ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.08.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 20.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 14 MIN

    Sfaturi utile pentru o vacanta reusita in Roma

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE

    M-am gandit ca inainte sa ma adun dupa mini vacanta mea la Roma si sa pot povesti despre ce am vazut, sa aduc in prim plan cateva aspecte cu care m-am confruntat pentru a-i ajuta pe cei care vor ajunge ca si mine in Orasul Etern.

    Primul sfat este acela sa cititi tot ce s-a scris despre Roma pe site, eu mi-am printat cca 70 de pagini utile si le-am strans intr-un dosar care a fost ca o biblie pentru mine, pe langa harta orasului.

    In acelasi timp, as vrea sa mentionez ca am plecat cu un buget restrans, prin urmare, mini vacanta noastra in Roma a trebuit sa se incadreze in acest buget (300 de euro, din care 170 de euro pe obiective turistice si transport, exclus avionul si cazarea).

    A. Calatoria/Transportul

    1. Bucuresti – Roma Fiumicino (aeroportul Leonardo da Vinci): Compania Blue Air

    Noi am fost cu un avion al companiei Blue Air, gratie site-ului AFA ce mi-a oferit biletele prin premiile castigate si pentru care multumesc atat lui Cornel, cat si celor de la Blue Air cu care am comunicat excelent, dar mai ales colegilor de pe site care au apreciat impresiile mele si m-au votat.

    Pentru a pleca de pe aeroportul Baneasa este suficient sa fiti cu doua ore inainte de ora indicate pentru check in, poate chiar cu o ora jumate. O sa constatati ca in apropiere de ora inchiderii ghiseului vor veni “forte proaspete”, adica se vor deschide mai multe ghisee pentru a prelua valul de turisti. Am crezut ca acest lucru este specific romanesc, dar am constatat ca si pe Fiumicino se practica acelasi sistem, chiar nu inteleg de ce nu deschid dinainte toate ghiseele pentru a termina toti turistii intr-un timp scurt si a nu-i mai face sa se impacienteze la coada. Eu am facut check-in on line si am crezut ca vom sta la alt ghiseu, asa mi se parea normal, la ce foloseste atunci check-in-ul on line?? Nu a fost asa, am stat la aceleasi cozi toti, aeroportul oricum e mic, abia intri in el si te pui la coada, vorba sotului, zici ca e gara din Falticeni, iar spatial este destul de ingust si lipsit de aer conditionat. Trebuie sa mentionez ca zborul cu Blue Air a fost mai placut decat cu alte companii, contrar opiniei mele preconcepute. In mod sigur, voi alege aceasta companie si in viitor si nu spun acest lucru pentru a face reclama, ci pur si simplu acesta este purul adevar. Zborul a fost mult mai lin decat cu cele ale altor companii cu care am zburat si avionul parea mult mai “sanatos”. Parol!

    2. Aeroportul Fiumicino – Roma …Trastevere/Ostiense/Tuscolana/Tiburtina/Nomentana….

    Avand in vedere ca hotelul nostru se afla in apropiere de Gara Tuscolana, solutia aleasa a fost trenul FR1 ce avea statie aici si nu Leonardo Express care merge in Termini. Detalii despre statiile de tren, pentru a va orienta daca va este de ajutor si hotelul pe care il alegeti se afla pe unul din trasee gasiti aici: click aici. Pe acelasi site gasiti si orarul trenului si alte informatii utile. In centrul Romei puteti ajunge si cu alte mijloace de transport, gen autobuze speciale, taxi sau solicitati transfer, noi insa am folosit trenul. Aeroportul Fiumiciono este mare, insa nu am realizat capacitatea acestuia decat la intoarcerea spre tara. Dupa ce ne-am luat bagajele, ne-am indreptat catre gara. Am urmat “indicatiile” date de pe AFA (sincer nu mai stiu ale cui impresii, sunt multe foarte utile) pana am ajuns in centrul de informare turistica, de unde am cumparat Roma Pass-ul (site oficial aici click aici). Acesta costa 25 de euro/persoana si permite intrarea gratuita la primele doua muzee si transport gratuit pe toate liniile si mijloacele de transport pe o perioada de 72 de ore de la prima utilizare. Eu consider ca merita pentru cine doreste sa viziteze doua muzee scumpe, cum ar fi Colosseum-ul si Muzeele Capitoline (practic, aproximativ 25 de euro costa amandoua si va alegeti si cu transportul gratis, iar la Colosseum nu stati la coada). Daca nu doriti sa vedeti aceste obiective turistice, nu va luati Roma Pass pentru ca acesta nu e valabil in Muzeele Vaticanului sau Doria Pamphilj, ori Fori Imperiali, care sunt la fel de scumpe si altele incluse in categoria reducerilor sunt prea ieftine pentru a da banii pe Roma Pass. De altfel, muzeele la care puteti intra cu reduceri folosind Roma Pass sunt prea putin importante pentru un turist venit pentru prima data in Orasul Etern. O lista cu acestea gasiti pe site-ul official sau in brosura pe care o primiti odata cu cardul, cu care mai primiti si o harta a orasului. Harta este destul de mica si nu cuprinde decat centrul. Din pacate, nici alte harti in Roma nu cuprindeau si zona Tuscolana, de exemplu. Va sfatuiesc sa printati zona semicentrala de pe internet sau sa va procurati o harta mai complexa. Acum exista un singur card Roma Pass, care inglobeaza si muzeele si transportul. Eu am avut neclaritati privind validarea acestuia. Initial am crezut ca este valabil 72 de ore de la prima validare, insa pe spate scrie ca e valabil de la data inscrisa cu pixul pe el pana la ora 24.00 a celei de-a treia zi, ceea ce nu mi se pare corect. De exemplu, eu l-am cumparat pe 06.08.2011 la ora 12.00, data pe care am scris-o pe spate cu pixul si l-am folosit prima oara la intrarea in Colosseum, la ora 14.00. In mjlocul de transport nu am stiut la care aparat sa il bifez si cum si cand am intrebat soferul mi-a spus ca nu e nevoie. Probabil datorita faptului ca avea data scrisa pe el. Asta insemna ca in ultima zi, pe 9 august, nu mai era valabil, desi, theoretic, cele 72 de ore se terminau pe 9 august la ora 14.00, adica beneficiam si atunci de reduceri la muzee si transport. Ei bine, norocul nostru a fost ca nu l-am validat in prima zi in mijloacele de transport, ci abia a doua zi la metrou, ca nu puteam trece. Asa ca, practic, am putut sa il folosesc in ultima zi, pentru ca prima data fusese validat pe 7 august si nu pe 6. Nu stiu insa ce se intampla daca ne controla cineva in ultima zi, tinand cont de data inscrisa pe el. Nu va grabiti sa scrieti data pe el, daca nu il folositi in prima zi la vreun muzeu sau intr-un mijloc de transport, poate stati in centru si va deplasati pe jos si intrati in bazilici, care sunt adevarate muzee si intrarea e gratuita. Tot ajungeti in Roma dupa orele pranzului in prima zi si puteti scrie ziua urmatoare pe el si nu mai aveti probleme, avand in vedere ca Blue Air are plecare si seara spre Bucuresti si puteti profita din plin de ultima zi de sedere. Ca sa scapam de un stress, noi am vizitat primele doua muzee in prima zi, pentru a putea beneficia de reduceri la celelalte si nu de gratuitate, fiind mai ieftine, insa nu am fost la alte muzee inscrise in el.

    Revenind la gara, am avut nedumeriri deoarece de la ghiseul de informare turistica ne spuneau ca gara este la etajul al 2-lea, iar semnul de tren ne indica o coborare pe niste scari rulante…. Dupa cateva discutii in contradictoriu cu sotul meu, am coborat pe scarile rulante si am constatat ca dupa coborare, urcam doua etaje……. Asa ca aveam amandoi dreptate! In gara, alta nedumerire, care este trenul nostru? Tabelele din capul peroanelor nu functionau, asa ca am intrebat la ghiseul de unde am luat biletele de tren si am fost informati ca trenul FR1 (alte info aici: click aici) pleaca de la prima linie (linia A). La capatul acestora se afla aparatele galbene de marcat biletul. Atentie! Nu le validati decat atunci cand trenul este in gara, pentru ca biletul este valabil 70 de minute de la validare si daca mergeti pana la capat, le cam faceti. Am vrut sa folosesc si eu strategia cu doua bilete, unul din Fiumiciono si pana in Parco Leonardo si unul din aceasta statie si pana in Tuscolana, dar nu mi-a iesit. Cand intrebam de cele doua bilete si spuneam va vreau pana in Tuscoloana mi se repeta intr-una ca ma costa 8 euro si ca este necesar un singur bilet. Acum, dupa o alta postare pe site si cu experienta din urma, am priceput, in sfarsit, cum trebuia sa fac. Trebuia sa cobor la statia Parco Leonardo si sa validez al doilea bilet acolo, chiar daca pierdeam un tren. Macar stiu cum fac data viitoare. Un pont: Roma Pass este valabil pana in Parco Leonardo, cel putin asa mi s-a comunicat la ghiseul de bilete, pentru ca este in raza aeroportului Fiumicino, desi pe site se precizeaza ca este valabil pana in statia Fiera di Roma, a doua de la aeroport (“Free use of the city’s public transport network. It allows to travel on urban busses, trams and trains, on underground lines metro A and B within the urban territory of the City of Rome, on metropolitan trains Roma – Lido Roma – Viterbo, Roma – Roma - Viterbo (for the Roma - Sacrofano section), Roma – Giardinetti, on metropolitan train FR1, only up to Fiera di Roma station”, vezi: click aici). Prin urmare, teoretic, puteam sa pontez Roma Pass si sa cobor la a doua statie si de acolo sa iau biletul acela de pana in 2 euro, cum am citit pe AFA. As fi economisit 12 euro. In fine, nu stiu cat se merita aceasta tevatura cand ai bagaje si esti pentru prima data in Roma….

    Din gara puteti cumpara apa minerala sau plata la 1.5 euro sticla de jumate. Cumparati si pastrati-o cu sfintenie, deoarece in Roma sunt foarte multe tasnitori unde le puteti umple cu apa buna de baut. O adevarata mana cereasca, altfel va uscati de bani si oricum apa se termina pe la vreun obiectiv unde nu puteti sa cumparati, dar gasiti oricum o fantana. Asa ca, bazati-va pe fantani.

    Trenul are afisaj electronic si sonor in interior, prin urmare, veti sti in permanenta unde sunteti si ce statie urmeaza. Aveti grija sa coborati rapid, pentru ca trenul nu sta mai mult de un minut in statie.

    Sa nu uit sa va spun ca trenurile par asa de amarate, de zici ca sunt scoase de la naftalina…

    3. Transportul in Roma. Daca nu luati Roma Pass, puteti alege varianta de abonament de o zi (4 euro), doua (parca 8 euro) sau trei zile (11 euro) ori bilete de 1 euro calatoria, pe care le luati de la. Ticketeria sau Tabacchi, ori chiar din mijloacele de transport sau de la metrou, de la aparatele galbene speciale. Parerea mea este sa luati abonamente, va scutesc de multa bataie de cap. Daca sunteti o persoana cu dizabilitati, vestea buna este ca in Roma exista posibilitatea de a va deplasa fara probleme cu un carucior. In autobuzele in care exista semnul caruciorului, se deshide o trapa de sub autobuz pentru urcarea caruciorului, iar in locul special amenajat in interior pentru stationarea acestuia exista un panou de comanda cu butoane pe care le puteti actiona pentru deschiderea usilor. Roma este foarte vascularizata din punctul de vedere al mijloacelor de transport in comun. Exista multe linii de autobuze si de tramvaie, statiile sunt destul de dese, iar in zona de interes exista mai multe statii apropiate si aici trebuie sa va vand un pont, pentru ca noi ne-am dat seama mai tarziu. Pe panoul de afisaj existent in statii, unde se precizeaza numarul autobuzelor ce opresc in statia respectiva, exista si o lista cu statiile in care opresc. La unele statii, veti gasi in paranteza scris: due/etc. fermati, de exemplu (doua statii). Acest lucru nu inseamna ca mai sunt doua statii pana in statia de interes (cum am crezut noi initial), ci ca exista doua statii cu aceeasi denumire! Pentru diferentiere, in statia respectiva, pe langa numele statiei, veti gasi in paranteza numele unui obiectiv turistic, eventual, pentru a face diferentierea dintre cele doua statii cu aceeasi denumire. In statiile importante, poate exista si un panou de afisaj electronic ce va ajuta sa aflati ce autobuz urmeaza sa vina si cate minute mai sunt pana atunci. De asemenea, pe panoul de afisaj cu numerele de autobuze veti gasi si alte informatii utile, gen zilele si orele de deplasare. Exista si autobuze de noapte. Atentie ca unele dintre autobuze nu circula in week-end. Metroul l-am folosit doar de doua ori, nu il recomand, nu mi-a placut. Statiile sunt mici si parca dupa bombardament, mie mi s-a parut rudimentar. Sa aveti bilete deja cumparate, aici le puteti cumpara de la automate si daca nu va descurcati, nu aveti acces. Nu prea se poate ca din interior sa va mutati de pe un peron pe altul pentru schimbarea directiei, noi am tot iesit afara sa intram pe alta gura de metrou. Am preferat autobuzul pentru ca asa inveti si Roma si ai ce vedea!

    4. Roma Fiumiciono - Bucuresti Baneasa

    Credeti ca ati vazut cel mai mare aeroport prin alte parti? Incercati Fiumiciono! Veti strabate kilometri pana ajungeti in avion! Din gara, am urmat indicatorul de Terminalul 2, de unde urma sa plece avionul nostru. Am urcat primele scari rulante si am urmat T2. Si iar am urcat si iar si iar. Am luat si o gramada de pasaje la rand. Si am mers lin si am urcat si coborat, urmand indicatorul T2…Am trecut de check-in, de vama si iar am mers. Si nu se mai termina. Cred ca am facut o jumatate de ora. Si a mai urmat una, noroc ca aveam antrenament! Si magazinele te fura macar sa le admiri. Ce Mall, ce Via dei Condotti…Sa vedeti magazine in aeroport ca lesinati! Un adevarat oras e aeroportul asta! Si cand credeam ca am ajuns, surpriza! Am iesit din aeroport afara…De ce? Ca sa luam trenul!!! Spre T2, evident…Incepeam sa ma intreb daca mai prind avionul. Si am urmarit tablita cu poarta de imbarcare si noroc ca citisem pe AFA ca se poate schimba in ultimul moment si eram numai cu ochii pe tablite. Pana sa ajung la poarta de imbarcare, deja se modificase…. Nu zaboviti la magazine, credeti ca aveti timp, dar nu aveti! Am mers la poarta de imbarcare modificata si nu era nimeni, nici macar un turist. Ce credeti ca a urmat dupa vreo 10 minute? O manifestatie! Turistii care mersesera la prima poarta…Fiti mereu cu ochii pe panourile de informare. De la poarta, am coborat pe niste scari rulante care ne-au dus la o masina ce ne-a dus la avion. In sfarsit si cu parere de rau, paraseam Roma…

    B. Mancarea

    In general, mie mi s-a parut cam scumpa pentru buzunarul nostru, ori unde aveam eu un buget limitat. Un sandwich ajunge la 3.5 euro. Ca sa stati la o masa platiti vreo 10 euro pe putin/persoana portia de mancare. La aceasta se mai adauga bacsisul si coperto, din ce am citit pe AFA. Vestea buna e ca exista Mac Donalds! Nu sunt fan, nu mananc de aici, dar nici nu mor de la un hamburger care costa 1 euro! Parerea mea este ca e cea mai ieftina solutie. Le gasiti prin Piata Republicii, pe langa Fontana di Trevi si Pantheon. Pentru bere, sucuri, pregatiti-va sa scoateti 3 euro din buzunar…. Sfat: cumparati de la supermarketuri (de exemplu: DeSpar). Cu 15 euro cumparati paine, cascaval, sunca, bere, suc, dulciuri, fructe, cu care va “ospatati” intreaga zi. In afara de asta, trebuie sa aveti intr-un rucsacel provizii ca cele de mai sus, deoarece veti constata ca nu aveti de unde sa cumparati cand sunteti in mijlocul unor obiective turistice gen Palatin, Forumul Roman, unde va ia ore bune si va prinde foamea si setea.

    C. Tips

    - strada Fori Imperiali, unde se afla Colosseum, Palatinul si Forumul Roman, Columna lui Traian, Forumurile Imperiale, este inchisa circulatiei auto duminica. Prin urmare, pietonii pot circula lejer pe mijlocul strazii si va pot spune ca ies niste foto superbe cu Colosseum-ul in spate! Autobuzele, insa, folosesc rute ocolitoare, asa ca tineti cont de acest lucru cand doriti sa vizitat obiectivele din zona.

    - faceti economie cand este vorba de a vedea panorama orasului din obiective pentru care trebuie sa platiti (gen Bazilica Sf. Petru, Monumentul Vittorio Emanuele II, etc). Veti obtine panorame frumoase gratis (sau deja pentru care ati platit accesul) de pe Palatin, Quirinal, din parcul Borghese care are intrare si din Piata Poporului sau de la un nivel superior de pe monumental Vittorio Emanuele II.

    - Roma poate fi vizitata cu success in August! E soare, e cald, dar, atentie, italienii sunt in concediu si orasul e mai gol, sunt majoritatea turisti, iar mijloacele de transport nu sunt aglomerate si strazile sunt suficient de inguste, astfel incat pe unul dintre trotuare e musai umbra! O sapca/palarie e neaparat utila. Se pot si cumpara, uneori gasiti vanzatori ambulanti. Tineti cont ca unele aripi de muzee sunt inchise in august. Intrebati cand luati biletele, ce se viziteaza, pentru ca puteti plati un bilet intreg pentru mai putin.

    -la intrarea in bazilici, sa aveti esarfe pentru a va acoperi umerii goi si picioarele, daca aveti pantaloni scurti sau fuste scurte. Exista si vanzatori ambulanti de la care puteti gasi si la unele bazilici se dau la intrare esarfe de unica folosinta. Barbatii am vazut ca intra in sort, sotul meu a fost stresat de mine si dupa ce a umblat in prima zi cu pantaloni lungi si s-a copt suficient, urmatoarele zile a umblat in sort si cu pantaloni la el, pe care i-a luat doar o data si apoi a renuntat. Am vazut si femei care intra “dezbracate”, nu se fac observatii peste tot, acum ramane si de etica fiecaruia, sau de garderoba din dotare.

    - nu cumparati suveniruri de langa obiectivele turistice importante, cumparati din locurile unde sunt tarabe langa tarabe, pentru ca le puteti gasi la preturi mult mai scazute. De exemplu, de pe stradutele ce duc la Pantheon, Fontana di Trevi.

    - nu luati vederi la bucata, platiti in schimb 1 euro pentru un pachet de 20 de bucati! Trimiteti vederi din Vatican, exista posta acolo si acestea vor avea stampila Vaticanului!

    - toate produsele sunt chinezesti, turcesti sau orice altceva decat italienesti! Pentru produsele autohtone mergeti in galeriile Alberto Sordi sau pe Via dei Condotti, dar pregatiti-va sa lasati sute sau mii de euro….

    - in august sunt reduceri masive, de pana la 70%, chiar daca sunt scumpe si asa, este o ocazie de a face cumparaturi pentru cei care iubesc shopping-ul.

    -pinacoteca muzeului Doria Pamphilj este extrem de valoroasa, situandu-se pe acelasi loc cu cea a Vaticanului si a Muzeelor Capitoline. Daca nu aveti timp sa vizitati acestea din urma, nu o ratati pe prima, o gasiti in apropiere de Piata Venetia, pe Via del Corso, iar biletul este aproape 11 euro/adult cu tot cu audioghid. In afara de asta, exista niste interioare de te lasa cu gura cascata, tavanele pictate le-am gasit la fel de valoroase ca in Vatican. Daca nu stiti cine a fost Doria Pamphilj, aflati ca din aceasta familie se trage papa Inocentiu al X-lea, care are si un tablou pictat de Velasquez in interior. Caravagio are si el un cuvant de spus prin tablourile expuse aici. Nu o ratati!

    - daca nu aveti timp sau bani pentru muzee, intrati in bazilici! Sunt adevarate muzee, opera de arta valoroase si pentru care nu se percep taxe de intrare. Puteti vedea picturi de Caravagio sau sculpturi realizate de Michelangelo.

    -vizitati Piata Navona seara! E romantica si placuta. Ca si Fontana di Trevi.

    - nu va sfiiti sa cereti informatii turistice italienilor, sunt foarte amabili.

    - Roma poate fi vizitata in 3 zile! Obiectivele principale si nu numai. Si nu pe fuga. Insa, pregatiti-va cu leucoplast de calitate si suficient, incaltaminte de schimb, bani de rezerva pentru neprevazut, harta orasului, informatii complete dinainte pentru a merge la sigur si multa rabdare….

    In incheiere, as vrea sa va spun ca nu am avut nici-un moment de nesiguranta in Roma, inclusiv la 12 noaptea si chiar pe strazi laturalnice. In afara de asta, Roma iti aduce aminte de Bucuresti…, te simti ca acasa…, adica e mult praf, strazi in lucru si gunoi.

    Insa, macar o data in viata, drumurile trebuie sa va duca la Roma… Nu toate, unul singur si e de ajuns! In Roma am simtit si o parte din istoria noastra…


    [fb]
    ---
    Trimis de magdalena in 25.08.11 09:50:46
    Validat / Publicat: 25.08.11 11:39:07
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 24624 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (magdalena); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Roma - Colosseum-ul vazut din interior, etajul superior
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42050 PMA (din 46 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    18 ecouri scrise, până acum

    magdalenaAUTOR REVIEW
    [25.08.11 09:55:39]
    »

    Postez un ecou cu o informatie sezoniera. Pentru cei care merg in perioada imediat urmatoare, Muzeul Fori Imperiali este partial inchis pana in septembrie inclusiv, deoarece se restaureaza site-ul arheologic. Si metroul este inchis pe unele rute, informati-va inainte.

    Webm, te rog, as dori urmatorul clip muzical http://www.youtube.com/watch? v=D_kkzk1J8Aw&feature=related

    Cat priveste validarea impresiilor, urmeaza sa incarc poze in cursul zilei de azi, prin urmare, as dori validarea acestuia numai dupa introducerea fotografiilor.

    Multumesc!

    Admin
    [25.08.11 11:54:37]
    »

    Excelent review-ul, dupa cum dealtfel ma si asteptam

    A fost, evident, selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie

    magdalenaAUTOR REVIEW
    [25.08.11 14:42:57]
    »

    As vrea sa multumesc in special lui @TraianS, @nikro, @ATX si @marianei. olaru, precum si lui @radu1972 si @georgianei pentru excelentele sfaturi si prezentarea obiectivelor turistice, ale caror impresii au avut darul sa contribuie la reusita vacantei mele!

    georgiana
    [25.08.11 17:08:05]
    »

    Oaaauu, m-ai zapacit cu atatea informatii! In doar 3 zile ai asimilat atatea chestii utile si ni le-ai spus si noua!

    Treaba cu trenurile in Roma mie mi se pare foarte complicata. Eu as fi ales autobuzul Hop-Off, Hop On, sau taxiul. Autobuzul costa 12,50 euro si cred ca era valabil 2 zile, iar taxiul mi s-a parut destul de ieftin, de la Piata Venetia pana la Vatican am platit 10 euro in total, fiind 5 persoane si am mers 10-15 min.

    Astept si urmatoarele impresii din Roma.

    Super pozele!

    magdalenaAUTOR REVIEW
    [25.08.11 17:39:01]
    »

    @georgiana, trenul l-am folosit pentru a ajunge din aeroport in oras. In Roma am preferat transportul in comun, pentru ca noua ne place sa ne oprim pe traseu de n ori. Adica, pe ruta unui autobuz, pot vedea multe obiective. Taxi-ul este bun daca sunt mai multe persoane. Noi eram numai doi. Cred ca ne-ar fi costat peste 100 de euro doar sa mergem dintr-un loc in altul, in cele trei zile, daca foloseam taxi-ul. Asa, cu Roma Pass, a fost gratis. In afara de asta, noi mergem kilometri pe jos cu harta in mana. Asa am facut si in Viena si in Budapesta si in Praga, dar si in Dresda. Poate asa se explica faptul ca putem vedea foarte multe obiective, unele mai putin cunoscute, dar interesante, pentru ca le luam la pas. Daca mi-am propus sa vizitez, o fac non stop.

    Anul trecut in Most mi-am propus sa ma relaxez si am vazut doar cateva in 2 saptamani. In capitalele europene, prefer mersul pe jos.

    Autobuzul Hop Off, Hop On nu l-am studiat prea mult, nu prea stiu care este avantajul cu el, poate detaliezi. Am vazut in Roma si statii pentru astfel de autobuze.

    RobertCodescu
    [27.08.11 09:51:04]
    »

    Aş dori să mi se permită să acord şi eu votul, aprecierile şi felicitările mele autoarei acestui review.

    De acum sunt pregătit pentru o vacanţă reuşită în Roma, exact aşa cum spune şi autoarea. MULŢUMESC!!!

    adryana
    [30.08.11 20:33:18]
    »

    felicitari din toata inima pentru aceste impresii, atat de utile, atat de pretioase.

    magdalenaAUTOR REVIEW
    [30.08.11 20:41:19]
    »

    Multumesc tuturor pentru aprecieri si cuvintele frumoase!

    mariana.olaru
    [31.08.11 11:10:10]
    »

    Felicitări, @magdalena! Review-ul tău se constituie pe merit într-un veritabil ghid pentru turistul pe cont propriu în Roma. Iar fotografiile, luminoase și pline de culoare, așa cum este Roma la finalul verii, ne-au dezvăluit fără cuvinte că ai reușit în trei zile să vezi cele mai importante repere turistice din capitala italiană. Așa încât abia aștept continuarea serialului tău cu și despre Roma!

    Mă bucur că impresiile și sugestiile mele turistice ți-au fost de folos și-ți mulțumesc pentru nominalizare.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    contafa
    [31.08.11 16:18:20]
    »

    1. nu dati bani sa vedeti muzeele Capitoline; la Vatican veti vedea suficiente statui antice similare

    2. pentru doamne: in Roma, in materie de strazi pietonale, predomina pavajul cu piatra cubica, care este foarte vechi si sunt spatii mari intre pietre; chiar si tocurile groase intra in aceste spatii; luati-va sandale cu talpa groasa si moale de dinauntru, tip pernutze

    3. cea mai buna afacere in materie de mancare, este pizza la felie (a taglio), cumparata de la localurile cele mai simple; intrebati care e "la piu fresca" si luati-o p-aia; e o minune

    4. daca e sa va asezati la o masa, luati paste; nu stiu cum le fac, dar sunt senzationale

    5. Galeria Borghese este sumumul (e nevoie de rezervare online); Doria Pamphili, desi e foarte frumoasa, este sub si e proprietate privata, prost organizata dpdv muzeografic; nu exista wc-uri publice, asa ca folositi-va de ocazie la muzee

    6. daca aveti scaunele pliante, luati-le cu dvs; in Roma nu exista banci, nici macar in pietele celebre; localurile din aceste piete celebre sunt infiorator de scumpe

    7. iubitorilor de arheologie le recomand Via Apia Antica si/sau Archeobus; nu are rost sa dati bani si la Colosseum+Palatin, si la Termele lui Caracalla si in alte parti; un singur loc cu ruine este suficient; in schimb, va recomand sa luati o carte care prezinta grafic cum aratau in trecut diversele ansambluri de ruine importante sau dvd-ul 3d

    8. pentru Colosseum va recomand sa cumparati biletul online; altfel stati la cozi imense

    9. va recomand Villa d'Este din Tivoli, Pantheonul, cartierul Trastevere noaptea

    10. italienii seamana cu noi la caracter, nu degeaba suntem urmasii Romei; fara alte comentarii

    11. Roma este un oras scump, mai ales acum, de cand sunt si ei in criza; nu iarta nimic

    12. nicaieri in lume nu am vazut souveniruri mai chicioase ca aici; daca e sa luati ceva, luati mancaruri/bauturi specifice italienesti ca sa duceti acasa sau obiecte de sticla de Murano

    13. vorbiti italieneste, este foarte usor si va atrage prietenia lor, ma rog, atat cat e posibil

    Vizita placuta!

    magdalenaAUTOR REVIEW
    [31.08.11 17:08:51]
    »

    @contafa, Muzeele Capitoline nu includ numai statui antice! Au si o pinacoteca valoroasa. Iar daca iei Roma Pass, le poti vizita in costul acestuia. Plus ca te alegi cu o panorama deosebita a Forumului Roman, dupa cum se vede in P05.

    Intr-adevar, un aspect important este faptul ca pavajul este, in general, din piatra cubica. Dar la fel de adevarat este si acela ca in Roma te duci sa umbli, nu stiu cate dintre noi se inarmeaza cu tocuri sa porneasca la pas prin oras...

    Nu am inteles de ce consideri ca Doria Pamphilj este prost organizat ca si muzeu! Are un pliant de prezentare si ghid audio inclus in pretul biletului, ce iti explica foarte bine ceea ce urmeaza sa vezi. Tablourile au numerotare. Ce te-a facut sa afirmi ca sunt prost organizati? Au si toaleta... Mie mi s-a parut cel mai relaxant muzeu, lejer de vizitat, fara sa te impinga hoardele de turisti in stanga si in dreapta!

    Multumesc, in orice caz, pentru completari!

    contafa
    [05.09.11 17:00:38]
    »

    1. o pinacoteca valoroasa este cea de la galeria Borghese, cea de la Capitoline, nu

    2. chiar daca ai tocuri groase si joase, iti trebuie si talpa groasa; mie-mi place sa onorez o capitala printr-o tinuta care nu arata chiar ca cea de munte si m-am gandit ca mai sunt si altii ca mine, atat

    3. tocmai, ca la Doria Pamphili multe tablouri nu au numere de audioguide, iar numele pictorului este de cele mai multe ori mentionat pe rama tabloului intr-o forma nespecifica; multe tablouri erau intr-o rina, puse prea sus pentru a fi vazute cum se cuvine sau prost luminate; parerea mea

    4. asta da, e mai liber la Doria Pamphili; italienii nu se dezmint; desi ai programare la galeria Borghese, la ora stabilita abia te baga in procedura de depunere a bagajelor, astfel incat ultimul programat ajunge sa piarda cel putin jumate de ora din intervalul de vizitare, care e de 2 ore; asteptarea pentru depunerea bagajelor se face intr-o coada de 360 de persoane, cate sunt programate pe schimb, si unde nicio instalatie de aer conditionat nu face fata; eu va recomand fie sa va duceti cu cel putin jumate de ora inainte de ora de intrare, fie la si 20, cand coada e pe sfarsite si macar stati doar 10 minute ca sa intrati; o ora jumate este suficienta pentru vizitare, daca nu te intereseaza sa auzi comentariile anecdotice ale audioguide-ului, ci doar sa-ti bucuri simturile; vizita placuta!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    magdalenaAUTOR REVIEW
    [05.09.11 17:09:42]
    »

    Eu nu am comparat pinacoteca Muzeelor Capitoline cu Galeria Borghese pe care nu am vazut-o! Faceam comparatie cu cea a Vaticanului.

    Chiar sa nu merite Muzeele Capitoline, ma indoiesc... , ca si Muzeul Doria Pamphilj. Chiar daca e un conglomerat de tablouri, asta nu le micsoreaza valoarea, ba din contra! E un muzeu bogat. Mie tocmai acest lucru mi-a placut si impresionat.

    Pentru doritori, in primavara fiecarui an are loc saptamana culturala italiana ( amanunte puteti gasi aici www.beniculturali.it ) si in acea saptamana la multe muzee se intra gratis...Ca si in Noaptea Muzeelor organizata in Roma (La notte dei Musei).

    roth
    [10.09.11 00:37:37]
    »

    Am fost, mi-a placut. Am revenit si mi-a placut si mai mult asa ca pe 25.10 merg din nou. Am ghid, am harta, am idee de oras dar acum am si rw-ul tau.

    Intrece toate asteptarile dupa parerea mea, exceptional structurat, foarte bine documentat, si nu in ultimul rand de mare ajutor tuturor celor care merg la Roma.

    Multi vor fi cei ce vor avea cuvinte de lauda la adresa ta, chiar daca nu toti vor scrie cateva randuri aici.

    Ma bucur ca la ceas tarziu in noapte am rasfoit saitul si am gasit asa rw bun.

    BOGDAN DSN
    [12.09.11 20:44:46]
    »

    Multumesc pentru aceste info foarte utile. In octombrie voi vizita si eu Roma si aceste amanunte sunt foarte importante. Pantofi comozi am, info despre obiective am, totul este sa am si vreme buna.

    Felicitari!

    vety
    [12.11.11 13:25:54]
    »

    Un review mai complet nici ca se putea. Felicitari! Eu plec pe 16.11 adica peste 4 zile si recunosc ca imi pare rau ca nu am avut timp sa citesc cat mai multe review-uri scrise si de alti membri dar ma bucur ca l-am citit pe al tau. Multumesc! Ai si votul meu.

    magdalenaAUTOR REVIEW
    [12.11.11 17:55:38]
    »

    @vety, timpul nu e pierdut! Iti recomand sa iti selectezi ce te intereseaza si sa printezi, ai timp sa citesti pe drum!!

    Eu am citit dosarul facut astfel in avion. Nici nu stiu cand a trecut timpul si am aterizat.

    Daca ai intrebari si iti pot raspunde, o fac cu placere! Si eu am intrebat colegii de site inainte sa plec si raspunsurile m-au ajutat foarte mult.

    Iti recomand sa citesti si vezi impresii, ca varianta de petrecere a unei zi cu folos in Roma.

    Multumesc pentru aprecieri si astept sa citesc si impresiile tale la intoarcere!

    webmaster26
    [27.01.16 17:11:13]
    »

    Mutat în rubrica "Sfaturi utile pentru o vacanță reușită la Roma, ROMA" (nou-creată pe sait)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adryana, BOGDAN DSN, georgiana, magdalena, mariana.olaru, roth, vety
    Alte impresii din această RUBRICĂSfaturi utile pentru vacanța la Roma:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.092949151992798 sec
    ecranul dvs: 1 x 1