The Rock of Gibraltar

TIPĂREȘTE

„ The Rock of Gibraltar, este situată in sudul Spaniei, la granița cu Africa fiind scăldată de apele mării Mediterane. Deși e situată in sudul Spaniei, aparține britanicilor. Legenda spune că Hercule credea că dincolo de stânca Gibraltarului este capătul pământului. Ajungând în acest loc fermecător, insula Gibraltar, Hercule ar fi pus aici o inscripție-avertisment care suna cam așa: Ne plus ultra - Dincolo nu mai este nimic, anunțându-i astfel pe temerari că mai departe nu se poate trece! Locul in care apele Mării Mediterane lasă loc apelor nemărginite ale Oceanului Atlantic, stânca Gibraltar, care este deopotrivă insulă, stat si oraș, era potrivit vechilor greci, capătul lumii! ” –citat.

Am găsit util să încep cu această mică prezentare a acestei superbe destinații turistice. Eram cazat în Torremolinos la un hotel all inclusive (ultima mea greșeală de acest tip) și nu prea îți ardea să ieși din hotel să mai cheltui alți bani!

Numai ca eu n-am stare și după ceva căutari prin oraș, am găsit o agenție care ne făcea un tur până la Gibraltar. Am plătit 60 de euro de persoană. Nu știu din ce motive, ce resorturi interne mă împingeau, dar de când eram copil îmi doream sa ajung acolo.

Dimineața la ora 7, s-a prezentat la hotel un ghid, care urma să ne însoțească până acolo. Ne-am suit în autocar și ne-a pus să stăm doar pe anumite locuri, cu toate ca eram primii. Mi s-a parut foarte ciudat acest lucru, dar mai târziu mi-am dat seama, că autobuzul era full si se dorea ca toți turiștii să stea grupați alături de cei dragi.

Ghidul ce să zic, extrem de simpatic. Cred ca merită câteva cuvinte. Era un moșuleț la vreo 75 de ani după părerea mea. Era extrem de bine pregătit și pe parcursul drumului până la Gibraltar ne-a încântat cu povestirile lui, asezonate de glume. Trecea tot timpul pe la noi, exact ca o gazdă primitoare. Eu n-am mai întâlnit așa ceva. Mai mult, tipul era poliglot. Știa engleza, germana, italiana, franceza, in afară de limba natală, respectiv spaniola. Tuturor turiștilor din autocar le vorbea pe limba lor. Mai puțin nouă. La un moment dat a venit la noi și și-a cerut scuze că nu știe limba română. Am râs și i-am spus că mai are timp sa învețe.

Dar să revenim. Drumul până la Gibraltar e destul de lung și a trebuit sa trecem pe la toate hotelurile, din toate stațiunile, să încărcăm toți pasagerii. După aproximativ două ore si ceva, după ce am trecut prin toate stațiunile celebre din zonă, respectiv Benalmadena, Fuengirola și vestita Marbella am ajuns și la destinație.

Pe drum, ghidul ne-a dat un abțibild cu numele agenției să-l lipim pe tricou, ca să nu ne pierdem cică si deasemenea pentru a facilita controlul vamal. Controlul vamal la intrare a fost foarte succint, a trebuit sa scoatem pașaportul și să stăm fiecare cu el in mână și a trecut o doamnă de la vamă printre noi. Super interesant mi s-a părut faptul că după vamă sunt niste bariere, deoarece drumul spre oraș trece prin mijlocul unei piste de aterizare. Trebuia sa astepți, dacă decola sau ateriza vreun avion.

In fine am intrat in oraș si am fost debarcați intr-o autogară. Majoritatea celor care erau in autocar erau din Spania si veneau până aici sa facă trafic cu țigări sau nu știu, poate își cumpărau pentru ei. Aici sunt nu cu mult, dar clar mai ieftine, țigările si băutura. Nu au voie să ia cât vor, dar despre astea o să vorbesc mai târziu.

Fața de ceilalți călatori, noi aveam arvunit si un tur al orașului cu un microbuz, respectiv urcarea pe The Rock. Urcarea se poate face ori cu microbuzul, așa cum am avut noi ori cu o telecabină de la Grand Parade ori per pedes. La autogară am fost zoriți foarte tare să ne urcăm în microbuz. Abia am avut timp de nevoile fiziologice si să ne cumpărăm câte un sandviș și hop în mașină. Se grăbeau foarte tare oamenii. Ne suim in mașină și ne desfacem sandvișurile să le mâncăm și apare noul ghid care era și șoferul microbuzului să ne spună că n-avem voie sa mâncăm in masină. Păi ce faceți frate jos nu putem mânca, in mașină nici atât. Până la urma am mâncat repede jos, că doar nu pleca fara noi.

Ghidul acesta era cam arogant. Fusese ales anul anterior cel mai bun ghid, de un site de călătorii (Trip Advisor parcă) si avea afișată mândru diploma in mașină. Era foarte bine pregătit si vorbea o engleză impecabilă, ce te ungea pe suflet. Până la sfârșit l-am simpatizat, dar doar un pic.

Să revenim. Ne-a invârtit un pic prin oras, care in paranteză fie spus este extrem de mic si ne-a povestit un pic din istoria si geografia acestui oraș –stat. Dupa ce am mers pe niște străduțe foarte înguste, unde pe anumite porțiuni nu puteau trece două mașini, una pe lângă cealalta (efectiv nu știu unde-și parcheaza mașinile, de fapt nici nu prea le trebuie) ne-a dus pe un platou unde se afla o baterie de tunuri. Priveliștea era foarte frumoasă, iar vis-a-vis se vedea Marocul.

Ne-a povestit cum s-au luptat ei să nu fie cuceriți de spanioli, ca să păstreze acest punct strategic. In afara faptului ca The Rock e plină de peșteri au mai săpat si ei o grămada de tuneluri de apărare. O istorie foarte interesantă. Gandiți-vă cum o mână de oameni au rezistat marii Armade spaniole. Cred că pentru spanioli le e ca un ghimpe in coastă.

In fine, am facut ceva poze și am început urcarea spre vârf. Am trecut la un moment dat și de un punct de taxare, deh trebuie sa facă și ei bani cumva și am ajuns aproape de varf. Aici am vizitat cea mai mare si mai celebră peșteră a lor St Michael. Bilete de intrare a cumpărat ghidul si le-a imparțit tuturor pasagerilor. Nu e să zicem cu ceva mai impresionantă ca Pestera Urșilor, de exemplu. Ce o face mai specială e faptul ca oamenii știu să o promoveze și foarte important că este luminată in diverse culori. Aceasta iluminare o face deosebită. Deasemenea datorită acusticii foarte bune, intr-o galerie sunt amplasate banci și se organizează periodic spectacole.

După vizita în pesteră și admirarea stalactitelor si stalagmitelor ne-am întâlnit cu ghidul la o altă ieșire. Ne-am suit iar in microbuz si am mers către atracția principală, respectiv maimuțele. Cum am mai spus, ele sunt motivul de mândrie al locuitorilor orașului și sunt foarte apreciate si îngrijite. Se spune că dacă pleacă ele, atunci vor fi cuceriți de spanioli. In fiecare zi doi membri ai regimentului de gardă au obligația să vină să le ingrijească și să le hrănească. Asta o fac și pentru faptul că nu e deloc de dorit să coboare in oraș, să-l invadeze.

Maimuțele sunt foarte draguțe, dar si tupeiste. Nu ai voie să le atingi sau sa le hranesti. Motivul ar fi, după spusele ghidului, că nu trebuie să se îngrașe. Ghizii le mai hrănesc însă, asa pe-ascuns. Dar ele ți se pot sui pe spate sau chiar pe cap. Trebuie să ai stăpânire de sine și să nu te sperii, pentru ca te pot zgâria sau chiar mușca. Sunt totuși animale sălbatice. Sunt macaci fără coadă aduse cu vasul probabil din Maroc sau Algeria. Mai există o legendă, că au ajuns aici din Maroc prin niște tuneluri subterane. Dar asta-i doar o legendă. Sunt mai multe familii, ce însumează aproximativ 300 de indivizi, ce trăiesc in libertate. De altfel sunt singurele maimuțe din Europa, care trăiesc in libertate. Noi mai vazusem cu un an înainte maimuțe in libertate, dar in Thailanda. Din acest motiv știam cum să ne purtăm cu ele.

A fost o vizita inedită. După am coborât în oraș și am fost debarcați la autogară. Aici am avut program de voie 2-3 ore să colindăm prin oraș.

Moneda lor oficială este lira de gibraltar, iar limba vorbită e engleza. Cu toate acestea majoritatea vorbesc si spaniola. Mai au o limbă amestecată, între spaniolă si engleză. Are suprafața de 6,8 kmp si până în 30000 de locuitori.

Am plecat imediat să colindăm pe celebra lor strada Main Street. Prima impresie a fost pozitivă, probabil si pentru faptul ca eu sunt fan Marea Britanie. Parcă totul e altfel aici. Oamenii sunt mai educați, mai eleganți, mai, mai... decât in restul Spaniei. Sau poate e doar impresia mea.

Cert este că am colindat magazinele si am hoinărit pe strazi. Pentru a savura prânzul ne-am oprit in Piata Centrală a orașului, denumită Casemates, un loc plin de terase. Numele Casemates vine de din italiană si inseamnă Casa Armelor. Eu m-am gândit că de-aici vine și la noi numele de cazemată.

Prețurile la magazin sunt destul de mari, dar totuși am găsit câte ceva la un preț convenabil. Parfumurile sunt mai ieftine, ca în alte părți. Cănd s-a făcut ora de întâlnire ne-am prezentat la autobuz, printre ultimii, pentru întoarcerea la hotel.

Dupa cum spuneam anterior, aici este un așa zis paradis fiscal pentru țigări si băutură. Dar nu ai voie sa scoți din țară mai mult de un cartuș de țigari sau două sticle de alcool de persoană. Din acest motiv la vamă am fost coborâți din autobuz, împreună cu bagajele și am trecut vama pe jos. Am fost controlați atent și apoi ne-am suit iar in autobuzul, care a fost si el verificat separat, inclusiv de caini special antrenați.

Drumul de întoarcere a fost destul de obositor, dar am moțăit in autocar. A fost o excursie interesantă, ce a condimentat într-un mod plăcut sejurul nostru de la Malaga. Cred ca mi-ar place sa petrec un city break în Gibraltar, să explorez pe îndelete. Mai sunt și alte lucruri de văzut, respectiv cu un bilet „Nature Reserve Ticket” se pot vedea renumitele tunele, Mânăstirea St Michael sau Moorish Castle. Deasemenea se poate achiziționa un tur cu feribotul pentru a vedea delfinii, numai că trebuie alocat mai mult timp. Dar asta pe viitor.

Off am reușit să dau, gata primul review cu diacritice. Multe mai sunt!

---

VIZUALIZĂRI: 10418 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI