GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Palatul Baroc (Palatul Episcopiei Romano - Catolice)
Palatul Baroc (Palatul Episcopiei Romano - Catolice din Oradea)
Un extraordinar edificiu pe care l-am văzut pentru prima dată în 1995 şi mai apoi l-am vizitat de mai multe ori, când în el funcţiona Muzeul Ţării Crişurilor (între 1971 – 2005, an când a fost retrocedat), când palatul era un deosebit punct de atracţie pe harta mun. Oradea.
Edificiul, chiar şi aşa închis publicului, cum este azi, reprezintă în esenţa sa, o bijuterie a vremurilor, când Imperiul Austro-Ungar conducea pe aici, îţi încântă ochiul şi te îndeamnă să-ţi doreşti să afli mai multe despre el
Palatul se întinde între strada Şirul Canonicilor, B-dul Dacia, str. Muzeului şi str. Magnoliei. În curtea Palatului se găseşte şi Basilica Romano-Catolică, iar peste drum Şirul canonicilor, toate trei monumentele făcând parte din Complexul Baroc. De asemenea, lângă palat este şi un parc (al Muzeului, de care, de la retrocedare este despărţit de un gard).
Tot ceea ce ştiam eu, orădean prin adopţie, despre acest edificiul, înainte de a mă documenta pentru acest review, era aceea că, palatul a fost dat în folosinţa statului, de Episcopia Romano-Catolică, că a găzduit comunişti greci refugiaţi, după ce au pierdut lupta pentru putere, că a găzduit muzeul, că este construit în formă de U, cu deschiderea spre B-dul Dacia, că are 365 ferestre (cât zilele anului) şi că în parc şi castel, până la retrocedare se organizau cu o frecvenţă mare expoziţii, târguri populare, sesiuni foto.
Zilele astea, însă am descoperit un palat lăsat în izbelişte, care nu mai reprezintă nimic din punct de vedere cultural, al unui punct de atracţie pentru vizitatorii urbei, însă eu sunt convins că, proprietarul său actual are puterea şi sprijinul (papalităţii şi al comunităţii romano-catolice), pentru a-l readuce la grandoarea pe care a avut-o cândva.
Ştiu că, palatul are şi o curte interioară foarte frumoasă, cu multe statui ale eroilor neamului românesc (ce-o se va întâmpla oare cu astea, acum după retrocedare?), parcul muzeului este, din punct de vedere peisagistic, foarte bine organizat (şi aici cu trandafirii în floare, mirii îşi fac şi azi, poze de nuntă), plin de copaci seculari şi tineri îndrăgostiţi (pe bune, zilele astea, când am vizitat locurile, mai des decât de obicei, am realizat că, nu am mai văzut în altă parte, o aşa mare încărcătură de îndrăgostiţi, pe metrul pătrat, ca aici).
Datele tehnice, le-am găsit pe wikipedia click aici de unde am aflat că:
La 23 mai 1762, s-a pus piatra de temelie a Palatului Baroc, destinat a fi sediu al Episcopiei romano-catolice de Oradea. Timp de 15 ani, respectiv până în anul 1777, s-a ridicat la Oradea, un palat în forma literei U, care se dezvolta pe 3 nivele fiind încununat de un acoperiş frânt, specific barocului austriac.
Pe faţada principală se detaşează rezalitul central, decorat simetric cu pilaştri terminaţi în capiteluri ionice, ghirlande şi falduri, toate acestea punând în valoare, cu o distincţie unică, porţile de acces spre interior şi ferestrele de la etajul I, rezalit terminat în partea superioară într-un fronton triunghiular.
Palatul este un model de referinţă pentru barocul european.
Şi uite-aşa un român-ortodox, ce nu vorbeşte maghiara, a învăţat ceva, despre romano-catolici şi Imperiul Austro-Ungar şi a ajuns să le aprecieze.
AmFostAcolo şi vă recomand şi vouă să vă opriţi cu prima ocazie.
Coordonatele GPS: N 47.06775 º x E 21.93138º
Notă pentru webmasteri
Rog nu despărţiţi cele 3 review-uri ale acestei destinaţii, respectiv a Complexului Baroc, deoarece, mutate de exemplu la Descopera Oradea, s-ar pierde între celelalte locuri must see, din Oradea, ori monumentele ce formează acest obiectiv, trebuie văzute împreună. Mulţumesc.
P. S. Nu ştiu cum vor fi primite cele 3 review-uri la care mă gândesc/scriu de vreo 2 săptămâni, însă, obiectivele despre care am scris, nu trebuie ocolite.
Trimis de creivean in 02.07.10 22:51:19
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Cei dintre voi, care doresc să citească review-urile, la celelalte două edificii, ce împreună cu Palatul Baroc (Palatul Episcopiei Romano - Catolice), formează Complexul Baroc, o pot face în ce priveşte Bazilica Romano-Catolica (Basilica Sfânta Maria) aici click aici şi în ce priveşte Şirul Canonicilor aici click aici
Am fost si eu acum cativa ani la fostul muzeu - inainte sa se inchida. Astept redeschiderea in cladirea noua.
Sunt foarte curios ce se va intampla cu aceasta cladire insa ? Ce vor face cu ea ?
O fi avand ei puterea si sprijinul necesar, dar numai reparatiile si intretinerea curente costa o gramada de bani.
Parerea mea este ca - la un moment dat - vor vinde cladirea. Sa vedem cui.
Eu, sincer aş fi unul dintre cei ce ar susţine exproprierea proprietarului ( cu justă despăgubire ) şi întoarcerea Muzeului ( măcar în parte ) acolo. Altă destinaţie mai bună nu-i văd. Chit că, pentru a-l aduce la stadiul din momentul retrocedării, trebuie băgaţi bani mulţi, Oradea merită să aibă în patrimoniu o astfel de clădire.
Dacă nu, poate o ia, un Jiji de Bihor şi-şi face palat acolo. Poate cei ce au mai luat şi alte edificii monumentale, cum sunt Hotelul EMKE ( actualmente Hotelul Astoria ) şi Hotelul Pannonia ( actualmente Hotelul Transilvania ). Uff...
Am citit cu multa placere si ma bucur sa aud ca in Oradea, tu crestin ortodox-ai adus la lumina un muzeu cu o atat de mare importanta istorica pentru romano-catolici!
Faine pozele. Dar... cum de nu ai imortalizat si vreun cuplu de indragostiti, daca spui ca acolo erau atatia?
I-ai gonit, sa nu se vada pe site ?
@georgiana
Fiind doar noi doi, pe aici şi cum nu ne mai aude nimeni, vreau să-ţi fac o mărturisire.
În 1995, când am ajuns prima dată în Oradea, pe vremea când îi făceam curte consoartei, am "aterizat" cu trenul, iar cum Gara Oradea, este la o aruncătură de băţ, de Parcul Muzeului, parcul ăsta l-am vizitat prima dată, am stat pe bancă de poveşti, ca doi îndrăgostiţi. De atunci, îţi dai seama ce înseamnă pentru mine acest parc.
În altă ordine de idei, pe bune că şi azi îi plin de tineri iubăreţi, dar am încercat să le ofer discreţia de care au nevoie
Crede-mă că, de 2 ori pe săptămână, mă plimb prin parcul ăsta, câte o oră, până-i fiică-mea la orele de tenis lângă parc şi chiar am impresia că a rămas un parc al "iubirii".
Să mă înşel oare ? Nu cred, încă mai există iubire-n lume.
Vezi ca nu sunteti doar voi pe aici. Mai sunt si eu.
Si stau aproape de parc, din balcon - daca ma incord putin - vad tot ce misca acolo.
@presario
Ce-ai zice dacă ne-ai povesti, ce ai făcut tu prin parcul ăla-n tinereţe .
Sper că nu lupte cu câini, cum se auzea mai anii trecuţi că sunt pe acolo.
Ups - eu am facut diverse chestii prin alte parcuri, dar nu in asta. In parcul muzeului - mai nimic, mai vin cu copilul la joaca.
@creivean,
Nu ,nu te-nseli!
Normal ca mai exista iubire,dar oamenii sunt prea grabiti si uneori trec pe langa ea fara s-o observe,asta e!
@creivean
Superba si aceasta descriere a palatului Baroc, dar parcul... de-abia astept sa-l vedem.
Acum citind si ecoul care l-ai dezvaluit (si credeai ca numai tu si Georgi sunteti p-aci) cu parcul acesta ce-ti aduce multe amintiri placute... iar ma faci sa dau o fuga (deocamdata imaginar) in aceasta locatie superba, incarcata de romantism...
Gata, m-ai convins si mai si !
De-abia astept sa vad Oradea!
Dar pana atunci, sa-ti rasplatesc efortul cu al 5 lea vot pe care-l meriti inzecit !
@all
Mulţumesc pentru aprecieri. Oradea merită mult mai multă apreciere, decât cea pe care o are azi, chiar şi din partea băştinaşilor săi. Mai mult ca sigur că, cei ce locuim în Oradea, nu o apreciem la justa sa valoare, datorită tumultului vieţii cotidiene, ce nu te mai lasă să visezi cu ochii deschişi.
Totuşi, încet încet, cu ajutorul acestei comunităţi, sunt sigur că o să o regăsim.
se pare ca am reusit sa-ti acord SB,il meriti din plin, chiar interesant acest rw...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2016 Bazilica Minor Oradea — scris în 19.08.16 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2010 Bazilica Romano-Catolica (Basilica Sfânta Maria) — scris în 02.07.10 de creivean din ORADEA - RECOMANDĂ
- Jun.2010 Sirul canonicilor — scris în 02.07.10 de creivean din ORADEA - RECOMANDĂ