ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.05.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 03.08.08
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 15 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 15 MIN

Drumul până la capătul lumii (antice)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Motto:
Fugeam parcă saltând pe vârfuri de picior,
din trup in trup, ca o arcadă
culcată peste șirul pieritor
de reci coloane-ntr-o
Elada.
Mai mă mânjeam cu câte-un zbor
pe brațu-ntins, pe fruntea-mpinsă,
stând cu sprâncenele în viitor,
în timp ce glezna mi-era ninsă
cu dinți din cerul mușcător.
O, nasc vocale mari, mereu
guri care se închid în gol
Dar ca prin strungăreața unui zeu
prin
Scila si
Caribda am trecut în zbor

Nichita Stănescu - Trecere

Decizia de a ajunge în Peloponez nu a fost una ușoară, iar unul din motive a fost chiar costul deplasării, care așa cum veți observa nu este unul mic. Nici factorul oboseală nu poate fi neglijat complet. Nu spun că nu a meritat, ci dimpotrivă.

Sigur titlul este un pic exagerat, dar trebuie să-mi atrag și eu ceva cititori, nu? Monemvasia chiar se află în unul din cele mai îndepărtate locuri ale Greciei continentale. Și dacă mă gândesc la vizita făcută la Peștera Diros, asimilată de unii cu intrarea în tărâmul morții lui Hades, atunci putem discuta chiar de sfârșitul lumii pământești :).

Review-ul poate fi util tuturor celor ce străbat Bulgaria spre Grecia (cu toate că nu am pus deloc accent pe parcurgerea Bulgariei, aceasta fiind descrisă în multe impresii pe site). Drumul până la Salonic este comun pentru (aproape toate) destinațiile, apoi pentru toți cei ce se îndreaptă spre Atena sau în localități aflate pe drumul spre Atena informațiile sunt de asemenea comune.

Considerații generale

Drumurile le fac în general sâmbăta sau duminica, de obicei este ceva mai puțin aglomerat (mai ales la trecerea sau ocolirea orașelor mari) iar numărul de tiruri este mult mai mic. Și mai plec duminica ca să am timp să mai rezolv din problemele de serviciu rămase de rezolvat din săptămâna anterioară (sâmbăta fiind o ancoră pe care nu ezit să o folosesc). Apoi nici nu mă sună (aproape) nimeni la telefon pe drum.

Există și un dezavantaj să ajungi duminica la o cazare intermediară – oraș. Ca de exemplu Salonicul sau Kavala arătă ca după bombardament, nu găsești mai nimic deschis. Excepție fac restaurantele și unele obiective turistice. În schimb o cazare intermediară într-o stațiune nu comportă astfel de riscuri. Ei trebuie să profite cât mai mult de sezon, nu își permit să țină închis în această perioadă.

Când faceți calculul pentru drum și aveți cazare intermediară ar trebui să o luați și pe aceasta în calcul. Mai ales în cazurile în care cazarea intermediară nu se constituie într-un scop în sine (ceva ce vă doriți neapărat să vizitați). Nu uitați că sunt multe cazuri în care costul transportului poate fi mai ieftin cu avionul decât cu mașina (varianta auto cred că devine rentabilă de pe la 4 persoane în sus, depinde însă de mulți factori). Și până la urmă și timpul pierdut, oboseala se constituie tot în cheltuieli, dar mai greu estimat, cheltuieli care depășesc de multe ori calculele efectuate pe baza cheltuielilor materiale evidente. E adevărat că mașina îți oferă, mai ales când scopul primordial este dorința de a vedea, de a vizita cât mai multe locuri, o mai mare libertate de mișcare. În acest caz dacă renunți la mașină ar trebui să iei în calcul închirierea unei mașini (și costurile aferente, bineînțeles).

Apoi încerc să fiu plecat pe o perioadă cât mai mare în cazurile în care este vorba despre drumuri lungi. Din două motive:

1. Oboseala: Drumurile lungi, recunoaștem sau nu, ne solicită destul de mult.

2. Costurile de transport: Fie că mergem 7 zile sau 14 zile transportul de la și până la destinație are același cost. În schimb costul raportat pe zi este mult mai mic. De pildă dacă transportul costă 500 Eur atunci dacă stai 7 zile costul raportat la zi este 71 EUR, dar pe 14 zile acesta este de 36 EUR)

Povești de adormit copiii… de pe drum

Așa că am plecat în penultima duminică din iunie la ora 4:20. Nefiind un șofer de noapte, plec de obicei dimineața devreme. Îndeajuns de devreme încât să trec de Ruse înainte să se trezească lumea și să fie vânzoleală mare. Și înainte de schimbul de tură al vameșilor, care duce inevitabil la timpi morți. Taxa de pod se știe: 13 Ron dus, 2 EUR la întoarcere.

Eram convins (după impresiile scrise de @ionescunic) să trec pe la Makaza. Din păcate cu câteva zile înainte de a pleca s-a rupt drumul de pe pasul Republika și am abandonat ideea atât la dus cât și la întors.

Am oprit la primul Shell din Ruse (nu se poate rata) să fac plinul și să iau vinieta bulgărească. Plinul l-am făcut, dar vinieta nu am luat-o pentru că nu aveau. Așa încât 2-3 km mai încolo am oprit la Lukoil și am luat vinietă (la următorul drum în Grecia – la aproximativ 1 lună - am oprit direct la Lukoil).

De obicei nu făceam plinul la bulgari, dar cum autoritățile împreună cu distribuitorii de benzină au reușit să ne aducă cel mai mare preț din regiune la benzină au reușit să mă convingă să fac acest pas.

La graniță vinieta de obicei nu este disponibilă, iar prima benzinărie pe dreapta este o „șmecherie” bulgărească unde se plătește BUvinieta dublu. Pe drum mai există un chioșc unde vinieta este ceva mai aproape de prețul normal. De obicei iau vinieta de la o benzinărie aparținând unui lanț de benzinării cunoscut (deex: Lukoil, Shell) asta și pentru că pot plăti cu cardul.

Prin Bulgaria am circulat destul de bine. Sofia am trecut-o pe centură – a fost destul de bine, mai bine ca în alte dăți. Nici pe polițiști nu prea i-am zărit pe tot drumul prin Bulgaria. În total vreo 3 echipaje, 2 semnalizate destul de bine cu farurile de cei ce veneau din sens opus :). Știam deja că aproape de granița cu Grecia drumul era ocolit din Petrich spre Kulata. Pe această porțiune s-a mers și foarte prost.

La granița cu Bulgaria a fost un pic mai aglomerat, nu prea aveau chef vameșii de treabă (sau poate se schimbase tura). Cert e că după câteva minute de așteptare în van mașinile au curs rapid una după alta.

Drumul între granița Bulgariei și centura Salonicului l-am găsit așa (aproximativ) cum l-am găsit de vreo 9 ani încoace: autostrada neterminată. Măcar ei între timp au făcut altele,..

În Paralia Katerini am ajuns la 14:46 așa încât în total am făcut 10:26h în prima parte a traseului. Ne-am propus să facem popas aici, stațiunea fiind situată aproximativ la mijlocul drumului, iar unii pasageri doreau să vadă cu ce „se mănâncă” această „celebră” stațiune. Costurile de cazare (la hotel Akropol) au fost foarte mici, respectiv 25 EUR/2 persoane și 35 EUR/3 persoane incluzând micul dejun. Apoi ne-am gândit că poate facem și o plajă (de fapt o baie în mare) cu ocazia asta testăm și plaja. Cum gândurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, am fost invitat să mă duc singur la baie dacă am chef. Așa că prima baia a fost și primul obiectiv tăiat de pe lunga lista de obiective :(. Adică am început cu dreptul :). De fapt fetele nu se gândeau decât la shopping :)).

Am pornit a doua zi de la Paralia pe la 8:50. Pâna la Atena drumul este în mare parte pe autostrada A1 (Aegean Odos) – prima autostradă a grecilor. În mare parte pentru că, spre surprinderea mea, sunt două bucăți de autostradă neterminate încă. Sunt lipsă 21 km între Leptokaria și Larissa și alți vreo 30 de km în zona golfului Maliakos Eram absolut sigur că până la Atena este autostrada terminată.

Porțiunea aceasta este și cea mai mare consumatoare de taxe de autostradă. Îmi făceau ochii ca la flippere și băgam bani ca la jocurile mecanice (actualmente păcănele). Cu singura deosebire că aici nu aveai nici cea mai mică șansă de câștig. Nici nu treceau bine 15-20 minute că mai dădeai câțiva EUR. Ba chiar am avut și reproșuri: „chiar așa dăm bani la fiecare sfert de oră”. Acum eu le-am explicat partenerilor mei de călătorie că dacă aș merge mai încet am putea să dăm aceeași bani la jumătate de oră. Brusc s-au răzgândit: „lasă, lasă, că dacă mergi mai încet nu mai ajungem nici mâine”. Acesta e avantajul când ești capabil să dai oamenilor soluții, le oferi posibilitatea să aleagă :)). Despre alte aventuri de pe drum cât și despre casca anticastane am mai scris pe aici

Cert este că porțiunea dintre Paralia Katerini și Monemvasia am parcurs-o în 8 ore și 20 minute, incluzând popasurile necesare. Drumul parcurs între cele două puncte a avut o lungime de 741 km din care 600 i-am parcurs pe autostradă iar restul pe un drum destul de anevoios (printre munți în mare parte). Mi-am dorit ca la dus să trec și pe lângă Canalul Corint, însă presiunea „publicului” era prea mare ca să îmi permit o astfel de „greșeală strategică”.

În Peloponez sunt destule benzinării care nu au disponibilă plata cu cardul. Am întrebat la două iar la a treia am băgat benzină de teamă să nu mă fac de poveste. Nu am băgat decât 20 de litri căci aveam planificat ca plățile pentru benzină să le fac cu cardul (nu voiam să îmi consum numerarul) …

Era un banc pe vremuri: „Ce face românul când nu mai are bani? Schimbă 100 de dolari.” Parafrazând acum (cu toate că e mai logic, oarecum): „Ce face românul când nu mai are bani? Plătește cu cardul”. Dar nu în Grecia. Se feresc grecii de card ca dracul de tămâie. La niciuna din cazări nu au vrut să audă de plata cu cardul. Ba chiar în Paralia mi-au spus: da, se poate, dar plătiți cu 10% mai mult. Chiar dacă diferența nu era foarte mare am preferat, ați ghicit, să plătesc numerar.

Atenție sunt pasaje întregi de autostradă fără benzinării. Sfatul meu este să nu lăsați rezervorul să scadă sub 25%, asta dacă nu vreți să aveți emoții suplimentare. Dacă totuși sunteți aproape de limită o soluție ar fi să coborâți de pe autostradă și să căutați o benzinărie în apropiere. De asemenea țineți cont că la greci nu toate benzinăriile sunt deschise non-stop (nu mă refer la cele de pe autostradă). Așa că la orele nopții sau duminica puteți avea surpriza să găsiți benzinării închise. Așa că încercați să nu ajungeți cu rezervorul gol nici în Peloponez.

Drumul pe dos

Deși este bine cunoscuta sintagma „mai lungă-mi pare calea/acum la întors acasă” de data aceasta nu a fost așa. Asta pentru că, Monemvasia a fost doar prima oprire din periplul peloponeziac. La întoarcere am avut mai multe opriri/vizite. De aceea drumul a fost mai ușor de suportat.

