GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul trecut in drumul nostru spre Italia am poposit doua zile in Slovenia. Pentru prima oara am iesit din tara pe la Stamora Moravita si am intrat in Serbia, si am tintit pe autostrada Belgradul. Nu e cine stie ce, un oras mare, comunist, care se reface greu. Ne-am luat dupa indicatoare si am ajuns in parcul Kalemegdan, ce ofera o priveliste foarte frumoasa asupra Dunarii. Am facut cateva poze cu cei mici de pe zidurile cetatii, ne-am suit in masina si am plecat spre Zagreb. Dar surpriza, GPS-ul nu cunostea harta Belgardului ca oras (nu stiu de ce), asa ca ne-am sucit vreo ora prin Belgrad incercand cu disperare sa gasim niste indicatoare, caci in ignoranta noastra urmatorul punct de reper era Zagreb si nimik altceva. Vazand ca ne tot suceam aiurea am iesit din Belgrad inapoi spre Romania si apoi am urmarit de pe autostrada indicatoarele (asta a fost ideea mea, sotul raspunzator cu GPS-ul s-a lasat pagubas :))
Desi in Serbia era soare si frumos, cand am intrat in Zagreb incepuse o lapovita marunta... asa ca ne-am limitat in a vizita doar cu masina centrul. La granita Croatiei cu Slovenia o ninsoare de nu se vedea botul masinii. Ne-am cam speriat, dar nu eram in Romania, plinul la masina era facut, asa ca... la drum. In apropriere de Ljubljiana se cam aglomerase autostrada, dar ideea era ca se mergea... incet, incet dar se miscau. De la Ljubljiana la Bled sunt aprox. 50 km pe autostrada, si apoi o iei incet pe un drum de munte bine intretinut desi ninsese. Am ajuns la pensiune seara pe la 7, o pensiune undeva deasupra lacului, iar din camera aveam o priveliste spledida asupra Alpilor Iulieni. Am intrebat unde putem manca ceva bun si gazda ne-a recomandat in apropierea lacului un restaurant, unde erau agatate niste vrajitoare, spre deliciul celei mici, iar mancarea nemaipomenita: portii mari si gustoase, iar la final nota de plata nu mi s-a parut scumpa (ma repet, cum as plati de regula la un restaurant pe Valea Oltului). Cand am iesit din restaurant incepuse sa ninga cu niste fulgi mari, aveam impresia ca la pensiune chiar o sa ne astepte Mos Craciun.
Dimineata dupa nelipsitul mic dejun (copiii mei chiar fac paguba la micul dejun :)) am iesit din pensiune si ne-a intampinat atmosfera de basm a Bled-ului. Totul alb, nemiscat si de o frumusete nemaintalnita. Sotul meu este genul de om energic, care nu poate sa stea 5 min intr-un loc, dar si pentru el se oprise timpul in loc. Am plecat cu masina in recunoastere, am urcat pana la castelul Bled din sec. XI-XVI (castelul Grimschitz) de unde ai o panorama incredibila asupra lacului. Nu l-am vizitat pentru ca era destul de aglomerat la intrare, tocmai venise un autocar cu japonezi:( (
Am coborat pe marginea lacului unde am gasit locuri de parcare si mare ne-a fost mirarea cand ajunsi la marginea lacului am vaut lebede. Baiatul le-a oferit biscuiti si una din ele i-a smuls manusa din mana. Ne-am distrat copios mai ales de baiat care se cam speriase. Pe insulita din mijlocul lacului nu am ajuns deoarece nu circula nici-o barca, dar am facut numeroase poze si cu insulita si cu castelul cocotat pe stanci si cu bisericuta care se zareste la poalele castelului. Sotul chiar m-a felicitat ca l-am adus intr-un peisaj idilic, atat de frumos, in care ne-am simtit cu totii atat de bine si ne-am propus sa dam o tura si vara sa vizitam orasul. Ce nu am reusit sa vedem au fost Cheile Vintgar, un defileu foarte frumos situat la vreo 4 kilometri de Lacul Bled, mai exact in partea de nord-vest, dar nici nu stiu daca iarna erau accesibile.
