Cerbul Carpatin, o pensiune mai mult decat prietenoasa

TIPĂREȘTE

A se citi... optional

Dupa ce, ani in sir, in tara sau in strainatate, in sejururi mai lungi sau mai scurte, la mare, la munte sau in marile metropole ale lumii, prin forta imprejurarilor am stat, fara exceptie doar in impersonale camere de hotel... iata ca aceste ultime saptamani au adus schimbarea... Am stat... in sfarsit... la o pensiune montana... in Romania... dar ce spun eu o pensiune... intr-un interval de doar doua saptamani am vizitat doua pensiuni, nu doar una...

Prima experienta... de pensiune, cea de la binecunoscuta pensiune Valea Mariei din Ranca, despre care am scris in urma cu putine zile, a fost doar inceputul... unul extrem de placut, din fericire...

Ultima mea experienta turistica de acest fel, cea din weekend-ul trecut, s-a raportat la o alta pensiune montana, de aceasta data una necunoscuta calatorilor de pe AFA, pensiunea Cerbul Carpatin, din Bran.

O alta zona, alta locatie, alti parametri, caci pensiunea cu pricina difera esential fata de cea din Ranca, in primul rand prin aceea ca proprietarii Cerbului Capatin ne sunt prieteni...

La insistentele lor, reinterate de cateva luni bune, am ajuns astfel la Bran, abia cand programele noastre nebunesti s-au pus intr-un final de acord, in mijlocul unui noiembrie neasteptat de fierbinte...

O sa va intrebati, desigur, cat pot fi de obiectiva in relatare, cand statutul nostru acolo a fost cel de invitati, nu de turisti... Imi place sa cred ca am reusit sa ma detasez de subiectivism in clipa in care am decis sa scriu aceste randuri... in fond nu mi se pare corect sa nu vorbesc despre o locatie turistica doar pentru ca apartine unor apropiati...

Ei habar nu aveau despre preocuparile mele... sa zicem literar-turistice... nici prin cap nu le-ar fi trecut sa imi ceara sa lansez un review "de bine"... decizia de a scrie aceste randuri imi apartine in exclusivitate...

In plus, am citit recent pe site, review-uri... sa zicem descurajante, pentru cei ce se hotarasc sa mearga la anumite pensiuni din Bran... ce mai incoace si-ncolo, review-ul de ieri al lui @bubumaia m-a decis...

Trebuia sa scriu... chiar daca voi fi banuita de subiectivism...

Incheind paranteza... deontologica, sa revenim la sejurul in sine... ma voi abtine de la orice aprecieri... subiective si voi lasa pensiunea si oamenii sai sa se dezvaluie privirilor voastre, incet-incet, cum au facut-o si pentru noi...

Review-ul propriu-zis

Am ajuns la "Cerbul Carpatin", seara, in jurul orei 20, dupa vreo 240km strabatuti cu masina, pe traseul Craiova-Pitesti-Campulung-Rucar-Bran. Pensiunea se afla la distanta de drumul principal, pe partea dreapta, la aproximativ 1 km de centru... urmariti indicatorul... catre pensiunea Mis, plasat chiar in intersectie... Doar cam o suta de metri mai incolo, insa, drumul catre pensiunea "noastra" este marcat de un indicator propriu... Cerbul Carpatin apare brusc, dupa vreo doua curbe, in plin intuneric nocturn, in spatele curtii extrem de generoase... Parcam masinile in locul special amenajat din curte si ne indreptam catre pensiunea propriu-zisa, aproape morti de oboseala, dupa o zi de servici, cea din urma zi de munca din saptamana si o calatorie lunga, dar mai ales... serpuita.

Primul care ne intampina zgomotos este... cainele, un superb exemplar de ciobanesc caucazian... se linisteste insa foarte repede, semn ca e obisnuit cu vizitatorii... Strabatem curtea si urcam scarile de lemn catre casa... curtea ramane de descoperit maine...

Casa se desfasoara pe vreo trei nivele: demisol, parter si etaj si este asezata cu spatele la dealul inverzit si cu fata catre muntii Piatra Craiului, reper absolut incredibil, ale carui creste ne dorim sa le exploram cel putin vizual, de pe terasa din fata pensiunii... Dar peisajul il vom descoperi abia maine dimineata... asta-seara nu ne dorim decat un pat si o farfurie de mancare...

Urcam asadar scarile largi de lemn si ajungem in holul pensiunii... si oricat am fi de obositi nu putem a nu admiram detaliile...

In fata casa scarii, in stanga, o sufragerie extrem de generoasa si dincolo de ea, un living si mai generos. Sincer, pare mai degraba un loc in care se strange familia, seara, in fata semineului, decat locul in care se strang grupurile de turisti... atat de calda este atmosfera... la propriu si la figurat.

Sa fie lemnul masiv de culoarea scoartei de copac care confera casei un aspect de casuta din povesti?

Sa fie culoarea calda a gresiei, un crem cu accente naturale, ce da spatiului nu numai deschidere. dar si lumina? Sa fie fotografiile de familie de pe pereti, clipe unice imortalizate de un ochiul magic al aparatului de fotografiat? ,

Nu stiu ce anume... poate toate la un loc, poate argumentul suprem al mirosului ce cozonac proaspat, m-a facut sa ma simt, acasa... Intr-o alta acceptiune a cuvantului acasa... ce desemneaza un loc unde iti doresti sa stai fara sa iti apartina... unde totul in jur te indeamna la relaxare... unde poti, in sfarsit uita de problemele vietii de zi cu zi... si poti fi, in sfarsit, tu insuti...

Apropo de apartenenta. I-am intrebat pe prietenii nostri cum de s-au indurat sa modifice planurile initiale ale casei de vacanta, transformand-o in pensiune, cu toate cerintele ce desemneaza o asfel de unitate turistica. Sincer, eu una nu as fi facut-o... poate din comoditate... poate din conservatorism. Sunt desigur facuta din alt aluat... nu voi putea nicicand sa fiu proprietara unei pensiuni.

Ei, dimpotriva, se simteau in elementul lor alaturi de turistii din casa, veneau in intampinarea sollicitarilor acestora, ... faceau tot ce le sta in putinta ca oamenii sa se simta bine, tratandu-i nu ca pe niste straini cazati vremelnic acolo, ci ca pe niste prieteni vechi, cu care isi imparteau casa... Dovada ca acei turisti veneau pentru a treia oara acolo si dovada alti turisti, care vrand sa repete o experienta anterioara, venisera fara sa anunte si pentru ca pensiunea era ocupata, fusesera cazati la alta pensiune... la apelul telefonic al prietenilor nostri...

Dar despre cum arata livingul, sufrageria, bucataria... aveam sa intru in amanunte abia a doua zi dimineata, caci acum ne-am intins prea mult la masa... s-a facut ora 11 noaptea si tot nu ne lasam dusi de la un pahar de vin... si de vorba.

Urcam in camere, unde ne asteapta, in sfarsit, odihna... Camera, spatiosa, are si un balcon, cum altfel, tot din lemn, care ofera o priveliste unica spre livada cu meri din vecinatate si pe latura estica, catre muntii Piatra Craiului. Acum e noapte si nu vedem decat cerul instelat ce s-a asternut deasupra noastra, intr-un covor de diamante... atat de aproape incat ai iluzia ca le poti atinge doar ridicandu-te pe varfuri.

Camera are mobilier de lemn masiv, in aceeasi culoare naturala ca si mobilierul si grinzile de la parter, si include patul matrimonial cu noptierele adiacente, comoda cu televizor, doua dulapuri, un scaun mare si o masuta... Baia cu cada, mare si ea este decorata cu faianta si gresie de culoare albastra... iar apa calda, ca si caldura, de altfel, este furnizata in permanenta de functionarea unei centrale pe lemne... aceste amanunte avea sa le aflu abia a doua zi dimineata... acum patul ne imbie la somn...

Am dormit aproape 10 ore, fara interupere pana ce soarele s-a furisat in camera prin ferestrele largi pentru ca, in graba culcarii, uitasem sa tragem draperiile... Ne-am trezit cu greu... nu ne venea sa mai deschidem ochii... dar peisajul de dincolo de geam ne-a rasplatit pe deplin eforturile... soarele scalda cu razele sale intreaga vale, iar lumina aurie picura in stropi dulci pe iarba si pe crengile dezgolite de rasuflarea toamnei... In departare muntii se profileaza semeti, cu crestete plesuve, pe fundalul azuriu al cerului fara nici o farama de nor...

Este atata liniste si pace incat iti auzi propria respiratie... si cand si cand cate un tril de pasare... ratacita prin imensitatea livezii... O ciocanitoare mica se plimba de la un copac la altul, ciocanind intr-un ritm numai de ea stiut, scoarta aspra si vie a batranilor meri. Ai vrea sa ramai acolo, cu urechea lipita de inima frematatoare a naturii, o vesnicie...

Dar destul cu reveria... si cu pozele... aerul curat al muntelui ne trezeste la realitate si ne trimite jos, la bucatarie, unde altii mai harnici ca noi, deja isi beau cafeaua.

Coboram la micul dejun, prilej cu care putem admira pensiunea in plina zi si putem afla cateva date lamuritoare de la proprietari. Pensiunea propriu-zisa are sapte camere pentru oaspeti, costul unei camere duble fiind de 100 de Ron pe noapte... si poate oferi, contra cost, pentru suma de 15 Ron, micul dejun.

Cei care doresc sa isi prepare propria mancare au la dispozitie nu numai bucataria, ci si foisorul de afara, cu cuptor, plita si gratar... Il folosesc mai ales seara... cand revin din peregrinarile montane.

Mi se explica faptul ca in Bran, de obicei turistii pleaca imediat dupa micul dejun si mai revin seara la cina, asa ca pranzul il iau de obicei in afara pensiunilor...

Constatam si noi asta, caci turistii veniti cu un copilas micut, de vreo doi ani, isi prepara in bucatarie mancarea pentru el... Aseara si-au facut in foisor o tocanita cu mamaliga... doamna Lenuta, le-a pus la dispozitie toate ustensilele necesare, iar ca bonus, le-a oferit si cateva felii din cozonacul demential din care am gustat si noi aseara... daca gustat se poate numi mancatul a cate doua felii zdravane de cozonac cu nuca.

Am mai mult timp sa explorez parterul si sa fotografiez livingul cu accente rustice, in care lemnul este elementul dominant... de la tavan, pana la mobilier... pana si corpurile de iluminat au in structura lor, lemn. Acelasi lemn placheaza de jur imprejur si coloanele de sustinere din imensul living, oferind o solutie estetica optima... tributului platit stabilitatii constructiei. Semineul, rustic, este, la propriu si la figurat, centrul de interes al camerei, catre el fiind orientate canapelele si fotoliile de lemn, acoperite de cateva blanite de oaie... Pe peretle din spate, placat cu piatra, intr-o firida arcuta, cateva icoane si o candela ne amintesc ca stam in casa unor crestini. Gresia, crem, are in centrul camerei un fel de model floral urmand forma unui romb... ca un covor de piatra asezat intru vesnicie in fata semineului...

Din ferestrele mari, de pe o parte si de alta a constructiei, se revarsa, calda si aurie, lumina soarelui de noiembrie... printre florile sangerande ale muscatelor.

Coboram in curte... abia acum vedem cat este de mare. Atat de mare incat, desi pe o latura este parcarea si pe alta un foisor si un balasoar de lemn, tot mai ramane loc cu prisosinta pentru un miniteren de fotbal.

In foisor, pe langa cuptor si plita, o serie de mese si banci de lemn, foarte cautate, spun proprietarii, de catre turisti, mai ales vara...

Ne bucuram de soare, privind baietii ce nu se lasa si incep sa se joace... ce altceva decat fotbal... mai mult de dragul mingii si al miscarii... ne e bine si cald si nu ne-am mai da dusi, dar muntele ne asteapta... asa ca ne smulgem si plecam sa exploram fata nevazuta a regiunii Bran... cea de deasupra norilor... vorba vine... caci norii au fugit departe, netezindu-ne calea catre inima muntelui...

Lasam in urma provizoriu pensiunea, pentru o aventura montana, in cautarea celuilalt cerb... carpatin, imparatul padurilor desfrunzite...

Las fotografiile sa vorbeasca de la sine... puteti judeca astfel si singuri locatia... si clasificarea pensiunii... cele trei margarete isi merita cu prisosinta petalele...

---

VIZUALIZĂRI: 4107 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI