Vacanță la Roma (IV) – Pieţe şi fântâni celebre (partea a II-a)

TIPĂREȘTE

După cum am promis, continui să vă „povestesc” despre locurile văzute de noi la Roma, în luna mai. Am plecat după „micul dejun” spre metrou (îl scriu între ghilimele pentru că, după cum am povestit într-un review anterior, ne-a dezamăgit total, ce era pe masă nu se putea numi mic dejun). Am coborât la stația „Ottaviano, din apropierea Varticanului și de aici am mers până în apropierea „Castelului Sant Angelo”, de unde am luat autobuzul de culoare galbenă, tip „hop on, hop off” aparținător al firmei de transport ce elibera cardul „Omnia”, până în apropierea obiectivelor pe care ne doream să le vedem în acea zi. După ce am mers cu pasul pe câteva străduțe am ajuns unde doream, și-anume în

Piazza Navona. Aceasta este un spațiu deschis, cu dimensiunile de aprox. 240x35 m, unde se află amplasate trei fântâni, la distanță egală între ele, toate la fel de frumoase și interesante din punct de vedere artistic și istoric. Din informările de acasă aflu că în acest loc, cu mult timp înainte, pe vremea Imperiului Roman, aici se afla o arenă unde se desfășurau curse de care de luptă, sau chiar lupte între gladiatori. Se știe că romanii acelor vremuri (ca și grecii, de altfel) erau mari iubitori de întreceri atletice. Domițian, cel mai tânăr dintre cei doi fii ai împăratului Vespasian a construit aici o pistă de atletism, căreia i-a dat numele de Circus Agonalis. Numele actualei piețe, - Navona -, este doar o alterare în timp a cuvântului „Agona”, care înseamnă „a concura”. După ce orașul a intrat în declin, așa cum s-a întâmplat cu multe alte construcții antice, pista, tribunele din jurul ei, făcute din cărămizi placate cu marmură, au fost dezmembrate de oamenii obișnuiți ai acelor vremi, care au luat spre folosința proprie materialele din care era făcută arena. Fântâna de azi, cea dinspre nordul pieței,

Fontana del Nettuno (a lui Neptun –Zeul răzbunător, al mărilor și al cutremurelor) este, poate, cea mai frumoasă dintre cele trei din piață. În sec. al XVII-lea, când a fost construită, era doar rezervorul unui apeduct, care aproviziona cu apă zona. Mai târziu, în sec. al XIX-lea, bazinului proiectat de Giacomo de la Porta și de Bernini i-au fost adăugate statuia lui Neptun, care parcă se luptă cu cineva, (autor Antonio Della Bitta) și caii ce parcă țâșnesc din apă, cu tritonii în spate (autor Gregorio Zappala). Chiar dacă autorii sunt diferiți, efectul vizual de ansamblu este foarte frumos! În mijlocul pieței se află

Fontana dei Quattro Fiumi, (a celor patru râuri). Este vorba despre cele patru „râuri” ale celor patru mari continente (Europa, Asia, Africa și Americile), și anume: Dunărea, Nilul, Gangele și Rio de la Plata. Fiecare dintre acestea sunt reprezentate prin trupurile unor bărbați viguroși, Zei fluviali, prinși în atitudini reprezentative fiecărui continent, în raport cu papalitatea secolului al XVII-lea. Toate aceste trupuri sunt așezate simetric în jurul unui „Obelisc”, construit în Egipt în anul 81 d. Hr, și adus aici în ciuda simbolismului său de origine păgână. A fost ușor asimilat de iconografia creștină fiind reinterpretat ca simbol al dominației papale. În partea de sus obeliscul are un porumbel, însemnul familiei Pamphili, din sânul căreia a fost ales Papa Inocent al X-lea, cel care a comandat construirea fântânii.

Talentatul Gian Lorenzo Bernini și-a întrecut competitorii, făcându-l pe papă să aleagă doar proiectul lui dintre toate cele care i-au fost prezentate. Chiar dacă papa nu și l-a dorit inițial arhitect al fântânii, văzând schițele n-a avut încotro și a cedat în fața talentului de necontestat al lui Bernini. Rezultatul final al lucrărilor i-a făcut chiar și pe cetățeni să nu mai cârcotească (cum că n-ar mai fi fost necesară încă o fântână), ea făcându-se pe bani publici, mai ales în perioada de sărăcie și foamete de atunci.

Fontana del Moro, cea din sudul pieței, completează acest ansamblu artistic construit în stil baroc, după schițele lui Giacomo Della Porta, în 1575. Acesta a prevăzut la început doar sculpturile delfinului și ale celor patru tritoni (ca și la prima fântână, a lui Neptun). Ulterior, în 1653 a fost îmbunătățită artistic, prin adăugarea piesei centrale, statuia Maurului, de către același talentat Bernini. Privite de la distanță, respectiv de pe trotuarul din fața elegantelor magazine, complexul celor trei fântâni se armonizează și prin simetria rezultată, în mijloc cea cu obeliscul, în lateral cele două mai joase și, oarecum asemănătoare. De acasă aflu că originalele statui ale ultimei fântâni, cea Maurului, delfinului și cele periferice ale tritonilor, au fost duse la „Galeriile Borghese”, în 1874, după ce au fost restaurate. Acum admirăm doar cópii ale lor, excelente și ele, de altfel!

În timpul împăratului Vespasian, când a fost construită arena „Circus Agonalis”, una dintre întrecerile sportive care se desfășura aici, atunci când „Colosseumul” nu permitea, era și lupta între gladiatori, precum și uciderea multor creștini de către fiarele sălbatice. În mod frecvent camerele de sub tribune erau folosite pentru prostituție, sursă importantă de venituri pentru bugetul deficitar din perioada lui Vespasian. Peste câteva sute de ani, în sec. IV d. Hr, în acest loc de pierzanie s-a petrecut și martiriul Sfintei Agnes, o fecioară de 12 ani, ucisă pentru că a refuzat să renunțe la credința ei creștină. În amintirea sacrificiului ei s-a ridicat chiar în acest loc din piață „Biserica Sfintei Agnes”, care respectă liniile arhitecturii baroce, armonizându-se cu tot ce se află construit în jurul ei.

Ne-am plimbat prin toată piața, am admirat nu numai fântânile, ci și pe pictorii ambulanți care-și etalau talentul prin picturile expuse pe panouri, la vedere, făcând și portrete pe loc amatorilor, după ce am făcut și noi pozele de rigoare, spre aducere aminte, ne-am luat rămas bun de la piața Navona și am plecat spre următoarea noastră țintă, și anume „Pantheonul”. L-am vizitat și pe acesta, însă nu voi scrie aici despre el, l-am lăsat pe @msnd să scrie ce-am văzut acolo. Scriu doar că și acesta merită, cu prisosință, să fie văzut și admirat. După aceea am mers cu pasul pe câteva străduțe, am traversat artera principală din apropiere, „Via del Corso” și am ajuns la celebra

Fontana di Trevi. Un mic istoric pe care l-am aflat din informările de acasă cred că este binevenit. Prima fântână în acest loc a fost construită în 1453 pentru a marca sfârșitul apeductului „Acqua Virgo”, un canal artificial realizat de Agrippa în anul 19 î. Hr, pentru alimentarea cu apă proaspătă a băilor romane. Tot din acest apeduct se alimentează și fântânile din „Piața Spaniei” și din „Piața Navona”.

În 1692 același talentat sculptor și arhitect Gian Lorenzo Bernini a fost consultat de Papa Urban al VIII-lea pentru a îmbunătăți aspectul fântânii Trevi, construită cu aprobarea și în timpul Papei Nicolas al V-lea, la 1453. Papa Urban nu a apucat să-și vadă împlinită dorința, a murit înainte de asta, însă, unele dintre schițele lui Bernini au rămas și au ajutat la aspectul final. După ceva vreme lucrările au fost reluate având ca suport schițele din proiectul lui Nicola Salvi. Construcția începută în 1732 și finalizată în 1762, se pare că este inspirată după Arcul lui Constantin. Înainte de moartea sa Nicolas Salvi l-a ales pe tânărul artist Giuseppe Pannini ca succesor al său, pentru a finaliza lucrările. Si uite așa, coincidență sau nu, „Fântâna celor trei drumuri”, conține elemente din schițele celor trei artiști: Bernini, Salvi și Pannini.

Fontana di Trevi este, poate, cea mai cunoscută din Roma, datorită filmelor artistice în care a apărut, dar și datorită frumuseții ei de necontestat realizată, în timp, de cei trei arhitecți italieni citați mai sus. Se află în „Piața Trevi”, (tre vie) în traducere „trei drumuri”: Via delle Muratte, Via del Lavatore și Via della Stamperia, drumuri care se unesc aici. Se află lipită de peretele exterior al „Palazzo Poli”, făcând corp comun cu acesta. Nu cred că-i doar părerea mea, sunt sigură că mulți dintre cei care au văzut-o sunt de acord că și această alipire a ei de palat îi dă un plus de valoare, amplificându-i frumusețea. Clădirea palatului a avut de-a lungul timpului mai mulți proprietari și, fiecare a adăugat, prin extindere, multe îmbunătățiri. Între anii 1728 și 1730 au fost finalizate lucrările de extindere a granițelor palatului până în „Piața di Trevi”. Partea centrală a peretelui exterior al Palatului a fost demolată pentru a oferi spațiu amplasării fântânii, iar finalizarea fațadei a fost creată de Luigi Vanvitelli, în anul 1730, cu puțin timp înainte de începerea lucrărilor la faimoasa fântână. Fântâna actuală are o formă paralelipipedică cu laturile de aproximativ 34 x 18 m și o înălțime de 25 m și este reprezentativă pentru arta barocă europeană, o formă populară de artă ce se caracterizează prin aplicarea unor ornamente și decorațiuni multiple, plăcute vederii.

