ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.08.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Brașov
ÎNSCRIS: 22.04.14
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

O zi plina - nori, ploaie, soare si multe, multe amintiri frumoase in bagajul de vacanta

TIPĂREȘTE

Am pornit nerabdatori in aceasta calatorie, dornici sa exploram si sa ne bucuram de frumusetea peisajelor si farmecul acestei tari mici, dar atat de inzestrate, Slovenia. Cu lectiile facute de acasa (si pentru aceasta multumesc tuturor celor care au scris impresii ce ne-au fost utile) am pornit la drum si am fost placut surprinsi de ce am descoperit: o tara frumoasa, foarte curata cu sosele impecabile, chiar daca nu erau toate autostrazi, cu oameni calzi si primitori, dornici sa-ti faca concediul cat mai placut si sa-ti spuna ce merita vazut in patria lor de care sunt atat de mandri si privelisti ce nu te saturi sa le admiri.

Am ales zona lacului Bled pentru ca este "emblema Sloveniei", dar si pentru ca ne place muntele, iar aceste minunate cuvinte spuse de Jože Hudeček, chiar sunt o dovada convingatoare ca trebuie sa mergi acolo: ”Când un străin, un călător, vine pe pământ sloven, le spun oamenilor care îl însoțesc: duceți-l acolo unde pământul este cel mai frumos și mai bogat și unde vorbele noastre sunt cele mai sincere, mai generoase și mai adevărate. Acolo el ar trebui să-și facă o imagine despre cine suntem și de unde venim. Duceți-l la Bled.

Bledul este o statiune montana mica si cocheta, care incearca sa impace pe toata lumea oferind cate ceva pentru fiecare: pentru pasionatii de munte si natura drumetii in imprejurimi si o vizita in Cheile Vintgar un loc nespus de frumos accesibil oricarui calator ce vrea sa se "laude" cu un traseu montan. Aici descoperi cum natura si omul se pun reciproc in valoare, tot ceea ce omul a construit podete, cascade sau poteci fiind in deplina armonie si integrandu-se firesc in cadrul natural. Traseul se incheie cu cascada Savica, o cadere naturala de ape involburate ce-si susura tumultos povestea veche de sute de ani. Pentru a ajunge aici exista mai multe variante: cu masina din Bled, urmarind indicatoarele, pe jos (4-5 Km) sau cu un autobuz tot din oras. Noi am ales varianta cu masina si am ajuns foarte aproape de intrarea in chei. Exista acolo parcare gratuita pe doua nivele: una mai sus de unde mai cobori o panta si ajungi la intrare, iar alta chiar jos la baza, dar de obicei aceasta e plina sau rezervata pentru autocare, deh... fiecare cu norocul lui. Taxa de intrare in chei este 5euro pentru adulti si 3euro pentru copiii pana la 14ani.

Cand revii in oras revine si vremea buna si dupa ploaia de care am avut parte in chei acum ne bucuram de soare si ne indreptam spre batranul Castel Bled pentru a-l vizita si a privi lacul si insula din mijlocul sau de la inaltime. Castelul numit initial Veldes, are o vechime considerabilă, fiind atestat din anul 1004, când împăratul german Henric al II-lea l-a donat episcopului din Brixen. Informatii despre istoria sa si alti turisti care au mai scris sau gasiti pe net asa ca nu ma voi repeta, poate doar cateva ganduri personale: mi-a placut cum era organizat micul muzeu din castel care prezenta o scurta poveste a oamenilor si indeletnicirilor lor de-a lungul anotimpurilor. De asemenea in muzeu sunt organizate expozitii temporare sau permanente ale Muzeului national sloven. Se mai pot vizita o capela ce pastreaza picturi vechi, cateva incaperi in care sunt organizate diferite activitati (ex: imbutelierea vinului). Inedit mi s-a parut si zidul cu mici ferestre de la intrarea in cetate, unde te puteai urca si "trage" intr-o poza haioasa; de pe terasa poti fotografia sau privi la nesfarsit lacul si insula sa sau din muzeu oraselul statiune si muntele de dincolo de el. Si cateva detalii practice: pretul este 8euro/pers pt. adulti; program 8.00-20.00 lunile aprilie-octombrie; parcare gratuita la intrare in cetate se poate ajunge si pe jos urcand niste scari, dar noi eram cu masina.

Alte lucruri de facut: plimbare in jurul lacului sau pe lac cu barca cu vasle (10-12 euro/ora), cu caiacul (tot de inchiriat) sau cu niste barci mai mari 12 euro/pers dus-intors cu 1/2 ora de stat pe insulita si vizitat biserica de acolo, eventual pus o dorinta si tras clopotul pentru indeplinirea ei (3 euro); noi nu am fost pe insula, baietii au preferat o tura de coborare pe "toboganul de vara", urcarea se face cu telescaunul - o tura 8 euro/pers, iar eu o plimbare pe marginea lacului pana la intoarcerea lor. Ne-am incheiat vizita la Bled savurand traditionala prajitura a locului, " kremšnita" (cremsnit) pe terasa unui restaurant cu vedere la lac; pentru cei grabiti erau si locuri de unde se putea lua la pachet. A fost o zi placuta, dar parca ne-am fi dorit mai mult timp de lenevit pe malulul lacului sau pentru o plimbare cu barcuta, cum insa doream sa vedem si capitala pana la inserat am plecat cu speranta ca vom reveni si altadata si poate chiar vom sta acolo, mai ales ca am vazut in zona multe campinguri, unul chiar pe malul lacului.


[fb]
---
Trimis de Gabi Georgeta in 19.08.14 20:43:47
Validat / Publicat: 19.08.14 22:19:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLOVENIA.

VIZUALIZĂRI: 5598 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Gabi Georgeta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Lacul si mica insula din mijlocul sau
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

wolf2001*
[20.08.14 06:35:01]
»

Un review foarte frumos in care ati descris intr-un fel special frumusetile zonei.

Gabi GeorgetaAUTOR REVIEW
[20.08.14 09:57:40]
»

@wolf2001: multumesc frumos pt. aprecieri.

claudiu 71
[20.08.14 20:33:24]
»

@Gabi Georgeta:

Un review placut de parcurs si o zona draga mie nu se putea sa nu-mi atraga atentia.

Fotografiile de asemenea reusite si cadre inspirate.

Felicitari!

andreea_c
[03.11.14 18:49:01]
»

foarte frumos. felicitari.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andreea_c, claudiu 71, Gabi Georgeta, wolf2001*
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bled şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.033365964889526 sec
    ecranul dvs: 1 x 1