GRAD SATISFACȚIE
Am Fost și eu Acolo, adică la Cinciș, în anul de grație 2016, cu ocazia Întâlnirii AFA, pentru mine fiind a doua participare de acest fel. „Botezul Mării" l-am primit anul trecut, la Predeal, după care mi-am scris impresiile în felul meu. Anul acesta m-am decis să nu mai scriu despre întâlnire, nu că aș fi avut vreo problemă, ba, din contră, ne-am simțit excelent, și eu și „ai mei", dar, pur și simplu, știind că va urma o perioadă înfiorătoare pe plan profesional, care mă va „dori" pe mine întreagă, nerisipită în alte activități... și știind (și văzând) că o vor face alții de 1000 de ori mai bine decât mine...
Să scriu oare despre Motel Cinciș, locul unde am ales să ne cazăm?! Hmmm... Dacă în 10 zile n-o va face nimeni, o voi face eu. Așa că am răsuflat cumva ușurată când am citit postarea colegei @ANILU, mai ales că treaba la serviciu se mai complicase încă un picuț (cică nu-ți dă Dumnezeu mai mult decât poți duce, eu pe asta mă bazez în atari situații).
Aseară însă am dat de un ecou al simpaticei @Zoazore, care mă ivita de vreo 3 zile să-mi împărtășesc impresiile despre motel. Recunosc că n-am putut să-i rezist (oare câți dintre noi n-ar dori să-i facă pe plac dragei de Zao?!) și i-am promis că-i voi da vești... Deci, „la cererea publicului”, urmează:
Să încerc să-mi amintesc de ce Motel Cinciș. Păi... a fost Prologul lui Cornel, despre care am aflat tot de la prietena Zoazore, care mi-a telefonat într-o seară de ianuarie. Culmea era că tocmai „ieșisem" de pe site, unde nu-mi atrăsese nimic atenția în acest sens, deși Zao susținea că deja gașca se înscria la greu... Am intrat din nou și... nimic! Până mi-a dat prin cap să mă uit și în susul paginii, că eu eram obișnuită să caut în dreapta, la articole pinned... Ok, și m-am înscris și eu, să nu rămân de căruță...
Apoi, firesc, am început să caut cam ce-ar fi de făcut și de văzut în zonă... Moamă!... Da' câte mai sunt!... Și cât drum până acolo! Logic, vom pleca de joi! Ba nu, chiar de miercuri seara! La întoarcere, vedem noi, dar măcar la dus să nu mergem ca disperații!... Cerut ajutor lu' prietenu' booking și decis: în prima noapte adăstăm la Lepșa (voi povesti), iar în a doua... la Motel Cinciș! Ce drăguț motelul ăsta! Îngerași, inimioare, floricele, catifele, danteluțe... Ați înțeles - genul meu! Rezervat - o cameră colo, alta dincolo.
Da' ce?! Credeți că m-am potolit?! Neee... Ia stai, oare cum se chema conacul ăla de l-am trecut la „favorite” acum câteva luni?! Parcă era și el tot prin zonă... Prietenu' booking, help! Ahaaa... Iată-l!... (Nu vă spun, surpriză!) Cu oarece regrete, am anulat rezervarea la Motel Cinciș (lasă, că vom sta acolo pe perioada întâlnirii cu prietenii AFA) și am rezervat... „dincolo"...
Așa că, atunci când a venit vremea să ne depunem opțiunile de cazare (care cu vedere la mare, care cu vedere la munte), pentru mine treaba era clară: Motel Cinciș, o cameră cu vedere la mare... ăăă... la lac, și încă una cu vedere la pădure (nu, nu aveam de gând să stau eu în 2 camere doar așa, pentru o experiență deplină, ci între timp îmi mai venise o idee - că așa se întâmplă când am prea mult timp de gândire - să-i chem și pe Istețica și pe Lukas de la Cluj, să ia și bieții copii oleacă de aer și - cu maximă mândrie! - să le prezint capitala dacilor mei liberi, Sarmizegetusa Regia!).
