Fuensaldaña – castele în Castilia

TIPĂREȘTE

Aceasta a fost ultima noastra excursie pe 2014. Ca si cu Urueña, tot ziceam ca mergem, mergem, si uite ca pana la urma am ajuns. M-a inghioldit nitel voucherul care ne oferea un cocido cu desert si vin la un pret [i[de ras, cum zic spaniolii. Asa ca facem rezervare si in ultima sambata inainte de plecarea in Ro, hai sa vizitam frumosul castel si apoi la papica. Voi combina, cu permisiunea webmasterului, vizita la castel cu cea la restaurant, pentru ca nu stiu cata lume de pe aici va ajunge in Fuensaldaña…

De la noi pana in acest sat castilian sa fie vreo cinspe douazeci de km. La origine era o asezare de vaccei, iar traditia spune ca a fondat-o Endovéllico, de care nu auzisem in viata mea, si care e o zeitate razboinica, dar in afara de razboi, favoriza si asezarile agricole, in special vinicole.

Deja in sec. XII, pe vremea cand satul se numea Fuent Saldania, in spaniola veche, se incepuse constructia primului castel. Era principalul nostru obiectiv si m-am emotionat tare cand i-am vazut silueta din departare. Am parcat in spatele lui si i-am dat un ocol inainte sa intram. Ajungem noi frumos la usa (langa care este agatata o poezie a marelui José Zorilla, dedicata Turnului din Fuensaldaña) si… intra daca poti. Usa de lemn masiva inchisa. Adica incuiata. Batem noi, frumos, si nu ne raspunde nimeni. Ne uitam la orar, e in regula, ar trebui sa fie deschis. Trecem strada si R. incepe sa mormaie si sa le zica de dulce functionarilor spanioli : « Mda, e sambata, nu va place sa munciti, etc., etc. ». Cand ne gandim deja ce sa facem pana la doua jumate cand avem rezervarea la taverna cu pricina, auzim un zgomot si se deschide usa grea. Am sarit de parca aveam arcuri. Perfect, vizita incepe peste aproape o jumatate de ora, asa incat avem timp sa dam o tura prin sat pana atunci.

Asa ajungem la frumoasa Biserica San Cipriano, si ne facem poze pe scari, in fata stilului gotico-mudejar de sec. XIII, cu un arc de triumf ascutit. Trecem si pe langa Manastirea de las Trinitarias, fondata de contesa de Fuensaldaña, doña María, cand a ramas vaduva. Si nu rezistam tentatiei de a intra intr-o brutarie cu magazin de desfacere, pentru ca tare mirosea bine. Bucatica de placinta cu ton ne-a permis sa rezistam mai bine explicatiilor ghidei;).

Ne-am intors la castel si ghida a avut un grup de patru adulti si un copil. Ma asteptam la ceva gen castel Coca sau Medina del Campo, dar nu. Acesta a fost pana nu demult sediul unui organism oficial, astfel incat este amenajat ca atare. Cat mi-ar placea sa lucrez intr-un asemenea loc… intre ziduri groase, unde nici de caldura nu era nevoie iarna, ne-a explicat femeia. Era cald si bine, si intr-adevar nu aveau niciun fel de calorifere, etc. !

A fost construit in mijlocul satului de catre Alonso Pérez de Vivero, contabilul lui Juan II de Castilla (tatal reginei Isabel), care de multi si dorea o astfel de… casa. Si eu mi-as dori, dar ce, se pune? Revenons. E din piatra, are forma patrata si cel mai mult atrage atentia turnul omagiului, unde pe vremuri se ajungea pe un pod care se ridica.

Interiorul este frumos luminat, sunt barne de lemn pe tavan, si atmosfera este una calda si intima. Bineinteles ca ne-am facut poze in fosta sala a deputatilor, chiar ghida s-a oferit sa ne pozeze, presupun ca toata lumea cere asta.

Mai era o sala in care se promova turismul cultural din provincia Valladolid, cu niste sticle de vin frumos asezate si luminate pe o masa in centrul incaperii, si aparate cu filmulete si explicatii pe margine, despre toate localitatile si castelele de interes turistic din zona. Asa da promovare!

In fosta sala de banchete si baluri, ghida ne-a explicat cum agatau lampile/felinarele de tavan (printr-un sistem de lanturi), pentru ca, in afara de zidurile groase de piatra, putin a ramas din ce a fost castelul in trecut.

Am urcat pe scarita tip melc pana sus, pe metereze, si privelistile sunt splendide. Nu ma satur de campiile Castiliei, e imposibil…

Am lasat pentru sfarsit expozitia de fotografie de la parter. Erau poze din trecut (da’ nu ala indepartat, ci cel mult de acum cateva zeci de ani) si prezent, cu regii, cu presedintii senatului, artista, toreadori si alte personalitati locale si nationale, precum si accidente importante petrecute in zona de-a lungul timpului.

Fuensaldaña este unul din leaganele vinului roz cu denumire de origine Cigales (sat din apropiere). Cereti, in oricare din tavernele de aici (multe la numar) un rosado sau clarete de Fuensaldaña, merge de minune cu carnuri usoare, peste, branza si aperitive. Dupa ce-am terminat vizita, mai aveam vreo juma’ de ora pana la masa, si tot am intrat in alt restaurant pentru un vinisor ghiurghiuliu si dos tapas.

Iar de-acolo tusti in Camino de las Bodegas fara numar (asa se scrie pe adresa: S/N, adica fara numar, atunci cand locatia respectiva chiar nu are numar, dar nici nu poate fi confundata cu alta, pentru ca nu are vecini). Bodega Los Frailes ("Calugarii" ;)) se afla pe un teren viran langa rau, deci loc de parcare e berechet, si este inchisa martea. In rest, puteti merge la pranz si seara, e un loc perfect pentru a putea degusta gastronomía típica castiliana.

Intrarea este rustica, din piatra, cobori niste scari si ajungi la bar, e un loc ingust unde poti bea un vin si manca o tapa, sau astepta sa fii condus intr-una din cele doua sali, una mai mica si mai rustica, unde credeam ca ne baga pe noi, si alta mai mare si mai aerisita, si la fel de frumoasa. Un total de o suta zece locuri, scrie pe site-ul lor. Desi specialitatea lor este carnea la gratar, mai ales pincho de lechazo, adica de miel de lapte, cu care au castigat si un premiu acum cativa ani (pincho de lechazo pe pat de supa de usturoi si salata), noi ne-am dus sa mancam cocido cu doispe euro doua persoane. Cocido e cunoscuta lor mancare de naut, care se imparte in:

-Felul intai – supa in care s-a fiert nautul, carnea, zarzavatul; se scoate totul, se adauga fidea si ti se aduce la masa. Nu e ca supele/ciorbele noastre, dar mai ales pe vreme rea e o minunatie.

-Felul doi – ti se aduce nautul cu legume (varza de obicei) si el si fel de carnuri care mai de care mai grase, de porc, plus carnati, plus un fel de mat…; mananci pana pleznesti.

Ne-am lins pe degete, ce sa mai. Nu eram singurii cu voucer, mai erau doua fete la o masa alaturata. Am avut si desert inclus (un tort de casa excelent) si o sticla de vin de Ribera care ne-a uns la suflet.

Serviciul a fost perfect. Nu e un restaurant de fite, desi totul a fost impecabil, iar chelnerul, un tanar informal si vesel, a fost atent sa nu asteptam intre un fel si altul, ne intreba daca ne place, etc.

Si fiindca tot am vorbit recent de tapas, puteti cere multe minunatii : carnat prajit, caracatita « a la gallega » (adica facuta in stil galician, ca acolo e la mama ei), lechazo, adica mielul de lapte atat de tipic pe aici, vinete, ciuperci cu sunca, sepie la gratar, morcilla care e un fel de mat de-al nostru, bineinteles ca tortilla nu lipseste…

Sala in care am mancat noi are multe tablouri pe pereti, si mai toate cu castele din Castilia, ca doar de-aia se numeste asa comunitatea asta autonoma…

Am plecat de acolo umflati, aveti grija, ca vírgula cocido te cam umfla (face parte din aceeasi familie ca fasolea sau lintea), mai ales ca se combina cu varza si cu multa grasime;). Sa nu faceti greseala sa beti cola cum am comis-o eu o data, ca atunci iesiti rostogolindu-va de acolo.

Stiu ca e greu sa puneti acest loc pe lista vizitelor (dumnea) voastra. Concluzia e mai degraba ca zicala “Sa-ti faci in Spania castele” nu a fost inventata in zadar. Aici veti da de castele si castelute la tot pasul.

---

VIZUALIZĂRI: 1725 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI