GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Innsbruck - orașul de pe Inn
Câteva fotografii frumoase și mai ales ilustrative - aș zice - pe care le-am descoperit în colecția mea, mi-au amintit că despre Innsbruck nu am scris nici un cuvânt. Pentru că AmFostAcolo nu abundă în informații privind acest minunat oraș, chiar dacă sunt ceva mai vechi, în câteva rânduri, voi da frâu liber amintirilor din circuitul care mi-a prilejuit și întâlnirea cu mirificul Innsbruck.
După o zi lungă și obositoare, cu popas în Valea Mattertal, cu vizitarea stațiunii Zermatt, cu o ascensiune de vis pe Klein Matterhorn și cu trecerea prin Pasul Furka - cea mai înaltă trecătoare alpină, la ora 2.00 noaptea am ajuns la Hotel Olympia. Axamer Lizum - una din cele mai frumoase și mai căutate zone de schi din Tirol, în perioada de vară (atunci când am fost și noi acolo), nu este chiar atât de aglomerată, dar apropierea de Innsbruck (aprox. 16 km) prilejuiește nu numai o cazare minunată, în mijlocul naturii, ci și o apropiere cât se poate de confortabilă de oraș.
Turul nostru matinal în Innsbruck, în special în centrul vechi, ne-a dezvăluit un oraș uluitor de frumos. Se pare că zona înconjurată de piscuri muntoase înalte a atras atenția lui Maximilian I care, la urcarea sa pe tron, a mutat reședința aici. Centrul istoric al orașului, în stil gotic târziu, s-a păstrat aproape intact până în zilele noastre. Zona cuprinsă între râul Inn și Maria Theresien-Straβe este asaltată de toți vizitatorii orașului. Bineînțeles, autocarul ne-a lăsat în apropiere, apoi, pe cont propriu, ne-am început explorarea.
Goldenes Dachl - Acoperișul de Aur, este de fapt o bijuterie de balcon construit pentru familia domnitoare, un loc de unde aceasta să poată privi festivitățile care se desfășurau în piață și totodată să fie văzută de mulțime. Maximilian I a fost cel care a dispus construirea balconului frumos decorat cu reliefuri, de aceea împăratul însuși este înfățișat în două secvențe pictate: împreună cu soțiile sale (Maria de Burgundia și Maria Bianca Sforza) și împreună cu cancelarul și bufonul său. Impresionant este acoperișul balconului cu olane de cupru placate cu aur. De aici și denumirea de Acoperișul de Aur. Dacă vă veți afla în preajma unui ghid, să nu fiți surprinși când vă va spune că olanele placate cu aur sunt nu mai puține de 2657. Nu știu cine le-o fi numărat, dar, dacă spun ei... Fie că îi credem, fie că nu, cert este că privind de aproape Acoperișul de Aur vom fi impresionați de această bijuterie arhitectonică mai veche de 500 de ani.
Situat pe Herzog Friedrich-Straβe, în cea mai frumoasă și cea mai vizitată zonă a orașului, Acoperișul de Aur are și un muzeu în care - din cauza timpului limitat - noi nu am intrat.
Stadtturm - Turnul orașului, o altă atracție turistică din Innsbruck, se află în vecinătatea Acoperișului de Aur. Turnul construit la mijlocul sec. XV are 51 m înălțime și face legătura cu vechea primărie a orașului. În evul mediu turnul era și închisoare pentru răufăcătorii din oraș, ferestrele cu grilaje ale primelor două etaje fiind o mărturie în acest sens. Gardienii publici care erau permanent prezenți la datorie, anunțau ora și avertizau populația în caz de pericol iminent. Se spune că incendiile erau semnalate ziua cu un steag roșu, noaptea cu o lumină tot roșie, iar după numărul bătăilor de clopot - conform unei înțelegeri prealabile - se putea afla unde a izbucnit focul. Se mai spune că unul dintre ultimii gardieni a fost femeie. Ea a și locuit în turn timp de 33 de ani (până la moartea sa).
În prezent Stadtturm este un punct de observare panoramică a Innsbruck-ului. Pentru a contempla orașul înconjurat de munți, dar și pentru a simți din plin atmosfera acestei perle a Alpilor, trebuie să fiți pregătiți să urcați o scară cu 148 de trepte. Programul de vizitare este zilnic, iunie - septembrie orele 10.00-20.00 și octombrie - mai orele 10.00-17.00.
Domkirche St. Jakob - Catedrala Sf. Iacob, se află tot în centrul istoric al orașului, puțin ascunsă de Acoperișul de Aur. Construită în stil baroc în prima jumătate a sec. XVIII, catedrala a fost edificată pe locul unei biserici mai vechi. Grandioasă, impresionantă din orice parte ai privi-o, catedrala are două turle boltite deasupra naosului și o alta, mai robustă, deasupra altarului. În interior, bolțile sunt decorate cu fresce în care este înfățișat Sf. Iacob Povățuitorul.
Lângă catedrală, extins în timpul domniei Mariei Tereza, se află Hofburg. Nu am vizitat în interior acest palat, dar exteriorul spune multe despre măreția edificiului și fastul de la curte. Dar cel mai frumos monument renascentist din Innsbruck (și din Austria) este Hofkirche situat aproape de palatul Hofburg.
Terminat în 1563, edificiul a fost proiectat pentru a adăposti mormântul împăratului Maximilian I. Cu 17 ani înainte de a muri, suveranului i-a venit ideea de a-și construi propriul mausoleu. Acesta trebuia să fie cea mai remarcabilă operă de artă din Tirol și totodată cel mai impresionant monument funerar imperial din țările de vest, numai că - din cauza dimensiunii și prețiozității sale - monumentul a fost terminat mult după moartea împăratului Maximilian I, la 81 de ani de la proiectare. Din cele 40 statui ale celor mai importanți strămoși ai împăratului au fost executate doar 28, iar cenotaful cu statuia lui Maximilian I a fost adăugat abia în 1583.
Helblinghaus aflată tot pe Herzog Friedrich-Straβe ca și Goldenes Dachl - Acoperișul de Aur, este în opinia mea clădirea cu cea mai frumoasă fațadă din întreg centrul vechi al orașului. Stucatura sa extrem de elaborată, cu chipuri umane, cu complicate încolăciri de tulpini cu frunze și flori, precum și decorațiunile ferestrelor, fac din această construcție un loc de popas pentru toți turiștii care o fotografiază din toate unghiurile.
Clădirea originală, în stil gotic, datează din sec. XV-lea. După cum ni s-a spus, ea a fost cumpărată în 1725 de Johan Fischer, un casier la Monetăria de Stat, care a ornamentat-o cu stucatura exuberantă în stil baroc pe care o vedem și noi astăzi. Numele edificiului - Helblinghaus - provine de la numele lui Sebastian Hölbling (Helbling), proprietarul din perioada 1800-1827 care a avut aici și o cafenea.
Pe aceeași stradă sunt multe alte construcții minunat ornamentate cu picturi și stucatură, dar în opinia mea, nici una nu egalează Helblinghaus.
Dacă timpul vă permite, o plimbare pe Innbrücke, podul de pe râul Inn, cel care a dat numele orașului, cu frumoase priveliști atât în amonte cât și în aval, va fi foarte agreabilă. Iar dacă preferați relaxarea într-un parc, Hofgarten - parcul protejat, aflat la marginea orașului vechi, foarte întins și cu o istorie aparte, vă va primi așa cum ne-a primit și pe noi.
Hofgarten este împânzit de arbori bătrâni. Se spune că în parc încă mai există copaci sădiți de însăși împărăteasa Austriei, Maria Tereza. Iazuri, locuri de joacă pentru copii, un vechi pavilion în care - ocazional - au loc concerte, un restaurant cu terasă, o seră cu plante exotice, iată ce se poate vedea în Hofgarten. Dar principalul motiv pentru care am fost noi aduși aici, a fost piatra energizantă. Am văzut-o încă de la poartă fotografiată și cu câteva informații scrise dedesubt, apoi am văzut-o în realitate, postată vizibil, în mijlocul unui gazon foarte bine întreținut.
Se spune că piatra energizantă marchează centrul pulmonar al orașului Innsbruck și este un punct energetic foarte important. Acesta îmbunătățește fluxul de energie și potențialul energetic al întregului oraș. Această piatră este un cadou oferit orașului Innsbruck de organizatorii Congresului Shui Fung 2000. Aici, cei care au vrut, s-au apropiat, au atins și chiar au îmbrățișat piatra în speranța unui benefic aflux de energie.
Cu mențiunea că centrul vechi al orașului Innsbruck este deosebit, curat, decorat cu multe flori (noi am fost acolo vara) și că veți găsi nenumărate terase pentru o gustare sau o răcoritoare, dar și magazine de tot felul, informez că bicicleta și scuterul sunt mijloace de transport frecvent utilizate de localnici. Pentru un tur al orașului, turiștii pot apela la caleștile cu cai prezente cam peste tot.
"Hallo Innsbruck" - revistă dedicată turiștilor, informează că cel mai bun mod de a vizita orașul și împrejurimile lui este Innsbruck Card. Valabil 24, 48 sau 72 ore, cardul (31, 39, 45 euro) oferă foarte multe facilități la transportul în comun și la vizitarea de obiective turistice. Pentru că noi ne aflam în Innsbruck doar în tranzit, timpul nepermițându-ne decât un tur al centrului istoric, nu am apelat la acest card.
Trimis de iulianic in 09.12.15 17:41:18
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Innsbruck, capitala Tirolului — scris în 07.04.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Innsbruck – Podul de pe raul Inn — scris în 27.10.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2020 Igls – un loc pentru iubitorii de frumos, natura, sport — scris în 25.05.20 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2020 Innsbruck - cu sau fara masca, ramane un oras fermecator — scris în 23.05.20 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2018 Innsbruck in prag de iarna, cu sclipiri de sarbatoare — scris în 27.11.18 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2018 Viitorul care ține la trecutul său - Hall in Tirol, Austria — scris în 26.11.18 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Cu susu’n jos in lumea fluturilor sau Casa intoarsa si Casa Fluturilor, Terfens-Vomperbach, Austria — scris în 17.10.18 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