Málaga, nu numai o bună introducere în ţinutul Andaluziei

TIPĂREȘTE

  Am debutat în circuitul pe care aveam să-l facem în sudul Spaniei, din Málaga, cel de-al doilea mare oraş al Andaluziei, acolo unde am aterizat într-o zi de vineri, până în prânz, pe o vreme nu tocmai prietenoasă, zona fiind traversată în acele momente de o furtună botezetă „Juan” , după cum am aflat de la ştiri.  

   Alocaserăm doar două zile pentru Málaga, ştiu, prea puţin, însă pentru a ne face idee despre oraş, am gândit că într-un timp atât de scurt am putea totuşi să  trecem în revistă cele mai reprezentative obiective ale sale.  

  Cu toate că eram plini de elan şi entuziasm, pentru prima zi intenţionat nu am programat nicio vizită, special pentru a face cunoştinţă cu oraşul vechi, pentru a ne învârti pe străduţele-i înguste, pentru a respira aer mediteraneean, pe scurt, pentru a ne introduce în peisaj. Mă documentasem dinainte, apoi concluzionasem că din multitudinea de obiective musai de văzut, noi va trebui să ne oprim la doar câteva, dar ce e mai potrivit pentru a fi motiv pentru revenire, decât să laşi pe viitor şi altele?!  

   Málaga este cunoscută în special pentru faptul că este poarta de intrare pe Costa del Sol, paradisul spaniol al soarelui şi plajelor, cu pleiada sa de staţiuni litorale, atât de iubite de turiştii de pretutindeni. Dar, oraşul însuşi este o destinaţie turistică populară, o bijuterie care trebuie vizitată de oricine păşeşte în acest colţ de rai mediteraneean, deşi nu întotdeauna este privită aşa.

    Málaga este al şaselea mare oraş al Spaniei, cu circa 600.000 de suflete care-l animă permanent, în perioada estivală numărul acestora crescând semnificativ, un port important la Marea Mediterană, foarte aglomerat, cu activitate continuă din anii 600 Î. C.

  Are în spate munţii şi dealurile Axarquía, care parcă o mărginesc protector, şi se desfăşoară de-o parte şi de alta a râului Guadalmedina, care are o albie bine delimitată de maluri betonate, dar apă lipsă. Spre Guadalmedina aveam şi noi vedere de la fereastră (la cazare), remarcând de la prima privire albia sa largă, dar secată. O fi având şi perioade de viituri, de unde şi dimensiunile albiei!

   Fondat cu mai bine de trei mii de ani în urmă de fenicieni, numele oraşului s-ar trage de la cuvântul „Malaka” ce înseamnă „sare” , pe urmă fiind cucerit de cartaginezi şi mai apoi de romani care l-au alipit imperiului şi l-au dominat până au venit şi vizigoţii în jur de secolul al V-lea D. C.  

  Însă, cea mai de seamă influenţă asupra Málagăi au exercitat-o maurii veniţi din nordul Africii care au invadat oraşul în forţă în anul 711 şi au continuat să-l stăpânească până în anul 1487 când Reconquista spaniolă a readus teritoriul sub influenţa creştină.

    În prima zi, după ce ne-am instalat la B&B HOTEL Málaga Centro -- vezi impresii şi am considerat-o utilă pentru toată lumea.

   Acum i-am dat ocol pe mai multe străzi tocmai pentru a o admira din mai multe unghiuri, lăsând vizita efectivă pe dimineaţă. Vis-á-vis, dincolo de Plaza Obispo, se găseşte Palatul Episcopal, una dintre edificiile emblematice din Málaga, iar în mijlocul pieţei tronează una dintre cele mai frumoase fântâni din oraş.  

     Pe urmă, am luat la picior hăţişul de străduţe strâmte, pietonale unite prin piaţete fermecătoare din centrul istoric, dar şi zonele mai aerisite spre a face cunoştinţă cu cât mai mult din oraş, în pofida vremii nu tocmai îmbietoare. Seara se aşterne repede în ianuarie, după 18,30 fiind deja întuneric, dar acest lucru nu ne-a împiedicat să ne continuăm plimbarea prin oraşul bine pus în evidenţă de iluminatul public, într-un cadrul aproximativ feeric.

   Cea de-a doua zi în Málaga se anunţa una plină şi, cel mai important, însorită şi caldă. După micul-dejun, am pornit spre Catedrală, obiectiv cu care ne-am început parcursul zilei. Ne-am înfiinţat la intrarea laterală, cea dinspre Grădina Catedralei, respectiv Patio de los Naranjos, alături de alţi doritori şi fix la 08,30, am fost invitaţi înăuntru.

    Interiorul este armonios, uimitor de frumos, iar dimensiunile catedralei sunt copleşitoare. A fost construită în stil renascentist târziu, între 1528 și 1782 după planurile unui arhitect vestit al vremurilor, Diego de Siloe, faţada aparţinând stilului baroc.  

   Cele trei nave ale sale se termină cu câte o cupolă remarcabilă. O serie de capele laterale, cea principală, Capela Întrupării, precum şi opera „Tăierea capului Sfântului Paul” sau splendidele vitralii sunt demne de toată admiraţia, însă Sala Corului îţi taie pur şi simplu răsuflarea, dovedindu-se o reală operă de artă în lemn, practic o sculptură fină în stil baroc realizată în cedru şi mahon de maestrul Pedro de Mena care s-a ocupat de finalizarea celor 40 de lucrări rămase neterminate pentru a desăvârşi întreaga creaţie filigranată. Nici orgile nu te lasă indiferent, ori sculpturile în marmură albă ale retrocorului (vis-á-vis de intrarea principală), ceea ce ne-a dus clar la concluzia că acest lăcaş excelează la capitolul decoraţiuni, fiind bogat reprezentată din acest punct de vedere.  

    Ar mai trebui spus că turnul de nord, de fapt singurul care a fost ridicat vreodată, deşi catedrala fusese prevăzută cu două simetrice, cum am mai zis, are înălţimea de 84 metri, ceea ce îi conferă statutul de a doua cea mai înaltă catedrală din Andaluzia, după Giralda din Sevilla.

   După ce am ieşit din catedrală, ne-am îndreptat spre trio-ul de aur, aşa cum îmi place mie să-i spun, al oraşului Málaga: Teatrul Roman, palatul-cetate Alcazaba şi fortăreaţa Gibralfaro, obiective situate unul în continuarea celuilalt. Dacă referitor la Teatrul Roman îmi dădusem seama că poate fi văzut din stradă, fără a fi neapărat vizitat cu bilet, căci ce era de văzut se putea observa chiar din afara gardului scund, însă pentru Alcazaba şi Gibralfaro am făcut rezervare de acasă, existând un tip de bilet combinat la 5,50 €/pers. , altfel fiecare ar fi costat 3,50 €, însă ambele obiective trebuie vizitate într-un interval care să nu depăşească 48 ore de la prima vizită. Cu o zi înainte, am primit pe e-mail din partea site-ului un reminder pentru vizita ce urma, un semn de mare politeţe din partea organizatorilor că ştiu să fie gazde bune.

   În ceea ce priveşte rezervarea online, bine am făcut, fiindcă ne aflam într-o zi de sâmbătă, care s-a aglomerat neaşteptat încă de la orele dimineţii, iar coada la bilete la Gibralfaro era absolut descurajantă, însă cu tichetele prezentate la scanat, am trecut imediat, un fel de skip the line.   

     Teatrul Roman, descoperit în anul 1951, se află la poalele dealului pe care se întind, mai întâi, Alcazaba, practic vecina din coastă, iar mult mai sus, Gibralfaro, fortăreaţa construită în scop defensiv. Datând din secolul I, a fost edificat în timpul împăratului roman Augustus şi a fost folosit până în secolul al III-lea D. C. După cucerirea arabă, maurii au folosit diverse părți componente ale teatrului în scop de construcție a cetăţii Alcazaba. Au luat capiteluri și coloane folosindu-le ca suport pentru arcadele de potcoavă de peste uși. Teatrul se dovedeşte a fi una dintre cele mai importante vestigii rămase din perioada romană de pe teritoriul Spaniei.

    După Teatrul Roman, am intrat de îndată la Alcazaba, curioşi să facem cunoştinţă cu stilul mudejar pe care ştiam că-l vom aprofunda cu fiecare oraş din Andaluzia prin care aveam să trecem.

    Alcazaba este o citadelă importantă din punct de vedere istoric, care a devenit o atracție turistică ce îmbină istoria și frumusețea. Această cetate maură este poziționată strategic la poalele colinei Gibralfaro, adiacent castelului defensiv maur, conectat prin coridorul adăpostit de ziduri cunoscut sub numele de La Coracha. A fost ridicată între 1057 și 1063 la ordinul unui rege berber, iar de-a lungul timpului, a experimentat stăpânirea diferitelor dinastii, de la almoravizi la almohazi, până la încorporarea sa în Regatul Nasrid în 1279. Prima dinastie a început construcția zonei palațiale din Alcazaba ca sediu al puterii, însă cu timpul Alcazaba n-a mai fost o simplă cetate defensivă, fusese progresiv înfrumusețată și împodobită cu simboluri asociate puterii.

     Luând la pas palatul-cetate, am realizat că acesta era o succesiune de clădiri, săli cu arcade mudejar, grădini cu fântâni, patio-uri, ziduri şi turnuri conectate între ele şi cel mai uimitor, toate aveau o privelişte spectaculoasă la mare.  Desigur că fiecare incintă, fiecare grădină sau patio ne-au impresionat, deşi la finalul vacanţei ne-am dat seama că a fost oportun că am debutat cu Alcazaba din Málaga, fiindcă pe măsură ce înaintam, stilul mudejar excela în clasă şi rafinament, aici parcă fiind cea mai palidă reprezentare.

   Am remarcat totuşi frumuseţea Patio de los Naranjos, Patio de la Alberca, Puerta de las Columnes prin care am pătruns în areal, Plaza de Armas şi Palacio Nazar inima cetăţii, Silo cu arcadele sale reuşite, Torre de Maldonado cu vederea la Mediterana, Pabellón de los Arcos Lobulados, Torre de la Armadura Mudéjar, Triple Arqueria, Muzeul de Arheologie încorporat înăuntrul cetăţii. Pe sub Arco del Cristo, armata victorioasă a regilor creştini Fernando şi Isabela a trecut în 1487 când Málaga a redevenit creştină.

   Ieşind de la Alcazaba, se vede o săgeată mare ce indică drumul spre Castillo del Gibralfaro, dacă nu cumva ai luat seama cam pe unde trebuie să urci privind de la punctele de belvedere ale palatului. Gibralfaro se află la 132 m înălţime şi a fost construit în secolul al XIV-lea.

  Din momentul rezervării biletelor ţi se atrage atenţia că Alcazaba şi Gibralfaro nu sunt conectate prin vreo scurtătură sau tunel, fiind nevoie să fie străbătută poteca pietruită, dar în urcare, de dificultate medie. Am citit că ar fi şi un autobuz care pleacă din zona catedralei şi ar urca la Gibralfaro, însă pentru noi a fost potrivit ca de la Alcazaba să o luăm uşurel în sus admirând panorama către mare ce ni se întindea în faţa ochilor. Şi cum soarele strălucea pe un cer senin, fără pic de nori, ne-am bucurat de priveliştile ce se iveau fotografiind continuu.  

    Odată ce-am intrat la Gibralfaro, ne dăm seama că în interiorul zidurilor sale nu seamănă cu nimic din ce ne încântase mai devreme, dar urcuşul ne răsplătise deja cu vederi superbe, aşa că dezamăgirea n-a fost chiar cea mai rea. În plus, ne-am oprit la un moment dat la terasa Terrazita Gibralfaro să ne cinstim cu o sangria şi o bere într-un cadru natural absolut fabulos. Pe urmă, ne-am continuat parcursul pe conturul zidurilor până spre ieşire când am intrat şi în micul muzeu (Centro de Interpretación) ataşat.

 Ca să vă faceţi idee, incinta interioară ocupă 12.630 mp și este împrejmuită cu un zid puternic de 733 m și format din 30 de secțiuni și 8 turnuri, dintre care majoritatea sunt solide.  

   De cum am ieşit de la Gibralfaro, plănuiserăm să dăm o raită prin Mercado (piaţa) Atarazanas să ne răsfăţăm ochii şi nările cu culori şi arome tari, eventual să găsim ceva de mâncare fiindcă ni se făcuse o foame de lup. Am găsit repede şi uşor piaţa aflată la câteva străzi de Teatrul Roman şi Muzeul oraşului Málaga. Agitata piaţă ce imită stilul mudejar, oferă o sumedenie de legume, fructe, brânzeturi, carne, etc., o paletă întreagă care încântă simţurile dar şi o arcadă de piatră din secolul al XIV-lea singura supravieţuitoare din tot arsenalul maur.      

    După-amiaza şi seara le-am petrecut tot prin centrul istoric al Málagăi, vremea surprinzându-ne cu o schimbare bruscă, înnorându-se şi pornindu-se un vânt care a adus din nou câţiva picuri răzleţi. Fireşte, nimic din toate acestea nu ne-a putut opri din avântul cu care porniserăm la drum în această excursie.  

Muzeele oraşului, dacă am mai fi avut la dispoziţie măcar o jumătate de zi. Málaga are privilegiul de a fi oraşul de baştină al artistului Pablo Picasso, existând un muzeu dedicat genialului pictor, precum şi casa natală care este deschisă publicului. Apoi, Muzeul Carmen Thyssen merita din plin, ca şi Muzeul de Arte și Obiceiuri Populare, dar n-au încăput, însă e bine de ştiut că în alte circumstanţe nu trebuie ratate. De asemenea, un alt fiu celebru al oraşului este actorul Antonio Banderas care ar deţine câteva restaurante şi un bar în urbe, dar nu am dat de acestea, bine nici nu le-am căutat! 😉

  Málaga  a fost primul contact cu Andaluzia, unul de mare impact. A însemnat un fel de coup de foudre, o dragoste la prima vedere care s-a accentuat cu fiecare zi petrecută în regiune. Vorbind strict despre Málaga, sunt de părere că este unul dintre cele mai vibrante oraşe, cu o atmosferă minunată şi localnici cumsecade şi prietenoşi. Merită un city-break cu vârf şi îndesat, mai cu seamă că se află în preajma atâtor puncte de interes.

   Ştiu sigur că dacă mi s-ar mai ivi posibilitatea unor bilete ieftine de avion spre Málaga, nu aş sta nicio secundă pe gânduri să cumpănesc, aş rezerva numaidecât. Doar am lăsat atâtea lucruri nefăcute şi atâtea locuri nevăzute! Conştientizând potenţialul zonei, Ryanair a introdus în premieră curse de la Bucureşti spre Málaga pe perioada estivală (iunie-octombrie), dar nu chiar la preţuri accesibile din punctul meu de vedere, însă e bine de ştiut, în orice caz.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=czAo1n6B_is

---

VIZUALIZĂRI: 630 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI