Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

TIPĂREȘTE

Așa se ura pe vremurile lui Eminescu, urare acum luată în răspăr. Dar eu vă urez domniilor dumneavoastră să petreceți 1 Decembrie în țară și vă sugerez de pe acum două destinații.

Începem cu Poienile Izei, adesea vizitate și din impresiile de pe acest site, și din numărul mare de rezervări.

„Am fost acolo” acum un an, în iulie 2017. Am pornit pe un traseu neconvențional, din Oradea spre Aleșd, Jibou, Ileanda, Șomcuta și am străbătut absolut minunata Țară a Lăpușului, ajungând în Poienile Izei dinspre Botiza. Ne-am cazat pentru 6 zile și 6 nopți la Pensiunea Ioana din Poiană, situată pe ulița principală, tocmai sus. Vă spun asta, deoarece până acolo mai sunt vreo trei pensiuni de familie, toate cu numele amfitrioanelor lor (Ileana Petreuș, Maria, Domnița – pe care mi le amintesc). Am primit o cameră încăpătoare, cu două paturi extralargi (noi fiind cam subțirei) la etaj, cu intrarea prin spate și fereastră spre terasă. Pensiunea este puțin îngrămădită, pentru că, fiind în capăt de uliță, nu are alte locuri de parcare decât spațiul din curte, care și ea este destul de îngustă. Oricum, nu veți sta prea mult pe la pensiune, doar pentru masă, care este ab-so-lut de-li-cioa-să!!! Ce pită coaptă în cuptoriul de cărămidă! Ce balmoș! Ce zeamă de croampe fiartă la cazan! Ce zeamă de tăieței galbenă și aromată! Ce șuncă afumată și clisă friptă! Mmmmmmmmmmmmm! Să ne trăiți, nană Ioană!

De la pensiune puteți face trasee. Noi am urmat târgul local pe la Dragomirești la Bogdan Vodă și de la Ieud la Rozavlea. Trebuie să știți că este târg în fiecare zi, doar că în altă localitate. Dar aveți ce vizita. La Ieud, vizitați bisericuța de lemn, cea din deal, la Dragomirești este Muzeul Țărăncii Maramureșene, la biserica din Budești este cămașa care se zice că ar fi fost a lui Pintea Haiducul, nu departe este Breb, satul vizitat de familia regală britanică, în „cuib de vulturi”, cum zice Galaction.

Încă ceva: între Poienile Izei și Botiza, unde se termină drumul asfaltat și începe drumul pietruit, este un „borcut” (termen de origine slavă), sursă naturală de apă minerală bună și rece, deloc sulfuroasă, cu un gust pe care noi, cei obișnuiți cu apa îmbuteliată, l-am uitat. Este ușor de găsit, dacă dați peste o filigorie le lemn, înăuntru e un ghizd de beton cu cană pe margine, se vede din mașină. Borcuturi, câte mai sunt, noi nu le-am mai căutat, odată ce ne-am obișnuit cu apa din primul, dar știu sigur că mai sunt.

Să ne oprim însă puțin la Botiza, la muzeul mititel din inima satului, de lângă biserica mare și nouă, muzeu îngrijit de doamna Victoria, preoteasă și profesoară de franceză. O casă micuță de lemn, cu acoperiș țuguiat de șindrilă, cumpărată, după spusele doamnei, din Poienile Izei și strămutată, bârnă cu bârnă, în Botiza. I s-au refăcut geamurile și ușile, în stil tradițional, mobila din interior s-a făcut la comandă, din lemn sculptat, iar apoi au început căutările: pânza luată de aici, poalele de dincolo, blidele au fiecare povestea lui, icoanele vechi la fel, hainele de pat ascund o epopee, lădoaiele ascund comori de vorbe. Nu vă luați doar după mine, vizitați căsuța-muzeu, nu există taxă de vizitare, lăsați cât doriți. Noi ne-am lăsat acolo o fărâmă din timpul nostru și am primit în schimb atenție și dragoste cât tot Maramureșul. Mulțumim, doamnă Victoria!

În Botiza, mai este ceva de vizitat: slatina, un izvor natural de apă sărată, atât de sărată încât este folosită la murătoarea slanei de Crăciun și a verzei de toamnă. Filigoria se recunoaște ușor vara, că adună în jurul ei nămeți de sare, nu știu iarna, dar sigur nu îngheață 

Și dacă tot ați ajuns la Botiza, vizitați mănăstirea. Din Poienile Izei, ea se vede ca un castel din basme, peste deal, cu turnuri cu șindrilă înalte și subțiri ca niște Cosânzene. De aproape, este un loc tihnit, fără prea mulți vizitatori (cred că eram vreo 8, în total, în iulie și plin sezon), chiar un loc de reculegere și bucurie interioară. Nu se ajunge greu, este chiar la ieșirea spre Poienile Izei, pe dreapta. După ce lăsați mașina jos, mergeți cam 500 de metri și ajungeți în fața unor clădiri albe, ale căror acoperișuri au tâmplele „împodobite” ca niște macrameuri, ai zice că te afli înaintea unor mirese maramureșene. Nu are taxe de vizitare, nici pentru mănăstire, nici pentru bisericuța din ea, nu are nici magazin de suveniruri, este cu adevărat o micuță comoară din care se revarsă „pe daiboje” pace și dragoste pentru toate cele de pe pământ.

Mai este Mănăstirea Bârsana, nici ea nu foarte departe, așezată în vârf de deal, cu o parcare mare și generoasă jos. Nici aici nu este taxă de vizitare, doar pentru micuțul muzeu cu icoane pe sticlă din incintă am dat un leu, preț modic, zic eu. Aici sunt și magazine de suveniruri, e drept, jos, ce mai, e vad turistic.

Înainte de a pleca de la Ioana din Poiană, făceți-vă cuvenitele poze în costum tradițional, dumneaei fiind binecunoscut artizan, stăpânește arta pe cale de dispariție a țesutului tortului, cusutului, broderiei, la război și de mână.

Va urma...

---

VIZUALIZĂRI: 1670 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI