Mănăstirea Nămăiești, locul unde credința a trecut prin stâncă

TIPĂREȘTE

Nămăiești... numele unei localități micuțe din apropierea orașului Câmpulung, o așezare care oferă posibilitatea vizitării a două obiective turistice deosebite: pe de o parte Casa Memorială a poetului George Topârceanu (vezi detalii) pentru cei pasionați de istoria literaturii, iar pe de altă parte Mănăstirea Nămăiești, lăcaș de cult al cărui început se pierde undeva în negura timpului.

Noi am ajuns la Nămăiești întâmplător, urmând DN 73 pe culoarul Bran-Rucăr, pe direcția de deplasare către Târgoviște. Intrând în sensul giratoriu pe direcția Târgoviște am observat indicatoarele către cele două obiective de mai sus, de care ne despărțea un singur kilometru. În cinci minute am fost acolo și am vizitat pentru început mănăstirea, despre care știam că adăpostește o icoană străveche, considerată a fi una dintre icoanele pictate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, la îndemnul Maicii Domnului. O altă icoană considerată a fi pictată de Sfântul Apostol Luca am întâlnit la Mănăstirea Dălhăuți din județul Vrancea, lăcaș de cult pe care am avut plăcerea să-l vizităm în urmă cu aproximativ un an (vezi impresii).

Pentru localizarea exactă a lăcașului de cult, voi adăuga că Mănăstirea Nămăiești se află pe raza localității Nămăiești, comuna Valea Mare Pravăț, din partea de nord a județului Argeș.

O încadrare exactă în timp a începuturilor acestui lăcaș de cult nu s-a putut face până în prezent. Există mai multe legende, transmise oral, care amintesc chiar de numele domnitorului Negru Vodă. Localitatea, în schimb, apare menționată pentru prima dată în hrisoavele domnitorilor Radu cel Mare și Mircea Ciobanu, în perioada 1503 – 1547.

Povestirile transmise pe cale orală vorbesc despre faptul că trei ciobani români care pășteau mioarele pe aceste meleaguri au ajuns lângă o stâncă mare, în care mai târziu s-a săpat actuala bisericuță. Ciobanii au înnoptat chiar pe stâncă și toți trei au avut un vis comun: se făcea că băteau niște clopote mari și un înger a coborât și le-a spus că în interiorul stâncii stă ascunsă de multe veacuri o icoană zugrăvită după adevăratul chip al Maicii Domnului. Ciobanii s-au trezit a doua zi, și-au povestit unul altuia visul și s-au speriat. A doua și a treia noapte visul s-a repetat și a apărut chiar Maica Maria, care i-a condus pe păstori la intrarea în grotă spunându-le că în locul unde vor găsi icoana vor face loc de închinăciune în cinstea Intrării în biserică a Sfintei fecioare Maria, Izvor de viață și tămăduire.

De aceea, cele două hramuri ale mănăstirii sunt: ”Intrarea Maicii Domnului în biserică” și ”Izvorul tămăduirii”.

O altă variantă referitoare la începuturile lăcașului de cult este susținută de anumiți istorici, care consideră că Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Dobrogea și apoi a plecat spre Dacia Superioară, poposind la un moment dat lângă un templu păgân, închinat zeului Zamolxe al dacilor. Crezând că va întâlni vreun preot slujitor al zeului pe care să îl creștineze, Sfântul Andrei a intrat în grotă. Nefiind nimeni aici, li s-a adresat celor care îl însoțeau: ”nemo est” (nu e nimeni), de aici venind denumirea localității. Sfântul Andrei a lăsat în partea de nord a peșterii icoana Maicii Domnului, loc unde aceasta se află și în prezent.

Biserica mănăstirii nu are cum să nu te impresioneze. Munca celor care au realizat această scobitură în inima stâncii a fost titanică, având în vedere că în trecutul îndepărtat alte posibilități pentru cioplitul pietrei în afară de ciocan și daltă nu prea existau. Doar cineva cu o credință nemărginită, care simțea că prin muncă se poate apropia de Dumnezeu, ar fi putut să realizeze o astfel de treabă. Mijlocul tavanului este străpuns asemenea unui puț, iar deasupra stâncii a fost ridicată micuța turlă a lăcașului de cult, care permite pătrunderea luminii prin ferestrele sale. De lateralele turlei este prins un candelabru ce atârnă la mică distanță de capetele credincioșilor.

Ceea ce uimește la acest lăcaș de cult, pe lângă grota săpată în interiorul stâncii, este îmbinarea armonioasă dintre peretele de piatră și zidurile ridicate la intrare, care par a fi crescut din interiorul muntelui! Am admirat minute în șir această construcție ingenioasă, o adevărată operă de artă a constructorului.

Interiorul bisericii este simplu, contrastând parcă cu opulența pe care am întâlnit-o prin alte lăcașe de cult ridicate recent. Stranele de lemn erau aliniate pe lateral, îmbiindu-ne parcă să ne odihnim aici și să ne desprindem pentru câteva clipe de toate grijile cotidiene. Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn și se sprijină într-o scobitură a grotei, iar în partea stângă am putut admira icoana Maicii Domnului, în jurul căreia s-au țesut atâtea legende. Icoana este îmbrăcată în aur, iar trăsăturile calde ale Maicii Domnului și ale Pruncului se pot observa cu ușurință.

După ce ne-am recules preț de cîteva minute, am ieșit din atmosfera intimă a bisericuței săpate în stâncă și am explorat vizual curtea ansamblului monahal. Am văzut că lângă biserică se ridică în prezent un corp nou ce va adăposti chilii, după cum ne-a spus o măicuță amabilă pe care am găsit-o trebăluind de zor prin apropiere. Lucrări de consolidare se fac și la zidul care susține întreaga așezare, ceea ce nu poate fi decât un lucru îmbucurător.

Despre Mănăstirea Nămaiești voi mai adăuga că beneficiază de două căi de acces: peste drum de Casa Memorială George Topârceanu se poate urca printre case micuțe, cu prispe împodobite cu ghivece de flori multicolore; în aceste locuințe am văzut că locuiesc măicuțele. A doua cale de acces noi am folosit-o la plecare, atunci când am ieșit pe o portiță din lemn aflată în spatele lăcașului de cult, ajungând pe o străduță abruptă care coboară în drumul principal. Înainte de a ieși la acea străduță, am trecut pe lângă o fântână de unde am băut apă rece ce gheața, care ne-a înviorat imediat, făcându-ne să ignorăm parcă soarele dogoritor de iulie. Pe inscripția cioplită în piatră din partea superioară, am citit că această fântână a fost săpată în urmă cu mai mult de 100 de ani (în 1899, de Iosif Bunescu).

Vizita la Mănăstirea Nămăiești a fost un moment de neuitat pentru noi, având ocazia să admirăm un lăcaș de cult extraordinar atât prin modul în care a fost realizat, dar și prin prisma legendelor țesute în jurul său. Așa că, dacă aveți vreodată prilejul de a-i trece pragul, nu ezitați, chiar dacă veți rupe poate o bucățică din timpul care pare a se comprima de multe ori pentru oricare dintre noi. Recomand din tot sufletul vizitarea Mănăstirii Nămăiești! Doamne ajută!

---

VIZUALIZĂRI: 2321 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI