Cu drag prin împrejurimile Larnacăi

TIPĂREȘTE

În cele cinci zile petrecute în Larnaca n-am reușit să văd Munții Troodos, și nici să ajung la Nicosia, așa cum îmi propusesem, nemaigăsind locuri libere în excursiile organizate de firma Eman Travel, singura care operează în oraș, din câte am aflat. Așa că m-am mulțumit cu un tur de două ore și jumătate în împrejurimile orașului cu Love Buses lovebusessightseeing.com.

M-a atras perspectiva de a putea privi de sus din autobuzul deschis tip double-decker locuri pe care altminteri mi-ar fi fost greu să le accesez pentru simplul motiv că cel puțin o parte din ele se află in the middle of nowhere, fără stații de transport în comun în apropiere. În plus, beneficiam și de ghidaj în limba engleză. Mi-a plăcut și numele firmei, deși n-aș ști să vă dezvălui cum de le-a venit ideea. În fine, cert este că a fost o plimbare făcută realmente cu drag...

Stația de îmbarcare se află pe faleza Larnacăi, adică pe strada Athenon, vizavi de primăria (Town Hall) amenajată, așa cum am specificat într-un review anterior, într-o clădire cu aspect de hotel din spatele localului McDonald’s. Sunt 2 plecări pe zi: prima este la 11:15 iar a doua la 15:15 în lunile februarie-martie și septembrie-octombrie, respectiv la 17:15 în iunie, iulie și august.

Prețul de 20 euro pentru adulți și 10 euro pentru copii mi s-a părut cam piperat, dar la final am concluzionat că a meritat. Mai trebuie spus că traseul nu e deloc lung, însă întortocheat, și că nu e o excursie hop-on hop-off, ci doar cu trei opriri la care poți coborî, dacă dorești.

La 11:15 ne-am înființat în stație venind direct de la plajă, îmbrăcați așadar în ținute sumare, lucru care s-a dovedit a fi o greșeală - o să vedeți de ce dacă veți avea curiozitatea să citiți mai departe.

Fix la ora anunțată busul a pornit. Am străbătut faleza Finikoudes, am trecut pe lângă fortul medieval și Biserica Sfântului Lazăr, despre care am povestit pe larg aici vezi impresii, după care ne-am avântat spre zona rurală, aruncând o privire și spre aeroport.

Am traversat Kiti, o așezare multimilenară întemeiată de negustorii miceeni care avea să devină nucleul viitoarei cetăți antice Kition, Larnaca de azi. Satul cu case mari, bine îngrijite, și puzderie de magazine și cafenele, pare foarte prosper: localnicii se îndeletnicesc cu creșterea animalelor și cultivarea pământului, dar fac și turism.

În capătul nord-vestic al satului se află primul obiectiv de pe ordinea de zi la care facem popas.

Biserica Panagia tis Angeloktistis, atât de frumoasă încât, potrivit legendei, nu ar fi putut fi decât „construită de îngeri” noaptea, sub îndrumarea lui Hristos, în timp ce cântau imnuri, reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente bizantine din Cipru și se află pe lista de includere în Patrimoniul Mondial UNESCO. A fost ridicată în secolul al XI-lea pe ruinele unei basilici mai vechi (veacurile V-VI) care a servit drept loc de îngropăciune, după cum o dovedesc mormintele descoperite, distrusă două sau trei sute de ani mai târziu fie de raidurile arabe, fie ca urmare a unor incendii, acoperișul locașului fiind din lemn.

Din basilică au supraviețuit totuși absida și faimosul mozaic datat de la finele secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustin II, o perioadă de mare expansiune a tehnicii mozaicurilor.

În acest mozaic, Fecioara Maria este reprezentată în stil Hodegetria (în grecește, „cea care arată calea” ), după prototipul pictat, conform legendei, de însuși apostolul Luca. Îl ține pe pruncul Iisus în mâna stângă și arată spre El cu dreapta, indicând sursa mântuirii, în timp ce stă în picioare pe un tron aurit care o face să arate de parcă ar pluti în aer. Iisus are mâna dreaptă ridicată într-un gest de binecuvântare, cu arătătorul și degetul mijlociu împreunate (simbol al naturii Sale duale) și degetul mare așezat peste celelalte degete - închinarea la Sfânta Treime.

În dreapta Fecioarei stă arhanghelul Mihail iar în stânga, arhanghelul Gavriil, ambii cu aripi făcute probabil din pene de păun, pasărea-simbol al vieții eterne. Ei țin în mâini un sceptru și oferă Fecioarei un glob pământesc având pictată pe el crucea, în semn de recunoaștere a dominației lui Hristos asupra lumii terestre.

În fine, în chenarul care închide mozaicul este ilustrată Fântâna vieții, în care se adapă perechi de rațe, papagali și căprioare.

Frumsețea acestui mozaic a fost deseori comparată cu cea a lucrărilor similare din Ravenna și Constantinopol/Istanbul. Biserica păstrează însă și alte capodopere, printre care fresce murale și pe cupolă de la jumătatea secolului al XIII-lea, cea mai completă din ele înfățișându-l pe Sfântul Ioan Botezătorul, precum și icoane valoroase din secolele XII-XVII, iconostasul fiind deosebit.

Mi-a plăcut mult de tot atât construcția tipic bizantină bine proporționată, cât și interiorul, și mai ales ambianța de liniște și reculegere pe care o degajă inclusiv părculețul din jur, cu alei din dale, palmieri și tufișuri meticulos toaletate. În care nu am avut însă timp să ne plimbăm, după cum n-am apucat să ne răcorim nici la mica terasă din incinta împrejmuită cu un zid.

După circa 20 de minute ne-am urcat din nou în bus și am pornit către al doilea și al treilea obiectiv, văzute într-o singură oprire de o jumătate de oră.

Lacul sărat este primul lucru văzut de turiștii în drumul de la aeroport spre orașul Larnaca: de data aceasta am putut admira o frumusețe a naturii, o întindere vastă, stranie, albă ca o zăpadă căzută timpuriu la început de octombrie.

Evident, nu neaua o acoperă, ci crusta groasă de sare rezultată după luni de vară fierbinte în care apa seacă. E vorba, în fapt, de patru lacuri, formate în jurul anului 1050 î. Hr. pe locul unui port natural, probabil primul folosit în antichitate pentru schimburile comerciale, devenit între timp un liman, o fâșie de nisip care desparte lacul de Marea Mediterană.

Sarea a fost extrasă din lac începând din antichitate și până relativ de curând, când principala atracție a locului este cu totul alta: sosirea păsărilor migratoare odată cu primele ploi, de obicei în noiembrie. Până prin martie, circa 85 de specii de păsări - rațe, lebede, flamingi etc. se opresc în drumul lor spre Africa pentru a ierna aici. Spectacolul trebuie să fie grandios, numai că n-am avut parte de el; era prea devreme...

Ecosistemul este arie naturală protejată prin Programul Natura 2000 iar peisajul îți taie răsuflarea, căci bizareria locului e accentuată de o intervenție umană. De pe cărarea ce se prelinge pe malul vestic al lacului, dincolo de solul nisipos și tufișurile pârjolite de soarele nemilos, se întrezărește o oază de verdeață. Palmieri și alți arbori înalți și verzi ca prin minune, unii din ei cu crengi de care au fost agățate bilete de hârtie cu dorințele credincioșilor, înconjoară Moscheea Hala Sultan Tekkesi.

Acest complex (tekke), termen folosit pentru a desemna un loc de întrunire a sufiților, este format din moschee, mausoleu, minaret, cimitir și spații de locuit și este considerat al patrulea loc sfânt în tradiția islamică, după Mecca, Medina și Al Aksha din Ierusalim. Este totodată principalul loc de pelerinaj musulman din Cipru.

Moscheea este închinată lui Umm Haram, mătușa lui Mahomed (sora vitregă a mamei sale) și soția lui Ubada bin al-Samit, un apropiat al profetului care l-a însoțit pe califul Muawiyah în primele lupte de cucerire arabă a Ciprului între anii 647-649. Fiind foarte vârstnică, Umm Haram ar fi căzut de pe catârul ei și ar fi murit pe acest loc, peste mormântul său ridicat din ordinul califului fiind înălțată în timpul ocupației otomane, mai precis în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, o moschee.

