Peștera Liliecilor (sat Peștera) – o drumeție ușoară

@tata123: O mini drumetie, o plimbare de voie! Pestera asa zis mare a Liliecilor are la un moment dat o continuare catre o a doua sala printr-o trecere ingustata in forma literei S. Acolo, in a doua galerie, sunt si mai multi lilieci. Este important sa ai surs abuna de lumina ca sa gasesti S-ul la intoarcere. Eu am avut mici emotii cand am fost.

Recomand si eu plimbarea de placere aici.

Cei care stau cazati in satul Pestera, au ca obiectiv cel mai lesne de atins aceasta Pestera a Liliecilor. Am vazut parinti cu copii in mai multe randuri aici, asa ca nu va sfiiti sa ii luati si pe cei mici la plimbare.

@tata123: Cele povestite de tine cu privire la Legenda Branului mi-au stârnit curiozitatea, dar şi nişte amintiri destul de vagi din copilărie şi adolescenţă, când mergeam des la nişte prieteni de-ai părinţilor mei care aveau casă la Moeciu de Jos (care e sus, ca altitudine!). Cred că ei au menţionat de câteva ori această legendă în prezenţa mea, dar acum am găsit-o mai bine explicată aici: visitbran.com/ro/planifica/legende.html.

Foarte pe scurt, legenda spune că pe vremea getodacilor, bătrânul Bran-da-Bur ar fi poruncit celor nouă fraţi mai tineri ai săi să coboare din Munţii Bucegi, unde păstoreau, pentru a întemeiea fiecare din ei o localitate şi a se îndeletnici cu o meserie anume. Şi astfel au luat naştere Branul, Fundata, Moeciu, Şirnea etc. şi au devenit ei pădurari, cojocari, dascăli, oieri ş.a.m.d.

Nu cred însă că legenda povesteşte şi despre rivalităţile dintre aceste sate (care nu ştiu dacă persistă şi acum): localnicii de la Drumul Carului şi Moeciu de Jos aveau mare "pică" pe brăneni, pe care îi numeau "hoţi". Presupun totuşi că era vorba mai degrabă de invidia faţă de spiritul mai întreprinzător al brănenilor, care se poate observa şi astăzi.

@tata123: Scuze, încă ceva: 1. n-o să mă prinzi în veci într-o peşteră cu lilieci (mi se ridică părul măciucă în cap numai când aud de aceste animale); 2 fotografiile sunt foarte frumoase iar fetiţa adorabilă.

@Carmen Ion:

N-ai de ce te teme de lilieci. Ei sunt mai speriați (de om și de lumină). La Peștera Orlova Ciuca din Bulgaria, deși se spune că este populată de vreo 10000 de lilieci, iar noi am intrat adânc în caverne, nu am văzut nici ureche, nici aripă, nici bot de liliac. Dacă chiar or fi (și poate că sunt pentru că prea îi prezentau științific - în bulgară și în engleză - pe un panou informativ), atunci s-au afundat și mai mult în peșteră, acolo unde oamenii n-au cum să ajungă.

@iulianic: Ai probabil dreptate, dar mi-e nu numai frică, ci şi scârbă de lilieci.

@Dan&Ema: Mulțumesc pentru amănunte, noi nu ne-am aventurat neavând o sursă „zdravănă” de lumină.

@Carmen Ion: Lilieci care să năvălească peste noi nu au fost, abia dacă au trecut iute ca săgețile vreo doi dintr-un cotlon în altul. Legenda Branului cred că reprezintă un arhetip literar prezent în mai multe zone ale țării noastre.

@Iulianic: Într-adevăr liliecii se feresc de oameni (și noi de ei)

Textul ca de fiecare dată instructiv, condensat, foarte bun dar unele poze sunt de expoziţie.

Locurile astea sînt cinematografic de frumoase!

Îmi permit să-mi fac auto-reclamă, pentru cei care citesc și eventual doresc să se aventureze mai adînc în peșteră: din lista de sub ecouri, care cuprinde „alte impresii din această destinație”, review-ul meu descrie întreaga peșteră. Îl recomand, fără modestie, din simplul motiv că pare să fie singurul care descrie (aproape) toată peștera.

Finalul (cu surprize) al peșterii, unde eu nu am mai pătruns, este descris de localnicul CosminZichil, urmașul lui Victoraș (dacă ne luăm după legenda Branului ) (tot în lista de jos vezi impresii).

Legenda cu pricina e foarte interesant că lasă neexplicat fix... Branul! Despre care oricum localnicii sînt gata să îți explice că nu prea există, e doar piața din centru, din jurul parcului, plus ramificațiile ei, printre care Șirul Hoților, despre care am impresia că am mai conversat cu tata123, așa e? Branul e deci așezarea formată la poalele castelului. (Și care pe o hartă de acum 90 de ani, pe care Predeluț se numea Predeal, apare doar cît o gămălie, fără să se întindă deloc în lungul șoselei, ca astăzi; era vorba doar de un grup de case din jurul pieței și parcului de astăzi).

Probabil că așa au stat lucrurile: mai întîi au existat satele vechi, despre care dă socoteală și poemul de vastă întindere citat mai sus, iar la poalele castelului au apărut case mai tîrziu, așezîndu-se acolo venetici, motiv pentru „rîcă” și porecle gen „hoți” dinspre partea satelor vechi.

Mai remarc că, conform legendei, Moisică a fondat Fundata. Io am un amic Moisică în Poarta. Cu prima ocazie îl anunț că nașii lui nu au respectat adevărul istoric!

Cică Legenda Branului a fost publicată, cu tot cu ilustrații desenate de cel care a cules-o (un peșterean, Ion Duicu, care a ridicat și monumentul „memorialul Ghicuță”). Cartea respectivă ar fi un articol bine vîndut, cred, în bazarurile din zonă. Dar nu am văzut-o niciodată de vînzare pe undeva.

Frumoasă excursie și frumos povestită. Am fost și eu la respectiva peşteră în urmă cu vreo 10 ani dar am rămas foarte dezamăgit de mizeria şi gunoaiele pe care le-am găsit atunci pe acolo. Și mirosea groaznic de la resturile lăsate pe acolo de către homo-mizerabilul.

După cum povesteşti se pare că au curățat locul pentru că era mare păcat de frumuseţea zonei. Noi în schimb am continuat drumul mai departe și am ajuns la niște case, undeva pe culme, parcă uitate de timp. Nu mai era nici un fel de drum și am mers cu maşina pe iarbă, pe urmele unei poteci. Îmi amintesc cum se uitau la noi cei câțiva copii care au ieșit la poartă să vadă mașina care a ajuns pe potecă până la casa lor. Parcă erau din alte timpuri, străvechi, după cum erau îmbrăcați și tunşi.

Felicitări pentru articol.

O seară deosebită!

Asta ce zice Utube mai sus cu mizeria e un binecunoscut flagel al naturii patriei noastre.

O soluție „de avarie” ar fi asta: cînd avem în plan o vizită într-o peșteră cu audiență mare, ca asta, deci suspectă de murdărie, putem lua un sac cu noi, în care să adunăm gunoaiele întîlnite în cale. În peșteri se găsesc de regulă resturi de făclii improvizate (am găsit și haine parțial arse, cuiva nu-i mai trebuise pulovărul și l-a sacrificat ca să facă lumină), cutii de bere, ambalaje de mîncare, chiștoace, dar și te miri ce (am găsit o dată bandă de casetofon deșirată, fusese folosită la marcarea drumului - nu aici, că aici drumul nu e îmbîrligat, nu e risc de rătăcire, ci în altă peșteră mai labirintică).

@abancor: Corecte completările și foarte bun articolul despre Peștera Mare/Liliecilor pe care l-ai publicat - mulțumim pentru link.

Panoul explicativ încă rezistă deși a fost jupuit într-un colț și „decorat” cu mai multe însemnări. Așa cum spuneai, o peșteră este un ecosistem fragil pe care trebuie să îl protejăm ocolind orice intervenție, de orice fel.

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Peștera Liliecilor» (nou-creată, între timp, pe sait)

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

@webmasterX: Poziționarea este corectă, mulțumesc.