ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.01.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2016
DURATA: 5 zile
prieteni
6 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 7 MIN

    Botezătorul în monocromatica lui Del Sarto

    TIPĂREȘTE

    După ce mâzgâlii câteva ciorne încercând să filozofez pe tema anului ce abia se află ”în scutece”, constat că nici pe departe nu sunt omul cuvintelor și a frazelor frumos împletite și armonizate, încât să iasă ceva ca lumea.

    A trece la subiect, este cel mai curat și mai sănătos lucru, în definitiv informația contează, ea este substanța de bază (sau ar trebui să fie) și nu umplutura de cuvinte sau lucruri ce nu interesează.

    Așa fie zise, la început de an, când se apropie marea sărbătoare a Botezului Domnului mă gândesc să aștern pe ”hârtie” gânduri și impresii, dar și fapte petrecute cândva, frumos etalate de Evangheliști și redate privirii în Chiostro delle Scalza din Florența, de pictorul Andrea del Sarto.

    Deși fusesem exact cu un an înainte, dar precum știți Florența este inepuizabilă, am trecut în revistă ce se mai poate vedea, altceva decât obiectivele standard. Chiostro delle Scalzo, dar în special Andrea del Sarto a fost unul din motive.

    Ioan Botezătorul este sărbătorit în calendarul creștin ortodox cu trei mari sărbători:

    7 ianuarie - Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.

    24 iunie - Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și

    29 august - Tăierea capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.

    Viața Sf. Prooroc este înfățișată într-un mod cu totul aparte și de o splendoare deosebită în Chiostro delle Scalzo (Schitul Desculților) din Florența.

    Acesta se află pe Via Cavour 69, foarte aproape de altă minunăție a Florenței, Mănăstirea San Marco, acolo unde ”s-a dezlănțuit” singurul pictor sanctificat, Fra Angelico, despre care voi vorbi mai târziu, când mi-o veni inspirația.

    Denumirea de Scalzo (desculți), se trage de la obiceiul participanților la procesiuni, probabil un ordin religios, care duceau crucea mergând desculți.

    Andrea del Sarto, care a pictat acest frumos lăcaș, născut în Florenșa, a fost un pictor renascentist cu un talent și un har deosebit, dar eclipsat de contemporanii săi, precum Da Vinci, Michelanlelo și mulți alții.

    Del Sarto a fost fiul unui croitor, de unde și numele de ”fiul croitorului”. Sarto, însemnând croitor. Numele său era Andrea (+ încă cinci nume) Vannucchi. A fost unul din cei patru copii a familiei croitorului. După o perioadă de ucenicie la un aurar, apoi la un gravor, rămâne în final la un pictor. Foarte curând își va deschide un gen de- hai să-i zicem -afacere, un atelier și prima lucrare în comun, se pare că ar fi ”Botezarea lui Iisus”, pentru Compagnia delo Scalzo din Florența, o lucrare ce va fi continuată cu o serie de fresce monocrome aflate în Chiostro delle Scalzo. Comunitatea acestei mănăstiri fiind mai săracă nu își permitea să apeleze la un pictor cunoscut. În schimb astăzi, schitul se mândrește cu picturile sale de început, monocrome, cu nuanțe calde de gri, armonios melanjate și evitând contrastele puternice. Este un început în arta picturală de a reda zone slab nuanțate ce dau impresia de relief, de volum. Cele intens nuanțate, dau impresia de profunzime. A fost un pionier în domeniu.

    Tot interiorul este lucrat de el și asta i-a luat 19 ani, dar nu numai datorită minuțiozității cu care a redat până și chenarele lucrărilor sale, dar mai ales datorită faptului că a lipsit un timp din Florența, solicitat fiind la curtea Franței. La întoarcere, va executa lucrările intitulate ”Credința” și ”Caritatea”, aflate de o parte și alta a intrării în schit, în interiorul acestuia. După care, în ordine, ”Dansul fiicei Irodiadei”, ”Tăierea Capului Botezătorului” și ”Prezentarea Capului în fața lui Irod”. Ultimile picturi au fost realizate în 1524, anume ”Apariția Îngerului lui Zaharia”, ultima fiind ”Sfânta Vizită”, la întoarcerea sa de la Mugello, unde se refugiase în timpul epidemiei de ciumă bubolică din Florența.

    Dar ultima sa lucrare cromatică se află în Biserica San Salvi, intitulată ”Ultima Cină”, pentru care am luat un autobuz din Piața San Marco și am mers preț de 10-12 stații, unde lucrarea se afla în restaurare, ca de fapt întreg interiorul bisericii. Se vizita totuși!

    Del Sarto moare tânăr, la 43 ani, exact de ceea ce s-a temut, ciumă bubolică în 1530.

    Revenind la vizitarea schitului din Florența, pe care am ținut foarte mult să-l văd și să-l înțeleg, pot spune că a fost o inspirație excelentă.

    La intrare am avut surpriza să constatăm că aceasta este liberă și niciun vizitator. Lumina cernută prin ferestrele aflate sub mica boltă dă un farmec aparte interiorului, o înfățișare mistică, cenușie a lucrărilor, legate fiind și de tema morții Sf. Prooroc.

    Se evidențiază ”Dansul Salomeei”, ”Nașterea Botezătorului”, ”Predica în pustie” și ”Botezul Catehumenilor”, adică a celor botezați în genunchi și care au fost învățați din vreme credința creștină.

    Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini ca fiu al preotului Zaharia și a femeii sale, Elisabeta, ambii înaintați în vârstă și fără copii.

    Evangheliștii spun că într-una din zile, pe când Zaharia slujea în Templu i se arată Îngerul Gavril și-i șoptește că va avea un fiu și-l va numi Ioan. Și tot acest Înger, după șase luni va vesti pe Maria din cetatea Nazareth că va naște un fiu căruia îi va spune Iisus, fiul lui Dumnezeu. Cele două femei și-au împărtășit bucuria, evenimentul biblic fiind cunoscut sub numele de ”Sfânta Vizită”. Maria a rămas 3 luni la Elisabeta, când aceasta a născut pe Ioan.

    În picturile lui Andrea del Sarto vedem și lucrarea în care Zaharia tatăl își învață copilul, măricel fiind, despre rolul acestuia în venirea lui Iisus și proorocirile sale. Copilul creștea, se întărea cu duhul, ca apoi să plece în pustie unde, spun Evangheliștii, era îmbrăcat în haină din păr de cămilă și mânca lăcuste și miere de albine sălbatice., propovăduind despre credință și venirea Mântuitorului. El este glasul ce strigă în pustie și botează pe cei într-u credință.

    Evangheliștii spun că Iisus a fost botezat în apa Iordanului, după ce întreg poporul fusese deja botezat. Atunci s-a coborât duhul sfânt în chip de porumbel așezându-se pe capul lui. Acesta a fost momentul când Ioan L-a identificat, că El este acela. Iisus avea în jur de 30 ani când a început să propovăduiască și apoi să-și racoleze apostolii.

    Și tot Evangheliștii spun că în acele zile Irod împărat era însoțit în desfrâu cu Irodiada, femeia fratelui său, Filip, fapt împotriva căruia Ioan, striga. Zic Evangheliștii că Irod nu a avut nimic împotriva lui Ioan, dar Irodiada era cea care ar fi vrut să-l piardă, astfel că Ioan a fost băgat la închisoare.

    O foarte frumoasă frescă în Chiostro delle Scalzo este aceea în care Irod ospătează la masă cu Irodiada în timp ce frumoasa sa fiică Salomeea, dansează. Atunci mi-au venit în minte ochii plini de nesaț ai actorului Cristopher Plummer în rolul lui Irod din filmul ”Iisus din Nazareth”. Bun actor! Se vedea pe figura lui că o dorea! Irodiada, sesizând momentul, se apleacă la urechea sa și-i șoptește că pate fi a lui dacă-i va îndeplini o dorință Și tot ea îi șoptește fiicei sale Salomeea, să-i ceară capul lui Ioan.

    O altă lucrare bine luminată în Chiostro delle Scalze este momentul tăierii capului Sf. Ioan. Lumini și umbre, nuanțe de alb și gri pun în evidență mișcarea personajelor și înfăptuirea poruncii.

    Artiștii mozaicari care au lucrat la Baptisteriul din Veneția (așa cum vedeți, Veneția) o prezintă pe Salomeea îmbrăcată în hlamidă roșie, dansând cu tipsia deasupra capului. (Oare în unduirile corpului său și-n ritmul dansului, sângele nu se scurgea de pe tipsie? Era doar plată și căpățâna proaspătă! Întreb și eu, așa... !) Scena cu pricina o găsim și în alte Baptisterii (acestea sunt închinate Botezătorului) și în mari Muzee ale lumii, tema fiind intitulată ”Dansul Salomeei”

    Chiostro delle Scalzo este o foarte mică mărgică în ”Salba de nestemate” numită Florența.

    În lumina difuză a interiorului, această nestemată sclipea, dând reflexii de pe un perete pe altul. Fiind singurii vizitatori, noi câteva femei, în liniștea instalată urmare admirației mute, am auzit parcă strigătul lui Ioan! Mulțumesc!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de mihaelavoicu in 03.01.18 20:38:17
    Validat / Publicat: 03.01.18 23:35:06
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Napoli, Veneția, Milano, Ravenna, Roma.

    VIZUALIZĂRI: 1351 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Schitul Desculților, Florența
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44900 PMA (din 33 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    12 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [03.01.18 23:33:56]
    »

    Mutat în rubrica "Bisericile Florenței, FIRENZE (FLORENŢA)" (nou-creată pe sait)

    webmaster
    [04.01.18 08:20:53]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    crismis
    [04.01.18 11:30:59]
    »

    @mihaelavoicu: Foarte interesant! Și frumos! Când ai zis "nuanțe calde de gri", nu-mi puteam imagina cât de frumoase sunt de fapt aceste picturi!

    Am fost la Florența, dar am "înnebunit" încercând să cuprind tot în... 2 zile jumate! N-am văzut, desigur, decât o mică parte din comorile renascentiste. Florența e un oraș de cel puțin 7-10 zile sau, și mai bine, de mai multe vizite, așa cum ai făcut tu.

    Felicitări și... mai vrem!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [04.01.18 21:18:40]
    »

    @crismis: Mulțumesc pentru apreciere. Chiar 2 zile dacă ai alergat prin Florența, este foarte bine.

    Eu prima dată am văzut-o în 1986, când am stat câteva ore. Nu rețin decât Piața Signoriei și del Fiore. Atât.

    Abia în 2014 am revenit și ca deșteapta am luat una zi!! Am zis, e suficient! M-am scărpinat în cap și-n anul următor am fost iar și-n alt următor, iar și anul ăsta vreau iar.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    doinafil
    [04.01.18 22:56:59]
    »

    @mihaelavoicu: Dragă Mihaela, mi-a plăcut tare mult articolul tău și m-au încântat pozele.

    Mai întâi am văzut pozele și apoi am citit articolul, cum mi-am făcut obiceiul.

    Văzându-le mi-am spus: „- Vaaaai, ce basoreliefuri reușite!!! ”. Eram convinsă că despre așa ceva este vorba. Apoi am citit și, după asta, am reluat privitul lor, mai atent.

    Acest pictor - Andea del Sarto -, cred că este pionierul acestui gen de pictură.

    Într-adevăr, această „Chiostro dello Scalzo”, cu picturile ei murale, pare a fi o perlă printre operele de artă ale Florenței.

    N-am ajuns, încă, în Florența, însă voi vizita cu siguranță și acest schit când voi ajunge acolo, lucru pe care mi-l doresc de mult să-l fac.

    Felicitări, am votat cu convingere și drag!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ilinca59*
    [05.01.18 04:10:57]
    »

    De ceva timp sunt impresionata de aceste fresce monocrome si prezentarea m—a captivat prin povestea pe care o citesc ca un copil leganat. Va multumesc! Cristina

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [05.01.18 07:08:29]
    »

    @doinafil: Mulțumesc doina pentru că-l apreciezi pe Del Sarto. După cum vezi, a fost eclipsat de titani ai Renașterii. Multe te vor atrage în Florența, așa că pentru al vedea și pe tânărul Sarto va trebui să-ți asiguri mai multe zile.

    Mulțumesc!

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [05.01.18 07:13:01]
    »

    @ilinca59: Sâmbătă este Boboteaza, mergi la Biserică și poate în timpul predicii despre Ioan, vei adormi legănată de ”povestea” lui. Glumesc!

    Mulțumesc pentru apreciere și deschide lista cu obiective, Florența.

    elviramvio
    [05.01.18 07:24:33]
    »

    @mihaelavoicu:

    Asa este, sustin si eu ca informatia este importanta pe un site ca acesta. Cu atat mai mult cu cat avem si o zona unde putem sa fim poeti, sa laudam luna si orice vrem daca nu dauneaza.

    Cat despre informatia turistica, culturala din articol, foarte buna si utila. Cu atat mai mult cu cat popasurile scurte in unele orase ca Florenta iti dau ceva batai de cap in alegerea obiectivelor de vizitat.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ilinca59*
    [05.01.18 12:38:07]
    »

    @mihaelavoicu: Cu siguranta, dar aici ma relaxez si imi fac timp si pentru lista. Super, super, super!

    mishu
    [14.01.18 20:55:21]
    »

    @mihaelavoicu: Cred ca fara cuvinte, asadar, doar felicitari, votat cu mare drag.

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [14.01.18 21:56:14]
    »

    @mishu: Mulțumesc, șefa!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, doinafil, elviramvio, ilinca59*, mihaelavoicu, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂBisericile Florenței:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.087485074996948 sec
    ecranul dvs: 1 x 1