Cum mie imi place mult biathlonul am urcat din Bled spre Pokljuka, un platou montan acoperit de padure situat in Parcul National Triglav. Drumul era bun (asemanator cu Voineasa-Vidra), dar vedeam tot felul de drumulete bine intretinute care taiau padurea si aratau la cativa km localitati. Ma gandeam ca trebuie sa fii nebun pe o asemenea zapada sa te aventurezi dupa acele indicatoare. O sa revin la acest aspect.
Eram la o altitudine considerabila peste 1000m intrucat padurile erau numai de brad. Ma uimeau cum familiile veneau cu copii mici, se echipau si plecau toti dand din bete pe circuit. Am avut dorinta de a ajunge acolo, pe circuitul de biathlon si nu-mi pare rau. Parca il vedeam pe Ole Einar Bjørndalen concurand... in fine. Ne-am dat cu sania, am facut poze, sotul a tras cu arma, prima data 0 din 5 focuri, a doua oara pentru ca am ras a tras mai bine, 2 din 5 :)))))
Si am dat la GPS Bohinj, vroiam sa ajungem sa schiem deasupra lacului glaciar Bohinj (Bohinjsko jezero) si cum sotul meu crede in totalitate in GPS si el era la volan, bineinteles ca am luat-o prin padure, dupa acele indicatoare mici si nesigure despre care am pomenit anterior. Mai zaream pe ici pe colo cate un om care dadea din cap vazandu-ne singuri pe drumuri de munte inzapezite... peisajul iti taia rasuflarea, dar uneori drumul se ingusta si se unduia pe sub crengile copacilor ca aveai impresia ca o sa ajungi la Craiasa Zapezii. Dupa vreo 7-10Km am ajuns in sfarsit prin niste satuce uitate de lume, dar bine intretinute cu soseaua neagra.
Lacul nu este parca la fel de frumos ca Bled-ul (poate pentru ca nu are insulita, nu stiu), dar am mers de-a lungul lui si undeva este o parcare, unde iti lasi masina, urci cu telecabina un versant abrupt si ajungi sus la frumoasele partii de ski de la Vogel. Dar am avut supriza neplacuta, desi era deschis sezonul de ski, in acea zi era telecabina in verificari (asa ca am facut cale intoarsa), de-a lungul lacului si ne-am continuat calatoria pana la prietenii nostri din Milano, cu care am urcat acolo la ski.
Oricum, o tara mica asemenea Sloveniei, are o multime de frumuseti, (unde am ajuns noi): Maribor, Ljubljana, Pestera Postojna, Bled, Bohinj, Pokljuka, Terme 3000 – Spa and Thermalium. MORAVSKE TOPLICE - o statiune balneoclimaterica cu straduri termale, care e in drumul oricui se intoarce prin Slovenia in Romania.
Trimis de sigcristina in 13.02.12 16:15:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLOVENIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sigcristina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Eu m-am indragostit de Slovenia. Noi vara am fost, dar vad ca si iarna e la fel de frumos!
Astept sa ne povestesti si despre alte locuri vizitate din Slovenia! cel putin pe mine ma intereseaza, la vara vom merge din nou.
@webmaster13: se poate atasa urm link
http://www.youtube.com/watch? v=rJAeweaALAg&feature=related
Multumesc
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2016 Faimosul lac Bled, si o mica oprire in Maribor — scris în 04.07.18 de RAlexandra din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Relaxare si plimbare in zona Ljubljana-Bled — scris în 28.04.16 de harry2007 din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Jul.2014 O zi plina - nori, ploaie, soare si multe, multe amintiri frumoase in bagajul de vacanta — scris în 19.08.14 de Gabi Georgeta din BRAșOV - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Relaxare intr-un peisaj incantator — scris în 09.10.13 de cristi_an3000 din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Dec.2011 Bled - mai frumos decat in vise — scris în 22.02.12 de Alina53 din GALATI - RECOMANDĂ
- Jul.2011 O locatie superba — scris în 19.02.12 de Sebastian TM din TIMISOARA - RECOMANDĂ