Beijing - Forbidden City

TIPĂREȘTE

Continuare de aici

Ma asteptati? Sper ca da, pentru ca abia asteptam sa ajung acasa si va va spun o poveste.

Este povestea Orasului Interzis sau mai pe romaneste „Forbidden City” :)

In ziua de 26 mart am plecat hotarata (a se citi singura) sa fac o ieseala. Daca este sa ma iau dupa ora setata pe poza era 3+8 ora 11 dimineata. Fata mea, acasa, dormea somn de inger frumos. Am luat un taxi, care dupa aproape 30 min m-a lasat la intrarea nordica, adica in partea opusa pietei Tien’an Men, pentru ca ghidul ne-a recomandat sa incepem de acolo, fiind mai putin aglomerat. Si a avut dreptate, dupa 5 min de stat la coada, de luat harta si audioghidul si am intrat. Foarte tare a fost ca la taraba cu audioghiduri, aveau si in limba romana. Plateai un depozit, iti dadeau un bon, iar la iesire cu bonul si aparatul + castile primeai banii inapoi.

Bucatica de istorie: este un monument dedicat celor 24 de imparati care au condus China. A fost terminat in 1420 (va dati seama?) in doar 14 ani. A fost utilizat exclusiv de catre Curtea Imperiala pana in 1912, poporul de rand neavand acces (de aceea si denumirea de oras interzis). A fost deschis publicului in 1949. Are o serie de porti, Sali cu denumiri sugestive: Poarta puritatii Pufletesti, Sala Vitejiei Razboinice.

Mai sunt:

- o serie de statui lei care pazesc intrarile in Sali.

- ceramica pe ziduri cu cocori, care sunt mesagerii zeilor si reprezinta vigilenta, longevitatea si fericirea;

- cazane de bronz care stateau umplute cu apa, in caz de incendiu;

- zidul exterior care are 10 m latime si un sant adanc de 6 m,

- drumul de marmura sau Large Stone Carving, care avea o lungime de 16,75 m, latime 3,07 si grosime de 1,7 m. Cantareste 200 tone, uau! Acest drum a fost sculptat dintr-o singura bucata de stanca, reprezinta dragoni alergand dupa perle si era rezervat doar imparatului. Va atasez o poza ca sa puteti citi mai multe.

- paznicii acoperisului, vietati mitologice acvatice, care trebuiau sa apere cladirea de foc

-- 9999 de camere!!!

- Sala Armoniei Centrale – era folosita ca loc de odihna de catre imparat inainte de o ceremonie importanta si inainte sa primeasca Curtea Imperiala. Inscriptiile din partile laterale spun „Yun Zhi Jue Zhong”, tineti-va sa vedeti traducerea: „Felul de a fi al Raiului este profund si misterios si felul omenirii de a fi este unul dificil. Numai daca ne facem un plan unificat si precis, si urmam doctrina, putem conduce tara bine”. Foarte intelept, dar totusi bine ca n-au fost mai multe cuvinte, ca scriam un roman traducandu-le :)

Impresii: maret, impresionant, impunator (am intrebat-o pe fi’mea de sinonime)

De la intrare pasesti in alta lume. Mai profunda, mai inteleapta. De cateva ori in timpul vizitei, gaseam cate un loc mai ferit (exista, exista nu va speriati de aglomeratie), inchideam ochii si incercam sa-mi imaginez cum se strangeau ostile pentru a fi inspectate de catre imparat, cum era ceremonia incoronarii. Sau cum reusea sa faca fata ultimul imparat, copilasul Pu Yi (al doisprezecelea imparat al Chinei, care a domnit intre 1908 – 1912, de la varsta de 2 ani), care era condus de catre mama lui, o femeie foarte aspra si severa, supramunita si femeia Dragon. Va recomand sa vedeti filmul „Ultimul Imparat”o perla a cinematografiei. Bertolucci.

Imi aduc aminte si acum ce uimita eram de informatiile pe care le auzeam in casti. Ca de exemplu: in tot orasul nu trebuia sa fie nici o cladire mai inalta ca Palatul, acoperisurile erau galbene, deoarece galbenul era culoarea imparatului, oamenii de rand nu aveau voie sa poarte aceasta culoare.

Intinderea spatiului este....... Este! Nu am vazut pana acum, un spatiu mai mare de atat. Si aproape tot acest loc era ocupat de catre turisti de toate natiile. Cei mai multi erau chinezi, in grupuri foarte mari, de 40-50 de persoane, care aveau fiecare cate un semn distinctiv ca sa nu se piarda. De exemplu un grup avea sepci rosii, altul avea sepci galbene si tot asa. Foarte ingenios. Mi s-au parut mai inceti la miscare, daca aveai ghinionul sa ajungi in spatele unui grup, caruia ghidul ii dadea info despre o sala care putea fi vazuta doar de la usa, puteai sa impletesti cosita alba pana plecau de acolo ca sa o poti vedea, sala.

Am petrecut acolo doar putin peste 2 ore (atat aveam de „cheltuit”), care mi s-a parut ca au trecut ca o clipa. Am plecat impregnata de istorie si trairi frumoase, pe care mi le-am reamintit multumita voua. Va multumesc.

Si va rog, inca o data, vedeti filmul „Ultimul Imparat” ca sa puteti gusta vizual din maretia locului si oamenilor.

Urmeaza Templul Cerului – Temple of Heaven (vezi impresii)

---

VIZUALIZĂRI: 1977 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI