Palatul Pena şi Castelul Maur din Sintra

TIPĂREȘTE

În continuarea povestirilor portugheze, de aici, am să vă vorbesc astăzi despre două obiective de neratat, pentru călătorul ajuns în Sintra.

Este vorba de Palácio Nacional da Pena şi Castelo dos Mouros. Pentru a ajunge la aceste două obiective, pornind din centrul vechi al Sintrei, de la Biroul de Informaţii Turistice, aflat în Praça República, sunt trei posibilităţi.

Cei dornici de mişcare şi în formă fizică bună au la dispoziţie varianta cea mai simplă, de a merge pe jos. Sunt doar 3 km, pe un drum întortocheat, de munte, printr-o pădure frumoasă şi traseul durează cam jumătate de oră, poate mai mult pentru cei mai puţin grăbiţi.

Cei mai comozi, sau mai grăbiţi, sau mai deficitari la condiţia fizică, au la dispoziţie alte două posibilităţi. Prima este cu autobuzul nr. 434, care pentru 5 € îi aduce în 15 minute din Piaţa Republica până la Palatul Pena, iar cea de-a doua este cu maşina personală, sau închiriată, dacă au ajuns la Sintra cu acest mijloc de transport. În acest caz, poate sunt utile coordonatele GPS. Palatul Pena are două intrări, ambele la nordul parcului Pena. Intrarea de la vest se numeşte Portão dos Lagos (Poarta Lacurilor) şi are coordonatele N: 38.789188; V: 9.392218, ea găsindu-se pe acelaşi drum, pe care se poate veni şi pe jos. Intrarea de la est este cea de la Jardim da Rainha (Grădina Reginei), care are coordonatele N: 38.788163, V: 9.387676.

Eu le recomand celor care ajung la Palatul Pena să intre pe la Poarta Lacurilor. Asta dacă pot şi vor să meargă cale de vreun kilometru (15 minute), până la palat. Îi asigur că nu vor regreta, pentru că vor parcurge aşa-numita Vale dos Lagos (Valea Lacurilor), o grădină amenajată foarte frumos, cu lacuri cu peşti coloraţi, mici castele şi alte amenajări, totul într-o pădure cu un peisaj fantastic.

Cei care nu pot merge pe jos, pot utiliza "trenuleţul" cu care pot ajunge la palat, dar amănunte despre acest mod de deplasare nu pot oferi, pentru că nu m-a interesat câtuşi de puţin această problemă.

De altfel, este şi păcat să nu mergi pe jos, pentru că parcul şi palatul au fost realizate ca un întreg. E drept, este practic imposibil să cuprinzi întreg parcul într-o singură zi, pentru că el ocupă peste 200 ha şi este străbătut de numeroase poteci şi drumeaguri, cu bănci de gradină, pe care să te odihneşti, din loc în loc. Ici-colo întâlneşti clădiri cu grădini, poduri, peşteri, fântâni, opere de artă, mici case pentru paznici şi servitori, sere şi pepiniere cu camelii, rododendroni, trandafiri şi multe alte plante rare.

Parcul şi Palatul Pena au fost construite pentru a servi ca reşedinţă regală în timpul domniei reginei Maria a II-a şi a regelui consort Fernando al II-lea, pe locul unei vechi mănăstiri distruse de cutremurul din 1755, situate pe culmea unui deal de la poalele munţilor Sintra. Construcţia s-a realizat în timp de 12 ani, la mijlocul secolului al XIX-lea şi în prezent constituie unul dintre cele mai reprezentative exemple ale romantismului portughez, fiind parte a ceea ce constituie Cultural Landscape of Sintra, ansamblu înscris în Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial.

Pornind de la Poarta Lacurilor, drumul ne duce, aşa cum spuneam, pe Valea Lacurilor, o salbă de cinci lacuri, cu peşti coloraţi şi cârduri de raţe şi lebede, umbrite de arbori aduşi de peste mări şi ţări: carpenul, sequoia şi tuia nord-americani, pinul marocan, ginkgo biloba din China, arborele-ferigă australian şi multe alte specii. La capătul sudic al Văii Lacurilor întâlnim un pavilion în stil arab, după care urmează alte aranjamente botanice: Valea Ferigilor Reginei, colecţia de camelii şi sera, în estul cărora se află Capela manuelină. De aici, după încă vreo două-trei curbe drumul ne conduce pe lângă moara de apă, de unde avem o primă imagine a castelului. Imaginea este de-a dreptul şocantă, eu unul am avut senzaţia că văd genericul filmelor lui Disney, ştiţi, acele imagini cu un castel. Doar focurile de artificii lipseau, dar imaginaţia mea a făcut restul, astfel că, pentru câteva clipe, am redevenit copil.

Apoi, revenit cu picioarele pe pământ, m-am îndreptat spre intrarea pe unde pătrundem într-o piaţetă, pe a cărei latură sudică se găseşte clădirea administrativă, cu un magazin de suveniruri. Dacă doriţi, tot de aici puteţi lua un audioghid, sau puteţi să faceţi o fotografie la unul din fotografii oficiali, fotografie care vă va fi dată pe loc, însoţită de un CD de prezentare a castelului.

Nu am să intru în detalii privind castelul, care apare ca o fantezie sălbatică de domuri, metereze, turnuri, pasarele, un adevărat tămbălău captivant al kitsch-ului, cum era descris undeva, nu-mi aduc bine aminte, probabil într-un pliant. Este, de altfel, firesc, întrucât Fernando al II-lea i-a încredinţat sarcina de a-i pune în practică visurile sale baronului bavarez Wilhelm Ludwig von Eschwege, ofiţer de carieră şi, în timpul liber, arhitect amator.

Ca să pună capac peste toate, Eschwege s-a imortalizat în chip de războinic-cavaler, într-o statuie uriaşă, aflată pe un colţ de stâncă la câteva sute de metri în sud-estul palatului şi care iese foarte uşor în evidenţă privind de pe zidurile acestuia, de unde, în zilele senine se poate vedea până la ocean. Spre Estoril, la sud, sunt vreo 15 km, iar spre Cabo da Roca, la vest, sunt vreo 12 km.

Imaginea cea mai frumoasă a castelului este cea pe care o putem vedea de pe Terasa Reginei, unde se ajunge după ce se vizitează interiorul-muzeu al castelului. Aici fotografiatul este interzis, cu excepţia patio-ului cu arcade, numit Claustro Manuelino. Acest patio, transformat în stil maur, este o parte a fostei mănăstiri, din care, de asemenea, s-a mai păstrat şi a fost integrată în arhitectura palatului şi Capela de Nossa Senhora da Pena.

La aceasta se ajunge din curtea estică, trecând pe sub o arcadă, în Pátio dos Arcos, curtea vestică, cu arce maure. Arcada are deasupra un basorelief pe care este imposibil să nu-l remarci, în ciuda numeroaselor elemente decorative. El reprezintă un triton, alegorie a creării lumii, condensând în ea teoria celor patru elemente.

Revenind la interiorul castelului, acesta se păstrează exact în forma în care se găsea el în 1910, anul abolirii monarhiei portugheze şi cuprinde mai multe săli, amenajate în prezent ca săli de expoziţie: Sala de Saxe, cu porţelanuri de Saxa, Salão Nobre, cu stucaturi, candelabre, vitralii şi mobilier diverse din perioada secolelor al XIV-XIX-lea, Atelier do Rei Carlos, Sala Indiana, cu opere de artă valoroase, printre care un candelabru din cristal de Boemia, Sala Árabe, cu lucrări ale pictorului Paolo Pizzi.

Am părăsit cu greu locurile, fascinat, dar şi ameţit de eclectismul palatului şi m-am îndreptat spre nord, de data asta spre ieşirea estică a parcului. Drumul este la fel de frumos ca cel de la venire şi duce la Jardim da Rainha, o grădină clasică, în contrast cu restul parcului, de inspiraţie romantică.

În acest punct este şi a doua ieşire din Parcul Pena, dar aventura nu se termină aici. Întorcându-ne spre Poarta Lacurilor, cam pe la mijlocul distanţei dintre cele două intrări în parc, pe partea cealaltă a drumului se află intrarea la Castelo dos Mouros (Castelul Maur), care, cu siguranţă, merită şi el a fi vizitat. Cel mai potrivit este să luaţi un bilet combinat, la intrarea în parcul Pena, care costă 14 €. Separat, preţul este 6 € pentru Castelul Maur şi 11 € pentru Parcul şi Palatul Pena, sau 6 € doar parcul. Pentru mai multe informaţii, program de vizită, preţuri, reduceri şi altele, puteţi intra pe saitul oficial.

La Castelul Maur, construit în secolul al IX-lea, se ajunge din stradă, unde se află casa de bilete, pe o potecă în lungime de aproximativ 300 m, la capătul căreia se află ruinele bisericii numite Capela de S. Pedro de Canaferrim, construite aici în secolul al XII-lea, după recucerirea teritoriilor de sub stăpânirea maură.

Intrarea propriu-zisă în Castelul Maur este imediat după biserică şi aici este locul unde se controlează şi tichetele de intrare. Castelul nu este spectaculos, mai ales că o bună parte din el este în ruine, însă partea vestică şi nordică a fortificaţiilor este în stare bună şi, deşi nu este foarte uşor de urcat, efortul merită a fi făcut, mai ales pentru priveliştea oferită, spre Palatul Pena şi spre partea veche a oraşului Sintra. În punctul cel mai nordic al Castelului Maur se găseşte Alcazaba, fosta reşedinţă a caidului, guvernatorul maur al regiunii.

De la Castelul Maur, se poate coborî direct în Sintra, pe o cărare pe care se poate veni şi în sens invers, dar e ceva mai greu de parcurs la urcare, fiind mai abruptă.

Ca să nu lungesc prea mult povestea, am să mă opresc aici, lăsând în schimb fotografiile să vorbească.

---

VIZUALIZĂRI: 6500 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI