Malaga Monumental

TIPĂREȘTE

După ce ne-am plimbat la Sevilla, Cordoba, Granada şi Gibraltar, sejurul nostru pe Costa del Sol s-a încheiat apoteotic, cu vizitarea oraşului învecinat cu Torremolinos, unde ne stabilisem "cartierul general". Este vorba de Malaga, pentru care am dedicat ultimele trei zile din cele petrecute în Spania. Trei zile, faţă de câte una pentru celelalte patru destinaţii, poate părea o diferenţă nejustificată. Ea este datorată faptului că primele patru destinaţii le-am vizitat în excursii organizate, de o zi, în timp ce Malaga am vizitat-o pe cont propriu. Şi a meritat!

În Malaga se poate ajunge foarte uşor, de oriunde de pe Costa del Sol, pentru că mijloacele de transport sunt accesibile, moderne, rapide şi civilizate. În primul rând, este vorba de trenul care leagă Fuengirola de Malaga, trecând şi pe la aeroport. Capătul liniei este în Malaga Centro Alameda, la capătul străzii Alameda Principal, pe celălalt mal al râului Guadalmedina.

Apoi, sunt autobuzele. care vin de pe Costa del Sol, capătul liniei fiind la Subestación de Autobuses de Muelle de Heredia, terminalul pentru toate liniile suburbane, aflat şi el aproape de staţia finală a trenului, mai exact pe Paseo de Antonio Machado, lângă port. Biletele de autobuz se iau direct de la şofer, în timp ce biletele de tren se iau de la casele de bilete din unele staţii, sau de la automatele din fiecare staţie.

În prima zi, am venit în Malaga cu autobuzul, aşa că, pentru a ajunge în centrul istoric al orasului, am traversat Paseo de Antonio Machado şi am intrat în Plaza de la Marina, de partea cealaltă a căreia se află, la capătul străzii Alameda Principal, Plaza del Marqués de Larios, loc de unde începe Calle Marqués de Larios, principala stradă comercială (şi pietonală) din Malaga. Toate aceste repere de care am amintit se află pe o rază de maxim 100 m. În Plaza de la Marina se găseşte şi cel mai important birou de informaţii turistice al oraşului, de unde puteţi obţine toate informaţiile de care aveţi nevoie, precum şi harta oraşului şi broşuri. Când am ajuns aici era duminică şi citisem că în această zi nu se poate vizita catedrala. Tânăra cu care am discutat la biroul de informaţii mi-a spus că totuşi este posibilă vizitarea catedralei şi duminica, dar nu în tipul slujbei şi chiar m-a sfătuit să merg atunci, pentru că intrarea era liberă. Sfatul meu este să treceţi neapărat pe la acest birou, măcar pentru a lua o hartă.

Noi am luat multe broşuri şi materiale informative, care ne-au fost de folos în stabilirea traseului şi a obiectivelor de vizitat.

Trebuie să vă spun că nu ne-au ajuns trei zile, ar fi necesară cel puţin o săptămână pentru a vedea tot ce merită vizitat în Malaga. Dar chiar şi aşa, am văzut foarte multe, aş putea scrie, dacă nu o carte, măcar o broşură despre cele văzute, de aceea, pentru a nu lungi prea mult expunerea, am să mă rezum doar la câteva lucruri mai importante.

De la biroul de informaţii turistice, am luat, printre altele, un pliant, cu o hartă şi cu descrierea a trei trasee tematice propuse penru vizitarea oraşului. Ca urmare, ne-am făcut şi noi traseul inspiraţi de această propunere, cu mici modifiări, unde a fost cazul, aşa că am să descriu aceste trasee, aşa cum le-am făcut noi. Pentru cei care doresc, există şi posibilitatea efectuării unui "rezumat" al celor trei trasee pietonale, cu ghid (în spaniolă sau engleză), traseul durând o oră şi jumătate, fără intrarea la obiectivele de pe parcurs, pe care le puteţi vizita singuri, pe-ndelete. Costă 5 € şi se pleacă la orele 10:00,12:00 şi 17:00, din faţa biroului de informaţii turistice.

