ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.11.2010
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Craiova
ÎNSCRIS: 10.07.09
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
NOV-2010
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 20 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 9 MIN

Cerbul Carpatin, o pensiune mai mult decat prietenoasa

Ilustrație video-muzicală
CORUL VANATORILOR

TIPĂREȘTE

A se citi... optional

Dupa ce, ani in sir, in tara sau in strainatate, in sejururi mai lungi sau mai scurte, la mare, la munte sau in marile metropole ale lumii, prin forta imprejurarilor am stat, fara exceptie doar in impersonale camere de hotel... iata ca aceste ultime saptamani au adus schimbarea... Am stat... in sfarsit... la o pensiune montana... in Romania... dar ce spun eu o pensiune... intr-un interval de doar doua saptamani am vizitat doua pensiuni, nu doar una...

Prima experienta... de pensiune, cea de la binecunoscuta pensiune Valea Mariei din Ranca, despre care am scris in urma cu putine zile, a fost doar inceputul... unul extrem de placut, din fericire...

Ultima mea experienta turistica de acest fel, cea din weekend-ul trecut, s-a raportat la o alta pensiune montana, de aceasta data una necunoscuta calatorilor de pe AFA, pensiunea Cerbul Carpatin, din Bran.

O alta zona, alta locatie, alti parametri, caci pensiunea cu pricina difera esential fata de cea din Ranca, in primul rand prin aceea ca proprietarii Cerbului Capatin ne sunt prieteni...

La insistentele lor, reinterate de cateva luni bune, am ajuns astfel la Bran, abia cand programele noastre nebunesti s-au pus intr-un final de acord, in mijlocul unui noiembrie neasteptat de fierbinte...

O sa va intrebati, desigur, cat pot fi de obiectiva in relatare, cand statutul nostru acolo a fost cel de invitati, nu de turisti... Imi place sa cred ca am reusit sa ma detasez de subiectivism in clipa in care am decis sa scriu aceste randuri... in fond nu mi se pare corect sa nu vorbesc despre o locatie turistica doar pentru ca apartine unor apropiati...

Ei habar nu aveau despre preocuparile mele... sa zicem literar-turistice... nici prin cap nu le-ar fi trecut sa imi ceara sa lansez un review "de bine"... decizia de a scrie aceste randuri imi apartine in exclusivitate...

In plus, am citit recent pe site, review-uri... sa zicem descurajante, pentru cei ce se hotarasc sa mearga la anumite pensiuni din Bran... ce mai incoace si-ncolo, review-ul de ieri al lui @bubumaia m-a decis...

Trebuia sa scriu... chiar daca voi fi banuita de subiectivism...

Incheind paranteza... deontologica, sa revenim la sejurul in sine... ma voi abtine de la orice aprecieri... subiective si voi lasa pensiunea si oamenii sai sa se dezvaluie privirilor voastre, incet-incet, cum au facut-o si pentru noi...

Review-ul propriu-zis

Am ajuns la "Cerbul Carpatin", seara, in jurul orei 20, dupa vreo 240km strabatuti cu masina, pe traseul Craiova-Pitesti-Campulung-Rucar-Bran. Pensiunea se afla la distanta de drumul principal, pe partea dreapta, la aproximativ 1 km de centru... urmariti indicatorul... catre pensiunea Mis, plasat chiar in intersectie... Doar cam o suta de metri mai incolo, insa, drumul catre pensiunea "noastra" este marcat de un indicator propriu... Cerbul Carpatin apare brusc, dupa vreo doua curbe, in plin intuneric nocturn, in spatele curtii extrem de generoase... Parcam masinile in locul special amenajat din curte si ne indreptam catre pensiunea propriu-zisa, aproape morti de oboseala, dupa o zi de servici, cea din urma zi de munca din saptamana si o calatorie lunga, dar mai ales... serpuita.

Primul care ne intampina zgomotos este... cainele, un superb exemplar de ciobanesc caucazian... se linisteste insa foarte repede, semn ca e obisnuit cu vizitatorii... Strabatem curtea si urcam scarile de lemn catre casa... curtea ramane de descoperit maine...

Casa se desfasoara pe vreo trei nivele: demisol, parter si etaj si este asezata cu spatele la dealul inverzit si cu fata catre muntii Piatra Craiului, reper absolut incredibil, ale carui creste ne dorim sa le exploram cel putin vizual, de pe terasa din fata pensiunii... Dar peisajul il vom descoperi abia maine dimineata... asta-seara nu ne dorim decat un pat si o farfurie de mancare...

Urcam asadar scarile largi de lemn si ajungem in holul pensiunii... si oricat am fi de obositi nu putem a nu admiram detaliile...

In fata casa scarii, in stanga, o sufragerie extrem de generoasa si dincolo de ea, un living si mai generos. Sincer, pare mai degraba un loc in care se strange familia, seara, in fata semineului, decat locul in care se strang grupurile de turisti... atat de calda este atmosfera... la propriu si la figurat.

Sa fie lemnul masiv de culoarea scoartei de copac care confera casei un aspect de casuta din povesti?

Sa fie culoarea calda a gresiei, un crem cu accente naturale, ce da spatiului nu numai deschidere. dar si lumina? Sa fie fotografiile de familie de pe pereti, clipe unice imortalizate de un ochiul magic al aparatului de fotografiat? ,

Nu stiu ce anume... poate toate la un loc, poate argumentul suprem al mirosului ce cozonac proaspat, m-a facut sa ma simt, acasa... Intr-o alta acceptiune a cuvantului acasa... ce desemneaza un loc unde iti doresti sa stai fara sa iti apartina... unde totul in jur te indeamna la relaxare... unde poti, in sfarsit uita de problemele vietii de zi cu zi... si poti fi, in sfarsit, tu insuti...

Apropo de apartenenta. I-am intrebat pe prietenii nostri cum de s-au indurat sa modifice planurile initiale ale casei de vacanta, transformand-o in pensiune, cu toate cerintele ce desemneaza o asfel de unitate turistica. Sincer, eu una nu as fi facut-o... poate din comoditate... poate din conservatorism. Sunt desigur facuta din alt aluat... nu voi putea nicicand sa fiu proprietara unei pensiuni.

Ei, dimpotriva, se simteau in elementul lor alaturi de turistii din casa, veneau in intampinarea sollicitarilor acestora, ... faceau tot ce le sta in putinta ca oamenii sa se simta bine, tratandu-i nu ca pe niste straini cazati vremelnic acolo, ci ca pe niste prieteni vechi, cu care isi imparteau casa... Dovada ca acei turisti veneau pentru a treia oara acolo si dovada alti turisti, care vrand sa repete o experienta anterioara, venisera fara sa anunte si pentru ca pensiunea era ocupata, fusesera cazati la alta pensiune... la apelul telefonic al prietenilor nostri...

Dar despre cum arata livingul, sufrageria, bucataria... aveam sa intru in amanunte abia a doua zi dimineata, caci acum ne-am intins prea mult la masa... s-a facut ora 11 noaptea si tot nu ne lasam dusi de la un pahar de vin... si de vorba.

Urcam in camere, unde ne asteapta, in sfarsit, odihna... Camera, spatiosa, are si un balcon, cum altfel, tot din lemn, care ofera o priveliste unica spre livada cu meri din vecinatate si pe latura estica, catre muntii Piatra Craiului. Acum e noapte si nu vedem decat cerul instelat ce s-a asternut deasupra noastra, intr-un covor de diamante... atat de aproape incat ai iluzia ca le poti atinge doar ridicandu-te pe varfuri.

Camera are mobilier de lemn masiv, in aceeasi culoare naturala ca si mobilierul si grinzile de la parter, si include patul matrimonial cu noptierele adiacente, comoda cu televizor, doua dulapuri, un scaun mare si o masuta... Baia cu cada, mare si ea este decorata cu faianta si gresie de culoare albastra... iar apa calda, ca si caldura, de altfel, este furnizata in permanenta de functionarea unei centrale pe lemne... aceste amanunte avea sa le aflu abia a doua zi dimineata... acum patul ne imbie la somn...

Am dormit aproape 10 ore, fara interupere pana ce soarele s-a furisat in camera prin ferestrele largi pentru ca, in graba culcarii, uitasem sa tragem draperiile... Ne-am trezit cu greu... nu ne venea sa mai deschidem ochii... dar peisajul de dincolo de geam ne-a rasplatit pe deplin eforturile... soarele scalda cu razele sale intreaga vale, iar lumina aurie picura in stropi dulci pe iarba si pe crengile dezgolite de rasuflarea toamnei... In departare muntii se profileaza semeti, cu crestete plesuve, pe fundalul azuriu al cerului fara nici o farama de nor...

Este atata liniste si pace incat iti auzi propria respiratie... si cand si cand cate un tril de pasare... ratacita prin imensitatea livezii... O ciocanitoare mica se plimba de la un copac la altul, ciocanind intr-un ritm numai de ea stiut, scoarta aspra si vie a batranilor meri. Ai vrea sa ramai acolo, cu urechea lipita de inima frematatoare a naturii, o vesnicie...

Dar destul cu reveria... si cu pozele... aerul curat al muntelui ne trezeste la realitate si ne trimite jos, la bucatarie, unde altii mai harnici ca noi, deja isi beau cafeaua.

Coboram la micul dejun, prilej cu care putem admira pensiunea in plina zi si putem afla cateva date lamuritoare de la proprietari. Pensiunea propriu-zisa are sapte camere pentru oaspeti, costul unei camere duble fiind de 100 de Ron pe noapte... si poate oferi, contra cost, pentru suma de 15 Ron, micul dejun.

Cei care doresc sa isi prepare propria mancare au la dispozitie nu numai bucataria, ci si foisorul de afara, cu cuptor, plita si gratar... Il folosesc mai ales seara... cand revin din peregrinarile montane.

Mi se explica faptul ca in Bran, de obicei turistii pleaca imediat dupa micul dejun si mai revin seara la cina, asa ca pranzul il iau de obicei in afara pensiunilor...

Constatam si noi asta, caci turistii veniti cu un copilas micut, de vreo doi ani, isi prepara in bucatarie mancarea pentru el... Aseara si-au facut in foisor o tocanita cu mamaliga... doamna Lenuta, le-a pus la dispozitie toate ustensilele necesare, iar ca bonus, le-a oferit si cateva felii din cozonacul demential din care am gustat si noi aseara... daca gustat se poate numi mancatul a cate doua felii zdravane de cozonac cu nuca.

Am mai mult timp sa explorez parterul si sa fotografiez livingul cu accente rustice, in care lemnul este elementul dominant... de la tavan, pana la mobilier... pana si corpurile de iluminat au in structura lor, lemn. Acelasi lemn placheaza de jur imprejur si coloanele de sustinere din imensul living, oferind o solutie estetica optima... tributului platit stabilitatii constructiei. Semineul, rustic, este, la propriu si la figurat, centrul de interes al camerei, catre el fiind orientate canapelele si fotoliile de lemn, acoperite de cateva blanite de oaie... Pe peretle din spate, placat cu piatra, intr-o firida arcuta, cateva icoane si o candela ne amintesc ca stam in casa unor crestini. Gresia, crem, are in centrul camerei un fel de model floral urmand forma unui romb... ca un covor de piatra asezat intru vesnicie in fata semineului...

Din ferestrele mari, de pe o parte si de alta a constructiei, se revarsa, calda si aurie, lumina soarelui de noiembrie... printre florile sangerande ale muscatelor.

Coboram in curte... abia acum vedem cat este de mare. Atat de mare incat, desi pe o latura este parcarea si pe alta un foisor si un balasoar de lemn, tot mai ramane loc cu prisosinta pentru un miniteren de fotbal.

In foisor, pe langa cuptor si plita, o serie de mese si banci de lemn, foarte cautate, spun proprietarii, de catre turisti, mai ales vara...

Ne bucuram de soare, privind baietii ce nu se lasa si incep sa se joace... ce altceva decat fotbal... mai mult de dragul mingii si al miscarii... ne e bine si cald si nu ne-am mai da dusi, dar muntele ne asteapta... asa ca ne smulgem si plecam sa exploram fata nevazuta a regiunii Bran... cea de deasupra norilor... vorba vine... caci norii au fugit departe, netezindu-ne calea catre inima muntelui...

Lasam in urma provizoriu pensiunea, pentru o aventura montana, in cautarea celuilalt cerb... carpatin, imparatul padurilor desfrunzite...

Las fotografiile sa vorbeasca de la sine... puteti judeca astfel si singuri locatia... si clasificarea pensiunii... cele trei margarete isi merita cu prisosinta petalele...


[fb]
---
Trimis de liviadavidescu in 22.11.10 14:07:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAN. A mai fost în/la: Maramures, Apuseni, Moldova...
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4107 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (liviadavidescu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P29 S ultimele mere din livada..
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 8200 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 20.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    18 ecouri scrise, până acum

    ascent
    [22.11.10 14:18:45]
    »

    Iti acord cu placere primul vot pentru prezentarea facuta! In fond, puteai sa nu ne spui ca proprietarii pensiunii iti sunt prieteni... noi de unde stiam asta? ...

    liviadavidescuAUTOR REVIEW
    [22.11.10 14:31:43]
    »

    @ascent,

    chiar nu puteam sa omit asa ceva... m-as fi mintit pe mine. Am stat o saptamana si m-am framantat... sa scriu... sa nu scriu... @bubumaia m-a decis... involuntar

    iti multumesc pentru vot si iti urez sa te simti acolo la fel de bine cum ne-am simtit noi... daca te hotarasti vreodata sa mergi.

    Cozoncul e demential... nu mai vorbesc de sarmale, mamaliga si ciorba de fasole cu afumatura... la ceaun...

    E asa liniste ca la inceput nu pricepeam ce e in neregula... era fara bormasini, scutere sau masini "tunate".

    O liniste aproape materiala...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    valimi
    [22.11.10 15:19:40]
    »

    Excelent review, cum scrie la carte, cu toate la locul lor, felicitari.

    Cat despre prietenia ta cu proprietarii pensiunii, macar de as avea si eu asa prieteni, unul la Bran, unul in bucovina, unul in Ardeal, unul in...

    liviadavidescuAUTOR REVIEW
    [22.11.10 15:44:06]
    »

    @valimi, multumesc mult pentru aprecieri...

    Am incercat sa fiu obiectiva... mi-a placut mult cum se purtau cu turistii...

    cat despre prieteni cu pensiune... acum am si eu ca si tine atatia prieteni pe AFA incat nu ne putem plange...

    N-o fi Craiova chiar statiune turistica, dar noi oltenii stim sa fim ospitalieri... chiar cand pensiunea e la Bran.

    Apropo, acum realizez ca nu am fost niciodata la Amara

    Nu cumva ai vreo pensiune pe acolo???

    liviadavidescuAUTOR REVIEW
    [22.11.10 15:52:10]
    »

    @webmaster,

    iar am comis-o. Am incarcat vreo trei dubluri... bine, fie, recunosc, poate chiar patru dubluri, de poze...

    Jur ca e net-ul... cade din minut in minut... ce daca eu dau click pe salveaza de vreo trei ori... tampitul de net nu pricepe sa incarce doar o data...

    poti sa stergi dublurile si... sa ne atasezi "corul Vanatorilor"? http://www.youtube.com/watch? v=QtuW61TlcBU

    Stiam eu ca esti cel mai... cel mai... na, ca nu-mi gasesc cuvintele, dar iti poti alege tu superlativele... doar pentru asta sunt facute punctele de suspensie, nu?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    TEOANCA
    [22.11.10 15:57:32]
    »

    De cand am gasit AFA, am inceput sa-mi fac un fel de... algoritm. Deh, exprimare cam seaca de om invatat cu socoteli, arii, metri patrati, laturi, puteri, si cate altele.

    Am inceput sa stiu ca daca sunt obosita, nu pot citi orice autor din AFA. Daca sunt nervoasa si iritata, ii citesc pe @bubumaia si pe @santana. Ma linistesc instantaneu. Daca am nevoie de informatii clare si cifre, citesc alti autori. Daca vreau sa mai "cresc" ceva la capitolul cultura generala il citesc pe @dorgo. Daca vreau sa gasesc o destinatie pentru urmatoarea iesire incep si caut pe rand, scrieri din toti ceilalti.

    Am insa o problema. Algoritmul meu nu functioneaza si la tine @liviadavidescu. Pentru ca le intrunesti pe toate. Si in plus fata de ele, traiesc emotiile traite de tine in locurile descrise.

    Si, mai spun ceva. Dar sa ramana doar intre noi! Unele povestiri le-am citit chiar de mai multe ori.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    sandu.53
    [22.11.10 16:24:07]
    »

    daca ajung acolo, desi banui ca nu e necesar pot spune ca ne cunoastem? macar on-line! foarte frumos review-ul si pozele splendide! felicitari!

    liviadavidescuAUTOR REVIEW
    [22.11.10 17:22:44]
    »

    @TEOANCA,

    Esti mult prea draguta... dar, sincer, nimeni nu e ca @bubumaia, @santana sau @dorgo... nimeni.

    Nici macar nu incerc sa fiu ca ei... desi mi-as dori, dar as fi doar o copie palida a lor.

    Eu incerc sa fiu eu insami... si nu imi iese intotdeauna... cert este ca incerc sa fiu riguroasa (vezi profilul de "real" al carierei mele...

    Cand sunt poetica... uit ca am o alta cariera...

    Multumesc mult pentru aprecieri, zau ca ma bucura faptul ca atatia oameni traiesc, cateva clipe, prin ochii si inima mea.

    @ sandu. 53, poti sa spui ca suntem prieteni, desigur... dar nu mai bine ar fi sa spun chiar eu, daca ma nimeresc pe acolo? Mi-ar face placere sa ne intalnim la Bran, dar e cumplit de greu sa plec in weekend-uri...

    Dar poti si sa nu spui nimic... se vor purta la fel.

    Si eu m-as duce tot incognito, daca as putea sa trec vreodata neobservata la inaltimea mea... ca sa nu mai vorbesc de... greutate.

    Oricum ar fi... du-te cu incredere... O sa iti placa.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    bubumaia
    [22.11.10 17:39:36]
    »

    @liviadavidescu,

    Ne-ai daruit un review ca o poezie. Nici nu ma asteptam sa fie altfel. Mi se zbuciuma cateva ganduri pe sub freza... o sa incerc sa le oranduiesc cum se cuvie. Nu poti scrie un ecou neglijent la un review atat de... plin... de rotund... cu de toate.

    Am comparat conditiile noastre cu ale voastre. N-are sens sa va explic la ce concluzii am ajuns...

    Dincolo de text, am fost incantat de pozele tale. Plita si cuptorul... tocmai am recunoscut, mai ieri, ca inca le visez, pe cele de acasa.

    Review-ul in sine e super-elogios. As fi putut sa te suspectez ca e pensiunea ta... sau a unor prieteni, hehehe... insa, transpare atata sensibilitate si sinceritate in tot ce-ai scris incat, mi-am zis, Livia crede fiecare cuvant din tot ce-a scris.

    Seara buna!

    webmaster13
    [22.11.10 18:57:56]
    »

    Iata si muzica propusa, am ales insa varianta audio!

    liviadavidescuAUTOR REVIEW
    [22.11.10 19:00:56]
    »

    @bubumaia,

    as fi vrut sa scriu acest review inainte ca tu sa te duci la Ella... de fapt intamplarile tale m-au hotarat sa il scriu.

    dar tu faci din orice intamplare, cat ar fi ea de... nefericita, un prilej de veselie efervescenta... numai tu poti face asta.

    Iti scrisesem ieri un ecou foarte lung in care iti povesteam ca se poate si mult mai rau la pensiuni... de pilda sa ajungi la 10 km de destinatie si doamna pe care o suni ca sa te indrume mai precis spre acea destinatie... iti spune ca nu mai poti veni, ca a crezut ca altii care tocmai s-au debarcat in curte eram noi... ca acum ce sa fac, oamenii si-au dat jos bagajele...

    Sa o lasam pe alta data..... ce daca am facut rezervare de vreo doua saptamani... A trebuit sa ne reorientam... o pseudopensiune, cu o baie pe hol, la 4 camere.

    Deci, se poate si mai rau ca ELLA...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    valimi
    [22.11.10 19:12:35]
    »

    @liviadavidescu, nu e ea chiar pensiune, dar niste prieteni pot gazdui de la vara incolo, cand sper sa ma mut si eu "cu picioarele pe pamant"

    liviadavidescuAUTOR REVIEW
    [22.11.10 19:35:31]
    »

    @valimi,

    Ma inscriu pe lista de asteptare...

    Nu stiu cati mai sunt in fata, dar nu degeaba se spune ca oltenii au coate ascutite...

    anadragusin
    [23.11.10 08:44:25]
    »

    Prieteni, prieteni, dar cat este pretul pe noapte??? Banuiesc ca voi nu ati platit, dar vrem si noi sa stim cat costa! Felicitari pt. un review minunat, ca de obicei!!!

    liviadavidescuAUTOR REVIEW
    [23.11.10 09:24:09]
    »

    @anadragusin, pretul unei camere duble este 100 de Ron pe noapte, iar mic dejun bufet suedez 15 ron de persoana.

    Au si camere mai mari, acolo nu stiu pretul...

    Sunt aceleasi preturi de la Valea Mariei, acolo in weekend camera dubla era 95 Ron, iar bufetul sudez tot 15 ron de persoana.

    Pretul la Cerbul Carpatin de la Bran e pretul zonei, asa am inteles eu... nu stiu daca se poate negocia, asta nu stiu si nu pot spune ce nu stiu...

    Multumesc mult pentru aprecieri, am incercat doar sa fiu obiectiva... si de ajutor pentru eventualii doritori.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    sandu.53
    [23.11.10 14:33:28]
    »

    @liviadavidescu multumesc pentru rapunsul prin ecou! nu stiu cand o sa ajung la Bran dar serios, chiar am retinut acest loc ca o posibilitate de cazare... am cautat pe site si am gasit date de contact ale pensiunuii, plus oferte cu 80 lei/camera...

    creivean
    [23.11.10 19:08:31]
    »

    Prieteni, sau nu, review-ul tău arată tot profesionalismul de care poţi tu da dovadă, în calitate de scriitoare de review-uri pe AmFostAcolo. Postură care te prinde foarte bine.

    Ce păcat că nu pot ajunge-n zonă mai des...

    liviadavidescuAUTOR REVIEW
    [23.11.10 20:07:04]
    »

    @sandu. 53 daca te hotarasti sa mergi, iti recomand sa citesti si continuarea... e un fel de recomandare de distractie la Bran...

    @creivean, multumesc mult pentru aprecieri.

    Sper ca am reusit sa ma detasez si sa fiu obiectiva...

    Iti multumesc ca ai perceput sinceritatea...

    Pensiunea chiar e de calitate, parintii prietenilor mei chir s-au mutat de la Craiova ca sa administreze pensiunea, sa faca totul cat mai bine... iti imaginezi ca nu e usor sa lasi orasul in care ai stat o viata si sa te muti undeva unde nu stii pe nimeni, si ai si energia necesara pentru a face cat mai multe din treburile casnice...

    M-au impresionat... ei se trezeau primii, ei aveau grija de mancare, de aprovizionare, de centrala...

    Am vazut cat erau de mandri de pensiunea lor, pe buna dreptate... Doamna Lenuta imi povestea ca in clipa in care a inceput constructia, cand a venit primul camion cu BCA-uri, a simtit ca ceva ii da putere... ca ceva ii va da o forta extraordinara de a trece prin anii grei ai constructiei... si acei ani nu au fost putini.

    Imi doresc sa revin la ei cand s-o mai putea... dar sunt sigura ca abia la primavara voi reusi sa o fac.

    pana atunci, am pozele... si review-urile... caci mai urmeaza unul... sper sa iti placa si acela

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    anadragusin, ascent, bubumaia, liviadavidescu, sandu.53, TEOANCA, valimi
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Cerbul Carpatin:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.65530014038086 sec
    ecranul dvs: 1 x 1