Manastirea Prislop - un adapost al sufletelor

TIPĂREȘTE

„Nu uita ca esti o caramida duhovniceasca din marea cladire a Bisericii lui Hristos. Ramai cuminte in acest zid socotindu-te legat de celelalte caramizi cu mortarul iubirii”

ARSENIE BOCA

In viata fiecarui om exista momente in care simte ca nimic nu mai are rost daca nu reuseste sa duca la bun sfarsit un anume plan. Indiferent cat de mult efort depune, uneori este imposibil ca actiunile sale sa duca intr-o directie favorabila lui. In plus, atunci cand rezultatele obtinute nu sant cele asteptate, dramatizeaza si are impresia ca din acel moment, nimic nu o sa mearga.

Chiar si cand lucrurile par sa mearga cum trebuie, viata poate sa aiba o groapa - una interioara, care nu poate fi vazuta cu ochiul liber - dar pe care inima o simte. Lumea asta in care traim, e macinata de violente, de rautate, de suferinta, durere si tristete. Dar oare avem unde sa gasim stabilitate indiferent ce se intampla in lume sau in viata noastra?

Multi dintre noi consideram ca Dumnezeu este singura constanta din viata noastra. Lumea se schimba dar Dumnezeu ramane acelasi, este intotdeauna aici pentru noi si este mereu demn de increderea noastra.

Pentru a putea fi mai aproape de El, pentru a ne gasi linistea si echilibrul interior, am luat hotararea de a merge la Manastirea Prislop, manastire in care se afla mormantul Sfantului Ardealului, parintele Arsenie Boca. Despre Parintele Arsenie Boca, mi-a povestit prietena mea acum cateva luni, cum a venit in vis si i-a spus ca va ramane insarcinata, va avea o fetita careia sa ii puna numele Maria. Prietena mea avea probleme de sanatate si nu putea ramane insarcinata, desi isi dorea din tot sufletul. Visul i s-a implinit si la cateva luni a aflat ca va avea un copil. Curiozitatea a pus stapanire pe mine inca de atunci, dar nu in momentele acelea am dorit sa ajung la Sfantul Parinte ci acum dupa cateva luni pentru ca asa este si cu Dumnezeu, bucuria il indeparteaza pe cand durerea il apropie si s-ar zice ca il salasluieste in noi.

Am cautat cateva informatii pe site despre Parinte si manastire. Doamna mariana.olaru sunflower, Dragos dar si toti ceilalti colegi care au scris despre manastire m-au ajutat cu informatii pretioase. Reviewul scris de mariana.olaru mi-au transmis o asemenea emotie incat nu-mi puteam stapani lacrimile. Din ce citeam mai mult, emotiile ma copleseau iar dorinta mea de a ajunge cat mai repede acolo era din ce in ce mai mare. Despre parintele Arsenie am aflat lucruri uimitoare, am citit despre unicitatatea picturilor realizate de el in biserica parohiala din Draganescu unde a pictat timp de 15 ani, despre picturile extraordinare din Manastirea Sinaia si Prislop dar mai ales despre multele minuni savarsite de el.

Am plecat intr-o sambata pe la ora 12 dupa-amiaza, fara sa ma documentez prea mult despre traseul pe care trebuie sa il urmez. Am consultat o harta pe internet si am urmat traseul prin SIBIU, desi in Ramnicu-Valcea am fi vrut sa facem dreapta spre Petrosani. Durata calatoriei a fost de 6 ore si jumatate.

La plecarea din Bucuresti am dorit sa cumpar un ghiveci cu flori deoarece am citit ca aici la marmantul Sfantului vin in pelerinaj cele mai multe flori din Romania, flori ce i-au transformat mormantul intr-o gradina imensa, flori ce nu se ofilesc indiferent ca este vara sau iarna. Florile sant biletul de intrare in manastire si semnul recunoasterii intre pelerini, spunea cineva. Ideea de a cumpara flori din Bucuresti, nu este una foarte buna deoarece inca de la intrarea in satul Silvasul de Sus sant foarte multe locuri, de-a lungul drumului pana la manastire, de unde se pot cumpara ghivece cu flori.

Din Silvasul de Sus pana la manastire mai sant aproximativ 3 km. Manastirea se afla intr-o poiana, inconjurata de brazi si peisaje superbe. La ora 18, cand am ajuns, manastirea era plina de pelerinii veniti din toate colturile tarii de parca toate drumurile au dus la Prislop. Masinile asezate de o parte si de alta a drumului la o oarecare departare de intrarea in manastire, ne-a facut sa ne dam seama ca parcarea foarte generoasa era ocupata in totalitate. Am coborat mi-am tras peste pantaloni fusta adusa de-acasa, mi-am pus baticul pe cap si am pornit spre poarta manastirii cu multe emotii in suflet. In fata manastirii se afla multe tarabe de la care se pot cumpara covrigi, carti, icoane, flori, diverse. Doamnele pot alege cate o fusta din gramada ce se afla la intrarea in manastire. Dar regula de a purta fusta nu cred ca mai este valabila deoarece multe doamne erau imbracate in pantaloni in interiorul manastirii. La intrare privirea ne-a fost atrasa de afisele care interziceau fotografiatul in manastire. Sotul meu mi-a spus pe un ton destul de ferm sa nu cumva sa indraznesc sa scot telefonul pentru fotografii si pentru a se face inteles mi-a dat-o exemplu pe mama Columbencelor care a ignorat regulile impuse intr-o manastire.

De la intrarea pe portile manastirii am fost invaluita intr-o mantie de linistite. Desi in jurul meu se aflau zeci de oameni, eu simteam ca sant singura, doar eu, gandurile mele si senzatia ca mi-as putea petrece asa toata viata. Ma simteam ocrotita, mintea mea construise un zid impotriva tututor gandurile negative. Nu stiu cum am ajuns pe dealul unde se afla crucea Parintelui Arsenie. Acolo in fata crucii se formase un sir de oameni, un sir al tacerii, la care oamenii asteptau majoritatea cu smerenie. (nu vreau sa fiu rea, dar am auzit doua doamne care isi barfeau colegele de autocar). Toata lumea vorbea in soapta iar eu am profitat de asta pentru a ma ruga in liniste si pentru a admira locul in care se afla inmormantat Sfantul Ardealului. Mormantul este inconjurat de brazi argintii si de un covor imens de flori, covor tesut cu multa indemanare de calugaritele aflate acolo. Langa mormantul Parintelui se afla crucile maicutelor asezate intr-o ordine perfecta dar din pacate nu imi amintesc multe nume - Miriami, Zamfira sant unele dintre ele. Imi amintesc insa adierea diafana de vant care batea acolo sus mangaindu-mi obrajii, sentimentul de pace si linistite de care am fost strabatuta timp de 2 ore si jumatate cat a durat asteptarea. Desi avertizati ca nu au voie sa faca fotografii, chiar de maicutele ce se ingrijeau de mormant, multi faceau asta. Am incercat si eu dar sotul meu era cu ochii pe mine asa ca am renuntat si mi-am concentrat atentia asupra oamenilor de langa mine. Vad oameni grabiti, dezamagiti, tristi cu chipurile brazdate de griji si probleme. Vad oameni cu zambetul pe buze, vad copii, oameni tineri si oameni batrani. Vad oameni mai putin norocosi si oameni ajutati de soarta. Atunci cand ajung in fata Crucii Sfantului, simt cum un scut de lumina alba ma inconjoara complet, simt ca ma incarc cu credinta, incredere, putere, simt ca mintea mea se curata de toate relele, simt ca am forta de a-mi vindeca temerile. Ingenunchiez si toate rugaciunile si gandurile imi dispar din minte, ating crucea simpla de lemn si lacrimile de pocainta, sant gata sa picure pe pamant. Mi-as fi dorit sa aprind o lumanare la mormant, sa asist la slujba ce tocmai incepuse in bisericuta si sa scriu un acatist dar lumanari nu mai aveam pentru ca le-am apris pe toate la intrarea in manastire langa izvorul cu apa tamaduitoare, acatist nu puteam scrie pentru ca nu aveam cele necesare iar pentru slujba nu mai aveam timp deoarece se lasase seara iar noi nu aveam nimic rezervat pentru a innopta pe-aproape, asa ca am dat floarea maicutei si mi-am promis ca am sa revin pentru a face tot ceea ce nu am facut acum. Cele cateva minute petrecute in fata crucii sadesc in sufletul meu sentimentul de liniste si incredere ca de-acum totul va fi bine. Urc incet drumul abrupt si anevoios ce duce catre pestera Sfantului Ioan, despre care am aflat ca a fost un tanar din Silvasul de Sus ce a ales sa-si dedice viata rugaciunii. Si-a sapat singur o chilie in piatra si aici si-a petrecut restul zilelor. Aceasta chilie a ramas un loc de pelerinaj si de reculegere sufleteasca pentru toti cei care cauta alinare pentru problemele lor. In chilie se afla doua icoane, una cu Sf Ioan de la Prislop si una cu Fecioara Maria cu Pruncul, sub care vizitatorii pot pune flori iar intr-un coltisor pot aprinde si cate o candeluta. Aici ai impresia ca timpul se opreste in loc, linistea iti inunda intreaga fiinta, ai vrea sa zabovesti dar chilia este mica si sant multi cei care vor sa-i treaca pragul. Asa ca ma chinui si cobor incetisor scarile abrupte, sapate in piatra, reusesc sa fac si cateva fotografii deoarece sotul meu nu este langa mine.

La poarta manastirii ne oprim sa cumparam cateva bratarele pentru cei dragi noua. Imi doresc foarte mult fotografii cu Parintele Arsenie Boca asa ca voi cumpara doua dar foarte mici. Pe cele mari nu le pot privi, nu pot privi in ochii Sfantului. Am incercat si nu pot, sant prea neinsemnata sa ii pot sustine privirea. Ochii sant cea mai expresiva parte a corpului nostru, ochii Parintelui sant unici, sant de o expresivitate extraordinara, simti cum patrund pana in adancul sufletului tau, simti ca te rascolesc, simti ca stiu totul despre tine. Fara a rosti cuvinte, privirea Lui este o revarsare a unui intreg ocean de emotii.

Am plecat de la intalnirea cu Bijuteria Ardealului - Manastirea Prislop cu siguranta ca de-acum parintele Arsenie Boca va veghea asupra noastra asa cum vegheaza si asupra Manastirii. Cu siguranta, daca Dumnezeu se implica in viata noastra, putem sta linistiti. Caci pe masura ce il cunoastem si ascultam ce spune El, ne aduce in suflet o pace deosebita. Vedem viata din punctul Sau de vedere, fiind constienti de credinciosia si de capacitatea Sa de a avea grija de noi. Asa ca orice ne-ar astepta in viitor putem sa ne punem increderea in Dumnezeu, stiind ca el va ramane neschimbat. Si, pe langa aceasta abia asteapta sa ne dovedeasca ce turnura poate lua viata noastra daca ne intoarcem la El si Il cautam cu sinceritate. Imi doresc din tot sufletul, pe 28 noiembrie sa revin la mormantul parintelui.

http://www.youtube.com/watch?v=ulhoKujT2G8 daca se poate webmaster va rog sa atasati articolului aceasta melodie

---

VIZUALIZĂRI: 7400 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI