Mormântul Ostașului Necunoscut

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Filozofări de suflet (mai puţin turistice), DE LA LUME ADUNATE" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

@webmasterX:

Multumesc.

@elviramvio - Felicitări - un articol mai mult decât binevenit într-o zi de mare sărbătoare a românilor!

Nu trebuie să-i dăm niciodată uitării pe cei care au luptat pentru Unire şi întregirea neamului, chiar dacă acesteau s-au înfăptuit prin înţelegeri politice dictate de împrejurări favorabile. În fapt, hotarele Europei atunci au fost trasate, după Primul Război Mondial, chiar dacă ulterior au mai fost "mutate", fie prin războaie, fie paşnic, prin voinţa popoarelor.

În fiecare an, pe 1 Decembrie, îmi amintesc de bunicul din partea mamei, un om minunat pe care am avut şansa de a-l cunoaşte foarte bine. Ardelean fiind, a trecut munţii în 1916, la numai 17 ani, pentru a se alătura în război fraţilor săi români de dincolo de Carpaţi. A luptat în prima linie a frontului la Mărăşeşti şi Oituz şi din soldat a terminat războiul cu grad de sergent.

În 1968, la împlinirea a 50 de ani de la Marea Unire, a fost decorat şi ordinul militar pe care l-a primit a fost pentru el o mare mândrie, ca şi faptul că regele Ferdinand îl împroprietărise cu pământ printr-un decret semnat chiar de mâna lui şi pe care mama îl păstrează şi acum (deşi nici până în ziua de azi familia nu a reuşit să reintre în posesia tuturor averilor confiscate).

În verile lungi petrecute în satul din Bărăgan bunicul nu mi-a povestit niciodată despre cât de mult muncise pentru a cumpăra alte şi alte hectare, aşa cum se proceda atunci la ţară, despre cum ajunsese cel mai gospodar şi mai bogat om din sat şi fusese ales primar sau despre al Doilea Război Mondial, unde luptase de asemenea, dar la intendenţă, fiind prea vârstnic. Şi mai ales nu mi-a povestit despre confiscarea pământurilor şi etichetarea lui drept "chiabur", care avea s-o urmărească pe mama şi fraţii ei, şi chiar pe mine, la a doua generaţie.

Pentru el perioada cea mai importantă a vieţii, cea care îl marcase pentru totdeauna, a fost Primul Război Mondial şi bucuria de a vedea cum Ardealul se alipise la "patria-mamă".

@Carmen Ion -

Multumesc pt ecou (scriu de pe alta tastatura, scuze). Sincer, chiar asteptam sa vad daca citesti pentru ca intuitia mi-a soptit ceva despre tine. Si nu ma feresc sa spun ca sunt nepoata de ofiter roman care a luptat in cele doua razboaie mondiale, sunt fiica unui ofiter de linie I din al doilea razboi, soarta a facut sa fiu si sotie de militar, toti au respectat soldatul acela amarat fara de care armata nu inseamna nimic si au primit ajutor de la saracii "opincari" cand ai mei au devenit "tradatori de neam". De aceea am tinut sa spun despre "opincari", acolo a fost suflet si credinta de neam. Si m-am oprit sa scriu povesti cu copii-eroi desi imi notasem multe, lungeam prea mult articolul.

Si nu in ultim rand, am si acum un nod in gat cand imi amintesc de primul meu Craciun ca nevasta si cand s-a dat alarma de exercitiu la unitatea sotului iar soldatul care a venit sa-l anunte a mirosit primii cozonaci pe care-i faceam in viata mea. Cand m-am dezmeticit, am fugit dupa el cu un cozonacel, a fost uimit dar mi-a spus, de neuitat "asa miros si ai mamei! " Pentru mine acea amintire este mereu alaturi de opincarii flamanzi si dezbracati si, asa cum pe aceste pagini imi spun cuvantul, asa am avut curajul de a infrunta grade mari, dupa 1989 cand, la o astfel de sarbatoare, parte din soldatii marunti au ramas nemancati pentru ca la masa de sarbatoare fusesera prea multi invitati civili!

Sa ai sarbatori frumoase!

(saluta pe Pandelica din partea mea)

PS: am uitat sa spun (grav) ca sunt si nora de aceeasi breasla, nu am cautat dar ursitoarele au fost vinovate !

@elviramvio - Sărbători frumoase şi ţie şi la cât mai multe articole pe AFA!

Pe Pandelică l-am salutat deja azi dimineaţă.

Pt. @ elviramvio. Aveți suflet de român 100% Lecturând review-ul mi-am dat seama că în sufletul dv. ați trăit ce ați scris. Sincer, mi-a plăcut reviewul. Felicitări.

@Mihai18 -

Mulțumesc, desigur că sunt româncă în suflet și așa voi muri. La fel ca mulți dintre noi, la fel ca Mihai18 inimă mare.

Sărbători cu bine!

@Carmen Ion - Cine-i Pandelică?

@elviramvio - Ei, uite că m-am ales cu un pseudonim. Oare, cine m-a pus să scriu, ce-a constatat medicul la mine, după ce m-am lăsat de sport? Expresia „Mihai18 inimă mare” sincer, nu mă deranjează, chiar mă mândresc. Vă mulțumesc pentru gratulație.

@Mihai18 -

Mă bucur, sincer.

La Realitatea tv s-a amintit, acum, de opincile ostașilor ridicate pe o clădire străină, am scris în articol. Au fost 2 perechi, nu mii cum spune Rareș, este trecut în raportul ofițerilor români de atunci.

O seară bună!

@Mihai18 - Iată cine e Pandelică: vezi impresii

Pt. @ Carmen Ion. Vă mulțumesc. Acum știu cine este Pandelică. În niciun caz nu bănuiam cine a fost. Foarte documentat răspunsul și încă odată vă mulțumesc.

@elviramvio - Referitor la... "soarta a făcut să fiu și soție de militar” și ”... îmi amintesc de primul meu Crăciun ca nevastă când s-a dat alarma... ” Pentru că reviewul este mai puțin turistic, îmi perimit o mică divagație.

Și soția mea a trăit uneori asemenea momente. Într-o perioadă din viața mea am purtat și grade militare. Într-o zi aniversară în familia mea, cu musafiri în casă, o explozie groaznică, cu victime și imense pagube materialer s-a produs la instalația de piroliză a Raf. Teleajen Ploiești. Urgent am plecat la serviciu, lăsând musafirii în casă. Eu am „mâncat” și pâine de militar și le știu viața.

Ulterior, având statut de „civil” tot n-am scăpat de asemenea situații. Era ziua mea aniversară. Când am ieșit de la serviciu, m-am abătut pe la un magazin, să cumpăr ceva „spumant” și am mai întârziat cât de cât. Când am intrat pe ușă, m-a luat la rost soția cu expresii de genul „ telefonul acesta (fix - pe atunci nu erau tel. mobile) a sunat tot timpul după tine, la serviciu nu erai, acasă nu ai ajuns, pe unde ai umblat? Du-te imediat la serviciu. ” Nu am mai dezbrăcat paltonul și am plecat. Am ajuns acasă a 2-a zi, după-amiază. Eram nespălat, neras, nedormit, lihnit de foame. Știți cu ce am trăit de ziua mea? Cu câteva mere, cafea și tutun. Dar știți care era ironia soartei? Atunci nu mai aveam statut de ofițer.

Asemenea momente nu se pot uita, cât trăiești. Cel mai bine m-ar înțelege @ Safta Radu și știe el bine de ce. Poate și din aceste motive, când a venit vremea „să pun mănușile în cui” mi-am lau nevasta și mașina și am plecat în lumea largă, pe drumuri europene, să ne mai răcorim puțin după o viață tumultoasă. (Mulțumesc Webmaster pentru clemență).

@Mihai18 - Pentru că tot suntem la filozofări... mai putin turistice, îmi permit să mă abat și eu puțin.

Domnule @Mihai vă amintiți în ce an a fost explozia de la rafinăria Teleajen? Intrucât nu cred că au fost mai multe explozii cu victime la acea rafinărie cred că este vorba despre cea în care a fost prins și fratele meu, proaspăt maistru acolo. A stat în comă 3 săptămâni, doctorii nu i-au dat nici o șansă, a stat spitalizat apoi vreo 6 luni, dar timp de 2 ani a fost mai mult prin spitale, pentru că a fost nevoie de mai multe transplanturi de piele, ba de la el, ba de la mama, pentru a-i putea retușa cât de cât fizionomia. A fost chinul vieții lui și al mamei care nu s-a dezlipit de lângă el, este alt om după acel eveniment, au trecut aproape 30 de ani și regretul nostru a fost că nu i-am tras la răspundere pe cei responsabili. Am fost atât de necăjiți, încât nu ne interesa decât viața lui și am făcut naveta zilnic de la București la Ploiești multe săptămâni, dar fără să ne mai gândim și la faptul că cineva trebuia să plătească.

Câțiva reprezentanți ai rafinăriei au căutat-o pe mama la spital, femeie simplă de la țară și au pus-o să semneze ceva, nu știm ce, și asta a fost.

Dacă a fost aceeași explozie și sunt convinsă de asta, aș fi curioasă dacă vă mai amintiți ceva. Eventual pe PM ca să nu plictisim oamenii.

@Mihai18 -

Mihai, ce nu se înțelege la noi este că armata, soldații (și ofițerii tot soldați sunt), au un rol în orice societate atât la pace cât și în vremuri tulburi. Nu-i poți batjocori când vrei apoi să-i chemi să dea zăpada în fața crâșmei. Că și în armată ca în orice ramură există mulți Moș Teacă, asta este de când lumea. Militarii care au în suflet iubirea rămân legați jurământului față de țară și față de sufletul lor. Sunt multe întâmplări frumoase dar dureroase în sufletele celor ce trebuie să împartă ziua copilului cu datoria. Poate în viitor ne vom "auzi" în privat pe această temă, până atunci am să-l rog pe Moș Nicolae să-ți pună ceva bun în ghete!

@Aurici - Referitor la „Dacă a fost aceiași explozie și sunt convinsă de asta, ași fi curioasă dacă vă mai amintiți ceva. Eventual pe un PM ca să nu plictisim oamenii.”

Sigur că îmi amintesc de momente foarte tragice din activitatea mea profesională, dar nu vă pot răspunde pe PM pentru că nu știu. Doar atît pot eu. De aceea, vă ajut printr-un ecou și de la început mă resemnez cu un eventual cartonaș albastru.

Of, of, dragă colegă de sit, vă răspund cu inima strânsă. Mă puneți la grea încecare. Treptat timpul șterge detalii din viața unui om. Încerc să vă răspund atât cât mă mai ajută și pe mine memoria. La Rafinăria Teleajen din Ploiești au fost două deflagrații, la nivel de catastrofe. Prin natura sarcinilor de serviciu, am participat la ambele. Prima explozie a fost în momentul punerii în funcțiune a instalației de piroliză. Anul nu mi-l amintesc precis, cred 1976 eventual cu 1-2 ani după. Dar ziua când s-a produs o știu sigur și nu o uit nici în restul vieții. Precis era în seara zilei de 6 decembrie când la noi în familie era un sărbătorit și aveam musafiri în casă. Eu am fost chemat telefonic la acel eveniment și detalii am scris în ecoul anterior.

Când se întâmplă astfel de catastrofe, în elucidarea cazului nu există cuvântul „eu” ci „noi” o echipă complexă formată din oameni cu pregătiri diferite și fiecare își face treaba lui. In acest caz, eu nu am avut în responsabilitate victimele, primind alte sarcini care nu au legătură cu întrebarea dv.

A 2-a deflagrație a fost la câțiva ani după aceea, posibil 1980-1982, la istalația dezasfaltare unde flanșa unei țevi groase a cedat și s-a scurs butan, un gaz mai greu decât aerul, care plutea de la sol în sus cca. 1-2 metri. Încerc să vă răspund și în acest caz. S-a întâmplat tot iarna, cred după Anul Nou. Era aproximativ ora 20 și eram încă la birou. Eu am făcut parte din echipa trimisă la Spitalul Județean Ploiești și ajunși acolo, ne-am împărțit în două mici echipe. Una la răniți și alta la morți. Eu am fost la morți, deci nu vă pot spune nimic despre fratele dv. Regret ce vi s-a întâmplat și sunt alături de dv. la această mare suferință. Acolo, eu am trăit momente extrem de neplăcute. Morții nu aveau nume că nu le știam, aveau număr scris de noi cu un pix pe un leucoplast lipit la încheietura unei mâini. Majoritatea morților erau fete-femei dintr-un laborator aflat la cca. 8o m. de locul deflagrației.

Știu multe dar nu au legătură cu întrebarea dv. și mai cred că nici nu este perims pe aces sit. D-na Elviramvio, vă spun cu siguranță că în ambele evenimente au fost pronunțate sentințe de condamnare. Webmaster, dacă am scris mai mult și dacă îmi cereți, eu îl reduc la 4-5 rânduri. Vă mulțumesc.

@elviramvio - Mulțumesc pentru buna intenție, dar eu de mult nu mai sunt copil.

@Mihai18 -

In suflet esti copil toata viata si Mosu' tot vine, macar cu ganduri bune de la prietenii tai de pe AFA, deci pune papucii si vei primi daruri nevazute!

Toate cele bune intregii familii!

@elviramvio - Sărut mâna.

@elviramvio - Doamne, câtă dreptate aveți. Ca să scrieți ce este mai sus, cred că v-a șoptit soțul. Câte nedreptăți erau atunci. Într-o perioadă din viața mea am fost și ofițer.

Într-o zi de duminică, în scop patriotic, am fost duși (din ordin) la munca câmpului, la cules sfeclă de zahăr. Era miez de noiembrie, ceață rece. Ni s-a dat la fiecare cîte o seceră. Pe ogor era noroi, nu glumă. Ați cules vreodată sfeclă de zahăr? Vă spun eu. Tragi de frunze câte poți, până o scoți din pământ, apoi cu stânga o ți și cu secera din mâna dreaptă, tai frunzele și duci sfecla la o grămadă. După un sfert de oră deja aveai mâinile înghetate, dar trebuia să continui până la capătul rîndului, ș. a. m. d.

Nici soția nu a scăpat. Le-a scos din birouri, le-a urcat într-un camion și le-a dus la cules de cireșe. Pe drum, camionul s-a întâlnit cu un autobuz în care erau localnicii comunei, care veneau la serviciu, în Ploiești. Nu-i așa că era o anomalie? La acest review, doar 2-3 fraze mai scriu și mă opresc, altfel înseamnă că eu „caut cu lumânarea un cartonaș”

Să fie clar pentru toți care au citit despre cele două mari explozii de la Raf. Teleajen. Nu eu am fost titular de caz. Eu am făcut parte dintre cei care au pus umărul, în prima fază, la stabilirea unor stări de fapt, care necesitau urgență. Cu bine.

Felicitări pentru acest review care trebuie să trezească conștiința oricărui roman și sa-l oblige să nu uite sau renega ISTORIA. Mulțumesc mult pentru cele scrise. SARBATORI FERICITE!

@ovidiuyepi -

Eu vă mulțumesc pentru lectură și pentru că iubiți țara asta a noastră așa cum e.

Vă doresc liniște în suflet și sănătate de aceste sărbători!

Pt. @Elviramvio. Pentru că suntem la filozofări de suflet, mai puțin turistice, cât și pentru că se apropie sfîrșitul acestui an, simt nevoia să trag linie și să fac câteva mărturisiri. Fac parte din AFA de 8 luni, timp în care am interacționat cu mulți useri, unii prefrați de mine și dv. fiind unul dintre aceștia. In dialogurile mai puțin turistice cu dv. la acest review, ne-am făcut unele destăinuiri care m-au condus la concluzia că avem preferințe asemănătoare. Una dintre acestea a fost mila față de necuvântătoarele fără stăpân și ajutorul pe care l-am dat lor. Alta a fost de natură profesională. Eu am fost ofițer în prima parte a vieții iar dv. soție de militar și deopotrivă am simțit privațiunile acestor situații, descrise mai sus. Astfel, ne-am destăinuit unele momente grele din viața noastră. Dialogurile cu dv. pe aceste teme au fost foarte plăcute. Pentru aceste motive eu declar că pentru mine sunteți userul nr. 1 al acestui an, sunteți userul meu de suflet (spiritual) și vă mulțumesc că ați acceptat dialoguri cu mine. Vă doresc dv., soțului și copiilor dv. toate cele bune în noul an care se apropie. Cu mult respect, Mihai 18.

@Mihai18 -

Mulțumesc mult, mulțumesc din suflet. Este atât de plăcut să găsești dimineața mesaje frumoase de la prieteni. Așa cum nu m-am ferit să spun, sunt, după hazardul sorții, nepoată, fiică, noră și soție de militar, plus că am lucrat și eu puțin pe acolo. Am respect neimpus pentru oamenii armatei așa cum respect gunoierul, medicul, vânzătoarea de la tarabă, profesorul și pe fiecare om civilizat, chiar analfabet. Și îmi amintesc cu plăcere de acei moș Teacă militari cu suflet bun, care mie, dornică de frumusețe, mi-au colorat în curcubeu kakiul specific.

Vă doresc și eu bucuria împlinirilor alături de toți cei dragi, să aveți masa plină, inima Dvs. "mare" să fie mereu caldă și să aveți multe vacanțe frumoase! Și să privim militarii noștri și-n anul care vine, doar la parade!

PS: am fost moș pe AFA tot la un militar pensionar. Hazardul vieții oare!?

@elviramvio - Vă mulțumesc pentru răspuns și toate urările de bine. Mai adaug la ce am scris aseară că dv. ați scris cele mai frumoase review-uri off-topice, în care în unele m-am regăsit și eu. Fie să ne mai citim și la anul și La mulți ani.