Malaga Monumental

Acesta a fost primul traseu, al cărui punct de plecare este chiar Plaza de la Marina. În această piaţă, cu aspectul unui parc, se află încă două puncte de interes. Primul este o statuie, El Cenachero, reprezentând un pescar ce poartă pe umeri o cobiliţă, la capetele căreia atârnă două talere cu peşte. Acest personaj, trecând pe străzile Malagăi şi strigând în gura mare că vinde peşte, este foarte popular, deşi el nu mai poate fi întâlnit de ani buni. Statuia, împreună cu alte două, este opera din 1968, a lui Jaime Pimentel.

Al doilea punct de interes este fântână arteziană, care a fost prima din Spania, care avea ceea ce se numeşte "sunet şi lumină". Nu am văzut-o decât în timpul zilei, aşa că nu am avut ocazia să văd cum apa fântânii îşi schimbă culoarea în ritmul muzicii.

Din Plaza de la Marina, am traversat Plaza del Marqués de Larios, de la capătul de est al Avenida Principal şi, de aici, am intrat pe Calle Marqués de Larios, care se îndreaptă spre nord.

O clădire reprezentativă din Plaza del Marqués de Larios este La Equitativa, numită, în glumă de locuitorii oraşului Clădirea cu trei ouă, datorită celor trei ovoide aflate pe catargul din vârful clădirii. Aceasta este construită prin anii '50, în stilul zgârie-norilor americani, dar cu influenţe maure, pe locul unde altădată se găsea palatul familiei Larios.

Strada, foarte curată, este decorată cu numeroase opere de artă. Ea a fost concepută ca un întreg, împreună cu casele de pe laturile sale, fiind realizată în această formă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stilul scolii Chicago. La capătul dinspre nord a străzii, se deschide Plaza de la Constitucion, cea mai importantă piaţă a oraşului, din punct de vedere istoric. Aici se găseau primăria, închisoarea, Corregimiento (sediul magistratului regelui, numit el Corregidor) şi tot aici aveau loc serbări, corride, execuţii şi manifestări religioase. De curând, piaţa a fost reorganizată în stil modern. În colţul de sud-vest se află o frumoasă fântână, datând din secolul al XVI-lea: Fântâna Genova, sau Carlos V. Pe latura de nord se află două clădiri care pot fi vizitate. Chiar în colţul nord-vestic, se află Iglesia del Santo Cristo de la Salud, parte a complexului monahal iezuit, construită în stil baroc. Are o formă mai puţin întâlnită, cu o secţiune orizontală octogonală. În interior, pe partea estică, se găseşte o sculptură, înfăţişându-l pe Santo Cristo de la Salud, operă a lui Jose Micael y Alfaro, din 1633.

Ceva mai spre mijocul laturii nordice a pieţei se găseşte o altă clădire interesantă, Sociedad Económica de Amigos del País (Societatea Economică a Prietenilor Patriei) un exemplu tipic de arhitectură a scolului al XVIII-lea. Înghesuit între această clădire şi biserica de care spuneam mai sus, se găseşte o clădire mai mică, Antigua Escuela de Bellas Artes (Vechea Şcoală de Arte Frumoase), în care îşi are sediul în prezent Ateneo de Malaga, cu săli de expoziţii, în care sunt expuse mostre de artă plastică. Aici a fost profesor de desen Don José Ruiz y Blasco, tatăl lui Pablo Picasso, cel mai celebru fiu al Malagăi. Picasso însuşi nu a urmat această şcoală, dar, cu siguranţă că şi-a petrecut destul de mult timp prin sălile de curs.

Următorul obiectiv de pe acest traseu se află foarte aproape de Piaţa Constituţiei, la vreo 100 m spre est. Este, poate, cel mai important monument al oraşului: Santa Iglesia Catedral Basílica de la Encarnación, Catedrala din Malaga, a cărei turlă constituie un reper vizibil de departe. Ajungem pe latura nordică, pe Calle Santa María, unde se află şi intrarea pentru enoriaşi, Puerta de las Cadenas (Poarta lanţurilor), străjuită de o parte şi de alta de cele două turnuri originale, las cubillos. Ca mai toate catedralele din Andaluzia şi aceasta este construită pe locul unei vechi moschei. Deşi este mai mică decât catedrala din Sevilia, nu e cu nimic mai prejos decât aceasta, în privinţa frumuseţii. Ca structură, seamănă însă mai degrabă cu catedrala din Granada, dar aici lumina este altfel filtrată de vitralii şi totul pare plin de un colorit cald. Interiorul este un amestec de stiluri renascentist şi baroc. Impresionează în mod deosebit strana, cu sculpturi în lemn de cedru şi mahon.

Construcţia catedralei a început în prima jumătate a secolului al XVI-lea şi s-a terminat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. O altă asemănare cu catedrala din Granada este faptul că ea nu are decât o turlă, cea de-a doua, din dreapta, nemaifiind construită, motiv pentu care, catedralei i se mai spune La Manquita, ceea ce s-ar traduce prin expresia cu o singură mână.

Cu câteva minute înainte de ora 11 după ce petrecusem aproape o oră admirând decoraţiile de pe înaltul plafon şi din numeroasele capele şi altare (Santa Barbara, Santa Clara, Virgen de los Reyes, Virgen del Rosario, Los Caidos), o voce solemnă ne anunţă că urmează să înceapă slujba şi roagă vizitatorii să părăsească incinta. Ceea ce facem şi noi, ieşind pe aceeaşi poartă pe care intrasem.

Imediat la stânga, o inscripţie (visita turistica) ne atrage privirile. Intrăm pe sub portal şi ajungem într-un patio, unde a fost organizat un muzeu în aer liber, Museo al aire libre de la Catedral, cu lucrări ale sculptorului Jorge Rando, dintre care cea mai expresivă este cea intitulată El Abrazo a la Cruz (Îmbrăţişarea Crucii), pe postamentul căreia scrie: Îmbrăţişarea Crucii este o îmbrăţişare a Iubirii.

Pe marginea de nord a acestei grădini, se găseşte Iglesia del Sagrario, pe care am admirat-o numai la exterior, întrucât şi aici începuse slujba. Am ocolit apoi catedrala pe la vest, pe Calle Molina Lario, ajungând la faţada principală a acesteia, a cărei poartă principală, ce se deschide doar pentru personalităţi, dă spre Plaza del Obispo (Piaţa Episcopului). De aici se poate admira în toată splendoarea sa, faţada vestică a catedralei. Pe latura nordică a pieţei se află El Palacio del Obispado de Málaga, Palatul Episcopal, alcătuit de fapt din două palate, unul construit în secolul al XVI-lea, celălalt în secolul al XVIII-lea. Acesta din urmă adăposteşte muzeul de artă religioasă, care include o frumoasă colecţie de picturi şi orfevrărie.

Nu am zăbovit prea mult în Plaza del Obispo şi am revenit pe latura de nord a catedralei, de unde, pe Calle del Císter, mergem vreo 50 de metri spre est şi ajungem în Plaza de la Aduana, numită aşa de la clădirea de aici, Palacio de la Aduana, în prezent în reconstrucţie, pentru a adăposti Museo de Malaga. Cum până atunci va mai trece o vreme, nu ne-am aruncat spre această clădire decât o privire, pentru că, peste drum este intrarea la Alcazaba. Deşi aceasta era desinaţia finală a circuitului, nu ne-am oprit totuşi aici pentru că, spre nord, porneşte Calle de la Alcazabilla şi după vreo 50 de metri se ajunge într-o piaţă (la amenajarea căreia încă se mai lucrează). Pe latura estică a acesteia se găseşte Teatro Romano, de fapt, ruinele teatrului roman, datând din vremea lui Augustus, din secolul I î. C. Ruinele au fost dezgropate în 1951 şi are dimensiuni impresionante: raza de 31 m şi înălţimea de 16 m. În mod normal, teatrul este vizitabil, dar acum accesul în interior era oprit, datorită lucrărilor din zonă. Oricum, l-am putut admira în totalitate, de pe margine.

Am revenit apoi la intrarea în Alcazaba, pentru a vizita ultimul obiectiv de pe traseul Malaga Monumental. De fapt, ultimul ar fi trebuit să fie Castillo de Gibralfaro, care formează, împreună cu Alcazba, un complex monumental, care se poate vizita cu un singur bilet combinat, doar că era o mică problemă: Alcazaba este închis lunea, în timp ce Gibralfaro e închis duminica, deci vizita combinată este posibilă numai de marţi până sâmbătă. Asta, probabil pentru că, doar de curând cele două obiective au fost reunite în aşa-numitul Conjunto Monmental.

Cum era duminică, am lăsat vizitarea castelului Gibralfaro pentru altă zi. Programul pentru vizitarea palatului-fortăreaţă Alcazaba este iarna de la 8:30 la 20:00, vara el fiind decalat cu o oră mai târziu. Am plătit câte 2,10 € (un bilet combinat, Alcazaba - Gibalfaro, costă 3,35 €) şi am pornit în descoperirea locurilor. Alcazaba, al cărei nume vine de la expresia al-qasbah, însemnând în limba arabă cetate, este situată în vestul centrului istoric al Malagăi şi datează din secolul al XI-lea, când zona se afla sub domiaţie maură şi cetatea era folosită drept reşedinţă a guvernatorilor. După cucerirea sa, după un lung asediu, în 1487, de către vestiţii Reyes Católicos, regina Isabel I de Castilla şi regele Fernando II de Aragón, cetatea şi-a păstrat rolul militar de apărare, până în 1925, când a intrat în proprietate publică şi a fost organizată ca obiectiv muzeal, în 1931 fiind declarată monument naţional.

Este construită pe un pinten în prelungirea Muntelui Gibralfaro, construcţia fiind adaptată conturului acestuia, motiv pentru care forma este oarecum neregulată. Se intră prin Puerta de la Boveda şi se continuă pe sub zidurile de apărare, până la Puerta de las Columnas, numită aşa pentru că a fost construită utilizând colonele romane ale fortificaţiilor antice de aici. Aceste două porţi sunt exterioare zidurilor fortăreţei şi sunt plasate pe drumul sinuos către intrare, pentru a face şi mai dificil accesul eventualilor atacatori. Nici nouă nu ne-a fost prea uşor! De la această a doua poartă, se mai urcă vreo 50 m, pe sub zidurile de apărare şi se ajunge la o a treia poartă, străjuită de Torre del Cristo, numită aşa ca urmare a utilizării ei, timp de mulţi ani, după cucerirea spaniolă, drept capelă. Pe această poartă se intră în incinta inferioară, delimitată de primul zid de apărare, împărţită în două zone, de nord şi de sud, între care se află incinta superioară, înconjurată de al doilea rând de ziduri, în interiorul cărora se află Palacio Nazari. Zona de nord a incintei inferioare şi partea estică a incintei superioare nu sunt vizitabile.

Odată intrat pe poarta de la Torre del Cristo, indicatorul îţi oferă două posiblităţi să mergi: spre stânga, sau spre dreapta. Eu vă sfătuiesc să alegeţi mai întâi prima variantă. Primul loc de popas în acest caz, este Plaza de Armas, un bastion de apărare cu vedere spre coastă, unde era instalată artileria. În prezent, aici este amenajată o frumoasă grădină. De aici, drumul ne duce la Puerta de los Cuartos de Granada (Poarta Castelului Granadei), intrarea în incinta superioară, dominată de turnul de apărare de la capătul de vest al acesteia. Extrema estică era şi ea apărată de Torre del Homenaje, construit după cucerirea cetăţii de către spanioli, ca omagiu adus divinităţii şi aflat în prezent într-o stare de semi-ruină.

Palatul din interiorul incintei superioare a fost construit în mai multe etape, în secolele XI-XIV şi cuprinde trei curţi interioare, consecutive. În faţa acestuia se află Patio de los Surtidores (Curtea izvoarelor), unde se găseşte o grădină cu câteva izvoare şi câteva obiecte din perioada romană, descoprite în timpul săpăturilor, dintre care cea mai importantă este o cadă romană din marmură. Din Curtea izvoarelor se poate urca şi pe zidul de apărare, pe latura sud-estică, unde se află o terasă ce oferă o perspectivă splendidă asupra mării, portului şi parcului oraşului. Terasa este străjuită de două turnuri. Cel din est, Torre de la Armadura Mudejar, cu plafonul din lemn sculptat în stilul mudejar, adăposteşte câteva modele la scară, dintre care cel mai important este cel al cetăţii însăşi. Turnul din vest, Torre de Maldonado, păstrând încă frumoasele coloane de marmură originale, oferă o frumoasă perspectivă a oraşului.

Din Patio de los Surtidores, spre nord-est, se ajunge în prima curte interioară a palatului, Patio de los Naranjos (Curtea portocalilor), din care se trece în cea de-a doua curte interioară, Patio de la Alberca (Curtea piscinei), care aminteşte inevitabil de Alhambra. În încăperile din jurul acestor două curţi interioare sunt expuse obiecte găsite cu prilejul săpăturilor efectuate aici şi care fac parte din Muzeul Arheologic. Cea de-a treia curte interioară, Patio del Aljibe (Curtea cisternei) nu este deschisă vizitării şi adăposteşte atelierul de restaurare al Muzeului Arheologic. Dincolo de această curte se află Barrio de Viviendas, cartierul slujitorilor, construit în secolul al XI-lea şi compus din opt case şi băi. Este parţial restaurat, dar nu este deschis vizitării publice. De la Curtea piscinei, ne întoarcem la Torre del Cristo, fără a omite înainte de asta să urcăm şi pe zidurile de nord ale incintei interioare, de unde se deschide o frumoasă perspectivă a oraşului vechi, dominată de Catedrală.

De la Torre del Cristo pornim de data asta spre partea dreaptă, adică spre est, drumul ducându-ne pe o potecă între zidurile incintei interioare şi cele ale incintei exterioare, pe lângă Torre del Homenje, până într-un loc situat pe zidurile incintei exterioare unde se află un punct de belvedere, care ne oferă o excelentă privelişte spre Castelul Gibralfaro, parcul oraşului Malaga, Plaza de Toros, port, clădirea Primăriei şi alte clădiri importante ale oraşului.

Aici a luat sfârşit şi vizita noastră la Alcazaba. Am coborât la baza dealului şi am pornit pe Avenida de Cervantes spre punctul de plecare, staţia de autobuz de pe Avenida de Manuel Agustín Heredia. Până să ajungem însă acolo, pe Avenida de Cervantes am trecut prin faţa a trei clădiri reprezentative ale oraşului, foarte frumoase. Prima dintre ele, situată cel mai la est, este Ayuntamiento de Malaga, Primăria. Lângă ea, mai la vest, este sediul local al Banco de Espana, Banca Naţională a Spaniei, o impresionantă clădire în stil neoclasic, cu un portic corintian, tocmai potrivită pentru a sugera stabilitatea unei bănci. În continuare urmează o a treia clădire, adăpăstind Rectorado de la Universidad de Málaga. Trecem apoi din nou pe lângă Palacio de la Aduana şi, după încă vreo 200 de metri, ajungem iarăşi în Plaza de la Marina. Acum observăm peste drum şi coloanele de la intrarea în port (blocată pe aici, pentru că erau nişte lucrări) şi vechea clădire a gării, scoasă acum din uz, pentru că noua gară s-a mutat în altă parte.

Am ajuns în staţia de autobuz tocmai la timp pentru că un autobuz tocmai se pregătea să plece. Trebuie să precizez că dacă vă urcaţi de aici, biletul nu se cumpără de la şofer, ci de la casa de bilete.

---

VIZUALIZĂRI: 6517 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI