Mila 23 – un sat în mijlocul apelor

TIPĂREȘTE

... așa cum numai Lipovenii din Delta Dunării pot fi mistici, ei, aceste apariții bărboase și plutitoare pe ape, oameni cari poartă întotdeauna legată la gât o icoană, și nu se bărbieresc niciodată pentru că nici pe fața lui Iisus Hristos n-a trecut tăiș de brici. Astfel de oameni, lați în spete, înalți, blonzi, îmbrăcați în cămăși albastre, sau roșii, trăiesc în Delta Dunării și îi cutreeră fără încetare apele – așa îi descria Geo Bogza în perioada interbelică pe lipovenii Deltei în cartea „Țări de piatră, de foc și de pământ”.

Pentru a ușura acțiunea de lecturare a materialului de față voi posta informațiile „tehnice” în partea a doua a articolului. Cei interesați vor găsi acolo câteva detalii istorice și geografice privind zona și satul Mila 23.

Mila 23 este un sat exclusiv pietonal, o fâșie de pământ parțial protejată de un dig pe care cei 439 de locuitori trăiesc în condiții un pic mai speciale. Adică la distanță suficient de mare de un oraș; și asta nu ar fi totul dacă distanța aceasta nu ar trebui parcursă doar cu o ambarcațiune. Legătura cu „civilizația continentală” se face doar pe calea apelor.

Noi, ca turiști, nu am simțit deloc în cele 4 zile petrecute acolo vreun sentiment de izolare ori claustrare datorat limitării fizice a terenului. Probabil nici cei care s-au născut acolo nu percep aceste trăiri, deși în anumite situații probabil că intervine un sentiment de neputiință, de răzvrătire împotriva acestei limitări. Pentru o persoană care ar fi nevoită să se mute pentru o perioadă de timp în satul din mijlocul Deltei ar fi un șoc puternic – mergi ce mergi și se termină aleea, nu ai unde să te mai duci. Și te întrebi: doar atât? Doar atât înseamnă satul Mila 23!

O așezare întinsă pe circa 3 km de-a lungul malului drept al brațului Dunărea Veche, cu o lățime maximă de 200 m. Partea centrală, cea mai densă și animată, însumează o porțiune de aproximativ 500 m lungime, trei „străzi” pe lungime și mai multe alei perpendiculare. Aceste străzi sunt de fapt alei, destul de înguste pe alocuri, pavate cu „biscuiți” prin 2015.

Activitățile principale (sociale, economice, culturale) și viața comunității se desfășoară efectiv pe aleea de pe malul Dunării Vechi, pe faleza localității, dacă o putem numi așa. Aici se află magazinele, cârciumele și terasa plutitoare, supermarketul, pontonul Navrom, căminul cultural, școala, cabinetul medical, mai multe pensiuni. Faleza, aceeași alee cu pavele, concentrează efervescent în sezonul cald întreaga viață a satului. În fiecare după-amiază, după ce turiștii se întorc din excursiile zilnice, aleea se animează, grupuri de vizitatori se plimbă până seara târziu pe cele câteva sute de metri lungime, căutând imagini și senzații deosebite. Unii doar se relaxează după o masă îmbelșugată unde preparatele din pește stau în frunte, alții se îndreaptă spre magazinele, barul și terasa plutitoare unde pot savura la asfințit o bere rece, o înghețată, un suc. Localnicii, la rândul lor, își împletesc drumurile astfel încât să treacă și ei prin „centru” pentru a lua pulsul zilei.

Am stat două seri „la poartă” la Casa Alexandru și Alexandra (vezi impresii) și ne-am simțit excelent. Lumea se preumbla în sus și în jos pe faleză, copiii localnicilor salutau respectuos pe toți. Chiar mă întreb cum rezistă prichindeii și adolescenții din Mila 23 fără locuri de joacă sofisticate, mall-uri, cinema modern și magazine de îmbrăcăminte. Am observat puști care se plimbau cu bicicletele, fetițe cu role pe aleile denivelate, câțiva copii ai localnicilor la piscina pensiunii ori cu bunicii prin grădina de legume. Două fetițe blonde ieșiseră sâmbătă seara pe terasa căminului cultural și vindeau brățări naive confecționate de ele din mărgele de plastic; turiștii se opreau și le dădeau un ban pentru înghețată, fie că luau ori nu brățări (2 lei/bucata), ele erau foarte bucuroase, toată lumea se simțea bine.