După Monemvasia a urmat Tolo, unde am stat la un hotel de excepție în opinia mea. Traseul a fost de 236 km incluzând și vizita (cu rătăcirile necesare) la To Liotrivi, domeniu ce a aparținut cunoscutului (de către greci :) ) poet Yannis Ritsos.

După 6 zile petrecute în Tolo, mai aveam planificate alte două nopți la Atena. Cum distanța între cele două localități este foarte mică (150 km) mi-am permis luxul să fac o mică ocolire astfel încât să vizitez râvnitul Canal Corint. Ocolire care merită „toți banii” dat fiind spectaculozitatea acestuia. În plus am „fentat” și un „toll” de 2,4 EUR (costurile pesemne că sunt măcar aceleași, dat fiind că există o mică ocolire, în consecință consumul de benzină este mai mare).

Deși construirea Canalului Corint a fost gândită, (și chiar s-a început cu timiditate ;) ) încă din antichitate, acesta a fost construit în perioada 1881-1893. La vremea respectivă a fost considerată o mare minune tehnologică, având 6,4 km lungime, lățimea la bază de 21,4 m și adâncimea minimă de 8 m. Acest canal unește Marea Egee de Marea Ionică și scurta drumul navelor cu aproximativ 400 km. În zilele noastre acest canal este traversat doar de vasele turistice, cele de marfă fiind prea mari pentru a se putea strecura pe aici.

Dacă aveți drum spre Peloponez, merită cu siguranță de pus pe listă. Sper ca pozele postate să vă convingă, dat fiind că sunt și singurele de la acest set de impresii. Distanța parcursă cu tot cu ocolire până la Atena (am stat undeva în partea de nord a Atenei) a fost de 174 km.

Ar mai fi de menționat că înainte și după Atena sunt câteva porțiuni de traseu ireale, autostrada se învecinează cu marea, culori, lumini, tuneluri toate se întretaia, întrepătrund. Aproape că îți vine să reduci viteza și să cazi mut de admirație. Întotdeauna mi-am spus că cea mai mare problemă a șoferului este că nu poate vedea, admira peisajele precum ceilalți pasageri.

De la Atena ne-am oprit în Sidirokastro. Aici am înnoptat la hotelul Agnantio Hotel & Spa, un foarte bun hotel de tranzit. Cei 593 km până în Sidirokastro i-am străbătut în 5 ore și un sfert, incluzând un popas destul de lung la o cafea undeva pe autostradă.

A doua zi dimineață (8:50), după un mic dejun excelent, am pornit spre casă. Am oprit ca de obicei în free shop-ul din vamă, o meteahnă mai veche, chiar dacă nu se justifică din plin. În Bulgaria am oprit la o benzinărie unde se afla un grup de turiști greci, extrem de gălăgios, și care blocase toate casele de marcat. Se certau pe cursul de schimb, în definitiv era treaba lor. Treaba mea era să plătesc benzina să pot pleca mai departe, din păcate nu a fost deloc simplu :) . Am pierdut cel puțin 20 de minute aici.

Ultimii 611 km până i-am parcurs în total în 8 ore și 45 minute.

Banii vorbesc

Să trecem la cifre. Taxele de autostradă sunt următoarele (pornind de la granița cu Bulgaria și terminând cu Tripoli)

Egnatia Odos (A2)

  • Malgara1.20 €

Aegean Odos (A1)

  • Aignio (Kleidi) 2.20 €
  • Leptokaria2.00 €
  • Pyrgetos2.00 €
  • Makryochori1.40 €
  • Moschochori4.00 €
  • Pelasgia3.50 €
  • Agia Triada1.65 €
  • Tragana3.90 €
  • Thiva3.95 €
  • Afidnes3.35 €

Attiki Odos (A6)

  • Attiki Odos2.80 €

Olympia Odos (A8)

  • Elefsina2.10 €
  • Isthmos1.80 €

Moreas Odos (A7)

  • Spathouvouni2.50 €
  • Nestani2.40 €

Totalul taxelor de autostradă pe direcția dus a fost de 40,75 EUR.

Până la urmă nu este foarte mult, căci dacă te duci pe o insulă elenă de cele mai multe ori costurile sunt cel puțin atât (o excepție notabilă: Thassos) și mai sunt și costuri de carburant și taxe de autostradă.

Prețurile au fost modificate ultima dată în februarie 2014 iar din ce știu eu, deocamdată nu vor fi alte modificări.

Teoretic ar mai fi și Stylida – 1,75 EUR (între Pelasgia și Agia Triada). Când am fost eu nu se plătea, nu știu exact care este situația acum. Aici există și o poveste cu un primar care dat ordinul să se intre cu buldozerul peste toll-ul din Stylida, gest în urma căruia a fost arestat.

Costul carburantului este foarte important. La mine cu atât mai mult cu cât mașina cu care am fost era pe benzină iar consumul mediu a fost de 11%. De obicei consumul la drum lung (inclusiv cu porțiuni de autostradă) este cam de 9,7-10,1, dar se pare că de data asta am apăsat ceva mai tare pe pedala de accelerație. Dar când ai mai bine de 1500 km de parcurs nerăbdarea este destul de mare :). Apoi prin Peloponez, majoritatea drumurilor le parcurgi pe munte, drept pentru care și aici consumul este crescut. De menționat că în Grecia prețul motorinei este mult mai mic (în jur de 1,4 EUR din ce am reținut), iar cu o mașină cu consum mediu (să zicem) de 5,5% costul poate fi în jur de 40% față de prețul plătit de mine.

