În fața patului, pe perete trona un TV cu diagonala de 81 cm (impresionant chiar și pentru hoteluri mai cu ștaif).
Baia și ea de o curățenie exemplară, nu aveai ce să îi reproșezi. Poate doar că nu exista și săpun solid, doar din cel lichid (fără a fi însă un capăt de țară). Prosoapele mari, fine, din bumbac și de un alb imaculat. Cu atât mai mult cu cât pentru un hotel de tranzit costurile sunt mai mari, pentru că ei trebuie să schimbe lenjeria total de la zi la zi (în ideea că sunt puține cazuri în care turiștii poposesc mai mult de o zi la un hotel de acest fel.)
Am văzut că micul dejun începea în mod normal la ora 7:00. I-am explicat recepționerului că noi am vrea să plecăm la ora 6:00 și ne-a spus că nu e nicio problemă masa va fi gata la ora 6:00. Și așa și era. Masa destul de bogată, tip bufet. Ouă, brânză (foarte bună), cașcaval, mezeluri (asupra lor nu mă pot pronunța căci din cauza culorii nu m-am atins de ele), măsline de 2 tipuri, roșii, castraveți. Lapte, iaurt cereale, cafea, unt, și altele. În consecință și micul dejun a fost foarte bun.
O notă aparte privind amabilitatea personalului, aș putea spune chiar peste majoritatea hotelurilor. În plus se pare că am beneficiat de un upgrade de la Anzac la Grand Anzac (înțeleg că este o practică atunci când gradul de ocupare nu este prea mare.
În cameră exista o fițuica care anunța o cină completă la prețul de 12 TL (5 EUR) – o opțiune foarte interesantă și ieftină pentru masa de seară.
Hotelul excelent amplasat, foarte aproape de bac precum și de străzile cu magazine și restaurante/șaormerii.
Prețul de 45 EUR/ 2 persoane sau 59 EUR/3 persoane este unul foarte bun pentru toate cel de mai sus.
Consider că hotelul și-a depășit condiția și se poate constitui într-un exemplu pentru toate celelalte (și nu numai de tranzit).
Trimis de Dabator in 23.08.13 19:26:45
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dabator); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.14915700 N, 26.40225000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@PopescuAlin: nu stiu cat costa acum traversarea cu ferry (eu am fost pe-acolo in 2009), insa pot sa-ti dau un pont: e mai ieftin si mai scurt (ca durata) sa traversezi pe la kilitbahir, nu pe la eceabat.
@PopescuAlin: pentru putin. am mai cautat putin pe net, am gasit undeva un pret de 24 lire ptr traversarea de la kilitbahir, pentru autoturisme cu maxim 8 locuri. din cate imi amintesc, parca am platit 17 lire traversarea in 2009...
am impresia ca la kilitbahir platesti doar ptr masina, nu conteaza nr de persoane, in timp ce la eceabat exista tarife separate pentru masina si persoanele care calatoresc in ea. nu sunt sigura de informatie, au trecut cativa ani... sper sa nu te induc in eroare...
@Corina70: Da, m-am uitat si eu si inteleg ca acolo unde e mai ieftin ai mai mult de mers pe sosele, ulterior, pina la Kanakkale...
Salut. Acum costă 29 TL - se plătește doar mașina indiferent de numărul de pasageri.
@PopescuAlin: nu e atat de mult de mers, kilitbahir e la vreo 6 km mai jos fata de eceabat: -))
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Nu recomandam — scris în 09.05.19 de MihaFlo din BRAşOV - nu recomandă
- Sep.2017 Hoteluri Anzac și Grand Anzac — scris în 11.05.19 de gabynegru din BUCURESTI - nu recomandă
- Sep.2017 Hotel Anzac - niciodată aici! — scris în 12.09.17 de Dana1979 din PITEşTI - nu recomandă
- Aug.2016 Nu recomand... — scris în 11.08.16 de savian din VALCEA - nu recomandă
- Jul.2016 Hotel curat si bun de tranzit — scris în 23.07.16 de bogdan78 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Alegere inspirata — scris în 13.09.15 de ana popa din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Bun pentru o noapte. — scris în 03.08.14 de Lisa din MOLDOVA - RECOMANDĂ