Seara, în funcție de seriile de turiști, două grupuri tradiționale de lipovence umblă pe la pensiuni și oferă programe artistice. Peste sat se aude muzică de acordeon și cântece în limba rusă, oamenii se opresc pe alei și privesc peste gard. Duminica dimineață bat clopotele la biserica pe rit vechi, sunete grave, prelungi, apoi un fel de melodie scurtă, sonoră.

Alte sunete care îți personalizează vacanța în Deltă: orăcăitul broaștelor cu ochii bulbucați te însoțesc de dimineață devreme, până târziu în noapte. Într-un zori de zi am găsit un brotac pe pervazul exterior al pensiunii, nu știu cum s-a cățărat până la mansardă. Rândunelele, săgețile văzduhului, completau sunetele rurale – gălăgioase, guralive se învârteau în jurul numeroaselor cuiburi cu pui. Dinspre apă, zi lumină, auzi zgomot de motor; dacă te afli în interior ai crede că e zgomot de tractor agricol, dar ulterior îți dai seama că te afli în mijlocul apelor și sunetele provin de la motoarele ambarcațiunilor care brăzdează brațul Dunării Vechi.

M-am plimbat de două ori pe aleile satului, o dată dimineața înainte de micul dejun, a doua oară spre înserat. Și o a treia preumblare scurtă pe faleză în prima seară când am sosit atunci când vălul nopții cobora peste sat. „Vânam” case vechi, în stil lipovenesc. Din păcate au rămas doar câteva, datând de prin anii '60, situate în extremitățile așezării, anterioare construirii platformei și digului de protecție. Am mai văzut câteva clădiri tradiționale, cu frontoane specifice, dar cu acoperiș din tablă, mult transformate. Pe malul lacului din spatele satului am văzut câteva bărci vechi.

Care sunt punctele de interes din sat? Piațeta centrală unde se află pontonul Navrom, stația de alimentare cu combustibil a bărcilor, antena gsm, oficiul poștal și vechiul complex comercial al localității. În această agora se află și indicatorul cu numele localității scris cu litere chirilice și românești, precum și un panou ruginit din tablă reprezentând Rezervația Biosferei Delta Dunării și un pelican. La 100 de metri distanță descoperim școala gimnazială și grădinița (care avea în 2015 un număr de 55 elevi și preșcolari) și vis-a-vis o clădire unde am observat pe ușă programul de lucru al unei asistente medicale. De anul trecut se tot scoate la licitație construcția unui dispensar uman la Mila 23, dar nu există firme doritoare să se implice.

Căminul cultural se află lângă școală, într-o altă piațetă cu vedere la un fel de port turistic (forțat spus). Clădirea are un fel de terasă acoperită în față cu un podium de lemn care poate fi utilizat drept scenă, dar și două vitrine în care sunt câteva exponate specifice lipovenilor: costume populare, instrumente muzicale, obiecte de uz casnic, cărți.

În fața căminului cultural, pe malul apei, se află ceea ce pompos a fost numit Muzeul plutitor: Lotca: tradiție și mitologie în spațiul Deltei Dunării. De fapt, acest „muzeu” dedicat bărcii pescărești tradiționale – lotca, s-a dorit a fi un spațiu alternativ care să pună în valoare acest obiect specific Deltei și poveștile campionilor sportivi proveniți din această zonă. Inițiativa a aparținut Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 și a fost finanțată de Administrația Fondului Cultural Național. Muzeul Lotcii, cum pe scurt este numit, e compus dintr-o serie de panouri care ne prezintă prin text (bilingv) și imagini informații despre Mila 23, despre lotcă și campionii care au adus faimă zonei. Între panouri sunt intercalate două lotci de lemn spre exemplificare. Am lecturat cu emoție rândurile dedicate lui Ivan Patzaichin, Afanasie Sciotnic, Toma Simionov, Haralambie Ivanov, Agafia Constantin și am numărat medaliile celor 25 de campioni afișați. Din păcate de la inaugurarea din 2013 au trecut ceva ani, iar timpul și-a pus amprenta asupra „exponatelor”. Se impune urgent o recondiționare a panourilor și bărcilor.