E drept că am împărțit costurile, fiind 2 familii, să nu mai spun că de fapt costul integral în Grecia a fost asumat de cealaltă familie. Prețul mediu plătit anul trecut pe benzină în Grecia a fost 1,72 EUR/l. Conform unor informații (nu știu cât de consistente) astăzi prețul mediu în Grecia pentru benzină este 1,59/l la benzină și 1,25 la motorină.

În total am parcurs peste 4000 km, iar costul total al carburantului a depășit 500 EUR.

Nu este vorba de politică…

Se întâmpla în 2009. Fusesem nu cu mult timp în urmă în Corfu și Lefkada. Drumul spre Corfu, din dreptul Salonicului l-am făcut pe Egnatia Odos, ce de curând fusese dată în folosință în întregime în drumul spre Igoumenitsa. Un fel de „state-of-the-art” cu o sumedenie de tuneluri și viaducte, de lungimi mari, o adevărată desfătare.

Nu după mult timp, după ce fusesem la Bran, mi-a plăcut mie idea să mai schimb traseul de pe Valea Prahovei la dreapta din Sinaia spre Moroieni și apoi Târgoviște. Dar drumul de la Moroeni la Târgoviște era plin de gropi (folosind o parabolă, gropi de lungimea tunelelor de pe Egnatia Odos), un adevărat pericol. Nu numai că intrai într-o astfel de groapă, dar participanții la trafic erau nevoiți să meargă pe sens opus (vorbim despre o bandă pe sens :( ) astfel încât pericolul de accident era unul aproape iminent (nici acum drumul nu e cu mult mai bun). Ajungând acasă obosit și furios, citesc că dl. președinte (la vremea aceea) Băsescu tocmai s-a gândit să compare infrastructura din România cu cea a Greciei (ca fiind similare). Articolul îl găsiți de exemplu aici. Inutil să povestesc că la vremea respectivă Grecia avea peste 1000 km de autostradă (și nu doar la câmpie cum sunt ale noastre) iar noi aveam mai puțin de 500. În condițiile în care suprafața Greciei (cu tot cu insule) este de 131.957 kmp iar a României aproape dublu 238.391 kmp.

Protestul meu este împotriva politicienilor de orice parte a eșichierului politic, care ne sfidează cu regularitate.

Ca să vedeți că sunt imparțial, v-o dau ca exemplu și pe „doamna” Gabriela Firea care afirmă cu nerușinare că PSD a construit în 3 ani 700 km de autostradă. Fără a intra în amănunte, pot spune doar că în total în România sunt 680 km autostradă, inclusiv cei (puțini) construiți pe vremea comunismului. Știre care, mai mult sau mai puțin ciudat, a cam dispărut după toate site-urile de știri. O puteți însă găsi (nu știu pentru cât timp) aici.

Cert este că la ora actuală noi avem 680 km autostradă, iar grecii mai mult de 2000 km

Așa, în glumă (care sper să nu devină realitate) puteți citi acest articol. Dacă v-a plăcut încercați și finalizarea autostrăzii Transilvania.

Later edit

Pentru că între timp am ajuns într-o mini vacanță în Olympic Akti, am termen de comparație între cele două variante de traseu (Makaza vs Kulata). Cu excepția Thassos-ului (și eventual Halkidiki) (unde este evident că varianta spre Makaza este câștigătoare) pentru restul Greciei se pune problema cum ajungi de la București spre zona dorită (care trece oricum pe lângă Salonic): pe la Sofia sau pe la Makaza.

Posibil ca la finalizarea autostrăzii Sofia-Kulata (sau măcar o parte importantă) - drumul prin Sofia să fie cel mai indicat. Până atunci însă trecerea pe la Makaza pare să fie cea mai bună variantă pentru Grecia (aproape) indiferent de zona vizată. Apar niște costuri în plus, dar cred că merită efortul.

În afară de costul suplimentare cu carburantul, apar în plus și următoarele taxe de autostradă. De la Makaza până la Salonic sunt 3 puncte de taxare (2,4 EUR fiecare). În consecință o cheltuială în plus este suma de 7,2 EUR pe sens, vezi mai jos:

Iasmos - Komotini (TGOULAS) 2.4 EUR
Mousthen - Kavala (MSOTI) 2.4 EUR
Analipsi (SVOGIA) 2.4 EUR

Apoi se intră pe segmentul Malgara (vezi mai sus).

Ar mai fi un subiect de discuție. Dacă pe drumurile cu limită de viteză 50/70/90/100 kmh este ușor să păstrezi media estimată (mai ales dacă nu se respectă cu sfințenie limita legală;)), pe autostradă deja asta devine o problemă. Orice oprire, zone de plată taxe autostradă, pauză de alimentat cu carburant, pauze de necesitate, scad brusc media estimată. Asta înseamnă că timpul estimat (GPS, Google Map, etc) este mai ușor de depășit pe zonele în care ponderea parcursului pe autostradă este mai mică. În altă ordine de idei, însă, drumul pe autostradă este întotdeauna mai sigur, așa încât aș alege această variantă, ori de câte ori este cazul.

Amănunte despre drumul prin Makaza le veți găsi într-un excelent articol al lui @ionescunic, așa încât nu are sens să detaliez mai mult.

Cei 810 km i-am parcurs în 9 ore jumătate la dus, iar la întors am făcut cu 20 minute mai mult. În orice caz, timpul a fost mai scurt decât cel parcurs pe Sofia (vezi mai sus).

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dabator in 11.05.15 02:16:03
Validat / Publicat: 11.05.15 07:08:31
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 11205 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
ÎN PLUS Articolul a fost considerat definitoriu pentru descrierea acestei destinații = a fost setat EDITOR' SEL ce înseamnă EDITOR'S SEL?
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

29 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dabator); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Mi-aș fi dorit să mă plimb eu cu acest vaporaș de-a lungul Canalului Corint. Cred că este o senzație de neegalat.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 103900 PMA (din 93 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

29 ecouri scrise, până acum

DabatorAUTOR REVIEW
[11.05.15 02:49:53]
»

@Webmaster, m-am tot gândit ce să-ți cer ca ilustrație muzicală. Inclinam spre Highqay to Hell a lui AC/DC sau Route 66 a lui Depeche Mode. Și până la urmă m-am gândit la Alexandru AndriesCantec de drum bun căci Am furnici pe toată talpaaa/Frige podeaua ca un bec/Asta-nseamnă că e vremea/Să-mi pun pantofii să plec! ...

webmaster
[11.05.15 03:09:36]
»

@Dabator - zuuuper alegere

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

-

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

DabatorAUTOR REVIEW
[11.05.15 07:48:37]
»

@webmaster: Mulțumesc mult.

tata123 🔱
[11.05.15 09:04:15]
»

@Dabator - Utilă prezentare... de reținut pentru planificările viitoare.

@webmaster - Cum se pot vota fotografiile? S-a introdus această facilitate?

webmaster
[11.05.15 09:11:25]
»

@tata123 -

Cum se pot vota fotografiile? S-a introdus această facilitate?

1. simplu = după ce faci clic pe ea ca să se mărească, apare opțiunea de apreciere / vot (cu roșu, sub text).

2. da; momentan e în test, dar funcțională.

DabatorAUTOR REVIEW
[11.05.15 09:48:20]
»

@tata123: Mulțumesc

calatorul
[11.05.15 09:53:08]
»

Multumim pentru simpatica relatare si interesantele ei informatii, de la frecventa statiilor de plata pe autostrada la posesiunile poetului Ritsos. Opiniile despre mersul drumurilor si benzinariilor prin Grecia le/am simtit si considerat la fel, mai putin taxele de autostrada, care totusi isi merita costul, caci ai pe unde merge spre destinatia de vacanta. Romania si Bulgaria pierzi o zi ca sa le traversezi mergand la pas prin tot felul de localitati mai mari sau mai mici, frumoase, nu zic ba, dar nici sa pierzi atata timp la drum.

Optiunea autostrada sau sosea nationala este si pentru mine in aceeasi ordine, cu mentiunea ca am avut ocazia sa merg de la Serrres la Kavala mai repede si ieftin pe sosea decat pe portiunea de autostrada Egnatia, la intors, dar conta ziua si ora deplasarii. In timp ce la bulgari am avut mereu surprize neplacute, fie spre Grecia cu ocolirea de la Kulata, sau cu Makaza bolcata de ploi, fie din Turcia cu drumul Svilengrad - Veliko Tarnovo inchis.

Asa ca acei creitari/euro vamuiti la tollstation parca pe undeva isi merita plata, macar ca ai pe unde merge. Motiv pentru care va doresc drumuri placute si vacante frumoase in continuare.

DabatorAUTOR REVIEW
[11.05.15 10:42:08]
»

@calatorul50: Totul este relativ. Aceleași taxe erau cam 70% din cele de acum în urmă cu un an. Iar discuția se duce întordeauna în aceeași direcție, prețurile cresc ani de an (nu mă refer strict la Grecia). Oare ce a determinat scumpirea, atât timp cât până atunci taxele erau mai mici. Întrebarea este universal valabilă. Gândește-te la acciza mărită la noi de guvernul actual. Scopul a fost precis și declarat. Dar rezultate am văzut?

Nu zic că nu trebuie plătite taxe, dimpotrivă, dar nici nu sunt adeptul acceptării tacite a taxelor.

Dar da, autostrăzile sunt utile, și chiar dacă pierzi din frumusețea peisajelor și devin monotone, ai siguranță și viteză.

Se vede clar și din diferența de timp de la întoarcere, prin Grecia am parcurs 600 km în 5 ore și un sfert. iar prin Bulgaria și România 8 ore 45. Diferență de 3 ore jumătate, și totuși există și o proțiune bunicică de autostradă și înainte/după Sofia.

Camelia19
[11.05.15 17:30:41]
»

@Dabator - Foarte util articolul tau, pentru mine cel putin doar partea strict referitoare la Grecia, traseul pe care il fac eu fiind cel prin Serbia si Macedonia.

Si pe mine m-a surprins ca autostrada Aegean nu e gata in proportie de 100%, nu stiu ce se codesc de atatia ani.

In ceea ce priveste sistemul de plata, mi se pare extrem de neplacut faptul ca trebuie din 15 in 15 minute sa opresti. Nu inteleg de ce nu au adoptat sistemul croatilor, cu tollurile doar pe iesiri. Asa ai avea de oprit doar de 2 ori, la urcare cand iei talonul, respectiv la coborare cand platesti si ar fi mult mai ok. Faptul ca trebuie mereu sa opresti de la 130-140 km/ora strica bine de tot media orara, in plus mai e si disconfortul ca trebuie sa fii mereu cu marunteii la indemana.

In 2013 cand am facut drumul cu masina, nu a fost chiar ingrozitor, practic daca ai un copilot care se poate pregati din timp sa aleaga banii (am observat ca de la distanta mare e afisat ca urmeaza un toll, inclusiv suma de plata) nu e mare lucru. Dar anul trecut, mergand cu motocicleta, am simtit din plin disconfortul sistemului lor de taxare, mereu da-ti jos manusile inca din mers ca sa nu faci coada, ai grija sa nu le pierzi pe drum, scoate portofelu din geaca la 50-60 km/ora si cotrobaie dupa maruntis, apoi dupa bariera trage pe dreapta pana te echipezi la loc si pana te asiguri ca ai pus bine inapoi portofelu si ai inchis buzunarul si fa treaba asta de peste 10 ori pana la destinatie e total neplacut, iti ia toata placerea drumului. M-am gandit de ce nu pun barierele doar pe iesiri si nu am gasit niciun motiv.

In rest, drumurile sunt bune, am mers pe aproape toate autostrazile lor (Olympia inca nu se poate numi autostrada dupa parerea mea, e toata in lucru cu mici exceptii, practic se merge foarte incet, doar pe o singura banda printre jaloane, asta era anul trecut in august, acum nu stiu daca au progresat. Atunci era gata doar o foarte scurta portiune la Patras. Cred ca peste cativa ani cand o sa fie completa va fi foarte frumoasa, pe o asa capodopera precum Rio-Antirio merita sa urci si sa cobori de pe autostrada, nu ca acum, de pe drum national.

Iar de Egnatia, ce sa zic, un spectacol, merita fiecare banut pentru peisajele pe care ti le ofera si pentru tehnologia pe care au investit-o in ea, jos palaria. Noi nu vom avea in veci asa ceva, nici daca am muri si ne-am mai naste o data. Aici chiar nu-mi pare rau pentru niciun cent si nici nu mi s-au parut sume mari, comparativ cu A1 de exemplu. Din pacate pentru ei (nu si pentru noi care am privit asta ca pe o calitate) autostrada e aproape goala, nu stiu cum si-au facut ei calculele cand au luat-o in plan, dar cred ca nu le-a prea iesit socoteala.

Sper ca data viitoare cand voi mai ajunge prin Grecia sa ma surprinda in mod placut cu noi portiuni deschise, desi nu stiu daca situatia lor e acum de asa natura incat sa-si permita sa continue cu investitiile. Desi, poate ca au alte politici decat guvernantii nostri, care primul lucru pe care au gasit de cuviinta sa-l faca a fost sa taie investitiile si sa lase in pom santierele.

DabatorAUTOR REVIEW
[11.05.15 18:07:21]
»

@Camelia19: Mulțumesc foarte mult pentru aprecieri și comentarii.

Aegean Odos se pare că este planificat a se termina (cea mai nouă planificare ) la sfârșitul lui 2015. Poate că cei ce n-au călătorit pe aici nu cred că un sfert de oră este chiar un sfert de oră, nu o figură de stil.

Am să dau 2 exemple:

Leptokaria (9:24) /Pyrgetos (9:39) / Makryochori (9:53) / Moschochori (10:11)

Sau

Afidnes (13:03) / Attiki Odos (13:15) / Elefsina (13:30)

Nici nu accelerezi bine mașina și trebuie să oprești. Plus senzația neplăcută că iar trebuie să plătești. Mai bine uneau segmentele. La spanioli era alt sistem (sincer mie nu mi-ar plăcea varianta cu bon ca la croați, de frică să nu-l rătăcesc). Taxarea se face la aproximativ 100 km. Dacă se intră pe parcurs, atunci se plătește la intrarea în autostradă o taxă mai mică.

Olympia Odos, într-adevăr, în afară de cele 2 segmente complet funcționale pe care am trecut nu pare să mai fie ceva terminat.

Cu Morean Odos lucrurile stau mult mai bine, mai bine chiar decât pe site-ul care este neactualizat de anul trecut . Intenția mea a fost să fac și o scurtă prezentare a autostrăzilor existente, dar informația este extrem de inconsistentă, așa încât am renunțat. Pentru că totuși am strâns ceva material, poate găsesc o soluție să prezint informația respectivă.

Da, Egnatia Odos este o bijuterie, în adevvăratul sens al cuvântului, are 76 tuneluri cu lungimea însumată de 99 km, nu mai spun de restul. Costul aici este cu adevărat unul bun, de la un capăt la altul sunt 6 segmente de 2,4 și unul de 1,2, costul total fiind de 15,6 EUR pe toată lungimea. Dar să nu-i lăudăm prea mult, poate le vin ceva idei.

Nici la ei lucrurile nu au înaintat conform planului, dar ei au cosntruit ceva. La noi se vor construi anul acesta maxim 10 km de autostradă (și nu glumesc) dar se reîncep studiile de fiabilitate. Altele. Și altele.

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[11.05.15 18:33:36]
»

@Dabator - Felicitări pentru acest review cuprinzător, mie îmi prinde extraordinar de bine pentru cea de-a doua vacanţă planificată.

Pozele cu canalul Corint m-au dat gata, ca şi povestea cu "lacătele iubirii" pe care n-o ştiam. Însă, în afara utilităţii neîndoielnice a articolului de faţă, chiar îmi era dor de ceva marca Dabator. De data aceasta informaţiile practice abundă, spre bucuria celor ce vor pleca în curând, căci vacanţa bate la uşă, în bătrâna Eladă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
DabatorAUTOR REVIEW
[11.05.15 20:00:22]
»

@irinad: Mulțumesc. Acest review chiar are un istoric. Înainte să plec, @ionescunic m-a avertizat să strâng toate bonurile cu taxele de autostradă să pregătesc un set de impresii despre drum. Am mustăcit un pic, cum să strâng atâtea bonuri? Dar am făcut-o, cu toate că abandonasem ideea.

Apoi, când am scris despre Elafonisos, după ce @motaneata m-a muștruluit un pic (pe bună dreptate), mi-a sugerat să scriu despre traseu. Atunci m-am gândit că ar fi totuși util să o fac, drept pentru care m-am apucat de câteva ori. Am luat bonurile, le-am ordonat, am confruntat cu agenda, am scris o parte după care am abandonat . Mi s-a făcut chef să scriu despre Hawai. Din când în când ziceam că ar trebui să termin și acest review. Iată că după luni bune, este gata.

Cât despre pozele cu Canalul Corint, te rog să mă crezi, în realitate arată și mai bine. Despre lacătele iubirii știam câte ceva, așa că atunci când le-am zărit (nu mai văzusem înainte decât în poze) am simțit parcă cum sute de perechi și-au pecetluit dragostea acolo. Povestea nuanțată am găsit-o pe undeva așa că mi-am permis să o citez. Ca orice lucru frumos, are și o parte proastă, Podul Artelor din Paris cedând sub greutatea acestora: digi24.ro/Stiri/Digi24/Ti ... iubire+greutate.

În rest îți propun să asculți propunerile muzicale și să citești articolele indicate din TimesNewRoman. Măcar haz de necaz să facem

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[11.05.15 21:05:55]
»

@Dabator - Sincer? Mi-ai fi plăcut mai mult oricare dintre primele două piese menţionate de tine ca propuneri, dar, în sfârşit, nici asta nu-i rea! Toate cele bune!

calatorul
[12.05.15 10:40:13]
»

@Dabator - Desigur, nici eu nu sunt adeptul taxelor si mai ales al celor suprapuse, tip acciza la benzina si vigneta de drum in Romania. Ma refeream la taxele de autostrada ale grecilor care, asa cum spune si Camelia19, sunt uneori cam dese, poate pentru a parea mai mici. cine stie de ce. DAr am avut ocazia sa vad si simt transformarile soselelor grecesti in ultimii zece ani de cand imi petrec vacantele acolo.

Acum zece ani pe drumul Thessalonik-Larissa-Trikala-Ioannina-Igoumenitza am facut o zi pe vechea sosea, iar portiunea Kalabaka-Ioannina, cu cea mai inalta cota langa Metsovo la peste 1700 m. altitudine, a fost o adevarata incercare. Foarte frumos traseul si placut pentru mine, dar altora le/a produs mari senzatii caci nu cred ca am mers mai mult de cateva sute de metri in total in linie dreapta. Vedeam pe alocuri sau ocoleam santierele unei autostrazi, iar anul trecut am mers pe Egnatia tot de la Thessalonik la Igoumenitza si am facut doar cateva ore cu opriri, dupa cum stim. Pe la 11 treceam de Thessalonik iar la 15 opream la masa de pranz in Lefkada, surprins de cat de repede am ajuns. Iar intre Ioannina si Igoumenitza viaductele concureaza cele mai spectaculoase autostrazi montane occidentale, cele din Austria si in nord spre Germania si in sud spre Italia erau cuminti pe langa Egnatia.

De asta spun ca nu ma supara tollstatiile grecesti, desi as prefera si eu o vigneta cand tai Grecia in diagonala. Insa vigneta nu este de preferat pe distante mici, de tipul Macedonia de nord, Halkidiki, Thassos s. a. Una peste alta iata ca reviewul a provocat discutii si a lamurit probleme interesante si utile.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[12.05.15 10:46:14]
»

Pe alocuri parcă e vorba de nevastă-mea și fie-mea De pildă la faza în care ai fost poftit să faci baie singur, dacă ai chef. Sau la negocierile traseului, zilelor de cazare și obiectivelor (astea le-am citit în review-ul la care faci trimitere, despre Monemvasia). Și ale mele au o limită la alergarea de la o ruină la alta, și oricît de generoasă ar fi limita respectivă, pentru mine, un veșnic nemulțumit, e prea strictă.

Mișto articolele de pe TNR, ca de obicei, dar Băsescu nu a fost chiar așa de pe lîngă cum pare. Doar nițel „defazat”. (În plus, vulpoi tăbăcit, omul a limitat discuția la problemele turismului, nu a intrat în transportul de mărfuri, nevoile exportatorilor etc., unde autostrăzile sînt vitale). Pesemne el știe Grecia dinainte de 2000, pentru că într-adevăr transformarea a fost uimitoare. Am auzit povești despre cît de crîncen era drumul spre Igoumenitsa cu autocarul, și am văzut și eu cum arată vechea șosea, cît de șerpuită e și cum are mai multe porțiuni cu depășirea interzisă decît permisă. Dacă îmi închipui șoseaua aia plină de autocare și rulote, rezultă ceva mai nasol decît Valea Prahovei la ore de vîrf.

Numai că Grecia nu are neapărat nevoie de autostrăzi pentru turism, aici e Băsescu complet din altă epocă. Grecia are aeroporturi și porturi mai multe decît avem noi pîrtii de schi sau parcări publice (că n-am găsit alt termen de comparație), plus o grămadă de apă navigabilă, și cam asta e ce îi trebuie ca să vină străinii la plajele lor.

dorgo
[15.05.15 16:12:31]
»

Superba cale de ape, acest canal din Corint/Ferit de dogoarea lui Helios si de vant/Strabatut de mii de lebede cu panzele albe, de vis/Frontiera a unui taram ce se zbate intr-al neputintei abis/Leagan al unei civilizatii perene, dar acum, cam vestede/Fruntea sus, Egnatie, Corint si intrega Elada, hai, trezeste-te!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
vali crintea
[16.05.15 00:01:44]
»

exact asta imi trebuia sa citesc pt. ca as pleca in Grecia cu masina!

DabatorAUTOR REVIEW
[17.05.15 00:35:03]
»

@irinad: Îmi pare rău că te-am dezamăgit cu alegerea finală . Așa mi s-a părut mie că se potrivește cel mai bine. Albumul lui Andrieș Rock'n Roll îmi pare a fi cel mai rock album al unui cântăreț de folk . În plus a beneficiat de muzicieni de excepție ai vremii (și unii și de acum): A. G. Weinberger, Mihai Farcaș, Garbis Dedeian, Mircea Marcovici etc.

dar, în sfârşit, nici asta nu-i rea!

Un sfârșit e un început

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
DabatorAUTOR REVIEW
[17.05.15 00:44:53]
»

@calatorul50: Oarecum pentru asta am pledat și eu. La greci lucrurile chiar s-au schimbat (cu predilecție înaintea crizei dar și după). La noi, ba!

Din fericire eu am fost în Corfu pe Egnatia. Totuși la întoarcerea spre Kalambaka am trecut pe acel drum de coșmar (dar extrem de frumos de care povestești. Atât că, autostrada fiind funcțională, am fost aproape singur pe acolo, și îmi imaginam cum era atunci când treceau zeci de mașini...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
DabatorAUTOR REVIEW
[17.05.15 00:53:18]
»

@abancor: Ca de obicei observațiile tale sunt sunt pertinente și la subiect.

Nu știu dacă să îmi pară bine sau rău că:

Pe alocuri parcă e vorba de nevastă-mea și fie-mea

Bine că nu sunt singur, rău că mai sunt și alții în situația mea (dar știam asta deja . Trebuie să recunoaștem că au și ele dreptatea lor (deși ne e tare greu ).

Așa cum am spus și pe parcursul impresiilor, intenția mea nu este să fac politică, am abandonat ideea de foarte mult timp. Mă deranjează doar atitudinea politicienilor care cred că își pot permite să spună orice, în ideea că noi suntem dispuși să credem orice...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
DabatorAUTOR REVIEW
[17.05.15 00:58:32]
»

@dorgo: Interesante versuri. Să nu spui că îți aparțin .

Important este să te vedem din nou printre noi, plin de vervă și cu tolba plină de impresii.

Ai lipsit ceva vreme (oare pe unde oi fi umblat?). Sunt sigur că ne vei povesti, am remarcat deja niște impresii noi.

Cât despre trezirea Eladei, eu sunt convins că sunt mai treji ca noi. Din păcate

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
DabatorAUTOR REVIEW
[17.05.15 01:02:48]
»

@vali crintea: Cea mai mare bucurie pentru mine ar fi ca articolele mele să fie de folos, informațiile să fie în mare parte utile pentru cei ce le citesc.

Mulțumesc pentru că ai avut răbdare să citești articolul. Sper să ai parte de o vacanță de excepție în Grecia.

Carmen Lyrics
[17.05.15 17:49:22]
»

@Dabator -

Păi, lucrurile stau cam așa: am vrut și eu să ajung la capătul lumii antice, o călătorie care sigur ne-ar face pe toți mai fericiți, așa încât am găsit o cale simplă de a străbate tot drumul acesta - citind un articol pe AfA!

Vedeți voi, de asta e AfA atât de extraordinar, căci ajungi în atâtea locuri nebănuite?!

Articolul este, nu degeaba, unul de elită, căci citind retrăiești starea aceea unică de vacanță: frământările la plecare, socotelile înainte și după, neliniștile și oboseala drumului, micile momente savuroase, presărate cu replicile partenerilor de călătorie, desigur binedispuși, opțiuni și obiective de vizitat și, nu în ultimul rând, eterna comparație cu realizările fascinantei noastre Românii, asta așa ca un duș rece, o reîntoarcere în actualitate, ca să piară misterul lumii antice!

Nimic însă despre nostalgia celor rămași acasă, care își amână an de an planurile de vacanță

Totuși, nu ar putea gândi cineva și pentru ei o rubricuță în care să se adune tristețile vacanțelor pierdute?

Hai, că devin invidioasă... si nu știu cum se face că doar atunci când e vorba despre Grecia intervine sentimentul acesta de frustrare, unul rușinos, de altfel, care ar trebui mai degrabă ascuns de văzul lumii. E ceva cu Grecia asta, de stârnește atâtea impresii și emoții!

Ei, și vine vara, să te ții, câtă cerneală va mai curge pe AfA!

Vacanțe frumoase, Dabator, vacanțe frumoase, tuturor!

dorgo
[17.05.15 20:59:14]
»

@Dabator - ei, nu le-am scris chiar acum, ci imediat dupa ecoul tau, parca ieri, doar stii ca Eminescu-mi curge prin vene iar pe Bacovia, cand ploua il invit mereu la masa, sa vezi ce de versuri zac inca nescrise pe la mine prin casa! dar sa le-adun intr-un volum, mi-e tare lene. Eu sunt facut pentru alte universuri, eu si cand stranut, stranut in versuri...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
DabatorAUTOR REVIEW
[18.05.15 00:06:37]
»

@Carmen Lyrics: Impresionant ecou. Mulțumesc pentru timpul acordat, că ai răpit o parte din timpul tău pentru a citi aceste impresii.

Nu-mi rămâne decât să-ți urez din tot sufletul să îți programezi vacanțele așa cum îți dorești, fără să fie nevoie să mai amâni.

Iar Grecia, este cu siguranță o opțiune ce merită luată în calcul.

Vacanțe frumoase îți urez la rându-mi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nikki arb*
[05.08.16 14:53:02]
»

Excelent, remarcabil, minunat review!

DabatorAUTOR REVIEW
[06.08.16 01:17:26]
»

@nikki arb: Mulțumesc mult pentru aprecieri chiar dacă, zic eu, sunt (măcar un pic ????) exagerate. Nu mă gândeam că după atâta amar de vreme cineva va mai citi cest articol.

M-am obişnuit ca articolele să fie citite la apariție şi apoi lăsate uitării, asta deşi eu cred că articolele sunt utile cu adevărat atunci când chiar ai nevoie de ele.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ioan_re
[12.01.17 11:02:30]
»

Frumos scris și foarte util articol. Și da, este util oricând.

DabatorAUTOR REVIEW
[12.01.17 11:26:07]
»

@ioan_re: Mulțumesc mult.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Camelia19, Carmen Lyrics, dorgo, ioan_re, irinad, nikki arb*, tata123 🔱, vali crintea
Alte impresii din această RUBRICĂDrumul cu mașina spre Peloponez:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.084127902984619 sec
    ecranul dvs: 1 x 1