GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Spre Grecia pentru prima dată: destinaţie finală Corfu [prin Serbia şi Macedonia]
Atât eu cât şi soţul meu avem aproape 30 de ani şi experienţă pe majoritatea tipurilor de drum, de la drumuri în care cu mare dificultate se strecoară 2 vehicule unul pe lângă celălalt la autostrăzi cu 3 benzi pe sens, de la drumuri forestiere din vârf de munte la autostrăzile din Germania fără limitare a vitezei.
Având în vedere acestea, singura problemă a fost alegerea traseului spre Agios Gordios, Corfu, unde urma să avem parte de prima noastră vacanţă pe tărâm grecesc.
Oameni minunaţi de pe AFA ne-au oferit o mulţime de variante (cu multe detalii valoroase) potrivite nouă pentru care le mulţumesc mult.
Traseul –atât pentru dus cât şi pentru întors – ales de noi a fost Geoagiu-Băi – Porţile de Fier II – Serbia – Macedonia – Grecia astfel:
03:30 – plecare Geoagiu-Băi cu rezervorul aproape plin
07:17 Km 226 – Alimentare combustibil la benzinăria MOL în Dr. Tr. Severin
09:13 km 313 – sosire în Graniţă la PF II după o pauză de masă de vreo oră, pana aici drumul este foarte bun şi nu este deloc aglomerat; în graniţă la dus erau 2 maşini în faţa noastră, iar la întoarcere nici măcar una – spre deosebire de cozile văzute la PF I.
13:03 km 500 – taxa de autostradă 2 euro, autostrada destul de bună deşi peticită, drumurile naţionale până la autostradă au foarte multe petece şi nu permit o viteză de rulare foarte mare fapt ce nu a constituit o problemă pentru că noi de obicei respectăm limitele de viteză.
14:51 km 632 – am ajuns la graniţa Macedoniei (MK), aici sunt muuuuuulte maşini, nu se respectă benzile dedicate EU, EEA şi Elveţiei motiv pentru care am părăsit acest punct vamal abia după 50 de minute. În MK a fost cam greu de atins viteza maximă admisă pe autostradă pentru că, deşi autostrada arăta mult mai bine decât în Serbia, atunci când te aşteptai mai puţin apăreau zone vălurite. Ceea ce povesteau alţi membrii AFA despre plata a 1 euro la fiecare punct de taxare din păcate nu mai este valabil. Ajunşi la primul punct de taxare moneda noastră a fost refuzată si se solicita cu insistenţă „paper money”... bine, bine dăm noi „paper money” de 5 euro şi primim 250 denari şi un bon pentru 50 denari. Din acest motiv vă sfătuiesc să aveţi denari macedoneeni la plecarea din ţară pentru că atât la dus cât şi la întors se plătesc o dată 60 denari şi de două ori 50 denari, deci cei 5 euro schimbaţi nu sunt suficienţi şi pentru întors (când a trebuit sa avem din nou „paper money”).
17:50 km 809 – am intrat în Grecia. Şi acum am pierdut destul de mult timp în cele 2 puncte de frontieră din cauza nerespectării benzilor dedicate EU, EEA şi Elveţiei. La graniţa Greciei puteam să nu stăm deloc (poliţistul ne-a spus OK şi ne-a făcut semn că putem pleca atunci când a văzut de la distanţă documentele românești) dacă un sârb nu ar fi intrat pe banda noastră
18:33 km 874 – taxă de autostradă 1,20 euro, în zona Malgara
19:16 km 921 – am părăsit autostrada pentru a alimenta în Veria/Veroia de la o staţie BP aflată chiar la intrarea în oraş, foarte aproape de ieşirea de pe autostradă. Preţ: 1,349 eur/l diesel.
20:06 km 947 – taxă de autostradă 2,40 euro
21:10 km 1056,3 – taxă de autostradă 2,40 euro
21:42 km 1096,8 – zonă în lucru ce pare a fi un viitor punct de taxare
22:00 km 1117,1 – parcare mare cu WC nou, curat şi gratuit (similar celor din Austria)
22:17 km 1126,8 – taxă de autostradă 2,40 euro
În jurul orei 23 eram deja în camera hotelului Jolly din Igoumenitsa.
Dimineaţa următoare am alimentat de la o staţie BP aflată la vreo 800m de hotel în direcţia opusă portului cu 1,34 euro/l diesel.
Traversarea cu feribotul: citisem pe AFA că e mai ieftin transferul spre Lefkimi deci eram ferm hotărâţi pentru această variantă. Decizia finală a fost însă alta. Am cumpărat bilet spre Kerkira pentru că ni s-a făcut următoarea ofertă: 80 euro dus-întors în loc de 80 euro dus, pentru 4 adulţi şi o maşină, fără a fi obligaţi să stabilim dinainte data întoarcerii (pentru întoarcere am primit un voucher) cu firma Agia Irini. Transferul cu feribotul a fost ca şi o mini-croazieră de 2 ore ce ne-a oferit o panoramă deosebită a oraşului Kerkira (Corfu Town), iar căpitanul încântător ne-a arătat un delfin care înota aproape de vasul nostru.
În această vacanţă am mai alimentat:
-undeva într-un sat aproape de Logas Beach – staţie BP 1,498 euro/l diesel;
-la aceeaşi staţie BP din Igoumenitsa cu 1,399 euro/l diesel;
-din nou la staţia BP din Veria/Veroia;
-în Dr. Tr. Severin la acelaşi MOL cu 5,96 lei/l diesel.
Am notat aceste detalii în speranţa că vor fi utile, la fel cum mi-au folosit şi mie multe alte postări de pe AFA (atât recenzii cât şi răspunsuri la întrebări) motiv pentru care ţin să vă mulţumesc din nou.
P. S. 1: nu uitaţi să verificaţi din timp de acasă dacă aveţi carte verde valabilă pentru Serbia (SRB) şi Macedonia (MK). Pe noi (în România) ne-a costat echivalentul a 8 euro cartea verde pentru Macedonia. Alte costuri: asigurare privată de călătorie pt fiecare pasager, am cumpărat cablu de tractare pentru că citisem undeva pe AFA că în Serbia sunt obligatorii următoarele: vesta reflectorizantă, cablu de tractare, trusa prim ajutor, trusă de becuri de rezervă.
P. S. 2: Alte detalii:
-pentru adulţi nu este necesar paşaportul, se poate traversa atât Serbia cât şi Macedonia cu cartea de identitate;
-pe harta navigatorului nostru iGo primo nu apare podul/punctul de trecre a frontierei de la PFII;
-tunelurile de pe autostrada Egnatia Odos, oricât de mult ne-au încântat la orele serii, au fost foarte obositoare în dimineaţa în care ne-am întors;
-unele drumuri din Corfu sunt într-adevăr înguste dar nu ceva de speriat, localnicii conduc destul de tare şi pe serpentine (chiar dacă sunt pe scuter sau într-una din mașinuțele lor mici) dar la fel facem şi noi pe drumurile care ne sunt familiare;
-înainte de intrarea în curbă/serpentină lipsită de vizibilitate de regulă se claxonează;
-pe insulă e mai bine ca navigatorul să fie programat pe „uşor” nu pe „rapid”.
Trimis de baby eyes in 23.07.13 09:30:32
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (baby eyes); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Drumul cu maşina spre Corfu" (deja existentă pe sait)
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Multumim pt impresii...
Si noi o sa mergem in Corfu si suntem "setati' pt Lefkimi, dar vom vedea. Ati negociat in engleza pt ferry Pt cele 2 porturi din Corfu se pleaca din acelasi loc din Igoumenitsa?
In Macedonia se poate plati autostrada cu cardul?
@inaale: mă bucur dacă vă pot fi de folos
Aşa este, atât spre Kerkira (Corfu Town) cât şi spre Lefkimi se pleacă din aceeași zonă a portului din Igoumenitsa.
Cât despre biletele de feribot treaba stă cam aşa: sunt câteva ghişee (vreo 3 max. 5, aşezate unul lângă celălalt) probabil fiecare de la alta firmă şi cu alte tarife - asta nu stiu exact. Noi prima data am întrebat la ghişeul deschis pentru Kerkira deoarece la cel pentru Lefkimi era o coadă cam lungă. Cu cel de la ghişeu am vorbit in engleză, ne-a spus că pentru 4 persoane şi o maşină costă 80 euro, noi am ezitat şi am dat să plecăm... atunci ne-a întrebat dacă ştim despre ofertă, am spus că nu şi ne-a explicat că dacă luăm dus-întors beneficiem de o reducere de 50%... aveam aşadar să plătim 80 euro dus-întors.
Când am fost noi sezonul era abia la început, e posibil ca în plin sezon să fie obligatorie stabilirea datei de întoarcere.
Aşa am ajuns să savurăm 2 ore de croazieră pe mare şi o privelişte superbă asupra orașului.
Cât despre Macedonia... îmi pare rău dar nu am idee dacă se poate plăti cu cardul (cineva de pe AFA cred că a scris că s-ar putea), nu ni s-a oferit decât varianta cu bani de hârtie şi nu am întrebat despre plata cu cardul.
@baby eyes:
Super oferta ati prins. Eu stiam ca reducrea de 50% e doar pt intors, dar poate ca am inteles eu gresit. Vom vedea la fata locului, oricum noi mergem intre Lefkimi si Kerkyra, deci din punctul de vedere al distantei ar fi cam la fel... Multumesc pt informatii...
In MK se gaseste cea mai ieftina motorina, circa 1.1 sau 1.2 euro/l, la Makpetrol, ultima fiind in vama inainte de Grecia, acolo intre vami este si un mare duty-free unde bauturile si tigarile sunt ieftine, 1 Kent e 2 euro... motorina in Grecia este clar mult mai scumpa, deci merita facut plinul si la dus si la intors din MK. De asemenea, aici toate produsele sunt mai ieftine decat in Grecia, deci puteti cumpara cu incredere sucuri, bere, etc.
Multumesc pentru raspunsuri. Tocmai ne-am intors si noi din Corfu pe acelasi traseu cu diferenta ca noi am traversat pe Lefkimi. (26 euro auto si 6,5 persoana, copii 3,2). Intradevar pe Serbia probleme cu gps-ul si lipsa indicatoarelor rutiere. In rest ok. Drumul l-am impartit in doua cu inoptare la Veles -Macedonia. Am fost placut impresionati de autostrazile din Grecia.
@anidance: Mă bucur că a fost totul ok și că v-ați întors cu bine! Noi am avut 2 probleme cu navigatorul în Serbia: 1. era derutat la ieșirea de la PF II spre Negotin; 2. în unele locuri nu știa limita de viteză corectă, deşi, din câte am înțeles, are hărți actualizate de la începutul anului...
@anidance:
Multumim pt info. Pt ferry-ul de Lefkimmi nu exista reduceri daca iei bilet dus-intors?
Unde v-ati cazat la Veles?
@inaale: am ajuns chiar cu 10 minute inainte de a pleca feribotul si am luat doar dus, urmatorul fiind peste o ora jumate asa ca ne-am grabit. Ar fi posibil sa existe reduceri. La Veles ne-am cazat la hotel Montenegro Riviera si la dus si la intoarcere. E foarte aproape de autostrada.
Mersi... Caut si eu cazare pt intors, la dus am rezervat la Negotino. Cat costa cazarea la Veles? Cat ati facut de la Veles pana la Igoumenitsa?
@inaale: de la veles Ia igumenitsa aprox. 5 ore.
Camera la veles: 47 euro dubla cu mic dejun sau 65 tripla la fel cu mic dejun.
Alte preturi in Corfu - cafea expreso pe Liston 2,5 euro sau dubla 3,2 euro (f. buna), cola 2,5 euro, inghetata intre 1_1,5 cornetul, o pizza incepand de la 5,5 euro, giros incepand cu 6 euro sau pita giros-2,5 euro, stifado beef 8 euro, peste spada grill 7,5-9 euro, intrarile la muzee sau forturi intre 4 si 6 euro, elevii si studentii gratis.
Cred că am uitat să menţionez un aspect: între Dr. Tr. Severin şi PFII o porţiune de drum urmează malul Dunării oferind o privelişte fermecătoare.
Ati platit vigneta in Serbia, respectiv Macedonia? Daca da, cat si unde?
@bogdani: toate taxele plătite de noi le-am trecut în articol, deci nu am plătit vigneta despre care spui...
@baby eyes: Luni pornesc din Cluj spre Kallithea, si imi surade ideea de a evita Bulgaria. Am ales ruta data de viamichelin.com sau googlemaps prin Serbia si Macedonia, iar in final Grecia
Mi-ar fi de ajutor sa-mi scrii orasele (mai detaliat putin), prin care ati trecut si voi, si eventual cand intri pe ceva autostrada.
Multumesc anticipat
@bogdani: şi noi am folosit aceleași pagini web pentru a stabili ruta (+ google earth) şi corespundea cu cea dată de programul nostru de navigare iGo.
Din păcate nu îmi amintesc exact localitățile prin sau pe lângă care am trecut dar ar fi cam aşa:
România: Orăştie - Haţeg - Caransebeş - Orşova - Dr. Tr. Severin - apoi cred că au fost chiar înainte de a ajunge la Dunăre 2 sate Ţigănaşi şi Burila Mare. Sunt indicatoare spre PF II (sau mai există varianta PF I, mai aglomerat, aflată între Orşova şi Severin). Noi nu regretăm alegerea variantei PF II pentru că drumul prin Ro. până acolo sunt mai bune decât cele prin Serbia.
În Serbia am intrat aproape de Negotin, din câte îmi amintesc nu am trecut prin localitate, apoi prin/pe lângă Zajecar şi Knajevac pe E771. Înainte de Nis -dacă îmi amintesc corect - am intrat pe o autostradă (E80) apoi după foarte puţin timp am intrat pe o alta tot în apropierea localității Nis.
Nu am avut hărți dar am avut tipărită ruta (cred că cea de pe via michelin) + hărțile aferente ei. Aşa cum am scris mai sus, am avut doar 2 nemulțumiri a adresa navigatorului, în rest totul a mers bine.
Sper ca răspunsul meu nu vine prea târziu şi că te poate ajuta măcar puțin
Să ai drum bun şi o vacanță de neuitat!
@baby eyes: oare pentru 20 de km in plus de ce nu se alege iesirea pe la Oravita. Dupa granita mai sunt doar vreo 80 km pana la autostrada Belgrad - Nis.
De ce nu ar fi asta cea mai buna varianta? Va intreb deoarece si eu planific o plecare spre Corfu si mi se pare cea mai buna varianta (mai putini km fara autostrada atat Romania cat si Serbia).
Multumesc!
@nelutufarcas: din pacate nu imi amintesc cu precizie, dar cred ca din cauza drumului rau/greu (deci mai lung ca si durata) in Romania pana la acest punct de trecere a frontierei. In schimb pana la PF II drumul era destul de usor si foarte putin circulat.
Eventual poate cautati in CMR discutiile pe aceasta tema - anul trecut au fost vreo 3 cred si de acolo am cules informatii multe si utile care m-au ajutat in stabilirea rutei.
Va doresc drum bun, vreme frumoasa si o vacanta memorabila!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 Corfu. Revedere — scris în 31.05.19 de Artiglio din HUNEDOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Destinația: Corfu! Hai să pornim! — scris în 14.02.19 de Maya_C din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Atentie la Bulgari — scris în 25.08.16 de pretorian_29 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Drum Bucureşti-Igumenitsa, IUNIE 2015 — scris în 13.07.15 de adastan din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2014 Makaza — scris în 27.04.14 de ionescunic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Drumul Arad - Igoumenitsa — scris în 24.07.13 de ciprianjurma din ARAD - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Lungul drum al Corfului (cu autocarul) — scris în 09.07.11 de krondia* din BRAșOV - RECOMANDĂ