Mergem agale pe aleile satului străjuite pe multe porțiuni de flori, ici-colo vedem un acoperiș de stuf sau un gard din același material natural. În partea estică se află biserica creștină de rit vechi „Sf. Ioan Gură de Aur”, ridicată în 1983. Siniliul (albastrul) Deltei e prezent și în cromatica edificiului religios, un element specific fiind și cupola turlei bisericii. Nu am intrat, era închisă, dar am văzut imagini din interior pe Internet – un spațiu simplu, un iconostas din lemn compus din icoane individuale, interior de lemn, fără pictură.

Dacă la un moment dat simți izolarea în sat, barca îți dă senzația de om liber, cine deține o ambarcațiune e liber de a merge oriunde și oricând. O vacanță în Mila 23, fie ea cât de scurtă te aduce în altă lume, îți creează senzații și sentimente noi, te încântă sufletește. Am fost impresionați de această parte a țării și ne dorim să ne întoarcem aici.

Cine sunt „lipovenii”?

În această vară i-am cunoscut și eu pe lipovenii din mijlocul Deltei. Nu mai sunt acei oameni bărboși, cu brațe de fier și statură impunătoare care plutesc pe ape în bărci clasice de lemn. Am mai descoperit doar pe urmașii acestor pescari lipoveni, oameni de treabă care păstrează meseria, graiul și obiceiurile. Totuși, prin preumblările prin sat am zărit un lipovean bătrân care merge pe 80 de ani, aidoma descrierilor și fotografiilor vechi: Dedia Vasea. Este exponentul vechilor generații de lipoveni.

Lipovenii sunt acea populație de origine rusească care a refuzat în secolul al XVII-lea să se alinieze la reformele religioase introduse de patriarhul Nikon al Moscovei. Acesta a introdus în Biserica Rusă o serie de măsuri menite a modifica slujbele și textele religioase în concordanță cu practicile grecești contemporane patriarhului Nikon. O parte a populației refuză să adopte această reformă și rămân să practice vechea credință adusă de la greci de Sf. Vladimir din Kiev la sfârșitul veacului al X-lea. Ei vor fi numiți credincioși pe rit vechi, rascolnici (schismatici) sau staroveri (vezi detalii aici: ro.orthodoxwiki.org/Rascolnici). Datorită persecuțiilor religioase și politice acești „păstrători ai vechii credințe” împreună cu familiile lor vor părăsi Rusia, o parte ajungând în Țările Române, pe malul Prutului și în bălțile Deltei unde au fost bine primiți de autoritățile turcești. Pescari de primă mână, această populație a primit numele de „lipoveni”. La sfârșitul secolului al XIX-lea erau peste 8500 de lipoveni în județul Tulcea, iar la recensământul din 2011 au fost înregistrați 10.300 de lipoveni.

În ceea ce privește originea sintagmei de „lipoveni” se vehiculează mai multe variante: de la numele unui loc legendar (Lipova), de la termenul rusesc „lipa” = tei (lemn din care se confecționau obiecte gospodărești și vâslele bărcilor), de la numele unei sărbători (filippovka). Cea mai veridică ipoteză pare a fi ipoteza care leagă sintagma de numele unei persoane, o afiliere de tip confesional: adepții lui Filipp Pustosviat („filippovcy” sau „filippovane” – termen care a fost transformat în limba română în (fi) lipoveni cu „fi-” suprimat printr-o schimbare fonetică). Episcopul și istoricul Melchisedec Ștefănescu cercetând etnia lipovenilor scria: Deși nu am date istorice pozitive, dar presupun că cei întâi schismatici ruși, ce au emigrat în Moldova pe la jumătatea veacului al 18-lea, au fost philipiști (philipovcy), de la care se deriva numirea de Lipoveni, care în România a devenit apoi generică tuturor sectanților ruși ce au emigrat aici în deosebite timpuri.

Așezare și acces.

Satul Mila 23 se află în Împărăția Apelor, este efectiv înconjurat de lichidul dătător de Viață, „plutește” într-o lume aparte, legat de civilizație doar pe calea apelor și a undelor radio. Așezarea deltaică se află într-o relativă izolare, îndulcită în epoca contemporană de ambarcațiunile cu motoare puternice, infinit mai rapide decât tradiționalele bărci cu vâsle și de legăturile multiple media (tv, telefonie, Internet). Dacă navighează cu viteză, pe canale știute doar de ei, locuitorii Milei 23 pot ajunge într-o oră la Tulcea.

Geografic, satul se află pe malul drept al brațului numit acum Dunărea Veche, fostul curs de apă al brațului Sulina, în prima buclă a Marelui M (după forma celor două meandre; vezi ghiduldelteidunarii.ro/bucla-marelui-m). Așa cum îi spune și numele, așezarea se află la mila marină 23 (de la Sulina începe numărătoarea). Din punct de vedere administrativ localitatea face parte din comuna Crișan, alături de satul Caraorman. Legătura oficială cu orașele Sulina și Tulcea se realizează regulat pe calea apelor, fracționat, prin intermediul vasului „Adriatica” (capacitate 20-60 persoane) care efectuează curse zilnic între Mila 23 și Crișan (navromdelta.ro/trasee-acoperite). În satul reședință de comună – Crișan se face transbordarea pe ambarcațiunile Navrom care asigură legătura cu orașele menționate mai sus.

Context istoric.

Găsești cu greu informații despre istoria satului Mila 23, iar o parte din cele puține identificate nu respectă adevărul istoric. Am filtrat și verificat cât am putut datele regăsite, dar nu am pretenția că dețin informații exhaustive. Vă voi prezenta mai jos câteva repere istorice privitoare la așezarea din inima Deltei.

În apropierea localității de azi, pe un grind în punctul Taraschina cercetările arheologice româno-franceze au descoperit o locuință datând de acum 7000 de ani (adevarul.ro/locale/tulcea ... 90aa/index.html).

Așezarea din a fost constituită la început din mai multe pâlcuri de case, cătune populate de lipovenii sosiți începând cu sfârșitul veacului al XVII-lea în delta dobrogeană. Până la tăierea și adâncirea canalului Sulina de către Comisia Europeană a Dunării între 1862-1902, ruta principală a corăbiilor de pasageri și mărfuri trecea pe Dunărea Veche, pe lângă casele pescarilor din Mila 23 și unele chiar făceau escală aici. După tăierea canalului direct cătunul de la Mila 23 își pierde din importanță, devenind doar o așezare cu pescari pricepuți situată inițial pe partea stângă a brațului Sulina.

Căpitanul M. D. Ionescu scria în lucrarea „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea” (1904): „La mila 23”, e un mic cătun cu vreo 2-3 case, în care locuiesc vreo 12 suflete ce se ocupă cu pescăritul. De asemenea, acolo exista o importantă cherhana: La Mila 23, în vecinătatea căreia actualmenle se concentreză gârlele de comunicațiune cu toate lacurile situate în acestă regiune centrală la Nord de braţul Sulina, sunt instalate cherhanale dintre care cea mai importantă (nu atât ca instalaţie, cât prin afacerile ce face) este aceea a D-lui Armarachi, mare negustor de peşte din Tulcea.

Treptat așezarea s-a concentrat pe malul drept al brațului „Dunărea Veche”. Datorită altitudinii joase a grindului (2-4 m) casele lipovenilor erau inundate regulat, iar agoniseala luată de ape. În anii 1970 și 1974 au loc inundații de amploare care au condus la construirea unui dig de protecție și a unei „platforme”, nucleu al satului de azi. Aici s-au așezat și o parte din pescarii zonei Pardina –Stipoc după ce au fost alungați de operațiunile de desecare efectuate în acest areal în intervalul anilor 1968-1980.

Platforma „Mila 23” are o suprafață de 3,92 hectare și este protejată de un dig cu lungimea de 3400 m și 2,5 m înălțime. Pe această suprafață sunt amplasate instituțiile administrative, stația de pompare, antena de comunicații, pontonul Navrom și majoritatea caselor din sat. Complexul comercial din piațeta centrală datează din 1960, decadă a secolului al XX-lea din care datează și cele câteva case mai vechi.

Concluzii. Delta Dunării reprezintă „altceva”, un loc mirific pe care trebuie să îl păstrăm cu sfințenie. Amalgamul de sentimente pe care le simți atunci când plutești pe canalele și lacurile Deltei nu pot fi exprimate în cuvinte. Oamenii Deltei, lipovenii din Mila 23 sunt excepționali. Ar fi multe de spus despre această experiență, dar cel mai bine mergeți în Delta Dunării și descoperiți singuri!

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 2680 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI