ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.12.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
LUNA
OCT-2023
Cuplu
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
85.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

De la rustic la banal și șic: câteva localuri din Larnaca

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

În plimbările pe faleza Finikoudes, n-ai cum să nu remarci puzderia de localuri de toate felurile, de la cafenele și baruri, la gelaterii, cofetării, bistrouri, pizzerii și restaurante în toată puterea cuvântului. Amplasamentul lor este, desigur, unul strategic: după ședințe prelungite de stat la soare și bălăceală, urmate de turul obligatoriu pe promenada străjuită de palmieri, e imposbil ca nasul să nu-ți freamăte la aromele apetisante ale cărnurilor perpelite pe grătar ???? iar papilele gustative să nu se revolte de prea mult stat degeaba.

Și totuși, mergând împotriva curentului, prima noastră alegere în materie de hrănit stomacul nu a fost nici pe malul Mediteranei, și nici seara, ci la prânz, într-o tavernă fără vedere la mare, de care „ne-am împiedicat” în chiar ziua descinderii la Larnaca după aprovizionarea cu de-ale gurii din complexul alimentar Agora și supermarketul Smart Discount.

Stou Rousha se cheamă acest loc simpatic situat într-un soi de gang înghesuit între Zinonos Kitieos, principala arteră comercială a orașului, și Kosma Lysioti, o alee care dă direct pe faleză. Străduței cu pricina îi zice Nikolau Laniti și taverna noastră se află la numărul 26. Are cont pe FB iar pe Tripadvisor e notat cu 4 din 5 de 346 de recenzenți, fiind poziționat pe locul 67 din 290 de restaurante.

Stou Rousha înțeleg că ar fi numele proprietarului, deși asta e mai puțin important. Ceea ce frapează la acest local este aspectul de tavernă grecească rustică și cel puțin aparent autentică, în contrast cu modernismul afișat de majoritatea restaurantelor din Larnaca: casa care îl adăpostește este modestă ca dimensiuni, zugrăvită în alb, cu obloane și uși vopsite albastru deschis, mese din lemn cu blat de melamină și picioare la fel de bleu, câteva ghivece cu flori atârnate pe zidul pe care se cațără niște plante agățătoare și niciun fel de alt decor.

La ora 2, când am ajuns noi, terasa era aproape goală, dar s-a umplut rapid cu localnici care discutau animat între ei și cu chelnerii, semn că erau clienți fideli. În sala de mese nu am intrat, doar am aruncat un ochi pentru a-mi întări impresia că ciprioții, la fel ca grecii, nu dau în general doi bani pe designul interior, mizând pe gustul mâncării. ????

Stou Rousha e așadar o tavernă nepretențioasă la prima vedere, care oferă un număr limitat de opțiuni celor înfometați (o singură coală de carton laminat): salate, paste făcute de casă și omniprezentele cărnuri la grătar. Lucru care, în sine, nu e deloc ceva rău.

După aproape o jumătate de oră de foit pe scaune și fumat două țigări (eu), am reușit cu chiu, cu vai ????să atragem atenția unui chelner deja plictisit probabil, cu toate că localul abia se deschisese, și ne-am grăbit să-i expunem doleanțele noastre: o carafă de vin alb sec de 1 litru, două sticluțe de apă gazoasă, tzatziki și salată de vinete pentru început, apoi mâncare de fasole boabe „giant” pentru Adrian, respectiv sheftalia în pită pentru mine.

După 10 minute am căpătat vinul și după alte 5 apa. Aproape că le dăduserăm gata când au apărut și felurile de mâncare, servite toate deodată, asupra căroa ne-am năpustit, căci între timp ni se lungiseră urechile de foame.

Din felurile comandate, probabil că cel care merită ceva atenție, fiind un preparat tradițional, este sheftalia, un cârnat de porc sau din carne de porc amestecată cu miel, bine asezonat cu felurite ierburi, pus pe grătar și învelit într-o lipie în care au fost vârâte cu forța tot felul de legume (roșii, castravete, ceapă). Ei da, foarte gustos, n-am ce să reproșez. ????

Și celelalte mâncăruri ne-au fost pe plac iar suma totală de plată de 45 de euro mi s-a părut rezonabilă. Marele minus al tavernei e, fără îndoială, serviciul extrem de lent, de care am văzut apoi că s-au plâns și alți clienți pe Tripadvisor, acesta fiind motivul depunctării tavernei.

Într-o altă zi, tot la prânz, ne-am proptit venind direct de la plajă la un local pe care îl ochisem în cursul plimbării de cu o seară înainte pe faleză.

Tuck Inn Restaurant, strada Athenon nr. 95A, tuckinncy.com, figurează pe Tripadvisor cu nota 3,5 din 208 reviewuri și ocupă locul 159. Jocul de cuvinte din denumire indică faptul că oferă și camere de închiriat, și într-adevăr, am văzut turiști târșâindu-și prin local valizele pe role pentru a urca la etaj. Presupun că recepția este la bar! ????

Mă rog, treaba lor!

Tuck Inn e unul dintre localurile cu vechime din Larnaca: funcționează din 1986, ceea ce - să recunoaștem - este meritoriu. Totuși, interiorul măricel, închis pe trei laturi cu panouri din sticlă și echipat cu mese înconjurate de scaune sau banchete, nu frapează prin mai nimic. Au și terasă, dar la ora prânzului, când am ajuns noi, acolo bătea soarele, așa încât ne-am refugiat înăuntru, unde se putea fuma, ușile fiind deschise.

Este nu doar restaurant, ci și bar-cafenea, fiind deschis practic toată ziua, iar seara am văzut că este plin până la refuz. La prânz domnea însă liniștea, și prin urmare am fost serviți cu maximă promptitudine.

Am primit meniurile incredibil de stufoase, cu care ocazie am realizat că Tuck Inn nu e doar bar-restaurant-hotel, ci și o struțo-cămilă în materie culinară, oferta cuprinzând nu numai feluri cipriote (adică grecești), ci și italienești, indiene și chinezești, vegetariene și vegane. Pe care le poți consuma pe loc sau lua la pachet. Adică eat-in sau take-out, cum bine stă înscris pe firma luminoasă.

Prea mult, după părerea mea. ????Uitați-vă pe poze ca să vă convingeți.

Am dat ignore asiaticilor și am comandat pentru început supă de pește (Adrian) și tzatziki pentru mine, apoi calamari prăjiți (eu) și pizza capriciosa pentru soț. Și așa cum ne stă în obicei, am udat totul cu un litru de vin și unul de apă gazoasă.

Gustul a fost destul de bun, cu amendamentul că în farfuria mea am găsit mai mulți cartofi prăjiți, roșii și castraveți decât inele de calamar. Și doar o amărâtă de jumătate de lămâie... Câtă economie! ????

În fine, una peste alta a fost OK. Iar nota de plată de 41 euro - acceptabilă.

Ceva mai departe pe faleză, aproape de capătul dinspre Fortul medieval, pe strada Athenon numărul 101, se află localul pe care l-am onorat cu prezența în ultima seară petrecută în Cipru.

Alexander Restaurant are și el o vechime considerabilă, fiind activ pe piață din 1985. Numele i-a fost dat în onoarea lui Alexandru cel Mare iar logoul său, înfățișând palmieri, face trimitere la promenada orașului, cu copaci plantați de britanici la începutul anilor 1920. Pe Tripadvisor este cotat cu 4,5 din 1051 de reviewuri și ocupă locul 22 în clasamentul cârciumilor din oraș. De mirare, dar nu are site propriu iar contul de pe Facebook nu este up-datat.

Proprietarul și-a dat ceva osteneală pentru crearea unui ambient plăcut, șic: în primul rând, mesele sunt din lemn iar scaunele largi și comode, cu pernițe. În al doilea rând, pe pereți au fost montate tablouri cu Alexandru Macedon călare sau avântându-se în luptă. Și în al treilea rând, lămpile agățate de grinzile din tavan și ușile franțuzești care dau spre salonul interior creează o atmosferă relaxantă, în ciuda aglomerației.

Și tot în ciuda aglomerației, am fost serviți foarte prompt de niște chelneri tineri, arătoși și fâșneți... ????

Localul se prezintă ca oferind specialități cipriote și pește, și acestea sunt realmente felurile care domină meniul. Deși, desigur, nu lipsesc nici cărnurile grill, burgerii, pastele, salatele, sandvișurile sau felurile vegetariene. Printre ele se strecoară și niște chinezării a căror recurență mă lasă ușor descumpănită.

Să fie oare apetitul clientelei așa mare pentru spring rolls și noodles? ????

Cuminți, așa precum ne știți, nu riscăm să ne aventurăm pe tărâmuri mai puțin bătute și comandăm rapid vin la carafă (care ne e prezentat chiar într-o ulcică din lut inscripționată cu numele restaurantului) și apă gazoasă. Surprinzător, băutura vine însoțită (on the house) de un bol cu popcorn. O combinație ciudată, dar interesantă. ????

La aperitive ne delectăm cu o porție de salată de icre și una de garlic bread în care, alt amănunt neașteptat, descoperim că pâinea e frecată, de fapt, cu brânză topită. La felul principal, Adrian poftește la peștișori prăjiți (îi cheamă „whitebait” , adică momeală albă), iar eu, în pană de inspirație, optez din nou pentru calamri. La fel ca la Tuck Inn, cartofii prăjiți și legumele din salată întrec în număr calamarii și peștișorii.

Dar gustul este excelent, mai ales cel al pitei, care mă face să uit pentru un timp de dietă...

Iar la final, odată cu nota de plată de numai 42,70 euro, ne sunt oferite din partea casei, la alegere, ouzo, brandy say înghețată.

De prisos să detaliez cine ce a dorit... ????

Cam astea au fost experiențele noastre culinare în Larnaca. Și pentru că odată cu ele am încheiat serialul Cipru 2023, mă gândesc că n-ar strica să-l ascultăm pe Dimitris Mitropanos, o legendă a muzicii grecești (scuze!), plângându-se că are buzele uscate și însetate...

Ceea ce vă asigur că nu ni s-a întâmplat și nouă în acest sejur... ????

 

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Carmen Ion in 15.12.23 16:10:54
Validat / Publicat: 15.12.23 16:54:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CIPRU.

VIZUALIZĂRI: 3194 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Taverna Stou Rousha - sheftalia mea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44900 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[15.12.23 16:52:54]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster
[15.12.23 17:35:09]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Carmen IonPHONEAUTOR REVIEW
[15.12.23 18:29:20]
»

@webmaster: Mulțumesc mult.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Larnaca?:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069661140441895 sec
    ecranul dvs: 1 x 1