Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

TIPĂREȘTE

Pe la jumătatea veacului trecut, un poet de prin părțile noastre, adică ardelean de felul lui, descria „spațiul mioritic” și era convins că „veșnicia s-a născut la sat”. Copil crescut la sat, e drept că într-un sat de câmpie, nu l-am înțeles „pe pielea mea” pe Blaga până nu am ajuns la Mărișel, județul Cluj.

Mărișel este a doua destinație pe care v-o recomand de 1 Decembrie. De la noi, de la Oradea, e un drum de 2 ore, dacă sunteți „șmecheri” și intrați spre Beliș de la Bologa, iar apoi spre Rogojel, Răchițele, Fântânele și apoi Mărișel. Mai este și varianta Huedin, Călățele, Fântânele, Mărișel, ambele mult mai avantajoase decât cea prin Gilău, extrem de circulată. Drumul este bun, cu excepția distanței dintre Fântânele și Mărișel, dar o dată intrați în sat, șoseaua este ca nouă, pe două direcții de mers.

Dacă băgați de seamă, toate toponimele sunt „alintate”, răsfățate, râzgâiate cu diminutive, din prea multă dragoste. Mărișel nu face excepție, chiar dacă este un sat foarte întins. Venind dinspre Gilău, vi se va părea o eternitate până sus, în zona cu pensiuni. Satul este adunat în vale, cuibărit între dealuri ca în sânul lui Avram. Nu vă opriți, continuați pe drumul principal, urcați în munți (se urcă până pe la 900 de m altitudine), casele devin din ce în ce mai rare, câte un pâlc de acoperișuri între doline, apărând în zare ca niște corăbioare pe talazuri. Din partea opusă, dinspre Beliș-Fântânele, de îndată ce treceți de baraj, o luați la stânga, pe un drum pietruit, prin pădure, până la Mărișel. Intrarea pe aici este sinuoasă, șerpuind printre dealuri și peste văi, rar vezi câte o mașină, la fel de rar câte un moșnean de-al locului.

Noi am stat la Casa Eden, o pensiune discretă, cu trei case într-o curte foarte încăpătoare, unde am și parcat, cu livadă în spate, cu fâneață și, pitită între copaci, o grădină de legume. Camera era de 6/5, cu mobilier din lemn masiv, cu două paturi duble, noptiere cu veioze, dulap de haine, o masă cu scaune și un televizor. În colțul din dreapta de la intrare era baia, tăiată din spațiul camerei. Holul servea, mai ales pe timpul iernii, de loc de luat masa pentru toți locatarii (erau 4 camere), iar în capătul lui era și o baie de serviciu. Doamna locului este doamna Maria, o bucătăreasă desăvârșită, care ne-a gătit mâncare pe foc de lemne, nu pe aragaz. Dacă a fost recoltă bogată de bureți gălbiori, făceți-vă un dram de bine și cereți-i dumneaei o zemuță de cartofi cu gălbiori, fierți colea în zăr și isprăviți cu niște verdețuri din grădină. Apoi, veți primi mămăligă cu brânză și cârnați și gogoși aburitori cu dulceață și o lingură de smântână lângă ei, de musai va fi să faceți o plimbare după atari bunătățuri, ca să puteți dormi.

Peste zi, noi nu am mers nicăieri, poate și fiindcă am stat doar patru zile, dar adevăratul motiv au fost odraslele noastre, care s-au simțit ca iezii scăpați din poiată. Adică au sărit, s-au dat de-a berbeleacul (la propriu), au urlat (că, de, la bloc nu prea au voie) și au adunat tot ce mișca de pe acolo: râme, cosași și lăcuste, păianjeni de iarbă, brotăcei mici și verzi ca niște lacrimi de smarald. Noaptea, ah noaptea era ceva superb! Dacă nu ați auzit niciodată cântecul coropișniței, aflați că nu vă va lăsa inima să mai omorâți biata insectă odată ce o auziți țesând în aer triluri subțiri și învoalte ca fuioarele de borangic: Trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr! Trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr! Nu seamănă cu cântecul greierului, e mai dulce, mai ritmat și mai melodios, ușor de recunoscut în tăcerea nopții din Mărișel. Apoi, se lasă liniștea aceea a lui Blaga, când se aud numai razele de lună izbindu-se în geamuri, că trebuie să știți d-voastră că pe ulițele satului nostru mioritic numai cârciuma are bec, restul este încredințat lunii și cerului. Și cât de generos este acest cer! Parcă ar fi coborât peste acoperișuri și pomi și suflete și stelele par atât de aproape de le poți atinge cu mâna, iar lumina este albă și cețoasă plutind peste văi și munți … de nici nu îndrăznesc să-mi imaginez cum arată Mărișelul iarna.

Căci Mărișelul iarna este – de ce să nu fie? – o destinație de vis. Are și telescaun, și pârtie de schi, și pârtie de săniuțe. Are oameni primitori cu grai cu care alintă tot ce mișcă, de la văcuța care dă lăptic bunuț și dulcic să îl pună în supică sau în mămăliguță ca să ne ungă la suflețele, până la copilașii cărora tăntița le oferă plăcințele sau clătituțe înainte de prânzișor să nu le fie fomică. Are spațiul mioritic, cu văi și dealuri peste care zboară armăsarii din poveste după ce au mâncat din tava cu jăratic. Are apoi cerul, incredibil de jos, și cântecul razelor de lună în ferești. Din toate am luat și noi câte ceva, că sunt din belșug și sunt pe dai boje, vorba românului din vechime.

Nici Răchițele nu este departe, nici cascada nu e de lepădat. Dar aceasta este o altă poveste.

---

VIZUALIZĂRI: 557 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI