1 mai 2010 : Ziua ”porților deschise” la Palatul Parlamentului României. O zi liberă pentru tot românul și totodată o ocazie nimerită pentru a cunoaște și acest reper al istoriei noastre trecute și prezente!
Pornim la drum într-o dimineață însorită, care pare să anunțe o zi perfectă. Ajungem în București în jurul orei 10,30 și spre mirarea noastră, de îndată ce poposim în Piața Constituției , reușim să ne eliberăm de stresul comunei întrebări : unde parcăm? Locurile de parcare sunt la alegere, ne și mirăm că într-o astfel de zi cu acces liber în Palat, nu e nici urmă de aglomerație. Plini de elan pășim pe aleea din partea dreaptă a palatului și pe lângă rondurile pline de flori urcăm spre cunoscutul edificiu,până la scările centrale de intrare. Clădirea ne copleșește de îndată cu imensitatea ei, dar și cu dantelăria ornamentelor arhitectonice din exterior, pe care nu le putem asocia niciunui stil.
Și înainte de a purcede la rememorarea vizitei , permiteți-mi să abordez acest subiect în aceeași manieră ca și la review-ul similar despre Palatul Parlamentului Ungar (vezi review aici). Astfel, ideea comparării celor două obiective va putea prinde viață mai ușor.
Amplasament
Cladirea Palatului Parlamentului este situata in partea centrala a Bucurestiului (sectorul 5), pe Dealul Arsenalului (fostul Dealul Spirii), în perimetrul îngrădit de Bd. Libertății, Calea 13 Septembrie, Bd. Națiunilor Unite și Strada Izvor. Dealul este de fapt o colină construită artificial, după demolarea unei zone de aproximativ 10 kmp. Au fost sortite pieirii atunci o serie de monumente istorice, printre care Mănăstirea Văcărești, Spitalul Brâncovenesc și Arhivele Naționale .
Împrejurimi
Palatul este înconjurat azi de o vastă zonă verde aproape lăsată în voia naturii : nu sunt decât puțini arbori și flori, iar spre mijocul verii,iarba neîngrijită, amestecată cu buruieni , se lasă pârjolită de soare până la îngălbenirea completă. Doar în vecinătatea palatului (fațadă,alei de acces și flancuri laterale) s-au plantat mai mulți arbori și se zăresc straturi de flori frumos îngrijite. Gardul de beton ce înconjoară complexul este unul comun și în multe locuri compromis (spart,strâmb,năpădit de buruieni),lucru care se poate spune și despre trotuarul exterior dinspre Bulevardul Libertății.
Clădirea este perfect vizibilă din toate cele patru puncte cardinale, dar la rîndul ei oferă o priveliște impresionantă spre Piața Constituției (loc consacrat pentru defilări, adunări și spectacole publice) , din care se deschide fostul Bulevard Victoria Socialismului, acum Bulevardul Unirii , un fel de replică românească la cunoscutul bulevard francez Champs Elyseés. Privit însă de la înălțimea Palatului Parlamentului, Bulevardul Unirii nu seamănă nicidecum cu semenul său francez, pentru că șirul de fântâni arteziene plasate pe axa sa centrală îi dau o notă cu totul personală , care îl individualizează.
Înțelegem dar, că nefiind plasat lângă o oglindă de apă, ca în cazul Palatului Parlamentului Ungar, măreția construcției s-a dorit a fi afișată din plin de la înălțimea Dealului Arsenalului și întregită prin prelungirea panoramei cu linia Bulevardului Unirii . Eu cred că acest deziderat a fost realizat, dar din păcate nu același lucru pot spune despre zona verde ce înconjoară palatul, zonă ce nu e deloc pusă în valoare. Ea ar fi putut fi transformată într-un veritabil parc cu acces neîngrădit, dacă niște designeri s-ar fi pus pe treabă , dacă s-ar fi plantat mai mulți arbori și niște grădinari pricepuți ar fi îngrijit gazonul și florile.
Scurt istoric și elemente de construcție
Istoria Palatului Parlamentului României nu este așa de veche precum cea a palatului Parlamentului Ungar. În schimb, este mult mai controversată. Cel care în 1984 i-a semnat certificatul de naștere a fost Nicolae Ceaușescu. Deși botezase construcția drept Casa Poporului, dictatorul își dorise de fapt un palat somptuos pentru sine și acoliții săi , care să- i lustreze grandomania : după ce văzuse prin lume fel și fel de palate, a realizat că în România nu aveam mai nimic similar cu care să-i impresionăm pe mai marii lumii care poposeau din când în când pe la noi. Așa că a demolat cu ardoare pentru a-i face loc și apoi, cu eforturi umane și materiale considerabile , prin înrobirea propriului popor, a purces la înălțarea acestei superclădiri , cu adevărat unice în lume. Arhitectura ei este singulară, nu se poate alătura niciunui stil arhitectonic consacrat și se poate spune că e o îmbinare de elemente stilistice clasice cu cele tradiționale românești,în special brâncovenești și de inspirație populară. Asta se datorează poate și faptului că , spre deosebire de Palatul Parlamentului Ungar , aici arhitectura nu e semnată de un singur nume , ci la făurirea ei au conlucrat mai multe echipe de arhitecți români.
La moartea dictatorului, Casa Poporului era finalizată doar parțial (exteriorul și câteva încăperi). La acea vreme construcția a fost considerată de mulți oribilă și se dorea demolarea ei. Așa suntem noi,românii, cu vocația dărâmării a ceea ce cu trudă multă, tot noi am construit.... Noroc că mai sunt și oameni echilibrați , care gândesc dincolo de impulsurile de moment ! Așa că lucrările au continuat până în 1997(tot cu ”sudoarea poporului”), când cea mai mare parte a lucrărilor de interior a fost finalizată și Casa Poporului a devenit Palatul Parlamentului ! Un palat cu o suprafață de 333 mii mp(recunoscută oficial ca a doua cea mai mare clădire administrativă din lume,după Pentagon, și cea mai mare clădire parlamentară din Europa), cu șase nivele și 1100 încăperi ! Un palat care a stârnit admirația reprezentanților marilor puteri ale lumii, cu ocazia marilor evenimente publice de nivel european și mondial găzduite aici .
În prezent, în Palatul Parlamentului își au sediul mai multe instituții de nivel național : Camera Deputaților, Senatul României , Curtea Constituțională, Consiliul Legislativ, Muzeul Național de Artă Contemporană și Centrul International de Conferințe București. Sălile palatului găzduiesc în regim de permanență diferite expoziții și târguri naționale sau internaționale, spectacole, baluri de binefacere și caritate, conferințe, simpozioane, seminarii si diverse întâlniri politice.
Trebuie spus că lucrările de construcție nu sunt nici astăzi deplin finalizate, că prețul acestor lucrări, ca și cel al întreținerii unui spațiu funcțional atît de vast este atât de mare, încât încă mai reprezintă terenul fertil pentru încolțirea unor idei ”geniale”, dintre care culmea ridicolului pare a o deține cea precum că palatul ar trebui transformat în mall .
Accesul turiștilor
Vizitarea palatului este posibilă în grupuri organizate, zilnic între orele 10,00-16,00, cu excepția zilelor când aici se desfășoară evenimente publice de anvergură.
Programul normal și condițiile de vizitare pot fi consultate pe site-ul oficial al Centrului Internațional de Conferințe București (http://www.cdep.ro/pls/cic/site.visits?idv=2&idl=EN)
Pentru turiștii străini sunt accesibile tururi ghidate în mai multe limbi de circulație mondială . N-am văzut să fie disponibile audioghiduri(ca la palatul Parlamentului Ungariei), dar întrucât nu sunt sigură că între timp acest deziderat să nu fi fost deja realizat, mă mărginesc a spune că această tehnică de ghidare accesibilă în mai toate obiectivele turistice din Europa și nu numai, este nu numai un mod comod și elegant de a oferi turiștilor informațiile de care au nevoie, dar și o necesitate firească. Ah, am uitat că se fac economii la buget ....
Pentru elevii români există și diverse programe educative de vizitare în spațiul Camerei Deputaților,cu condiția asistării lor de către cadre didactice, în cadrul cărora tinerii sunt informați despre rolul parlamentului, procesul de votare și reprezentare, regulamentul de funcționare a Camerei Deputaților și alte asemenea. Cu aceste ocazii , grupurile ghidate pot asista și la dezbaterile din plenul camerei.
De câteva ori pe an,cu ocazia zilelor consacrate porților deschise, accesul în Palatul Parlamentului este gratuit pentru toată lumea și, se spune,mult mai liberalizat, adică spațiul de vizitare este mai amplu, spre deosebire de tururile ghidate obișnuite, în care se vizitează cel mult 10 încăperi , plus o mică parte din subsol și terasa centrală de pe acoperiș. În orice caz, cozi la intrarea în palat nu poți vedea decât în zilele ”porților deschise”.
În mod obișnuit ,folosirea aparatelor video și foto cu ocazia vizitelor nu este liberă ca la unguri, ci se plătește o taxă de 30 lei. Excepție fac iarăși zilele porților deschise.
În schimb, similar Palatului Parlamentului din Budapesta, accesul în incintă este condiționat de promovarea ”examenului” de securitate asigurat de screeningul de la intrarea principală. Eventualele ”arme albe” pot fi de asemenea depuse temporar la intrare, urmând ca la plecare să fie recuperate pe baza bonului de predare primit.
Vizitarea Palatului Parlamentului României
Mai întâi, trebuie spus că această incursiune am făcut-o singuri , fără ghid și nici nu am zărit grupuri ghidate. Traseul de urmat era însă marcat de prezența personalul de ordine și supraveghere , iar în câteva încăperi chiar a personalului de prezentare, ca și de nelipsitele cordoane roșii de interdicție. Așa că, după trecerea prin zona de securitate, bucuroși că nu era deloc aglomerație, am pornit-o și noi pe urma altor câțiva vizitatori . De aceea, nu știu dacă traseul nostru a coincis cu cel al grupurilor special ghidate din restul zilelor de vizitare. O parte din explicațiile ce vor urma sunt reconstituiri ale puținelor informații ce ne-au fost furnizate în câteva săli de către personalul de prezentare, iar locația fotografiilor am stabilit-o în parte prin notarea denumirii la fața locului, pe măsura parcurgerii traseului , dar și prin compararea cu alte fotografii similare prezentate pe site-ul oficial. Cu această ocazie, am constatat că sălile dedicate vizitării cu ocazia ”zilei porților deschise” nu sunt așa de numeroase precum se pretinde. N-am avut ocazia să vedem terasa superioară și nici câteva din sălile cu renume, precum Salonul brâncovenesc, Sala Iuliu Maniu,Sala Drepturilor omului, dar e posibil și să fi ”sărit” peste ele din lipsă de informare și ghidare.
Pornim așadar să rememorăm traseul , marcând principalele sale puncte de interes :
- Holul principal este prima încăpere care ne întâmpină la intrare, după trecerea de zona de securitate. Este imens, cu câte două grupuri de coloane masive de marmură , așezate simetric de-o parte și de alta a liniei de mijloc. Pardoseala de marmură este un gigantic desen floral îmbinat cu elemente geometrice în mai multe nuanțe de galben și maro. Deasupra, un cerc imens ca o farfurie zburătoare, iluminat pe toată suprafața, picură parcă o imensă lacrimă de cristal spre desenul marmurei de dedesubt. Lateral, două scări simetrice urcă maiestuos spre nivelul superior. Noi însă , o apucăm spre intrarea din dreapta și pătrundem într-un prelung hol străjuit de-o parte și de alta de șiruri de coloane de marmură gălbuie, care ne covârșeșc cu aerul de măreție și noblețe. Desenul pardoselii de marmură afișează aici doar elemente geometrice, ca un imens covor cu pătrate.
- Pătrundem în prima sală din cele destinate vizitării : Sala Nicolae Bălcescu. O tânără angajată ne întâmpină la intrare și după ce așteaptă să se adune mai multă lume purcede să ne dea câteva informații . Aflăm astfel că aceasta este o sală destinată în principal conferințelor de presă, dar și altor evenimente de mai mică anvergură. Materialele și elementele decorarative(coloane,candelabre,covoare,draperii) sunt de cea mai bună calitate și toate provin din România (respectiv Rușchița,Mediaș,Cisnădie,Sighișoara). Aveam de altfel să descoperim în tot acest periplu că Palatul Parlamentului, cu foarte puține excepții , este creație românească 100%, atât în ceea ce privește concepția arhitecturală și estetică, materialele de construcție și de finisare, mobilierul, cât și manopera . Prin urmare, banii noștri, ai contribuabililor la buget, s-au întors tot la românii noștri, ceea ce nu e deloc de trecut cu vederea, ci dimpotrivă, e demn de toată gratitudinea!
- Vizita continuă în Sala Nicolae Iorga. Are formă pătrată și e decorată cu lambriuri din lemn așezate în chenare spre partea superioară a pereților și pe tavan. Podeaua e realizată din parchet de nuanțe diferite,îmbinat în romburi, iar ușile din stejar au aplicații ornamentale. Mobilierul ne lasă să ghicim că și aici e un loc de desfășurare a unor conferințe și alte evenimente cu auditoriu.
- Pătrundem în Sala Spiru Haret . Ne întâmpănă o ”gazdă” tinerică, care nu dă informații decât dacă cineva i se adresează cu vreo întrebare. Sala este mai sobră datorită culorilor neutre și ornamentelor mai simple ,dar are aceeași utilitate ca și suratele sale văzute mai înainte : conferințe, simpozioane,diverse adunări.
- Traseul ne conduce în capătul unui hol amplu, acoperit în întregime cu un imens covor plușat cu desene de culoare roșie. Este Galeria tapiseriilor. Pe peretele său stâng sunt expuse mai multe tapiserii, dar și tablouri, semnate desigur de nume consacrate ale artei românești , pe care nu le-am putut identifica, întrucât nu există tăblițe informative. L-am recunoscut însă între ele, datorită stilului său inconfundabil, pe cel al pictorului Sabin Bălașa .
- Pe partea dreaptă a Galeriei tapiseriilor, delimitat de un perete provizoriu, descoperim Muzeul palatului. El găzduiește o colecție destul de anemică de documente , decorații, cărți ,busturi și două jilțuri regale, toate legate de istoria parlamentului ca instituție și de personalitățile părtașe la această istorie.
- Ne reîntoarcem în Galeria tapiseriilor , în capătul căreia o coadă respectabilă de concetățeni ne îndeamnă să aflăm care e rostul lor acolo . Un angajat din personalul de ordine ne lămurește:oamenii așteaptă să viziteze expoziția din subsol, dar se intră în grupuri de câte douăzeci de persoane, ceea ce ,judecând după numărul amatorilor,poate dura și o jumătate de oră. Merită ? întrebăm noi. Deloc, ne asigură interlocutorul nostru, e doar o expoziție de fotografii despre lucrările de construcție, într-un decor tipic de tunel subteran. Motiv suficient pentru a abandona subsolul și a ne continua drumul spre....
- Sala de ședințe a Camerei Deputaților , pe care o accesăm prin partea din spatele fotoliilor prezidiului, în șir indian, preț de doar două-trei minute, atât cât să admirăm imensa și superba floare a cupolei, fotoliile parlamentarilor în care se doarme atât de bine, balcoanele inivitaților sau celor care doresc să urmărească pur și simplu lucrările din plen, tehnica de lucru de pe masa prezidiului . Aflăm că tot atât de impozantă și sclipitoare este Sala C.A.Rosetti , care se află în administrarea Centrului Internațional de Conferințe București și servește îndeosebi ca sală de spectacole și auditorium. Acolo se află și cel mai mare candelabru din clădire(3 tone greutate). Din păcate, traseul nu ne-a prilejuit și întâlnirea cu această sală. Facem fotografii și pornim mai departe .
-Poposim la Cabinetul Președintelui Camerei Deputaților. Este o încăpere lambrisată cu două intrări , atât de spațioasă încât face loc biroului președintelui (președintei în cazul de față),zonei de protocol dotate cu două fotolii și o canapea tapisate cu piele albă, zonei de ședințe în care în jurul unei mese lungi stau la dispoziția celor convocați 12 scaune de asemenea învelite în piele de culoare albă și bibliotecii care ocupă tot peretele din fundal . Un covor în nuanțe de verde acoperă cea mai mare parte a podelei confecționate din parchet îmbinat în zigzag cu inserțiii de pătrate din stejar închis la culoare.
-Traversăm un hol lung, printre coloane imense din marmură albă străbătură de fine firisoare maronii și ajungem la Sala de ședințe a Camerei deputaților . Încăperea este lambrisată de jur-împrejur și este dominată de amplasarea în mijlocul ei a unei masive mese circulare pe pupitrul căreia fiecare deputat are la dispoziție tehnica audio,video și de birou în formulă completă. Înspre peretele exterior ascuns în spatele draperiilor grele, sunt amplasate două ecrane multimedia.
- Ne continuăm drumul și pătrundem în Sala de protocol a Camerei Deputaților . O admirăm dinspre intrare și ne bucurăm că și aici a fost desemnată o tânără doamnă care să ne-o prezinte. Aflăm astfel că delegațiile străine oficiale care vizitează Parlamentul sunt primite în acest spațiu. Ni se dau explicații cu privire la arhitectură, sistemul de iluminație cu trei candelabre centrale închise în chenarul croit în boltă( ascunde alte corpuri de iluminat), tablourile și tapiseriile expuse, între care și un Grigorescu original, covorul de pe podea confecționat la Cisnădie și cântărind peste 1000 kg., zona de discuții și eventuale negocieri , masa la care se semnează și se face schimb de documente oficiale.
- Părăsim sala de protocol și străbatem un hol lung,străjuit de coloane grațioase din marmură albă, cu splendide încustrații florale, ce par să ne amintească de stilul brâncovenesc. Curând ajungem într-un sală ca de bal, deschisă pe stânga și pe dreapta unor scări monumentale pe care se coboară la parter, spre cea de-a două intrare în palat – Intrarea 13 Septembrie . Sala este construită pe două nivele de înălțime, legate între ele printr-o scară cu trei trepte . Zona mai joasă este amplu luminată de un disc plafonal imens cu un singur candelabru, în timp ce zona mai înaltă se află într-o relativă penumbră , datorată unui luminator cu ramă metalică, croit în boltă, sub care un candelabru ascuns difuzează o stinsă lumină albastră.
- Descoperim aici intrarea în cea mai frumoasă (după gustul nostru) încăpere a palatului : Sala Al.Ioan.Cuza . E una din puținele săli finalizate încă din 1989, la acea vreme fiind destinată protocolului la nivel înalt. Arhitectura și estetica sălii e una foarte rafinată și elegantă . O suită de coloane albe de marmură de Rușchița, îmbinate în capiteluri corintice mărginesc laturile de pe lungimea patrulaterului. Pe această secțiune, simetria este dată de ferestrele puse față în față cu firidele de pe peretele opus și ascunse de același tip de draperii din catifea maro brodată cu fir de aur, care îmbracă și ferestrele.La îmbinarea pereților cu plafonul , fiecare firidă, respectiv fereastră este încununată de căte un disc opac pe partea firidelor și transparent pe partea ferestrelor. Desenul discurilor luminatoare se continuă în chenar și pe lateralele plafonului alcătuit din șapte luminatoare ritmate , confecționate din metal aurit. Pe fundalul peretelui din partea dreaptă , două coloane subțiri unite sus de un arc de cerc în relief, delimitează o suprafață frumos iluminată pe contur, în mijlocul căreia strălucește stema de stat a României . Această paletă caldă de culori (alb,galben,bej,roz) se continuă și la nivelul pardoselii, acoperită în totalitate de covoare în momentul vizitei noastre . Singurele elemente de mobilier sunt șirurile de scaune și mesele prezidențiale din cele două extremități ale încăperii . Ele ne vorbesc despre utilitatea actuală a sălii .
- Părăsim cu totul impresionați Sala Al.I.Cuza și coborâm pe una din brațele monumentalei scări care ne duce la parter. Curând, ne oprim într-o altă sală încântătoare . Este deschisă spre cele două curți interioare( dintre care numai una ne e accesibilă) și are o suprafață impresionantă, marcată la nivelul pardoselii de o frumoasă rozetă cu motive geometrice desenată în marmură, iar la nivelul plafonului de un disc luminator cu un candelabru central masiv și mai multe candelabre mici pe extremități. Aceasta este Sala I.C.Brătianu .
- O mică întâlnire cu soarele de mai ne e oferită în curtea interioară spre care ne invită ușa deschisă a sălii Brătianu. Nu e nimic spectaculos aici : doar gazon , ronduri de panseluțe, alei cu pietriș și câteva corpuri de iluminat nocturn. Undeva ,în pragul altei uși închise, zărim aproape abandonate două ”modeste” opere de sculptură, dintre care una ne atrage atenția : e bustul lui Eminescu , parcă abandonat și uitat .... Oare acolo o fi locul lui?!
-Revenim în incinta palatului și după ce travesăm imensa și la fel de spectaculoasa Sală Take Ionescu , pătrundem în Sala Unirii, inițial proiectată ca sală de banchete la nivel înalt, acum sală pentru târguri și expoziții naționale și internaționale. Este una dintre cele mai vaste săli și etalează una dintre cele mai somptuoase arhitecturi din palat. Nava centrală este mărginită pe laturile mai lungi de șiruri de coloane de marmură albă cu capitel corintic. Celelalte două laturi afișează identic desenul unui arc masiv străjuit de două uși masive de stejar. Iluminația e asigurată de câte două șiruri paralele de candelabre de-o parte și de alta a sirurilor de coloane, dar și de luminatorul din sticlă și metal aurit , care ocupă aproape tot plafonul. Ușileprincipale de acces sunt adevărate portaluri prin dimensiuni și ornamentație.
La momentul vizitei noastre, un spectacol de muzică și dansuri populare pentru tot poporul, era tocmai în toi. L-am vizionat și noi preț de câteva minute, apoi, mânați de o sete irezistibilă, ne-am grăbit spre ieșire, una și aceeași cu Intrarea 13 Septembrie. În trecere am admirat ”colecția” de cuțite și bricege depuse de vizitatori la intrare și care-și aștepta proprietarii spre a o recupera . O gamă așa diversă și vastă, chiar nu am mai văzut !
La ieșire, pe terasa din josul scărilor palatului, noțiunea ”ziua porților deschise” capătă o nouă dimensiune: un târg de kitsch-uri și câteva mostre ale bucătăriei românești găzduit acolo ne demonstrează că nimic nu se pierde, totul se transformă (pierderile din neîncasarea tarifelor de intrare au fost compensate întrucâtva de taxele de afișaj și chiriile plătite de comercianți). Porți deschise, da' parcă prea deschise!
Coborâm spre Bd. Libertății , de această dată pe aleea din partea stângă privind din bulevard. Ajungem în parcare și ne grăbim spre Piața Unirii : sigur vom găsi în zonă un local în care să ne potolim setea cu un suc sau cu o bere!
Și acum, concluziile mele și răspunsul la întrebarea: care palat al parlamentului e mai frumos,cel al României sau cel al Ungariei? Ei bine, eu cred că :
1.Ambele locații sunt spectaculoase și impresionează, în ciuda diferenței evidente de arhitectură și stil, prin rafinament,eleganță,calitatea de excepție a materialelor de construcție,a mobilierului și viziune estetică.
2.Ambele locații vorbesc despre geniul creator al popoarelor care le-au modelat, începând de la proiectare și până la execuție . Eu una, sunt mândră de creația românească și sperând în luciditatea celor sortiți să-i plămădească pe mai departe viitorul, sunt sigură că peste ani , la fel ca la Ermitaj sau la Louvre, se va vorbi cu respect despre ctitor,căci niciunde capodoperele nu s-au născut fără sacrificii .Iar românii vor avea cu ce să se mândrească !
3.Fiecare clădire e privilegiată prin amplasament, deși viziunea de promovare este diferită : una prin așezarea la înălțime,cealaltă prin valorificarea panoramei Dunării.
4.Palatul Parlamentului României este mai mare și mai aerisit, atât ca ansamblu,cât și ca volum al încăperilor , în timp ce decorarea sa este mai simplă și mai discretă,dar nu lipsită de originalitate,stil,profunzime,măreție. Palatul Parlamentului maghiar, este mai mic ca dimensiune, dar expune o mai mare opulență. De aceea,primul pare mai modern, mai uman și mai apropiat oamenilor obișnuiți , în timp ce al doilea afișează aerul pretențios și trufaș al unui renume cândva imperial,spre care etnicii maghiari privesc cu nostalgie.
Prin urmare, în ce mă privește, n-aș putea stabili o ierarhie de vizitare și sincer, mi-ar fi părut rău dacă aș fi pierdut oricare dintre cele două ocazii de a le vizita . Pentru voi,cea mai bună modalitate de a vă face propria impresie este aceea de a le vizita la rândul vostru. Pe amândouă!