Deci sărim direct la momentul recuperării copiilor din Deva, dintr-o autogară situată strategic lângă un supermarket Billa de unde ne facem cumpărăturile pentru prânzul de sâmbătă, când vom fi în excursie. Urmăm indicațiile GPS-ului cu strictețe, adică parcursul E79, apoi cotim dreapta pe 687, străbatem Hunedoara cea cenușie și tristă, străjuită de undeva din dreapta de vajnicul Castel al Huniazilor (pe care îl vom vizita mâine), ieșim spre Teliucu Inferior (localitate minieră; n-am știut!) și, după ce îl traversăm și pe acesta, urcăm dealul în stânga și în curând putem admira și lacul printre crengile abia înfrunzite ale copacilor... Ne mai așteaptă o ultimă răspântie, spre stânga am ajunge în Cinciș-Cerna, localitatea unde a fost strămutată populația celor 5 sate acoperite de apele Lacului Cinciș, dar noi o luăm în dreapta, așa cum ne îndrumă și GPS-ul, dar și indicatorul de pe șosea: spre Motel Cinciș.
Cunoașteți sentimentul cu care parchezi când ajungi, în sfârșit, acolo unde ți-ai propus, mai ales dacă drumul a fost lung: tragi adânc aer în piept, închizi radioul, savurezi liniștea, deschizi ușa mașinii și iar tragi aer adânc în piept, apoi începi să-ți organizezi bagajele: ce luăm cu noi, ce mai poate să rămână în mașină...
Motelul Cinciș se află cocoțat deasupra lacului, pe un platou care oferă priveliști de vis și recunosc că treaba cu organizatul bagajelor am delegat-o rapid celorlalți, eu fiind atrasă ca un magnet de peisajul ce mi se desfășura la picioare! Luciul dantelat al lacului, pe care se răsfățau razele calde ale după-amiezii de primăvară, vreo 3 căsuțe pe o terasă la câțiva metri mai jos, alte căsuțe în depărtare, pe malul lacului... Totul încadrat de dealuri molcome și de cetini „plângătoare"...
N-am rămas multă vreme în visare, acolo, în parcare, mai ales pentru că ceilalți au terminat rapid treaba cu reorganizarea. În plus, dinspre terasa din fața hotelului răzbătea un murmur plăcut, de lume veselă, care socializa...
Așa că am traversat rapid parcarea spațioasă și, lăsând terasa pe stânga, deasupra lacului (ah! abia așteptam să stăm și noi la un pahar de vorbă acolo, cu ochii scăldați în razele apusului!), ne-am îndreptat spre intrarea în hotel, unde eram așteptați de colega @mogly, care ne-a înmânat ecusoanele și Țertificatele de participare (@mogly, locul tău e în AFA, voi plânge la anu' dacă nu-mi iau Țertificatul din mâinile tale!). Abia dacă am aruncat o privire grăbită holului de la intrare, cu mica recepție pe dreapta, cu o canapea romantică încadrată de plante verzi pe stânga, cu o comodă retro cu oglindă și floricele în față...
A apărut (sau poate era acolo?) unul din angajații hotelului, care ne-a bifat frumos pe o listă și ne-a înmânat cheile de la camere. Deja știam că acestea vor fi la etajul 1 și că se vor chema 102 și 105.
Prima care ne-a ieșit în cale a fost camera copiilor, cu vedere la pădure (am întrebat-o pe Istețica în prealabil dacă vrea să vadă lacul sau pădurea și mi-a zis că-i este indiferent, poate să vadă și tavanul din partea ei!). Ei bine, vreau să vă zic că se vedea și lacul de pe balcon, dar printre copaci, deci camera era și cu vedere la lac, dar mai mult la pădure... Mă rog... În rest, curat, frumos, princiar aș putea spune, exact ca în pozele pe care le știam deja de pe net, cu accente de gri și violet, nu voi descrie prea mult, căci ne vom îndrepta în curând spre cealaltă cameră, cea cu vedere la lac.
Prima impresie: Uau! Și mai frumoasă ca prima, adică mai colorată, adică mai...roșie! O să vă explic imediat ce și cum.
În primul rând, spațioasă. La modul că, dacă ai dori să aduni vreo 10 prieteni pentru o mică sindrofie ad-hoc, ar fi loc destul. Holul de la intrare adăpostește un dulap în 2 uși, dotat cu 2 halate de baie și cu 2 perechi de papuci de unică folosință, precum și cu câteva rafturi și o bară cu umerașe.
În dreapta, se face intrarea în baie, pe care nu mai avem răbdare și o inspectăm rapid, dar temeinic. Îmi atrage atenția mai întâi piesa de mobilier pe care se sprijină chiuveta rotundă: susținută de picioare subțiri, din lemn sculptat și vopsit în alb, decorată cu un desen delicat pe partea din față. Alături, lângă vasul chiuvetei, se află un coșuleț căptușit cu pânză ce adăpostește 2 prosopele, iar în partea cealaltă, câteva consumabile banale - săpunele, cască de duș, gel de duș.
Ce mi-a mai plăcut în mod deosebit a fost mica etajeră-cuier fixată în perete undeva în stânga și deasupra chiuvetei - o chestie din fier forjat dantelat (mă înnebunesc!) ce include un îngeraș, totul pictat grosier în alb, cu aspect de vechi. În rest, vasul de toaletă și cabina de duș; moderne, funcționale la cote optime.
Revenim în cameră. Pe dreapta se face o nișă care cuprinde patul imens, matrimonial, învelit în așternuturi din bumbac alb. Pentru fiecare posibil ocupant există câte 2 perne „de dormit", aranjate frumos la capătul dinspre perete, peste care se suprapune și o pernuță decorativă roșu-princiar. Cu catifea de aceeași culoare este tapisat și peretele pe care se sprijină patul, mai puțin câte o porțiune de vreo 50 cm la capete, care este îmbrăcată în lemn de culoarea cireșului. La capătul celălalt, patul e învelit parțial de o cuvertură gri-deschis, iar în fața sa se află o canapeluță tapisată cu același material roșu-purpuriu. De-o parte și de alta a patului se află câte o noptieră, cu veioza aferentă. O parte din luminația electrică a camerei este asigurată de 3-4 spoturi situate chiar deasupra patului, ceea ce seara conferă un plus de romantism.
Peretele opus patului este decorat în întregime cu un tapet alb-negru cu motive geometric-florale (în cealaltă cameră, treaba asta era pe mov; fiecare cameră cred că beneficiază de un desen specific). Foarte mult mi-a plăcut și acesta! Lângă perete se află o piesă de mobilier „de epocă", gen comodă, cu 3 sertărașe, sprijinită deasemenea pe niște piciorușe curbate de lemn, din același film cu cele ale dulapului de pe hol, noptierelor și canapeluței din prelungirea patului. Alături, o altă piesă de mobilier care adăpostește un mic răcitor, de care noi de data asta n-am avut vreme să avem nevoie, dar care este, evident, foarte util mai ales în sezonul cald.
În prelungire, un fotoliu roșcățel, ca și mobila și o măsuță rotundă din lemn. Deasupra, fixat pe perete, un televizor cu ecran plat, pe care nu l-am deschis chiar deloc. Mai degrabă am apelat la serviciile oglinzii ovale, încadrate de o ramă simplă, asortată cu restul mobilierului și străjuită de la o oarece înălțime de 2 corpuri de iluminat, fiecare cu câte 2 becuri-lumânări îndreptate spre tavan.
Podeaua de lemn vopsit în gri, acoperit pe ici-pe colo cu covorașe simple, pufoase, deschise la culoare. Nu insist pe căldură și curățenie, care au existat din plin. Wi-Fi însă a lăsat de dorit, cel puțin în camera copiilor; a funcționat însă destul de bine la parter, în restaurant.
Ferestrele și cu ușa ce duce spre balcon sunt mari, aproape cât tot peretele opus intrării și sunt acoperite de un rând de perdele albe, diafane, precum și de draperii groase de culoare cenușie. Balconul suspendat are balustrade de lemn, este dotat cu 2 scaune și o măsuță rabatabilă și, imediat ce-i treci pragul, te invită la visare și la contemplare, căci priveliștile ce ți se desfășoară în fața ochilor sunt demne de un mic album cu ilustrate! Imaginea lacului, (l-am admirat de-a lungul celor 2 dimineți și 2 după-amiezi colorat în zeci de nuanțe de gri, albastru, verde, turcoaz, indigo!), încadrat de crengi de brazi, garnisit din loc în loc cu căsuțe albe cu acoperișuri cărămizii... o să-mi rămână totdeauna în amintire!
Motel Cinciș beneficiază și de restaurant, iar micul-dejun a fost inclus în prețul camerei, dar într-un mod mai puțin obișnuit. Adică puteai să comanzi din meniul a la carte, dar în limita a 15 lei de persoană; bine, nu te oprea nimeni să comanzi de o valoare mai mare, dar diferența trebuia achitată suplimentar. O omletă, un ceai sau o cafea, iaurt sau lapte, pâine, unt, miere - cam asta ar însemna 15 lei. Nouă ni s-a părut suficient.
Restaurantul are 2 secțiuni și este decorat în același ton cu restul hotelului. Mese rotunde, acoperite de fețe de masă albe, centrate de sfeșnice cu câte 3 lumânări; scaune din fier forjat acoperite cu pernuțe textile; candelabre prețioase; perdele albe la ferestrele înalte, dublate de draperii grele într-o culoare neutră; tablouri, oglinzi, tot felul de obiecte de decor în stilul „retro". Mi-a plăcut atmosfera, servirea necesită îmbunătățiri, deși - una peste alta - a fost ok.
Copiii au servit și cinele la restaurantul hotelului și au declarat mâncarea gustoasă peste medie. Despre prețuri nu-mi mai amintesc cu exactitate, decât că nu erau dărâmătoare. Cred că locul este destul de frecventat de localnici, deoarece sâmbătă, la întoarcerea din excursie, restaurantul era plin și cu greu am găsit o masă liberă.
Alte facilități de care noi n-am beneficiat: sală de conferințe (din pozele de prezentare de pe site pare ok pentru vreo 20-30 de persoane) și piscină, nefuncțională la data vizitei noastre din motive lesne de înțeles.
În concluzie: un loc plăcut, deosebit, șic, care își merită pe deplin statutul împus de cele 3 stele de pe firmament și chiar și-l depășește. Un loc pe care mă bucur că l-am ales, deși a prezentat dezavantajul celor 5 km până la „bază". Un loc pe care l-aș alege din nou dacă m-aș mai întoarce în zonă (și trebuie s-o fac!) și pe care vi-l recomand cu drag!
Trimis de crismis in 03.04.16 19:21:49
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CINCIȘ.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.69675311 N, 22.87307918 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@crismis -
Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1. B. 7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun .
Buna!
faine peisajele.
din ce vad si din cele citite foarte frumoasa locatia.
@adrianbogdan: Mulțumesc pt vizită! Da, chiar merită!
@crismis - Confirm toate cele scrise mai sus; „aparținătorii” ce ne-au însoțit la Întâlnirea AFA 2016 au poposit la Motelul Cinciș și s-au simțit foarte bine în această unitate de cazare. Aspectul interior al camerelor este deosebit și plăcut (l-am admirat și eu la sosire), dotările sunt (aproape) complete. Serviciile oferite de restaurantul unității au fost foarte bune iar prețurile potrivite. Vederea asupra Lacului Cinciș este frumoasă de la înălțimea unde este situate Motelul Cinciș.
@crismis -
”Aseară însă am dat de un ecou al simpaticei @Zoazore, care mă ivita de vreo 3 zile să-mi împărtășesc impresiile despre motel. Recunosc că n-am putut să-i rezist (oare câți dintre noi n-ar dori să-i facă pe plac dragei de Zao?!) și i-am promis că-i voi da vești... Deci, „la cererea publicului”, urmează.
... și ”publicul” îți mulțumește din plin! Ieri și azi am fost pe drumuri, dar abia am așteptat s-apară impresiile tale și să le fac și eu publice. Căci, așa cum bănuiești, n-am păstrat frumusețea asta de articol doar pentru mine, i l-am citit și ”copilotului”. Bașca vizionat poze! P02 și P27 =superbe.
Vezi, măi @crismis, că dacă mă asculți e de bine?
Eu nu mă mulțumesc cu doar un set de impresii, deși-i mulțumesc și lui @ANILU. Vreau mai multe păreri.
@crismis -
Superb. Initial si eu vroiam aici (tot obraznicul de booking ma chema la motel) dar din motive de sofer, am ales hotelul.
Cred ca stii istoria supelor in paine, cu origini in Evul Mediu. Eu insa nu stiu cat de repede trebuie consumata pt a nu avea surprize.
