Muzeul Militar Naţional - Filiala Constanţa

TIPĂREȘTE

Au trecut câţiva ani de când am aflat că în Constanţa, pe lângă Muzeul Marinei Române (vezi impresii) - despre care ştiam ştiam încă de când eram copil, există şi un muzeu militar. Deşi am tot plănuit să-l vizităm, am amânat de la un an la altul, poate din cauză că văzând că nu se spun prea multe despre acest muzeu am rămas cu impresia că nu e cine ştie ce şi că alte locuri merită mai multă atenţie, poate datorită faptului că locaţia în care se află nu se includea în zona pe care o frecventam de obicei, poate din lipsa timpului sau... nici nu ştiu ce alte motivaţii aş mai putea găsi. Cert este că vizitarea acestui muzeu nu a fost inclusă în lista priorităţilor şi a rămas mereu pentru...data viitoare.

Până la urmă a apărut însă şi motivaţia iar pentru asta cred că ar trebui să-i mulţumesc colegului pepsi70ro, care prin postarea unui prim (şi unic pâna acum) articol referitor la acest muzeu, ne-a determinat să luăm hotărârea de a nu mai amâna, de a merge să vedem la faţa locului despre ce este vorba. Şi... chiar ne-am ţinut de cuvânt asfel că în concediul petrecut pe litoral anul acesta, ne-am făcut timp să vizităm MUZEUL MILITAR NAŢIONAL din oraşul Constanţa.

La fel ca cele din Bacău şi Oradea, şi acest muzeu constituie o filială a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, aflându-se în proprietatea Ministerului Apărării Naţionale. De altfel, din câte am aflat, chiar şi terenul unde este aplasată clădirea muzeului aparţine unităţii militare aflate în imediata vecinătate.

Deşi Muzeul Militar Naţional este considerat (prin lege) „instituţie de interes naţional”, din păcate se poate spune că în cazul filialei din Constanţa această titulatură se dovedeşte a fi valabilă doar pe hârtie, în realitate părând că interesul la nivel „central” este inexistent şi că instituţia supravieţuieşte doar prin eforturile celui ce ocupă de o bună perioadă de timp funcţia de director al muzeului.

În primul rând, pentru a face ca totul să arate aşa cum ar trebui, sunt necesare investiţii în reamenajarea şi modernizarea spaţiului expoziţional. E drept că o mare parte a muzeului nu arată rău însă sunt şi (hai să zicem) aspecte negative – aş menţiona aici faptul că unele exponate au nevoie de restaurare deoarece au suferit daune fie din cauza unor „agresiuni umane” fie datorită infiltraţiilor de apă, ca în unele zone pereţii clădirii arată destul de afectaţi de aceleaşi infitraţii, sau că ar fi nevoie de o urgentare în amenajarea unor spaţii aflate de mai mult timp în lucru.

Pe e altă parte, chiar şi aşa cum arată în prezent, nu e de mirare că muzeul nu este cunoscut la nivel naţional atâta timp cât nici măcar pe plan local lucrurile nu par a fi mai „roze”. Şi până la urmă, hai să zicem că poate aşa e firesc să fie, în condiţiile în care nu există nici un fel de promovare. Nici nu cred că pot să mă gândesc la pliante, reportaje sau oricare alte metode de a face cunoscut acest obiectiv, atâta timp cât chiar şi câteva informaţii mai detaliate sunt greu (chiar imposibil) de găsit, ce să mai vorbesc despre faptul că în oraş nu am văzut absolut nici un panou informativ, nici un indicator care să te ajute să afli despre existenţa şi localizarea acestei instituţii.

E cam greu de înţeles de ce lucrurile stau astfel şi cel mai probabil, în afară de nepăsarea unora „sus puşi”, un alt motiv ar fi lipsa fondurilor. Cert este că acum, după ce am avut ocazia să vizitez muzeul, pot afirma cu toată sinceritatea că acest loc merită mult mai multă atenţie din partea tuturor, fie că vorbim despre autorităţi fie de... restul populaţiei. Ar trebui să avem mult mai multă grijă de tot ceea ce înseamnă ”trecut”, ar trebui să ne protejăm patrimoniul naţional şi să învăţăm că istoria face parte din identitatea noastră ca popor. Poate că într-adevăr acest muzeu constănţean nu este unul foarte mare ca dimensiuni însă nici mic nu e şi cu siguranţă are ce arăta vizitatorilor, expoziţia permanetă cuprinzând colecţii de fotografii şi documente, arme albe şi de foc, uniforme şi însemne militare, aparatură şi alte obiecte de logistică militară, diorame şi machete, drapele de luptă plus multe şi diverse alte exponate, toate acestea menite să prezinte ”Evoluţia artei militare în Dobrogea”. Dar să începem cu... începutul.

Istoric

Referitor la acest subiect, pepsi70ro a făcut o prezentare destul de detaliată şi nu cred că are rost să reiau toate acele informaţii. Mă voi rezuma doar la a menţiona cele trei date de referinţă şi anume anul 1980 – când s-a început construcţia muzeului, anul 1985 – când a avut loc o primă inaugurare, şi anul 1987 – când a avut loc cea de-a doua inaugurare, considerată cea „oficială”. La acestea aş mai adăuga şi anul 2009 – când, din câte am aflat, muzeul a fost redeschis după doi ani şi jumătate în care ar fi avut loc unele lucrări de renovare şi reamenajare.

Localizare şi acces

Muzeul este localizat în zona „Kilometrul 4-5”, pe strada Prelungirea Liliacului (nr. 1-3). Coordonatele geografice (GPS) ale locaţiei sunt următoarele: 44.1499780 / 28.622955.

Luând ca punct de plecare gara oraşului, pentru a ajunge cât mai uşor la muzeu se urmează şoseaua Mangaliei şi după traversarea podului peste calea ferată, imediat după ce se trece de Doraly Mall se face dreapta, ocolindu-se acest centru comercial. Chiar în dreptul complexului se intră în stânga pe strada Arcului, la limita acesteia (lângă poarta de intrare a unităţii militare de lângă muzeu) urmând să se cotească la dreapta, intrând astfel pe strada în capătul căreia se găseşte muzeul. Nu ştiu cât de explicit am fost aşa pentru a vedea exact despre ce este vorba, puteţi arunca o privire pe această hartă.

Cei ce folosesc ca mijloc de deplasare transportul în comun, de la gară pot merge fie cu autobuzele liniei 101, coborând în staţia „Km. 4-5” de unde în cel mult două - trei minute se ajunge la poarta muzeului, fie cu cele ale liniei 5, cu coborâre la complexul Doraly, în acest al doilea caz distanta până la destinaţie fiind însă puţin mai mare. Nu ştiu sigur dacă mai sunt şi alte variante, eu doar pe acestea două le cunosc.

Vizitare

Înainte de toate, vreau să precizez că tariful de vizitare al muzeului era de 6 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii (pentru filmare/fotografiere nu exista nici o taxă) iar vizitele se puteau face de marţi până sâmbătă în intervalul orar 10.00–17.00. Cum la acea vreme noi nu ştiam exact care este programul de funcţionare, am preferat să dăm un telefon (că tot veni vorba, numărul de telefon al instituţiei este 0241.674359) şi după ce am aflat că sigur vom găsi pe cineva la faţa locului, ne-am deplasat către muzeu.

Primele exponate le-am văzut încă înainte de a intra în clădirea instituţiei, intrarea fiind străjuită de patru tunuri, elemente de artilerie folosite în cel de-al doilea război mondial.

La intrare am fost întâmpinaţi de directorul muzeului, un om deosebit despre care am aflat că ocupă de foarte mulţi ani această funcţie şi care ajutat... aproape de nimeni, face eforturi pentru bunul mers al instituţiei ce o conduce. De altfel, se pare că se ocupă cam de tot pe acolo, tot dânsul fiindu-ne şi ghid, povestindu-ne de-a lungul vizitei foarte multe lucruri interesante despre exponate şi despre tradiţiile militare. Nu ştiu dacă mă credeţi dar vă spun că este o adevărată plăcere să asculţi vorbele rostite cu atâta pasiune de acest om, despre care trebuie să recunosc faptul că ne-a făcut o deosebită onoare să-l cunoaştem.

Expoziţia este structurată pe două nivele, sub forma unui circuit, colecţiile de exponate fiind prezentate în ordine cronologică - împărţite în sectoare bine delimitate şi cu denumiri reprezentative.

Holul de la intrare (cea principală căci mai există una în spatele clădirii) este dominat de un basorelief ce prezintă Mausoleul de la Mărăşeşti şi tot de aici începe şi călătoria prin istorie. Pentru început, câteva imagini şi obiecte arheologice ne prezintă perioada ”De la preistorie la triburile geto-dace în antichitate”. O mică expoziţie de vase ceramice, hărţi, imagini ce surprind scene de viaţă şi din luptele dacilor cu romanii, plus o machetă a monumentului Tropaeum Traiani de la Adamclisi, ne duc spre ”Colonizarea greacă şi romană la Pontul Euxin”. O altă colecţie de imagini, hărţi şi obiecte arheologice (vase ceramice, unguentarii din sticlă, săgeţi, plăcuţe şi sigilii metalice) alături de machetele cu ruinele castrului roman de la Topraighiol, respectiv cetatea Enisala, ne prezintă ”Ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră în arealul romano-bizantin în sec. II” şi ”Formaţiuni prestatale româneşti în Dobrogea”.

Captivaţi de poveştile ghidului nostru străbatem epocile foarte rapid şi astfel ajungem să cunoaştem ”Dobrogea medievală între civilizaţiile europeană şi asiatică”, această secţiune fiind reprezentată de straiele unui oştean medieval, imagini cu diverse ţinute ale luptătorilor vremii şi armele acestora, câteva tunuri în miniatură, pistoale cu cremene şi nu în ultimul rând, o colecţie de arme medievale de origine orientală.

Înainte de a ajunge în sala mare a muzeului, cu ajutorul imaginilor ne sunt prezentate şi ”Războaiele imperiale pe pământul dobrogean între sec. VI–VIII” şi tot aici avem ocazia de a admira o uniformă militară model 1842 purtată de trupele din Muntenia.

Ajunşi în (hai să-i zicem) principalul spaţiu expoziţional al muzeului, descoperim acceaşi prezentare cronologică a evenimentelor, începând cu ”Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859”, unde pe lângă altele – câteva arme, hărţi şi fotografii, nu putem să nu remarcăm o imagine destul de mare ca dimensiuni, ce-l înfăţişează pe înfăptuitorul Unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Urmează o secţiune de unde rând pe rând, în special cu ajutorul fotografiilor, aflăm despre ”Războiul de independenţă al României, 1877–1878”, despre ”Organizarea armatei române în Dobrogea la sfârşitul sec. al XIX-lea” şi despre ”Armata terestră în Dobrogea, la începutul sec. XX”. Tot aici nu sunt de neglijat nici cele patru mici vitrine unde sunt expuse câteva centuri, grade şi decoraţii folosite la ţinutele militare de gală, o armă şi o ţinută militară, sau o colecţie de arme albe.

Următorul sector al expoziţiei ne face mai întâi cunoştinţă cu ”Trupele dobrogene în anii 1913–1914” după care ajungem în timpul primei conflagraţii modiale, fiindu-ne prezentate ”Diviziile 9 şi 10 Infanterie din Dobrogea, în campania armatei române în Primul Război Mondial; 1916–1917 ”. Pe lângă fotografii şi hărţi, găsim aici drapele de luptă, o şa de călărie, diverse obiecte ce au aparţinut militarilor plus câteva arme de foc, printre care şi două mitraliere, toate într-o stare foarte bună.

Mai departe, pentru a păstra firul cronologic al evenimentelor şi a afla câte ceva despre ”Trupele militare dobrogene pe frontul românesc în anii 1917–1918”, trebuie să traversăm sala în diagonală ori să facem cale întoarsă, pentru a putea vedea colecţiile expuse şi în cealaltă jumătate a sălii. Cea de-a doua parte a războiului este reprezentată, pe lângă fotografii, de o machetă a Mausoleului de la Mărăşeşti, respectiv două arme de foc – un pistol şi un revolver.

Mergem mai departe şi privind fotografiile, documentele, hărţile, un drapel de luptă şi câteva arme facem cunoştinţă şi cu perioada interbelică, aflând astfel despre ”Contribuţia forţelor armate dobrogene la apărarea Marii Uniri a românilor; 1918–1919” şi despre ”Organizarea armatei române în Dobrogea între anii 1920–1930”.

Înainte de a urca la etaj, remarcăm că nici religia nu a fost uitată şi are în cadrul muzeului o secţiune special dedicată. Avem astfel ocazia de a vedea un mic altar de campanie, plus câteva veşminte purtate de preoţi militari - din câte am înţeles, aceste ţinute preoţeşti reprezintă diferite culte religioase. Tot aici găsim şi o placă comemorativă unde sunt menţionate numele eroilor din ţinutul dobrogean, căzuţi la datorie în luptele de la Mărăşeşti.

Nu în ultimul rând, ţin să precizez că în centrul acestei săli despre care v-am povestit până acum este amenajată o dioramă în mărime naturală – ce ne prezintă doi militari români aflaţi la datorie pe front, iar întreg spaţiul expoziţional este dominat de o frescă de dimensiuni impresionante ce acoperă un perete întreg, pictură foarte frumoasă ce surprinde o scenă din timpul războiului, cu asaltul militarilor români asupra trupelor germane.

La etaj, prima parte a expoziţiei este dedicată celui de-al Doilea Război Mondial, începând cu ”Situaţia României; iunie – septembrie 1940” şi continuând cu ”Pregătirea armatei române; 1940–1941”, respectiv ”Campania din anul 1941”. Din păcate, la data când noi am vizitat muzeul, această secţiune nu era complet amenajată, existând şi câteva spaţii libere - probabil în curs de amenajare. Oricum, chiar şi aşa, am avut destule lucruri interesante de văzut, pe lângă mereu prezentele fotografii, documente şi hărţi având ocazia de a admira câteva instrumente optice, bombe şi diverse alte proiectile de calibru mare ori arme de foc – în special mitraliere. Tot aici, atenţia ne este captată şi de o frumoasă colecţie de uniforme militare, ce nu pot fi trecute uşor cu vederea.

Putem spune că sectorul expoziţional dedicat celei de-a doua conflagraţii mondiale se încheie cu o hartă din care aflăm care a fost ”Drumul de luptă al armatei române în războiul antihitlerist”, o machetă ce reprezintă ”Monumentul Ostaşului Român” din oraşul Carei, plus un panou unde sunt expuse câteva obiecte printre care şi două puşti ZB - model 1924; calibrul 7.92, ce au fost în dotarea armatei române în războiul antitlerist.

Trebuie menţionat că dacă am fi venit mai demult să vedem muzeul, plimbarea noastră prin istorie ar fi continuat cu detalii despre ”Campania din anii 1941–1944” şi ”Eliberarea Transilvaniei” însă în momentul vizitei noastre, acest spaţiu se afla în curs de amenajare urmând a apărea în viitor, o expoziţie dedicată perioadei comuniste şi revoluţiei din 1989 – deja erau expuse fotogafii, o statuie (un bust) cel reprezenta pe Nicolae Ceauşescu şi un drapel „roşu”.

Mergem mai departe, urmând să trecem mai întâi de sectorul transmisioniştior dobrogeni, unde găsim aparatură specifică acestei ramuri ale armatei, apoi de cel al cercetaşilor, reprezentat de câteva obiecte şi două ţinute de camuflaj – una pentru zăpadă şi cealaltă, prezentată printr-o dioramă în mărime naturală. Binenţeles că nu lipsesc nici fotografiile, unele vechi altele realizate recent, cu ocazia misiunilor efectuate de militarii dobrogeni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan. Totodată, un ultim exponat ce îl vedem înainte de a părăsi etajul şi a reveni în holul de unde am început vizita, este o ţinută militară folosită de militari în aceleaşi misiuni internaţionale.

Îndrumaţi în continuare de cel ne-a fost ghid, ne-am îndreptat apoi către ieşire, în drumul nostru admirând mai întâi câteva picturi vechi realizate de pictorul constanţean M. Sibiceanu şi donate muzeului de către fratele artistului, pentru ca în final, într-un ultim hol, să descoperim câteva drapele de luptă şi o veche uniformă militară din Extremul Orient, realizată din lemn, piele şi metal, de asemenea primită de muzeu sub fomă de donaţie. Şi... cam aici se termina călătoria noastră de-a lungul istoriei.

Luându-ne rămas bun şi mulţumindu-i pentru amabilitatea de care a dat dovadă, ne-am despărţit de domnul director, nu înainte însă ca acesta să ne dezvăluie şi unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de viitor, ba chiar să ne şi arate terenul pe care ar vrea să amenajeze un parc tematic, unde să fie expusă tehnică militară. Chiar dacă împrejurările actuale nu prea se dovedesc a fi deloc favorabile acestui proiect, pentru a ne păstra şi respecta istoria sper din tot sufletul ca acest parc să fie realizat până la urmă şi, între noi fie vorba, cu scuzele de rigoare pentru îndrăzneala de a fi visător, tare mult mi-aş dori ca peste un timp, atunci când mă voi plimba printre diversele maşinării de luptă, să pot atinge şi ”aripile argintii” ale unuia dintre celebrele MIG-uri 29 lăsate în voia sorţii foarte aproape de Constanţa, la baza de la Kogălniceanu. Vom vedea ce viitor va avea acest muzeu şi dacă într-adevăr se vor confirma şi promisiunile de susţinere şi promovare din partea autorităţilor locale.

Concluzii

Chiar dacă, aşa cum am mai spus, ar mai fi de lucru până ca totul să arate aşa cum ar trebui, nu mă feresc să recunosc faptul că acum îmi pare rău că am tot amânat vizitarea acestui obiectiv. Drept urmare, vă recomand fără nici o urmă de reţinere ca atunci când veţi avea drum prin Constanţa, să mergeţi să vedeţi despre ce este vorba iar apoi să-mi spuneţi dacă am avut sau nu dreptate. Eu sunt aproape sigur că văzând atâtea lucruri interesante şi ascultând poveştile spuse cu atâta pasiune de către domnul director, nu veţi pleca de acolo dezamăgiţi. Şi binenţeles, după ce veţi putea spune că AmFostAcolo, nu uitaţi să daţi de ştire şi altora despre existenţa şi valoarea acestui muzeu, care merită să aibă parte de mult mai multă atenţie căci este o filă din istoria noastră, pe care avem obligaţia să o respectăm.

Toate cele bune şi pe curând.

---

VIZUALIZĂRI: 3562 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI