GRAD SATISFACȚIE
Sâmbătă 14.09.2013, ora 05.30, am plecat din București spre Alanya nerăbdători să ne petrecem vacanța pe tărâm turcesc.
Traseul parcurs în prima zi a fost următorul: București - Giurgiu - Ruse - Razgrad - Târgoviște - Omurtag - Kotel - Yambol - Elhovo - Lesovo - Hamzabeyli - Edirne - Istanbul - Adapazari - Osmaneli - Bilecik - Bozuyuk - Kutahya. Distanța parcursă a fost de 1001 km. Detalii despre drum puteți găsi aici.
Am ales acest hotel, același la care am stat în ultimii doi ani (despre care am scris aici și aici), mulțumiți fiind de condițiile oferite, de raportul calitate-preț, dar, mai ales, datorită poziției sale care ne-a permis împărțirea traseului în cel mai avantajos mod pentru noi.
Hotelul a fost rezervat pe booking la prețul de 30 de euro pe noapte camera dublă cu mic dejun, în condițiile în care agenția de la care îl luam până acum a urcat prețul 33 euro/noapte/persoană cu demipensiune fără băuturi, deci 66 de euro camera, apreciind că diferența de 36 de euro nu se justifică doar pentru o cină.
La ora 17.20 parcam în curtea hotelului Grand Cinar 3* din Kutahya, bucurându-ne că am reușit să prindem ultimul loc liber din parcare. La momentul sosirii, era singura mașină românească din parcare, dar până seara au mai apărut vreo trei, din care două au fost parcate pe trotuar de o parte și de alta a porții de intrare în parcare. Ne-am întrebat atunci cum ar fi fost să nu găsim loc. Așa cum spuneam și anul trecut, locurile de parcare sunt puține raportat la capacitatea hotelului, dar important este că parcarea este în curte și păzită. Deabia la a treia vizită am descoperit că hotelul dispune și de o a doua parcare, accesul făcându-se dintr-una în alta.
La recepție am prezentat voucherul, am completat formularul, formalitățile de check-in desfășurându-se rapid, recepționerul informându-ne că putem lua și cina la ei în restaurant la prețul de 10 lire turcești de persoană. Am solicitat și am primit o cameră la etajul al patrulea cu vedere spre parcare. Bell boy-ul a insistat să ne conducă până în cameră, deși nu aveam bagaje și i-am precizat că mă descurc și singură, că am mai fost la ei. La ieșirea din lift am fost surprinsă să constat că sunt îndrumată spre o altă aripă a hotelului, decât cea pe care o știam.
Când am ajuns în cameră, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit pe fereastră și astfel să descopăr că, într-adevăr, aveam vedere spre parcarea hotelului, așa cum cerusem, dar spre o alta decât cea în care lăsasem mașina și despre a cărei existență nici măcar nu știam. Camera era mare, curată, dar cu două paturi single, două noptiere, dulap mare cu trei uși, aer condiționat individual, televizor LCD, minibar contracost, seif, cană-fierbător, pliculețe de ceai și cești de ceai, calorifer atât în cameră cât și în baie, parchet laminat pe jos. Mi-am exprimat nemulțumirea referitoare la lipsa patului matrimonial solicitat în mod expres în rezervare, respectivul a bolborosit niște scuze din care nu am înțeles decât că nu se poate, deoarece hotelul este plin. Nu am mai insistat știind că există și camere la demisol și nu doream să o schimb cu una mai proastă. Baia era de dimensiuni medii, cu cadă, cu uscător de păr, dozator de săpun lichid la chiuvetă și dozator de șampon/gel de duș la cadă, prosoape albe curate. Nu a fost nevoie să folosesc aerul condiționat. A fost cea mai proastă cameră în care am stat. Rezervorul toaletei era defect, astfel că, la fiecare utilizare, acesta se bloca, apa curgea încontinuu și mai făcea și zgomot. Am fost nevoiți să-l aranjăm cum ne-am priceput pentru a ne putea odihni în liniște. La câteva minute de la sosire, același bell boy care ne-a condus în cameră a revenit aducându-ne o sticlă mare de apă și câteva fructe.
După ce am făcut un duș am coborât la recepție să plătesc camera. Plata a fost făcută cu card bancar, transformarea în lire turcești a sumei în euro de pe rezervare făcându-se la paritatea oficială.
Și de această dată, internetul wireless a funcționat foarte bine atât în cameră, cât și în lobby. De fapt, erau mai multe rețele (pentru lobby și pentru fiecare etaj câte una), conectarea făcându-se pe cea care avea semnal mai puternic în funcție de locul în care te aflai.
Nu am dorit să luăm cina la ei, am ieșit doar pe terasă la un ceai turcesc. În holul hotelului se găsesc permanent la dispoziția oaspeților, gratuit, o vitrină de fursecuri și miniprăjituri și ceai și cafea instant pe care și le prepară fiecare după gust. Într-adevăr, hotelul era plin și cu greu am reușit să găsesc o masă liberă, deși la acea oră se servea cina în restaurant și mă gândeam că oamenii sunt la masă. Am fost de trei ori la acest hotel și niciodată nu am văzut pe cineva care să bea măcar o bere. Toți aveau doar păhărele de ceai pe masă.
Paturile foarte confortabile și oboseala acumulată ne-au asigurat un somn perfect. Nu am auzit nici măcar chemarea la rugăciune de la moscheia din apropiere.
Micul dejun a fost satisfăcător, varietatea a fost mai mare decât în anii anteriori, se poate observa și din poze, dar nu sunt convinsă că toate produsele au fost proaspete.
După micul dejun am predat camera. Surpriza a fost când recepționerul, altul decât cel din seara precedentă, îmi spune că trebuie să plătesc camera. Caut și îi arăt chitanța de la POS. O studiază și îmi spune că nu este corect. Deja încep să mă enervez, îi spun să caute rezervarea și să verifice, dar mai repede, că noi ne grăbim. În cele din urmă o găsește, îmi confirmă că totul este ok și își cere scuze. Lângă mine, doi români, care au asistat la întreaga discuție, deja intraseră în panică temându-se să nu pățească același lucru, ei plătind cash în momentul cazării, însă fără să primească vreo chitanță.
Am plecat mai departe pe traseul: Kutahya-Afyon-Sandikli-Burdur-Antalya-Okurcalar (Alanya) - 461 de kilometri, spre primul nostru hotel Delphin DeLuxe 5*.
După experiențele reușite din anii anteriori, ultima vizită la Grand Cinar m-a dezamăgit puțin. În continuare recomand hotelul pentru raportul calitate preț foarte bun și pentru poziționarea excelentă a acestuia, dar voi căuta și alte variante de cazare intermediară în Kutahya și apoi voi alege.
Trimis de nicole33 in 10.05.14 08:31:50
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 39.40943300 N, 30.01573700 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster14:
Da, poziționarea pe hartă a hotelului este corectă.
Adresa hotelului este:
Cumhuriyet Mah. Haymeana Cad. Esnaf Sok. No 4
Kütahya/KU, Turkey
Telefon: 0274 271 0707
@nicole33: Am trecut datele transmise în pagina de adnotare a hotelului.
Mulţumesc!
@nicole33 - fiul meu pleaca la un congres in Antalya, musai cu masina si noaptea de tranzit in Istanbul, n-a rezervat inca. De ce n-ai luat tranzitul in Istanbul? De fiecare data, in Turcia, mergem numai cu avionul. Poate-l conving sa evite aglomeratia acestei metropole.
Multumesc!
@balasa violeta -
Teoretic, cei aproximativ 1400 de kilometri până în Antalya ar trebui împărțiți în mod egal, ceea ce ar însemna oprire la Istanbul. Noi suntem nerăbdători să ajungem mai repede în Antalya și să ne începem mai repede vacanța mult așteptată și astfel căutăm să parcurgem în prima zi o distanță cât mai mare, pentru a avea un traseu cât mai scurt a doua zi. Oprind pentru noaptea intermediară la Kutahya, oraș aflat la o mie de kilometri de București, și plecând a doua zi dimineața imediat după micul dejun se poate ajunge în stațiuni la 12-13, numai bine pentru check in. Dacă aș fi oprit la Istanbul pentru tranzit, unde ajungem în jurul prânzului, am pierde timp căutând hotelul, în jumătatea de zi rămasă nu am putea vizita mare lucru în această mare metropolă, dimineața am pierde alt timp prețios pentru a ieși din nou în autostradă și a ne continua drumul spre Antalya, unde am ajunge abia după amiaza târziu, chiar spre seară, prima zi plătită la hotel fiind practic pierdută și, în plus, dacă nu mi-ar plăcea camera oferită, seara nu aș mai avea șansa de a o schimba cu una mai bună, alegând ce a mai rămas după cazarea altor turiști.
Dacă distanța de o mie de kilometri este prea dificil de parcurs într-o singură zi, poate alege pentru tranzit Izmit sau Bilecik, important fiind să treacă de Istanbul în prima zi, ce rămâne pentru ziua următoare fiind mai ușor de parcurs, drumul până în Antalya fiind în regim de autostradă, în cea mai mare parte cu două benzi pe sens.
Băiatul tău are de partea lui avantajul tinereții, dar drumul este lung, greu, iar traversarea Istanbulului este foarte solicitantă pentru orice șofer. Fiind vorba de un congres, care durează câteva zile, nu apucă să se odihnească după drum. În cazul unei deplasări în interes de serviciu, cu decontarea cheltuielilor, eu aș alege avionul, pentru rapiditatea și comoditatea ajungerii la destinație, lăsând drumul cu mașina pentru o vacanță ulterioară de mai lungă durată.
@nicole33 - multumesc si raman indatorata!
Are un portbagaj cu documentatie si hartii, de aceea merge cu masina.
Autorul acestui articol a încărcat recent un al cincilea set de impresii din această destinație.
AmFostAcolo sprijină și încurajează astfel de "actualizări", considerându-le benefice pentru evidențierea evoluției în timp a calității serviciilor și condițiilor oferite etc.
Cum însă Regulamentul nu admite 3 sau mai multe seturi de impresii CU NOTE din partea aceluiași autor (vezi punctul B. 10) - articolul de față va fi republicat FĂRĂ NOTE (ptr a respecta regula "maxim 2 seturi de evaluări ale unei destinații de cazare din partea aceluiași "evaluator").
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2017 A cincea vizită - încă o bună alegere — scris în 03.07.17 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Un hotel de tranzit mai mult decat ok — scris în 16.09.15 de r0xyka_iubita* din CERNAVODă [CT] - RECOMANDĂ
- Aug.2015 A doua oara la Grand Cinar — scris în 09.01.16 de bobyrodin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Un hotel care merită recomandat pentru tranzit — scris în 30.07.15 de marian_buc din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Excelent pentru tranzit spre Antalya — scris în 23.08.15 de SUFLETEL din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Bun doar pentru o noapte — scris în 14.07.15 de bogdan78 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2015 Am revenit și a patra oară — scris în 22.06.15 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