@elviramvio: Am intrat azi pe booking sa vad care mai e treaba cu motelul. Nota 9,1 din 140 comentarii. Cred ca e un scor cu puternica semnificatie. Da, in situatia data (Intalnirea AFA), se punea problema de cei 5 km pana la Hotel Diamond. Dar la noi mai exista un "termen" in ecuatie, faptul ca fiica noastra e vegetariana, iar la motel putea beneficia de restaurant a la carte.
@tata123 :Ma bucur sa aud ca si altii au aceeasi parere. Si-asa ma suspectez uneori ca sunt cam toleranta, ca vad numai partile bune si tind sa le eludez pe cele rele (cred ca-i de bine, totusi ...)
@Zoazore :Te ascult, cum sa nu te ascult?! Mai ales ca tu m-ai anuntat de Cincis... Hai, sa-ti ție Dumnezeu obiceiu', cum s-ar zice... Ca pana ma prind eu unde sa caut...
@crismis - S-a făcut! Cu singura condiție să nu mai trag de tine până pui părerea ta!
Văzui și pozele de prezentare. Acolo, la tine-n cameră arăta și șampanie! Ai avut, au ba?
@Zoazore: Nema șampanie! Da' unde ne credem noi, colegu' Zoazore?! Doar niste berule, da' si alea cumparate de noi de la Billa din Deva! Se pune?
Hmm, am aflat ceva nou, ca exista "rosu princiar", cum era odata "verde connex ".
@crismis - Știi că te ador, îți ”sorb” cuvintele! Îți spun că le ”croșetezi” în așa fel încât micile nereguli întâlnite le ascunzi bine printre mătăsuri și catifea. Felicitări!
@adri-nico: Nici eu n-am știut despre "verde connex" ...
@krisstinna : Mulțumesc!
@crismis - Mmmdaaa! Fie! Desi decorul ala nu se preteaza la bere. Camera chiar mi-a placut. Se vede traba ca voi, la motel, ati avut 4*, iar noi doar 3*.
@crismis -Sigur a fost destinul sa nimeresc tocmai eu acum zuperbonusul. Draga mea, iti multumesc mult de tot, in primul rand ca te-ai gandit la mine aici iar in al doilea rand ca m-ai adus cu picioarele pe pamant cand ai dat de inteles acolo la locul cu pricina ca am facut dintr-un nimic o problema vitala, probabil ca o fi fost si ceva prin aer, cum ziceai tu, altfel nu stiu ce mi-a venit sa ma bag singura in gura lupului.
Acum cu tertificatele alea nu stiu cum facem, oare le mai lasa cineva pe mana mea? Dar stai linistita ca nu te las sa plangi, daca n-am alta varianta cel putin pentru tine fabric eu unul special ca sa am ce-ti darui, chiar il meriti cu prisosinta.
Si mie mi-a placut mult motelul si am avut si noi o camera rosie superba, iar fetele una gri cu negru.
Te pup cu mult drag, iti multumesc inca o data si la buna vedere!
@mogly: Eram sigura ca ai prins si tu "microbul" AFA... Si ma bucur nespus sa "bolim" impreuna! (Sper ca asta sa fie singura boala de care sa suferim in toata viata noastra!).
Si eu te pup! Si iti multumesc! Pentru tertificat, pentru ca ai ramas, pentru ca esti o buna prietena! Si probabil pentru multe alte lucruri pe care o sa le descopar pe parcurs!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2021 Cazare pe lacul Cinciș — scris în 25.05.21 de Linu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 O schimbare binevenita si binemeritata — scris în 20.08.19 de andreea_kamelya din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Motel Cincis — scris în 07.04.19 de fely din ALBA IULIA - nu recomandă
- Nov.2017 Cazare surprinzator de frumoasa — scris în 20.11.17 de alexandruduma din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Oct.2017 Motel Cincis o posibila surpriza placuta pentru multa lume — scris în 11.10.17 de Paul-Corneliu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Mar.2016 Și noi ne-am simțit foarte bine acolo — scris în 20.04.16 de Ioan Raita din SINAIA [PH]
- Mar.2016 Drăguţ, nouă ne-a plăcut — scris în 22.03.16 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