ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.08.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2015
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Noua Peștera Ialomicioara

TIPĂREȘTE

Cel puțin eu așa o știu, după această denumire. Acu văd că-i spune Peștera Ialomiței. În fine, nu mai contează. Noua, pentru că e total schimbată la față... Dar să începem cu începutul.

Eram cazați la Sinaia (vezi impresii). Aveam în plan să luăm un taxi până la Bușteni, de-acolo să luăm telefericul până la Babele, apoi să coborâm până la Pestera- traseu cam de o oră jumate, iar apoi să luăm telecabina până la Sinaia. Planurile ne-au fost date peste cap, atât de un taximetrist, care s-a oferit să ne ducă el până acolo, spunându-ne că la telecabina de la Bușteni se poate sta la coadă și trei ore, cât și de gazda noastră de la pensiune, care ne-a precizat că luni și marți sunt în revizie ori o telecabină ori cealaltă.

Astfel am hotarât să luăm masina personală, ca să ajungem până la Peșteră. Am urcat pe Transbucegi până la cabana Dichiu, de unde se desparte drumul. În dreapta se merge spre Cabana Piatra Arsă, iar în stânga se merge spre Peșteră , preț de 17 kilometri. Trebuie să precizez ca șoseaua arată foarte bine, cu mici excepții. În primul rând pe multe porțiuni e foarte îngustă, pe la poduri datorită ploilor sunt mici porțiuni de drum stricat și nu există parapeți pe tot drumul, asa cum ar fi firesc. Dar per total drumul e foarte frumos.

Am parcat masina în apropiere de Cabana Padina și am luat-o pe jos spre Peșteră. Mai fusesem aici pe vremea copilăriei si nu mai țineam minte mare lucru. Am avut o mare surpriză. Peștera Ialomicioara tocmai ce a fost reabilitată și arată chiar foarte bine. Într-un articol anterior chiar povesteam de Peștera St Michael din Gibraltar (vezi impresii), despre care spuneam că nu m-a dat pe spate și că sunt peșteri mai frumoase la noi. Și mai spuneam ca diferența o face amenajarea interioară a acesteia și în special iluminarea. Ei bine în momentul de față Peștera Ialomicioara arata ca una de-afară din punct de vedere al amenajărilor interioare, doar că a noastră-i mai frumoasă. Sâc!

Din punctul meu de vedere Peștera Ialomicioara este una dintre cele mai frumoase și mai mari peșteri din țara noastră. Pe primul loc o plasez din punct de vedere a frumuseții pe Peștera Ursilor din Apuseni, iar ca mărime cu siguranța este Peștera Meziad din aceeiași munți.

Dar să revenim la oile noastre. La intrarea în Peșteră se afla Bisericuța Mânăstirii Peștera Ialomiței, care poarta hramul Sfințiilor Petru și Pavel. Aceasta se spune că a fost întemeiată de Mihnea Vodă cel Rău, unul din fii lui Vlad Țepeș, la începutul secolului al XVI-lea. Inițial a fost un Schit de Lemn, care a ars si a fost refăcut de mai multe ori. De altfel se spune că întreaga peșteră ar fi ca o biserică. La intrare se află bisericuța, iar la capatul vizitabil al Peșterii se află ultima încăpere denumită ALTAR, unde în permanență sunt lumânari aprinse.

După ce am vizitat bisericuța, am achizitionat bilete de intrare de la casă, contra a 10 lei/adult și 5 lei adolescent. Ni s-au oferit și căști de protecție, pe care le-am refuzat, pentru că nu mergeam pe brânci. În unele locuri chiar am constatat, că ar fi fost utile căștile de protecție, cel puțin pentru mine.

După cum am precizat au fost amenajate pasarele metalice dotate cu balustrade și s-a creat un nou sistem de iluminare foarte modern. Totul arată foarte fain.

La intrare, întâlnim o încăpere mare ca o sală, lungă de 120 metri, denumită Grota Mihnea Vodă. Podeaua galeriei este singura porțiune din Peșteră dreaptă. Se spune ca pe timpul iernii tavanul și podeaua din aceasta galerie se umplu de stalactite si stalagmite de gheață, iar când se dezgheață aceasta se inundă. Ca o paranteză să spun, nu știu dacă se practică, dar această primă încăpere ar fi ideală pentru organizarea unor concerte, în special datorită dimensiunii și a acusticii.

Urmează galeria denumită Bolta lui Decebal. Firește are această denumire, deoarece se presupune că aici s-a ascuns Decebal în vremuri de restriște. În apropiere se mai observă o mică galerie laterală denumită Grota Sfânta Maria, loc unde bolta se inalță până la aproximativ 10 metri.

După ce urcăm pe o scară, ne apare drept în față Grota la Răspântie (35 metri) denumită astfel deoarece poteca dreaptă coboară pe sub blocuri catre zona denumită La Lacuri (12 metri), iar cea din stânga urcă în partea superioară a galerii denumite Grota Urșilor, mare de 76 de metri.

După ce am vizitat si Grota La Lacuri am urcat de la Grota La Răspântie, către Sala Ursilor, care este foarte spectaculoasă. Această sală este de departe cea mai impresionantă. Observăm pe jos mari blocuri de piatră desprinse din munte. Este extrem de denivelată. Aceasta sală are lungimea de 70 de metri, lățimea de 35 de metri și înălțimea de 25 de metri. Aici s-au gasit urme de Ursus Spaeleus, mamifer mare ce-ar fi trait în zonele montane din Europa și Asia și care s-ar fi adapostit în pesteră datorită glaciațiunii. S-au găsit schelete ale acestui mamifer, dar acum nu mai sunt vizibile. Dispariția acestei specii de animale se pare că a avut loc acu 15000-20000 de ani. Parcă ar fi fost ieri! De atunci se pare că forma si dimensiunea acestei peșteri a suferit mari si multiple transformări, datorită prăbușirilor succesive. Chiar se crede că accesul urșilor în aceasta pesteră s-ar fi făcut pe o altă galerie, care momentan este astupată.

După ce trecem de marele bolovan al lui Zamolxis, ajungem la cel mai înalt punct al peșterii situat la 62 de metri diferență de nivel de intrare. Traseul nostru continuă printr-o galerie îngustă, denumită Calea Apelor și ajungem în capătul vizitabil al peșterii, denumit La Altar, datorită celor două coloane de calcit, care dau impresia de altar.

Să mai spun că Peștera Ialomicioara esti situată pe muntele Batrâna, la o altitudine de 1550 de metri. Are o singură intrare și o lungime de 480 de metri, din care doar 400 de metri sunt accesibili turiștilor. În timp ce în București sunt aproape 40 de grade, în peșteră temperatura constantă variază între 3 și 6 grade Celsius. Pe anumite porțiuni accesul în Peșteră este foarte anevoios, fiind necesar mersul piticului.

Este una dintre cele mai frumoase peșteri vizitate de mine și o recomand tuturor iubitorilor de natură. Iar faptul ca a fost reabilitată este un lucru pozitiv și reprezintă un îndemn de a o revedea și pentru cei care au mai fost aici.

La întoarcere am oprit la Cabana Padina să bem o bere și să ciugulim ceva. Cu toate că ne-au spus că toate camerele sunt ocupate, nu era nici țipenie de turist. E posibil să fie plecați să facă trasee. Ce ne-a deranjat e cum vorbeau proprietarii acestei cabane, de diverși clienți ai lor. Poate si alții o fac, dar măcar se feresc să fie auziți. Atitudinea asta arogantă a lor, m-a făcut să mă hotarăsc să cautăm alt loc de servit masa. Ne-am oprit pe malul râului să facem plajă și să ne bălăcim un pic, iar apoi am coborât în Sinaia.


[fb]
---
Trimis de robert in 01.08.15 10:51:54
Validat / Publicat: 01.08.15 12:52:56
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL BUCEGI.

VIZUALIZĂRI: 4455 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Mănăstirea Ialomița
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33050 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

puiutea
[01.08.15 13:16:49]
»

Foarte frumos articolul, mi-a trezit amintiri... ăhăhăăăăă... de pe vremea când se potcovea puricele...

Am și acum o poză cu bisericuța de început (cred eu) și când peștera nu era amenajată deloc.

Peștera Meziad are 5 etaje subterane, le-am vizitat cu ani în urmă, conduși de un localnic, apoi s-a restrâns accesul la 4, apoi 3 și acum parcă am citit că se vizitează doar 2 etaje. Oricum - copil fiind, totuși - am fost profund marcat de frumusețea ei. Am intrat dimineața și am ieșit după amiaza, târziu.

Ai scris foarte bine "proprietarii" cabanei Padina! Ce amintiri frumoase am despre cabanierii-CABANIERI, care te așteptau (după 6-8-10 ore de traseu) cu ceai cald și o vorbă bună! Au rămas amintirile frumoase și... Peștera Ialomicioarei! Și MUNȚII NOȘTI!

Multă sănătate și să auzim de bine!

robertAUTOR REVIEW
[01.08.15 14:10:54]
»

@puiutea: Mulțumesc de apreciere!

Prin 86 am fost în Apuseni! O zonă superbă cu Peștera Scarisoara, Pestera Meziad și Pestera Urșilor! M-as mai întoarce în acea zona sa văd cum mai arata! Timpul ăsta...

Sănătate multa și eu va doresc și călătorii multe si frumoase!

puiutea
[01.08.15 14:47:54]
»

@robert. c - Adaugă, te rog, dacă te duci, și Cetățile Rădesei și - cu voia dvs. - Cetățile Ponorului! Drum bun!

robertAUTOR REVIEW
[01.08.15 14:53:59]
»

@puiutea: Cu siguranta așa voi face! Poate la anu!

robertAUTOR REVIEW
[01.08.15 14:56:43]
»

@robert. c: Către webmaster : nu știu dacă sunt și alte articole cu această temă, dar dacă sunt cred ca s-ar impune o rubrică distinctă Pestera Ialomicioarei! Părerea mea!

webmaster
[01.08.15 15:38:26]
»

@robert. c -

nu știu dacă sunt și alte articole cu această temă, dar dacă sunt cred ca s-ar impune o rubrică distinctă Pestera Ialomicioarei! Părerea mea!

Sunt, motiv pentru care l-am mutat la locul lui. Mulțumim pentru sesizare!

====

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Peștera Ialomicioara" (deja existentă pe sait)

mprofeanu
[01.08.15 20:55:24]
»

@robert. c - Nu-mi vine sa cred vazand aceste poze! Este o pestera din Romania?

Citind ce ai scris tu dar si ceilalti vizitatori mi-am adus aminte de anii de demult cand mergeam nu singuri, ci cu copiii nostri: Pestera Dambovicioarei, Pestera Muierii, Pestera Polovraci, Pestera Ialomicioarei cu scarile ei de lemn si cu balustrade de lemn lipsa, Pestera Meziad si cu mersul prin padure pana la ea, mi s-a parut foarte mare, Pestera Ursilor destul de amenajata si deosebita prin bogatia formatiunilor carstice, Pestera Focul Viu fara intrare, Pestera Scarisoara cu intrarea amenajata cat de cat dar cu un drum pana la ea de tot rasul, si multe altele.

Vad ca au inceput sa se schimbe si este bine.

robertAUTOR REVIEW
[02.08.15 10:49:55]
»

@mprofeanu - Aceste poze nu sunt tocmai reușite. În peșteră era mare umezeală, efectiv curgeau apele de pe mine și asta la o temperatură de 6 grade Celsius. Din acest motiv nu au ieșit multe poze clare.

Da, am remarcat și eu că au început să se mai miște și la noi lucrurile în direcția potrivită.

Dar nu totdeauna. Urmează să scriu un articol trist (cel putin pentru mine). Nu dau mai multe detalii! Spun doar că în acest caz lucrurile au mers în direcția nefericită!

Mulțumesc de vizită și vacanțe frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Bia710
[19.08.15 00:16:25]
»

@robert. c - Cand spuneti ca soseaua arata foarte bine va referiti inclusiv la portiunea care leaga Cabana Dichiu de Padina? Drumul din Sinaia la Piatra Arsa il cunosc, l-am parcurs de cateva ori, dar spre Bolboci, Padina nu am mers si as dori sa vizitez cat de curand pestera. Puteti da mai multe detalii despre aceasta portiune? Este asfaltat? Iar daca nu, este suficient de bun pentru o masina cu garda joasa?

Multumesc frumos.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
robertAUTOR REVIEW
[19.08.15 07:01:49]
»

@Bia710 - Drumul este foarte bun este asfaltat până în dreptul cabanei Padina.

E drept pe la toate podețurile sunt mici porțiuni de drum stricat (prin locurile pe unde curge apa de pe munte), dar se poate merge fără probleme!

După Cabana Padina este drum de pământ, pe care deasemenea se poate merge mai încet.

Singura problema majoră, pe traseul Dichiu-Padina este că drumul este foarte îngust și trebuie mare atenție!

Cu plăcere!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Bia710, mprofeanu, robert
Alte impresii din această RUBRICĂPeștera Ialomiţei / Ialomicioara:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.087701082229614 sec
    ecranul dvs: 1 x 1