Personajul principal al fântânii este tot Neptun, Zeul mărilor și oceanelor, care stă într-o trăsură cu forma unei scoici, trasă de doi cai, ghidați de doi tritoni. Aceștia simbolizează aspectul schimbător al mării, cel din dreapta lui Neptun arată o mare aprigă, dezlănțuită, cel din stânga arată reversul ei, o mare calmă, liniștită. Pentru simetria armonioasă a întregului ansamblu, în nișele de pe peretele palatului din spate, create special pentru ele, arhitecții au plasat două statui feminine: „Sănătatea” în stânga lui Neptun, și „Abundența” în dreapta. Imediat deasupra lor sunt basoreliefuri care îl înfățișează, într-o parte, pe Agripa, ginerele împăratului antic din anul 19 î Hr, care aprobă planurile de construcție a apeductului, iar în cealaltă, deasupra statuii „Sănătății” este înfățișată o fecioară care, conform unei vechi legende, îi îndreaptă pe soldații romani către izvorul apei pe care o căutau. Sus de tot, pe frontonul de deasupra lor sunt alte statui ce simbolizează cele patru anotimpuri.

Acum „Palazzo Poli”, din spatele fântânii, este în proprietatea statului Italian și găzduiește „Institutul Național de Grafică”. Tot aici se află și o importantă colecție de plăci gravate din cupru, începând din sec. Al XVI-lea până în prezent.

Despre aglomerația din piață vor vorbi pozele atașate. Nu am mai întâlnit până acum un obiectiv cu așa mulți vizitatori simultan. Pentru comparație, atașez și o fotografie făcută de @msnd în 1977, când numărul vizitatorilor nu depășea numărul degetelor de la o mână.

Se făcuse cald și simțeam nevoia unei înghețate. Imediat lângă fântână, în colțul clădirii din dreapta ei este o „Gelateria”, unde am intrat și unde am avut plăcuta surpriză să fim auziți vorbind românește de unul din tinerii care serveau înghețata. L-a rugat pe colegul lui să-l lase să ne servească el, și așa am avut prilejul să aflăm că a plecat de mic din România, că este brașovean și că îi merge bine la Roma. Nu știu dacă ne-a favorizat cu cele patru cupe recomandate de el, știu doar că, pentru 4,5 euro, a fost cea mai bună și cea mai mare înghețată pe care am mâncat-o în Italia. Pentru savurarea ei ne-am așezat pe treptele bisericii din apropiere, „Chiesa dei Santi Vicenzo e Anastasio”. Eu aș mânca non-stop înghețată, atât de mult îmi place, însă, porția de aici parcă nu se mai termina. Am făcut câteva poze cu fântâna de pe treptele bisericii și ne-am îndreptat spre un alt punct de interes programat.

Sunt multe, foarte multe fântâni în Roma, nu pot să le cuprind pe toate aici. Voi mai spune, însă, câteva impresii despre o altă fântână pe care am văzut-o într-o altă zi, și anume despre

”Fontana del Tritone” din Piazza Bocca della Veritá. Fântâna a fost realizată de Carl Bizzacheri, la comanda Papei Clemente al XI-lea, și a fost amplasată aici în 1715. Are o bază octogonală și reprezintă doi tritoni ce susțin o cochilie, peste bordurile căreia se prelinge apa în bazinul central. Tot din informările de acasă aflu că aici, până în anul 1868, erau executați cei condamnați la moarte.

Despre „Bocca della Veritá” pot spune că mie mi se pare o pierdere de timp prețios la Roma, să stai „la coadă” (care nu este mică), ca să faci o poză lângă ea. Am preferat să intrăm în Biserica „Santa Maria in Cosmedin” și apoi să facem poze fântânii și templelor din piață, mult mai interesante și mai frumoase. Sunt aici ”Tempio di Ercole Vincitore” și ”Tempio di Portunus”, unele din cele mai vechi construcții de marmură romane, rămase încă în picioare. Din nefericire, nu se pot vizita decât duminica, între 9.00 și 12.00. Noi am ajuns într-o duminică în dreptul lor, dar era târziu, după amiază.

---

VIZUALIZĂRI: 2415 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI