Secretul fabricarii ceramicii negre de la Marginea

TIPĂREȘTE

Nu putea sa lipseasca din programul meu de vacanta in frumoasa Bucovina si o vizita la Atelierul de Olarit, unde se produce celebra ceramica neagra de la Marginea! Fusesem in vizita la Manastirea Moldovita, apoi ne indreptam catre Sucevita.

Am oprit pentru cateva clipe sa admiram Monumentul Drumarilor, care se afla pe soseaua ce leaga cele doua localitati. Monumentul este reprezentat sub forma unei palme imense! De fapt, palma este simbolul muncii fizice. Mi s-a parut o idee excelenta faptul ca s-a gandit cineva sa-i cinsteasca in acest mod, pe cei care au facut aceste sosele, pe care noi sa circulam fara griji! Si mai ales, mi-a placut foarte mult locul privilegiat unde au inaltat monumentul, acesta zarindu-se de la departare. Este la o inaltime foarte mare, deoarece de acolo soseaua pe care urcasem o puteam observa cum facea foarte multe serpentine, printre crestele inpadurite.

Ajungem la intrarea in localitatea Marginea. Langa indicatorul de intrare in localitate, ne fura privire un ulcior negru si imens, montat tot acolo, sa nu cumva vreun strain care se afla pe aceste meleaguri sa uite ca aici este patria ceramicii negre din Bucovina. Si daca aveam cu ce, de ce sa nu ne mandrim, nu? ! Am admirat frumusetea casele traditionale bucovinene, am si fotografiat cateva din goana masinii.

Era cea de-a treia mea zi in Bucovina si nu ma mai saturam sa tot pozez. Cel mai mult imi placea sa fotografiez pajistile verzi, in panta, pe care pasteau oitele sau, mai rar, caii si gardurile acelea care delimitau gradinile dintre vecini!

Ajungem usor la Atelierul de Olarit, fara nici un fel de probleme, deoarece este situat pe soseaua principala, care venea din Sucevita. Undeva sus, un tablou informativ cu obiecte de ceramica desenate, poate ajuta orice turist, chiar daca nu este din Romania.

Am fost fascinata intotdeauna, inca din copilarie de aceasta frumoasa arta a olaritului. Priveam cu admiratie la emisiunile de la televizor, cum oameni simpli, cu maini dibace si suflete mari stiau sa faca adevarate comori din lut! Dar nu am avut ocazia niciodata pana acum sa vad in direct aceasta magie! Si mi-am dorit sa vad, dar nu am avut ocazia pana acum.

Si iata-ne in curtea atelierului! Nu era nimeni, doar noi. Pe un suport imens din scanduri erau asezate o multime de obiecte abia ‘’nascute’’. Toate de culoare gri. Trebuie sa stea minim 2 -3 zile la zvantat. Intram si ne minunam. In holul atelierului privim tablourile de pe pereti, care ilustreaza imagini din trecutul zonei si al artei de olarit. In partea dreapta este un magazin cu vanzare, iar un tanar ne intampina zambitor, apoi, vazandu-ne nehorarati, dispare.

Dupa ce am admirat tot ce mi- au vazut ochii, adica: obiecte pentru ornamentarea locuintelor, pentru pastrarea vinului, prelucrarea laptelui, vase de sarmale, de friptura, pentru copt cozonac si pasca, pentru servirea mancarii…. eu le si vedeam pe toate pline, deh…exces de imaginatie, sau, poate foamea!

Am trecut in camera cealalta, unde este atelierul. Acolo doi oameni, putin trecuti peste 50 de ani, un barbat si o femeie, lucrau nestingheriti de privirile noastre! I-am salutat politicos si am ramas tacuti cateva clipe, fiind ‘’furati’’ de magia acelei meserii, care mi se pare una dintre cele mai demne din lume: sa lucrezi pamantul, facand din asta o arta! Apoi, am schimbat cateva cuvinte, dar nu multe!

Am cerut permisiunea sa fac cateva fotografii si nu s-au opus. Am aflat ca lutul argilos il aduc de la marginea satului. Un astfel de lut se mai gaseste doar intr-o comuna din judetul Botosani. Dar este cuoscuta aceasta indeletnicire pe aceste meleaguri, inca din anul 1500, iar procedeul de prelucrare folosit aici este unic in lume.

La inceput, e doar visul. Apoi, lutul trebuie mai intai sa treaca prin diferite faze, ca sa ajunga produs finit. Mai intai, trebuie framantat cu picioarele, apoi cu mainile si se mai imoaie si in apa din cand in cand. Dupa aceea, se face un mic bulgare din lut, care se va aseza pe roata olarului, care il va modela dupa propria dorinta si imaginatie, in timp ce mesterul mai inmoaie mana iar in apa, care trebuie sa-i fie mereu la indemana, pana cand e multumit de ceea ce a creat.

Pentru ornare, se folosesc de o mica rotita, care se aplica pe vasul proaspat facut sau cu ajutorul unei pietre de rau, cu care il va lustrui. Dupa ce a stat 2 saptamani la uscare, obiectele se pun in cuptor la arderea innabusita. Focul se face negresit cu lemne de brad, dupa care vasul mai ramane 24 de ore in fum, la cuptor. In acest timp, oala se raceste treptat, iar porii se vor incarca cu fum si ceramica prinde culoarea neagra!

Le-am multumit frumos gazdelor si ne-am reintors in cealalta parte, unde era expozitia cu vanzare. Dupa mintea mea, imi venea sa cumpar tot, atat erau de frumoase si atat de tare ma fascinase descoperirea secretului ceramicii negre de la Marginea. Am cumparat, totusi, cateva obiecte de aici, dar si de la expozitia cu vazare de alaturi. Toate preturile sunt mici, iar obiectele foarte frumoase.

Am parasit localitatea Marginea, indreptandu-ne catre Cajvana, o localitate cu o istorie foarte bogata. M-am odihnit si eu la umbra Stejarului Multisecular, cateva minute, precum domnitorul Stefan Cel Mare si mi-am amintit legenda care sta la baza originii acestui stejar. Adica, in urma invaziei tatarilor prin secolul al XIIlea, au murit in lupta toti locuitorii localitatii si au fost ingropati toti intr-un sant urias. In amintirea lor, au plantat acest stejar, care acum este vechi de 700 de ani si inalt de 22 metri.

Cajvana a fost pentru noi o mare surpriza. Va sfatuiesc, daca aveti ocazia sa n-o ratati. Si nici Atelierul de Olarit de la Marginea!

---

VIZUALIZĂRI: 4091 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI