Transalpina ,drumul Regilor . Încercați și nu veți regreta .

TIPĂREȘTE

Am decis împreună cu prietenii mei să traversăm Carpații de la sud la nord ca parte a drumului de întoarcere acasă de la mare. Intrarea spre Tansalpina din Muntenia este foarte bine semnalizată existând indicatoare peste tot.

Atenție că aparatele GPS au tendința de a nu lua în calcul varianta de traseu decât după ce intrați pe el iar mai apoi va încerca să vă ducă la Petroșani sau Voineasa. Coroborați informațiile indicatoarelor (traseul inițial Rânca - Obârșia Lotrului - Sebeș), ale GPS-ului și cele pe care le furnizează harta. Dacă vreți una în detaliu îl găsiți în postarea mea anterioară referitoare la istoria și geografia Transalpinei.

Având în vedere momentul ales – 24 iulie – nu am avut problema zăpezii (atenție că iarna aici e lungă iar drumul poate fi mortal cu zăpadă sau gheață).

Cu toate acestea trebuie să aveți în vedere faptul că, foarte rapid pe urcare, temperatura scade mult. Noi am plecat din Novaci la 28 de grade (26.07.2013 ora 09,30) am ajuns la Rânca (18 km de la 460 m la 1580 m altitudine) la 18 grade iar în Pasul Urdele (2145 m) erau 14-15 grade.

Drumul până la Rânca a fost ok asfalt bun, parapeți în toate zonele periculoase, peisaj o nebunie, cred că am făcut o oră timp în care am oprit să verificăm mașinile și să facem poze.

Rânca mi-a lăsat un gust amar prin haosul în construcțiile ce vor să valorifice economic potențialul turistic al zonei. Practic s-a construit fără nici un Dumnezeu că plan urbanistic sau unitate arhitecturală nu cred să existe în mijloacele de exprimare ale autorităților locale.

Am continuat drumul ce devine și mai abrupt și mai strâns în viraje, în concluzie, mai greu. De aici parapeţii devin din ce în ce mai rari iar adrenalina începe să pompeze. Am avut un impuls de a trage pe dreapta, pe marginea unei prăpastii, pentru a face poze dorință murind în faşă izbită de valul de nuuuuuuuuuuuuuuuuuuu feminin hotărât venit din spatele mașinii.

În fine, am găsit alt loc de parcare, ceva mai încolo şi pe dreapta drumului și am trecut din nou la poze. Aici era începutul pasului Urdoi spre zona unde Transalpina capătă titlul de cea mai înaltă șosea din Romania. de altfel această succesiune de curbe apare în fiecare suvenir turistic al zonei.

Înainte de a finaliza urcarea în pas o să întâlniți o porţiune de drum îngust şi extrem de abrupt (pantă de cel puţin 80% 8%, părerea mea) care a solicitat maşina (în treapta a doua) şi a declanşat la maxim adrenalina în pompe.

Partea bună e că jocul ţine puţin şi ajungi în zona de plat unde găsim oferta turistică şi dovada atracţiei pentru turişti a drumului nostru (chioșcuri cu suvenire-cele mai multe kitsch-uri-sau produse tradiționale), urmaşii ciobanilor transhumanţi (stânele sunt prezente peste tot și dacă ai noroc poți împrumuta o sarică pentru poze), dar şi un peisaj minunat.

De aici drumul începe să coboare. Bine, nu chiar brusc (mai şi urci câte un pic, ) dar esenţial este că, în curbe strânse (acul de păr e minciună), cobori încet şi sigur. Coborârea are şi ea partea ei de surprize:

Asfaltul bun alternează cu porţiuni lipsă completate cu piatră spartă, parapeţii de protecţie dispar de tot în timp ce singurele indicatoare sunt de ”încurajare” (de exemplu: pericol de prăbușire)

Pe lângă obstacolele de drum sau trafic mai poţi întâlni şi altele, mai prozaice: oi, cai, vaci sau prietenii măgari.

Cu puţin înainte de Obârşia Lotrului veţi trece peste un pod ce traversează un afluent al Lotrului loc care, în opinia mea, reprezintă şi sfârşitul coborârii. Cel puţin al Parângului.

Am făcut până aici 48 de kilometri dar am pierdut noţiunea timpului. Oricum la ora aia încă nu conta.

De aici până la Obârşia Lotrului mai avem 1 Km urmând indicatorul

Ajunşi în Obârşia Lotrului trebuie să faceţi stânga luând indicatorul Şugag - Sebeş

În caz contrar vei păţi ca noi. Când am trecut prin dreptul indicatorului ce este amplasat după un gard, înainte de un pod, ăsta era ascuns de un camion macara ce efectua o lucrare. La pod drumul făcea o intersecţie (ca cea din semn) dar la stânga drumul era complet desfundat motiv pentru care am considerat că spre înaite e drumul nostru. GPS-ul nu a protestat că eram pe o varinată de ieşire spre Valea Oltului prin Voineasa aşa că dă bătăi.

Drumul nu prea bun (asfalt vechi, spart sau chiar lipsă pe porţiuni destul de mari) şi, după 17 Km am ajuns la Lacul Vidra. Nu rău pentru un călător, dar ne-a cam încurcat.

Oricum, după şedinţa foto de rigoare ne-am întors la Obârşia Lotrului.

Aici am luat varianta bună a drumului şi, după un slalom printre bureţarii parcaţi pe o parte şi alta a drumului am început o nouă etapă a drumului.

Şi bucata asta era nouă, cu mai multă amenajare şi semnalizare ca în munţi dar cu aceleaşi numeroase şi enervante întreruperi transversale. De altfel acestea au fost prezente de-a lungul întregii distanţe până la Sebeş.

După Obârşia lotrului am oprit de câteva ori să facem poze cu peisajul minunat de la Lacul Oaşa şi la Barajul Tău – Bistra.

De aici a început grupul să simtă oboseala aşa încât am ţinut fir întins până la Sebeş deși eu aș fi vrut un dans cu fetele de la Căpâlna.

Aici bilanţul. Transalpina (139,4 Km) plus bonusul de la Lacul Vidra (17 dus 17 întors) 6 ore de traseu timp care a trecut aproape fără să ne dăm seama. Ca pasager ai parte de întreg peisajul, asta dacă nu suferi de vreun rău de mașină, curbe, înălțime sau alte cele. Ca șofer îți garantez că cepele vor avea concurenți buni în o ochii tăi dar o să ai timp suficient și pentru peisaj că drumul nu permite altceva.

---

VIZUALIZĂRI: 4312 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI