Apuseni - un colţ de Rai

TIPĂREȘTE

Am fost în Apuseni, anul trecut în 22-25 iunie. Adică în 2013.

Aici este un loc ales de Dumnezeu să-i oglindească Raiul pe pământ, spun eu. Şi mă bucur că noi, românii, am înţeles oarecum asta şi ocrotim acest loc absolut unic!

M-am înscris într-o excursie de grup, pe 3 nopţi, cu cazare la cabana Alex, din Ic Ponor, unde urma să ajung singură, cu maşina personală.

Am introdus eu oareşce date în GPS, dar nu ştiam exact coordonatele geografice ale pensiunii.

Aşa că, odată ajunsă în Huedin, am pornit spre Mărgău, Răchiţele, localităţile pe care GPS-ul încă le mai "vedea".

Pe drum, spre tristeţea mea, de câteva ori a trebuit să mă dau de-o parte şi să las să coboare camioane pline cu arbori groşi, tăiaţi de pe munte. Şi de fiecare dată m-am întrebat: oare or pune alţii în locul lor, la fel de repede cum îi şi taie?

Pădurea din Apuseni este bolnavă, aţi observat? Brazii sunt invadaţi de un fel de mană... sau cum s-o numi ea.

Am aflat ulterior că pădurarii spun că nu se intervine, pt că pădurea trebuie să se vindece singură.

Să revin:

Am ajuns în Doda Pilii, la o răscruce de drumuri, loc în care GPS-ul meu Becker a amuţit! De fapt, el amuţise de mai devreme, iar eu, odată cu liniştea din maşină, deveneam tot mai neliniştită, pt că începuse să se însereze.

Aşadar, atenţie pt cei care veniţi din direcţia Răchiţele. La această răscruce, indicatorul ce duce spre Ic Ponor nu se vede, este sucit... adică pus aiurea! Doar cei care vin dinspre Smida îl pot zări.

Eu venind, cum spuneam, dinspre Măgura-Răchiţele, am dat cu ochii numai de cel pe care scria Smida şi, convinsă fiind că este singurul drum (din moment ce alt indicator nu văzusem), am luat-o cătinel-cătinel în sus. Era deja semi-întuneric şi, atentă la drum, nu am întors capul ca să văd că mai exista un altul la dreapta. Deci eu o luasem spre stânga.

Aşa m-a prins noaptea pe munte!!! Nu tu semnal Orange... iar de Vodafone, nici vorbă!

Am ajuns în întuneric, pe o noapte ceţoasă, pe drumuri înguste, cu ceva case mici, nu pensiuni. Obosită, am oprit şi am cugetat ce să fac. Era clar că nu mai puteam găsi grupul, ce deja se cazase la Ic Ponor!

Din când în când, într-o undă scurtă de semnal, coordonatorul grupului mă mai suna, iar eu reuşeam doar să-i strig: Dă-mi naibii coordonatele GPS, că doar eşti acolo!!! (mai târziu, când am ajuns la pensiunea Alex, i-am arătat cum se face ;) )

Deci... după ce m-am calmat şi am cugetat în tihnă, cu greu am reuşit să întorc maşina pe acel drum de ţară, mărginit de gard din tulpini orizontale de copaci. Imaginaţi-vă şi ceaţa groasă... o atmosferă horror! :))

Coborând uşor pe drum înapoi, la un moment dat am zărit o luminiţă timidă în dreapta. Am tras brusc de volan şi am intrat ca o vijelie în curtea unei pensiuni. A doua zi pe lumină, am descoperit că dacă mai făceam jumate de metru, aş fi dat în nişte fier beton ce se iţea din pământ, pt că acolo încă se mai construia ceva. De asemenea, tot a doua zi, îngrozită, am văzut că de la căsuţe în jos, coborâsem pe un drum îngust, cu hău în stânga. Eh... a fost bună şi ceaţa la ceva :))

M-am dat jos din maşină, m-am pus pe o treaptă din faţa intrării şi am izbucnit în plâns de furie! Pierdusem o noapte de cazare şi, pe deasupra, îmi era ciudă că toţi reuşiseră să ajungă, numai eu, nu!

Cu toate că era aproape miezul nopţii, uşa pensiunii s-a deschis şi o doamnă de vreo 30-35 de ani mi-a zâmbit cu căldură. Văzând cât sunt de necăjită, a încercat în tot felul să mă liniştească, oferindu-mi un păhăruţ cu ţuică, apoi o cafea şi o cină caldă.

Glasul ei mi-a picat tare bine la inimă! Acolo, în vârf de munte, era exact ce aveam nevoie: linişte şi un suflet cald, primitor.

Unde ajunsesem de fapt? La pensiunea Mont President - Beliş.

Doamna de care vă spun, o administrează singură. Are un copil micuşor, încă la gimnaziu. A lucrat câţiva ani în Belgia (cum probabil multe femei o fac în străinătate, împinse de nevoie), şi s-a întors cu ceva bănuţi, pe care i-a investit în acea pensiune.

Voi pune câteva imagini, ca să vă faceţi o idee.

Mi-a spus că în sezon, se descurcă binişor şi-I mulţumeşte lui Dumnezeu!

În seara aceea însă, nu avea cazat niciun turist, cu excepţia unor prieteni veniţi în vizită... şi a mea, picată ca din cer.

M-a găzduit într-o cameră cu 3 paturi, curată şi simplă.

Am înţeles că poate găzdui şi grupuri, în camere cu mai multe paturi, familii şi chiar singles, ca mine.

Restaurantul este mare şi spaţios, amenajat cu bun gust şi suflet.

Dimineaţa, am servit micul dejun şi la plecare i-am mulţumit doamnei că m-a găzduit.

Cu acelaşi surâs cald, mi-a spus că oricum m-ar fi primit. Chiar dacă ar fi avut toată pensiunea ocupată, mi-ar fi găsit un locşor, pt că există o înţelegere pe munte, ca orice turist rătăcit să fie primit de oricine, oriunde şi la orice oră.

Am pornit din nou la drum, să caut pensiunea Alex din Ic Ponor şi grupul meu.

Şi iarăşi am greşit direcţia! Iarăşi m-am rătăcit! :))

Veţi vedea în poze că am întâlnit vaci, peisaje de basm... numai Ic Ponor nu! Cred că o luasem spre Someşul Cald.

Oricum, a fost o aventură de neuitat, o amintire pe care acum o privesc zâmbind cu recunoştinţă!

Am făcut cale întoarsă la răscrucea de unde-o luasem pe "arătură" şi am întrebat primii oameni ce mi-au ieşit în cale încotro s-o iau.

Când ceva mai târziu am zărit pensiunea Alex, şi ştiind că nu va mai fi nimeni din grup acolo, plecaţi fiind în traseele montane organizate cu ghidul local, am intrat în parcare din nou supărată, lăsând în urmă un nor de praf! :))

Primul lucru ce l-am făcut, am stabilit coordonatele geografice:

- 46 grade 38'25.68'' N

- 22 grade 49'21.23'' E

Şi aici am fost întâmpinată de o gazdă primitoare, cu acelaşi zâmbet blajin pe chip. Doamna Lenuţa, s-a străduit la rându-i să mă liniştească, oferindu-mi afinată şi cafea. Văzând că nu reuşesc să mă eliberez de frustrare (pt că toţi erau plecaţi pe munte, şi eu nu), m-a sfătuit să fac o baie bună în piscină. :))

Deci... dragi administratori, faceţi cum ştiţi cu articolul meu, însă eu nu pot separa pensiunile de aventura mea. Aş ciunti mesajul, zic eu.

Pensiunea Alex are o parcare mare, este situată lângă râul Someş, înconjurată de munţi, brazi şi linişte.

Interiorul amenajat cu multă, multă inimă! Cafeaua a fost la dispoziţie, inclusă în preţ, afinata... ne aştepta în prag în fiecare zi în care ne întorceam de pe munte.

Şi acum am încă în faţa ochilor imaginea doamnei Lenuţa, care ne ieşea în prag cu tava în mână, cu zâmbetul ei cald şi ne îmbia să servim un păhăruţ cu afinată de casă. Şi după un traseu montan... ah, ce bine pica!!!

Mâncarea a fost excelentă, iar în ultima seară ne-a servit cu o ciorbă de vânat extraordinară!

Voi pune fotografii din pensiune, care vor înlocui mult mai bine cuvintele mele.

Dezavantajul constatat ulterior (când am vrut să revin acolo de sărbători), este că nu prea au internet, deci nu are rost să faceţi rezervare pe pagina lor. Doar telefonic.

Cei dependenţi de internet... nu vă sfătuiesc să mergeţi acolo. Orange are semnal foarte slab, iar Vodafone şi Cosmote defel. În toate aceste zile, am putut intra pe... Facebook doar de pe malul apei. Vreţi să ştiţi ce era acolo în fiecare dimineaţă sau seara, când toţi care aveam Orange voiam să comunicăm cu cei de-acasă? :))

A doua zi (pt mine prima), am urcat pe un traseu montan, conduşi de ghidul nostru, Nicu. Ne împărţiserăm în două grupuri mai mici, care urmau să meargă pe două trasee, unul mai dificil, iar altul mai uşor.

Eu, desigur că l-am ales pe cel mai uşor. De unde??? Uşor în Apuseni? :))

Traseul a durat 8 ore şi am ajuns prin păduri inimaginabil de frumoase, unde ghidul ne spunea că dacă am putea să stăm pe loc un timp, nemişcaţi, vom vedea cum trec diverse animale pe-acolo.

Am ajuns pe piscuri de munte la care nu visasem vreodată că voi mai ajunge în viaţa asta! Am urcat târâş, în mâini, pe burtă, sprijinindu-mă într-un toiag rudimentar, am trecut cu chin cu vai peste copaci imenşi căzuţi la pământ, care blocau poteca, am traversat pârâiaşe de munte, am băut din unele (ghidul ne-a învăţat cum să recunoaştem o apă bună de băut)... într-un cuvânt, a fost un vis... cu multă transpiraţie, oftaturi, dureri de muşchi... dar oricum, un VIS!

A doua zi am mers din nou pe munte, la o peşteră închisă cu grilaj şi lacăt. Ghidul a deschis-o şi am pătruns. Din cauza umezelii mari nu mi-au prea ieşit fotografiile.

Am aflat că fusese închisă datorită turiştilor ce furau de-acolo oase de urs. Vreau să vă spun că există un strat de vreo 7 metri numai din oseminte!

De-acolo ne-am urcat în microbuze şi ne-am dus la cascada Miresei. Între timp începuse o ploaie de vară ce-a ţinut până am plecat. Aşa că nu mi-a rămas o amintire prea grozavă din acel loc.

Am intrat însă în micul lor magazin universal şi am întrebat unde pot da de primar. Voiam să-i spun de acel indicator invizibil. Nu l-am găsit, dar sătenii mi-au promis că-i vor transmite. Nu cred că au făcut-o.

Am plecat ultima de la pensiune şi am ieşit la civilizaţie încet, fără grabă, oprind de multe ori maşina ca să fac fotografii. Minute în şir am ascultat strigătul unui cioban, ecoul glasului său, ce se întorcea ca un răspuns al munţilor, behăitul oilor... am stat şi-am privit cerul şi norii ce înconjurau piscurile... amânând cât mai mult revenirea în tumultul lumii.

Am pus şi poze în care se poate vedea drumul, cu găurile lui, distrus de camioanele cu brazi. Se zvonea că autorităţile au decis să-l repare. Să sperăm că aşa va fi.

Iarna însă, Nicu mi-a spus că e mult mai uşor să mergi cu maşina. Drumul e curăţat cu utilaje, iar gropile acoperite cu zăpadă.

Aşadar şi în concluzie... dacă vreţi să ştiţi mai multe despre traseele montane din Apuseni, despre peştera cu oseminte de urs sau orice altceva legat de zonă, căutaţi-l pe Nicu. Vi-l recomand din tot sufletul! Este un tânăr extraordinar, care îmi spunea că tatăl său l-a luat pe munte de bebe, purtându-l în rucsac. Este salvamontist de fapt, şi multe dintre marcajele Apusenilor sunt făcute de el şi colegii lui.

(...) Noi îi spuneam "ghiduşul nostru", pt că de fiecare dată, până la un anumit nivel al traseului, ne păcălea, spunându-ne că mintenaş trece greul şi că va veni o parte mai uşoară. Ulterior a recunoscut că aşa trebuie să procedeze un ghid, pt ca turiştii să nu se întoarcă din drum. :))

În rest... să fim sănătoşi şi voioşi şi plini de dorinţa de-a colinda şi admira frumuseţile acestei lumi! Rămâneţi cu bine!

===

PS dragi administratori, mi-ar plăcea mult să puneţi sus melodia de-aici: http://www.trilulilu.ro/muzica-instrumentala/sunete-din-natura

Mulţumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 4183 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI