ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.04.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
AUG-2023
DURATA: 5 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Superbele plaje din Paros

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Spre deosebire de alte Insule Ciclade, în Paros se găsesc plaje frumoase pe toate țărmurile, motiv pentru care îl declar rege neîncoronat al întinderilor nisipoase din arhipelag. Mai mult decât atât, ele sunt pe toate gusturile: vântoase, perfecte pentru practicarea windsurfingului și altor sporturi nautice, ori culcușite pitoresc și liniștit în golfuri protejate de stânci alunecoase; amenajate cu toate facilitățile lumii moderne sau sălbatice; destinate familiilor, tinerilor sau nudiștilor.

Așadar, dragi iubitori ai sporturilor, vă puteți îndrepta către Chrissi Akti sau Santa Maria pentru a închiria bărci, a face stand up paddle, jet-skiing, water-skiing ori wakeboarding. După cum, în cazul în care brizele puternice nu vă atrag, puteți opta pentru plajele din sud, ca de pildă Faragas.

Atenție totuși la prețuri: închirierea unei perechi de șezlonguri cu o umbrelă costă, în general, 10-20 euro, preț în care nu primești nimic în afară de un „mulțumesc” . Și de aceea în Paros a luat naștere în 2023 o mișcare denumită „revolta prosoapelor de plajă” , menită să atragă atenția asupra extinderii ilegale a spațiilor ocupate de șezlongurile de la beach baruri. Afectați și ei de costurile tot mai ridicate ale unei zile cu băi de soare și în mare, localnicii s-au adunat pentru a-și striga nemulțumirea și a afișa pancarte pe care stătea scris „Ne vrem plajele înapoi!”

Avizată din presă și din diverse articole din care m-am documentat înaintea plecării, am răscolit dulapul și în fundul unui sertar am găsit prosoapele de plajă abandonate acolo de mulți ani. Le-am înghesuit într-o sacoșă și le-am luat cu mine, chiar dacă asta a însemnat să plătesc un bagaj în plus la avion. Dar categoric așa am ieșit mai bine la capitolul cheltuieli în toate insulele vizitate.

Pentru a contrabalansa situația, iată totuși și trei avantaje incontestabile pe care le deține insula: 1) indiferent de tipul de plajă, apa mării este extraordinar de curată și minunat colorată; 2) în Paros nu există plaje private, așa încât accesul este gratuit peste tot; 3) nu vă faceți griji dacă nu sunteți motorizați: din Parikia, principalul nod de transport rutier, se poate ajunge cu autobuzul la Parasporos și Alyki în sud, la Piso Livadi, Chrissi Akti și Drios în est. Iar din Noussa sunt curse zilnice spre plajele Kolymbithres, Chrissi Akti, Piso Livadi și Drios, dar și un water taxi (3 euro sau 5,50 euro dus-întors) spre Kolymbrithes, Monastiri și Laggeri/Langeri. În 2023, prețul biletelor de autobuz varia între 1,50-3 euro, în funcție de distanță, iar cu 9 euro se putea achiziționa un bilet pe o zi.

Având mașină închiriată, noi nu am apelat la transportul public, care am observat totuși că este bine pus la punct.

Plajele de pe țărmul estic

Pentru a mă contrazice singură, voi începe cu o mare dezamăgire, Logaras, și asta numai pentru că sătucul sus-menționat ne-a fost gazdă.

Plaja din Logaras, un amestec de nisip cu pietricele, a fost premiată cu Blue Flag, este parțial organizată, are trei taverne și o parcare în imediata apropiere, e umbrită de arbori de tamariscă, însă la mal te afunzi într-o groapă adâncă și în apă sunt lespezi de piatră care nu am idee cum și de ce au ajuns acolo. Păcat de priveliștea frumoasă a propriului golfuleț și a celui din satul învecinat - Piso Livadi.

Pe a cărui plajă am lenevit și noi în prima și ultima zi petrecute în Paros, când nu am avut mașină. Fâșia de nisip fin în strat subțire din Piso Livadi (în fapt, mai degrabă pământ) e foarte îngustă și lipsită de șezlonguri, dar poți să comanzi ceva la bar și să te așezi fie pe terasă, la umbră, fie la soare, la una din mesele amplasate direct pe plajă. Zis și făcut! 14 euro un frappé, o bere mare și una mică la halbă.

Partea cu adevărat încântătoare a acestei plaje este aceea că se află lângă micul port. Deci stând întins pe nisip ori în fund, te poți delecta cu imaginea pitorească a zecilor de bărci pescărești care sclipesc în lumina puternică a soarelui.

Dar de ajuns cu trândăveala! Să coborâm spre sud pentru a descoperi în apropiere de satul Drios una dintre cele mai renumite și frumoase plaje din Paros.

Chrissi Akti (Golden Beach) , lată, acoperită cu un strat gros de nisip fin auriu, Blue Flag și ea, se întinde pe vreo doi km, după estimarea mea, fiind cea mai lungă din Paros. Fiind așezată într-un golf larg, încadrat de coline micuțe, unde vântul își face deseori de cap, suflând cu putere, este ideală pentru amatorii de zboruri cu parapanta și de alte sporturi nautice bizare pentru necunoscători, așa ca mine. În nordul ei, la Nea Chrissi Akti, are loc anual Professional Windsurfing World Cup.

Mai multe beach baruri îi aprovizionează pe doritori cu cafea, sucuri, bere și alte băuturi sau cu prânzuri ușoare. Am zis pas atât teraselor, cât și șezlongurilor (20 euro), și ne-am mulțumit cu o baie lungă în apa cristalină, cu intrare lină.

Este probabil cazul să menționez aici și Punda Beach, aflată tot pe țărmul estic al Parosului, lângă Chrissi Akti. Nu am ajuns la ea, dar am citit că este la fel de întinsă, dar foarte scumpă... Ce o fi însemnând oare asta?!!

Plajele din sud

În apropiere de satul Alyki, am făcut o oprire ceva mai îndelungată la Faragas Beach, una din plajele cele mai populare de pe insulă, formată în fapt din trei întinderi de nisip auriu așezate în mici golfuri despărțite între ele de formațiuni stâncoase. Plaja din mijloc este singura amenajată cu șezlonguri și deține și o terasă vastă unde, contra sumei de 8 euro (neașteptat de puțin), ne-am hidratat cu un frappé și două sticluțe de Fanta.

După ce am lăsat mașina în parcarea spațioasă, am ignorat și aici șezlongurile (20 euro) pentru a ne avânta în Marea Egee, limpede, azurie, care se adâncea treptat și era adăpostită de vânt. O grămadă de copii se bălăceau în ea, și fapt deloc surprinzător, Faragas este un loc preferat de familiști.

Mi-a plăcut maxim la Faragas, singurul inconvenient pentru mine fiind muzica ce bubuia din difuzoare.

O altă plajă sudică, alcătuită și ea din trei întinderi de nisip, parțial amestecate cu pietricele, cea centrală fiind amenajată, știu că este Alyki, dar alte amănunte nu pot oferi.

Pe țărmul vestic

Livadia Beach este cea mai apropiată de Parikia, și-mi pare rău că n-am ajuns acolo din cauza accidentului rutier de care v-am pomenit într-un review anterior. Dacă alegeți să vă cazați în capitala Parosului, înțeleg că Livadia, cu apele ei calme, terasele, sports centerurile și mai ales cu șezlongurile sub 10 euro perechea, reprezintă cea mai bună opțiune.

Agia Irini, situată la sud de Parikia, alt loc nevizitat de noi, pare să fie alegerea perfectă atât pentru practicanții de sporturi pe apă, cât și pentru iubitorii de muzică și mâncare bună. Nu pot nici confirma, nici infirma.

Și asta fiindcă pe țărmul vestic noi am ales o variantă ceva mai „ascunsă” . Se cheamă Parasporos și e prost semnalizată pe șosea. Dacă n-aș fi citit despre ea, nu aș fi căutat-o. Dar numai pentru că renunțaserăm la baie într-un loc semnalizat pe Google Maps drept Bountaraki, care ne-a dezamăgit cu pietrele și intrarea bruscă în mare, asta după ce ne atrăsese atenția cu o moară de vânt tare fotogenică...

Parasporos se află imediat la sud de Parikia, în capătul unei alei. Din parcare se pătrunde pe o terasă, goală la ora la care am ajuns noi. În spatele ei, printre tufișuri răzlețe și copăcei, pășteau calme și în deplină armonie cu natura, niște capre...

Le-am fotografiat, că prea erau simpatice, apoi am traversat pe podețele din lemn întinderea lungă și lată de nisip fin, aproape alb la culoare și gros până la glezne. Apa calmă, minunat de limpede, răscolită doar de câteva vălurele, a fost perfectă pentru înot și răcorire.

În afara celei de la intrare, pe această plajă mai e o terasă, populată, din câte am văzut, cu precădere de tineri. Am făcut așadar notă discordantă, dar fără a cheltui nimic. Doar ne-am schimbat costumele de baie ude la toalete, prilej cu care am putut admira florile care îmbrățișau drăgăstos stâlpii din lemn al beach barului.

Mi-a plăcut maxin la Parasporos. Recomand!

Și iac-așa, ușor-ușor, am epuizat toate punctele cardinale, în afară de unul. Și culmea! cel mai ofertant, din câte se pare.

Nordul Parosului și plajele sale

Chitiți să vizităm Naoussa, am aruncat mai întâi o privire plajei din oraș - Piperi. Știam că e vântoasă și stâncoasă, așa că nu ne-am oprit, ci am pornit către vest.

Ținta? Faimoasa plajă Kolymbithres, despre care citisem numai laude. Peste ce am dat acilo? Peste o colecție de golfulețe străjuite de stânci cu forme care de care mai ciudate, cu aspect selenar, și mici întinderi de nisip cu pietricele, o parte din ele amenajate cu șezlonguri. Peisajul marin este cu adevărat fabulos: în lateral se zăresc casele albe din Naoussa și în spatele lor se înalță niște coline cu pretenție (nejustificată) de munți.

Toate bune și frumoase, numai că, așa după cum v-am mărturisit în repetate rânduri în reviewuri, eu sunt genul de ființă care se împiedică și pe teren plat, riscând fracturi la mădulare. Așa că încerc, pe cât posibil, să nu-mi forțez norocul aventurându-mă pe coclauri pline de denivelări. Am făcut totuși o excepție în Creta la laguna Balos vezi impresii și-mi vine și acum să râd când îmi amintesc cu câtă grijă înaintam printre pietre, cu fusta suflecată, vezi Doamne! ca să nu o ud...

Bref, am vizionat Kolymbrithes și am zis un NU hotărât, după care am mai mers vreo sută-două de metri către Kalamia Beach. Micuță, neorganizată și cu câteva vase de pescuit și iahturi ancorate sau trase pe mal. Poate la reparații?

Tot la vest de Naoussa, la 7-8 km distanță, se află o plajă pe care aș fi vrut să o văd, dar n-am avut timp: Monastiri, numită așa după lăcașul închinat lui Agios Ioannis, transformat acum în muzeu de cartografie. Plaja face parte din Paros Park, o zonă naturală protejată, cu trasee de drumeție, un cinematograf în aer liber, un far, o cafenea și alte câteva atracții.

Cum în ziua aceea nu reușiserăm să facem nicio baie, am zis să merg la sigur și l-am ghidat pe Adrian spre Santa Maria Beach, în capătul nord-estic al Parosului. Sunt de fapt două plaje alăturate cu același nume: Makro și Mikri Santa Maria. Și noi am nimerit la cea macro...

Era în jur de ora 12 și am găsit parcarea de dimensiuni considerabile aproape plină. Plaja cu nisip fin auriu este însă atât de lungă, încât nu se putea să nu găsești un locșor de stat. Ceea ce am și făcut, întinzându-ne prosoapele aduse cu mari eforturi taman din București...

Santa Maria este considerată cea mai bună plajă din Paros, atât în privința calității nisipului auriu spre alb și a apei de o claritate uimitoare, tocmai bună pentru diving și snorkeling, cât și ca dotări: șezlonguri, beach baruri, centre de închiriat echipament sportiv. Intrarea foarte lină în apă o face ideală pentru copii, în timp ce briza dinspre nord asigură mediul perfect pentru kitesurfing și windsurfing, activități mai puțin întâlnite pe Mikro, orientată spre sud și mai puțin vântoasă.

Am zăbovit la Santa Beach vreo două ore, timp în care am alternat reprizele de înot cu cele de zăcut la soare, după care am luat-o din loc, cu intenția de a vedea și plaja Laggeri/Langeri, care ne era, practic, în drum.

Și aici am avut parte de o surpriză neplăcută: străzile care porneau din șosea către plajă erau semnalizate cu indicatoare „Private road” . Na belea! N-am înțeles care era faza, dar bănuiesc că proprietarii caselor ultrafițoase întâlnite în cale nu voiau să fie deranjați de intruși.

Deși curioși din fire, n-am îndrăznit să le tulburăm liniștea și să riscăm cine știe ce amendă. Citisem despre Laggeri că e o plajă mai izolată și greu accesibilă, fără facilități și frecventată inclusiv de nudiști, însă nu mi-am închipuit că este imposibil de ajuns acolo. Presupun că exista și o altă cale, pe care nu am nimerit-o, după cum știu că se poate ajunge acolo și cu water taxi din Naoussa.

N-a fost să fie...

De ciudă..., am oprit la o plajă neorganizată și fără parcare, pre numele său Siparos sau Xifara. Culoarea mării e cea care m-a atras aici - o să vedeți în poze. Stratul de nisip nu m-a entuziasmat, fiind prea subțire pentru gustul meu, iar îngustimea nu prea lăsa loc de întins prosopul. Dar am făcut, în schimb, o baie minunată și am admirat în voie golful în capătul căruia se zărea un beach bar.

Nu a fost cea mai ce dintre plajele din Paros, dar măcar ne-am răcorit!

Vă las acum în compania unui filmuleț intitulat Top 5 Beaches in Paros, în care veți descoperi câteva plaje nevăzute de mine și pe care nu m-aș grăbi să le cataloghez drept cele mai frumoase.

Deși cine sunt eu ca să-mi dau cu părerea?!!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

 

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 07.04.24 19:23:53
Validat / Publicat: 07.04.24 22:28:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Franţa, Italia, Spania, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Turcia

VIZUALIZĂRI: 356 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Plaja din Piso Livadi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31250 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[07.04.24 22:27:53]
»

Spendid și acest review

-

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[07.04.24 23:10:05]
»

@webmasterX: Mulțumesc pentru aprecieri și atașarea ilustrației.

Pușcașu Marin
[08.04.24 09:04:40]
»

@Carmen Ion: Foarte util și foarte complet. Stăteam și mă gândeam că o săptămână pe această insulă nu cred c-ar fi prea mult pentru a putea vizita în tihnă toate plajele.

Totuși bag de seamă că nu e prea ieftin. Deh, Ciclade. Cu un șezlong, cu o bere, o măslină ceva, cred că n-ajung 50 de euro pe zi pentru două persoane, doar la plajă. Deși... și eu am un mare” cui” pe ăștia cu șezlongurile la prețurile pe care le practică și cred c-aș renunța la ele.

În schimb culorile alea ale apei... priceless. Mă uitam la poze și visam. Vise, maică, vise. Grecia, poate la anu'. Dar o să mă consolez cu fotografiile ce vor veni din următoarele tale articole despre Ciclade

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[08.04.24 09:27:29]
»

@Pușcașu Marin: Nu am lăsat "cuiul" să-mi perforeze buzunarul. N-am apelat la șezlonguri decât în Naxos in unele locuri și pe plaja din Syros, unde perechea și umbrela costau 10 euro. În rest am folosit prosoapele din dotare. Nu am mâncat niciodată la beach baruri, dar am băut frappeuri, sucuri sau bere, și surprinzător, prețurile nu mi s-au părut exagerat de mari.

Culorile apei sunt cele care fac toți banii... Te hrănești cu ele și-ți sunt de ajuns!

Mulțumesc mult pentru vizită, ecou și vot.

doinafil
[08.04.24 12:45:23]
»

@Carmen Ion:

... închirierea unei perechi de șezlonguri cu o umbrelă costă, în general, 10-20 euro, preț în care nu primești nimic în afară de un „mulțumesc” . Și de aceea în Paros a luat naștere în 2023 o mișcare denumită „revolta prosoapelor de plajă” , menită să atragă atenția asupra extinderii ilegale a spațiilor ocupate de șezlongurile de la beach baruri... localnicii s-au adunat pentru a-și striga nemulțumirea și a afișa pancarte pe care stătea scris „Ne vrem plajele înapoi!”

Chiar dacă nu cred că au șanse (măcar minime!) de a obține „plajele înapoi!, este bine că protestează, că-și strigă nemulțumirea!

Nu cred că în Românica s-ar aduna câțiva nemulțumiți, pe plajele noastre, ca să protesteze împotriva extinderii șezlongurilor! În „2 Mai” , spre exemplu, unde mergem de ani buni, locul cearșafurilor s-a micșorat vizibil! Prețul închirierii unei umbrele și a două șezlonguri mi se pare nejustificat de mare, atât la noi, cât și la plajele descrise de tine!

Chiar dacă prosoapele de plajă sunt grele și ocupă mare parte din bagajul pentru mersul pe litoral, noi plecăm de fiecare dată cu ele și cu o umbrelă mare.

Felicitări pentru descrierea plajelor! 👋Insula Paros este foarte ofertantă, plajele și apa mării sunt de vis!

P. S. Mă bucur că ai revenit cu postările pe AFA! Timpul - chiar dacă trece foarte repede - mai are o calitate incontestabilă: este un bun vindecător!

k-lator
[08.04.24 14:29:49]
»

@Carmen Ion: Am citit cu mare plăcere acest articol, am privit pozele și am vizionat filmulețele, inclusiv cel recomandat la final, cu top 5 plaje din Paros și am ajuns la concluzia că cea mai spectaculoasă și care m-ar atrage cel mai mult este plaja Kolymbithres, atât pentru ceea ce ai scris despre ea -” o colecție de golfulețe străjuite de stânci cu forme care mai de care mai ciudate” , dar și pentru nisipul acela alb de lângă apa albastră - practic culorile acestor insule grecești.

Nu că nu mi-ar fi plăcut și celelalte plaje dar, spre exemplu, dacă mă duc pe una din nord-est sau est și nimeresc să bată vântul ăla pe care-l caută împătimiții ăia de parapantiști sau kitesurferi, pe mine m-ai pierdut! Nu suport neam să-mi bată nisipul în dinți sau mai rău, în slip

Ai făcut o sinteză excelentă a plajelor Paros-ului, iar pozele și filmulețele n-au făcut decât să completeze vorbele în culori. Sublissim!

Carmen IonAUTOR REVIEW
[08.04.24 18:48:02]
»

@doinafil: În Grecia, nu obișnuiam să car prosoapele de plajă după noi, mai ales atunci când mergeam cu avionul - ocupă loc mult și oricum, înaintând în vârstă, preferam să stăm lungiți comod pe șezlonguri.

În Ciclade însă, documentându-mă, m-am îngrozit de prețurile practicate la închirierea șezlongurilor, așa că am scos prosoapele de plajă din fundul sertarului. Chiar dacă am plătit un bagaj de mână în plus la avion și ne-am dat în spectacol la sculatul de pe prosop...

Mulțumesc mult pentru încurajări.

Carmen IonAUTOR REVIEW
[08.04.24 18:53:46]
»

@k-lator: Ai dreptate, vântul poate fi o mare pacoste. În Paros am avut noroc: în afară de prima zi, când mi-a zburătăcit foile pe masa de pe terasa studioului, în rest nu ne-a deranjat. În schimb, în Syros și Mykonos ne-a dat mult de furcă.

Eu prefer plajele cu nisip și fără stânci, din motivele explicate în review. Dacă plaja e și adăpostită de vânt, cu atât mai bine!

Pozeleau ieșit bine pentru că subiectul a fost extrem de ofertant. Contribuția mea a fost una foarte modestă!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, k-lator, Pușcașu Marin
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă insula Paros:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.091489791870117 sec
    ecranul dvs: 1 x 1