Ulterior i s-a adăugat un gard din piatră, o grădină a plăcerilor și poarta principală de intrare deasupra căreia sunt inscripționate data 1813 și monograma sultanului Mahmud II. Mormântul lui Umm Haram se află în spatele moscheii, dar din păcate nu l-am putut vedea: nu ni s-a permis accesul în incintă deoarece nu eram îmbrăcați corespunzător: asta a fost greșeala cu ținuta de plajă de care am amintit. Așa încât n-am reușit decât să fac o poză cu grădina din fața moscheii.

Turul a continuat prin partea sudică a Larnacăi, unde ghidajul audio ne îndeamnă să admirăm (fără a opri) Panagia Phaneromeni, o biserică elegantă de la începutul secolului al XX-lea care a înlocuit un locaș religios din epoca medievală a cărei criptă a servit drept basilică în perioada paleocreștină. Lângă actuala clădire cu cupolă și două turnuri clopotniță, excavațiile au scos la iveală un mormânt datat din jurul anului 1200 î. Hr. folosit drept catacombă de primii creștini persecutați.

Decizia construirii bisericii a venit după ce un localnic ar fi avut o viziune (phaneromeni înseamnă „apariție” ) cu Fecioara Maria ducând un ulcior cu apă sfințită. De aceea biserica e creditată cu puteri tămăduitoare, cu condiția să-i dai ocol de trei ori.

Drumul ne poartă pe la periferia Larnacăi și pe culmea unui mic deal zărim Capela Agios Georgios Makris, o clădire miniaturală în stil bizantin (din care nu a supraviețuit decât o pictură murală) ce a funcționat în secolele XII-XIII drept biserică pentru satul Agrinou, distrus de mamelucii care au invadat insula în 1426. Nici aici nu am oprit, dar am aflat că în veacurile XVIII-XIX locașul a fost transformat în mănăstire, structurile anexe fiind însă demolate în secolul al XX-lea pentru a reda bisericii aspectul inițial.

Ultimul popas - de 10 minute - l-am făcut la Apeduct (Kamares) , la ieșirea din Larnaca spre autostrada către Limassol. Specialiștii sunt de părere că această remarcabilă ispravă inginerească a existat încă din perioada romană, structura ce se poate vedea astăzi fiind ridicată în 1745 pe fundațiile celei antice din porunca guvernatorului otoman Bekir Pasha, care ar fi finanțat-o din propriile resurse.

Apeductul, considerat cea mai importantă construcție din perioada otomană de pe insulă, aducea apă din râul Tremithos cale de 10 km prin intermediul unei rețele vaste de țevi și tuneluri și consta din 75 de arce (în grecește, kamares), din care s-au păstrat 37. Apeductul a funcționat până în 1939, când britanicii l-au înlocuit cu conducte moderne.

Kamares arată spectaculos: se află într-o zonă verde, cu o cărare din șipci ce urmărește linia construcției și o șosea situată un pic mai sus, de unde ai o vedere panoramică asupra împrejurimilor. Știu că este iluminat noaptea, dar n-am avut cum să-l vizitez atunci.

Ultima porțiune a traseului trece pe lângă un parc și străbate zonele rezidențiale ale Larnacăi, prilej cu care constat că orașul e mult mai întins decât avusesem impresia, dar la fel de curat și îngrijit și în aceste părți ca în centru, de-a lungul falezei Finikoudes.

Au fost două ore și jumătate bine folosite: am avut bucuria de a descoperi o biserică bizantină cu un mozaic remarcabil, o minune a naturii pe malul căreia se înalță un locaș de mare importanță pentru musulmani, un apeduct monument istoric și alte două biserici ortodoxe interesante.

Și pentru că, din neglijență, m-am prezentat inadecvat îmbrăcată la Moscheea Hala Sultan Tekkesi și mi s-a interzis accesul, sper să îmi spăl - cât de cât - păcatele cu un mic film de prezentare a acesteia.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2019 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI