Un răsfăț binevenit

TIPĂREȘTE

După o zi încărcată, în care vizitaserăm siturile arheologice arondate orașului Bergama (Asklepion-ul și orașul antic Pergamon) și după aproape 300 de km parcurși pe impecabilele, dar aglomeratele șosele turcești, am ajuns în Kuşadası, locul următorului nostru popas.

Hotelul ales de la bun început, LaVista Boutique Hotel & Spa, mi-a căzut cu tronc așa de tare, că n-am mai căutat altă variantă; el a rămas. Părea că îndeplinește toate doleanțele nostre: vedere la mare, aproape de centru, parcare, ba chiar și un pic de răsfăț (o piscină grozavă ne surâdea cu ochii ei albaștri, din pozele de prezentare). Am rezervat (ca de obicei, tot de pe platforma booking.com), o suită de familie pentru 3 adulți, cu mic dejun inclus, pentru o noapte, la prețul de 160 de euro. Mda, știu, n-a fost ieftin, dar... am rostit cuvântul „răsfăț”, remember?

Tot aproape de 7 seara să fi fost când am oprit pe Güvercinada Cd., chiar în fața hotelului (pe care l-am recunoscut dintr-o privire, că doar știam de pe site cum se prezintă în realitate). 3 bloculețe albe, cu câte 3 etaje, cu balcoane dantelate – ascunse pe jumătate în spatele gardului înalt, de travertin, ce împrejmuiește proprietatea. 7 sau 8 autoturisme stăteau aliniate frumos în fața acestuia, ocupând toate locurile de parcare; păi și noi?!... Am convenit să rămână Tati la mașină, iar eu și Milena să mergem la recepție, să întrebăm cum facem cu parcarea...

Am traversat cu grijă, fraudulos, căci nu-i trecere de pietoni în zonă, iar șoseaua face o curbă largă. Am pătruns într-un fel de nișă, pe jos era un mozaic frumos, pe peretele din față un decor cu o oglindă interesantă și două ghivece cu flori; în dreapta un șir de trepte, în stânga liftul. Am ales treptele, eram înțepenite de stat în mașină... Ulterior, la căratul bagajelor, liftul avea să se dovedească foarte util; dar amândouă, scări și lift, duc în același loc, și anume în curtea pietruită a hotelului, chiar în fața primei clădiri, unde se află și recepția. La prima vedere, decoruri elegante, cu gust desăvârșit: multe spații verzi frumos îngrijite, ghirlande de flori, statuete... lampioane și plăcuțe cu mesaje agățate prin copaci (gen: Love, Peace, Health, Happy).

Dincolo de ușa culisantă, ne-a izbit răcoarea aerului condiționat, în contrast evident și bine-venit cu zăpușeala de afară. Dar mai ales luxul spațiului interior (n-am apucat să pozez; îmi amintesc doar cum lucea gresia de pe jos, și mobilierul de epocă, o combinație de lemn frumos sculptat și brocarturi bogate). Tânărul recepționer ne-a întâmpinat cu un zâmbet elegant, asortat locului. Am spus cine suntem și ce vrem și că, înainte de orice, am dori să știm unde ne vom caza mașinuța peste noapte. Tânărul a chemat imediat ajutoare, un alt tânăr, pe care l-a trimis să-l rezolve pe Tati. Ne-a făcut copii după pașapoarte (procedură standard în Turcia, din câte am remarcat), ne-a activat un card magnetic și gata, asta a fost tot. Ei, bine, nu chiar tot! „Până la ce oră e deschisă piscina?” „Până la 8 seara.” Ok, deci mai aveam un pic de timp de bălăceală!

Am primit camera 1302, aflată la ultimul etaj, în clădirea cu recepția (se poate ajunge fie pe scări, fie cu liftul, ambele se află undeva, în lateral-spate, după ce ocolești prin stânga). Nu sunt decât 2 camere pe palier.

Camera noastră a fost de fapt un apartament, format din hol, baie, living, dormitor și balcon. Totul spațios, modern, decorat minimalist, dar elegant. Din punt de vedere cromatic, predomină culorile nisipului, cu ceva tușe de turcoaz.

Holul conține un garderob în două uși, culisante, acoperite cu oglinzi pe exterior; înăuntru, umerașe și papuci de unică folosință, precum și instrucțiuni în caz că dorim să dăm ceva rufe la spălat. Spațiul rămas până la peretele ce desparte holul de living este compartimentat pe orizontală și cuprinde, de jos în sus: răcitorul (plin cu doze de suc și ronțăieli, contra cost, precum și cu câte un pet de apă la 0,5 l, din partea casei, după cum se specifica pe un cartonaș); o tăviță cu cești, pahare, plicuri de ceai, ness și zahăr, precum și cana electrică; seif, iar deasupra un pachet cu șervețele și o scrumieră.

În living am avut un pat de o persoană, pregătit deja de culcare (lenjerie albă, pernă, 2 prosoape, totul din bumbac alb), o zonă de relaxare, cu o măsuță rotundă (albă) și 2 fotolii (turcoaz), pe peretele opus un birou, un scaun și un suport pentru bagaje. Pe birou, o veioză monumentală, iar pe perete, deasupra, o oglindă încadrată de o ramă lată, albă. Ba, pe birou am mai întâlnit și telefonul fix, telecomenzile de la TV și aparatul de aer condiționat, precum și tot felul de înscrisuri: o mapă cu informații despre facilitățile și serviciile hotelului (printre care o sumedenie de neamuri de masaje, că doar de-aia îi zice „& spa”), lista cu programele TV, un carnețel și un pix, în caz că te pălește inspirația.

Pardoseala era din gresie lucioasă (antiderapantă totuși), acoperită parțial de un covor mițos. Toate pe diferite nuanțe de bej, la fel perdelele și draperiile (camera are ferestre laterale, dar și în față, către balcon).

O să ziceți: „Bine, telecomandă estem; dar TV estem?!” Estem. În dormitor (vai, ce blasfemie!). De fapt, ar fi blasfemie dacă mi-ar păsa; dar mie mi-e greu de cele mai multe ori să-mi amintesc dacă am avut, prin camerele ce ne-au găzduit, un asemenea obiect de mobiler... Noroc cu pozele...

În afară de televizor, dormitorul mai conținea: un pat mare, de 2 persoane, cu câte o noptieră de-o parte și de alta și cu câte o veioză asortată cu sora din sufragerie; „la picioarele” patului, o comodă la același nivel, de aceeași lățime, pentru hainele dezbrăcate/de îmbrăcat mâine; în micul bovindou, cu vedere la mare (dealtfel acoperit de transperante bej, cu tiv de dateluță albă), o canapeluță cu pernuțe verzi (scuze, dar pentru mine coloristica poate fi o sursă inepuizabilă de uimire și bucurie!). Să nu-i dezamăgim însă pe cei orientați spre partea practică a lucrurilor: prize și întrerupătoare peste tot, wi-fi bine funcțional, aer condiționat eficient.

Balconul! Nu foarte mare, dotat cu o măsuță și 2 scaune, un uscător de rufe, un cuib de rândunici și... o imagine de vis! Către mare și către mica peninsulă Yılancı Burnu. Nu vă povestesc ce apus de soare am putut viziona de pe balconașul nostru! Nu vă povestesc, că nu mă pricep, dar vă arăt poze. ???? Și seara, sub cerul de smoală, copleșit de roiul de stele și, din când în când, de săgețile laserelor de la clubul de pe plajă... Mirific peisaj, în orice moment al zilei... sau nopții! Păcat că am stat atât de puțin acolo! (V-am mai spus că mi-am învățat lecția în excursia aceasta?! V-am mai spus ☹... Never... NEVER EVER... n-am să mai proiectez o ședere de NUMAI o noapte – în realitate, sub 12-16 ore – într-un loc ATÂT de mișto! Never! Dacă sunt obligată, mai bine aleg o cazare banală, impersonală, decât să mă ofit după. Dixit.).

Ne întoarcem în baie, o încăpere prevăzută cu toate cele necesare sopurilor ce i-a fost destinată: toaletă, cabină de duș, chiuvetă, oglindă, coș de gunoi. Toate moderne, perfect funcționale. Sub chiuvetă era un spațiu de depozitare, în care am găsit o tăviță cu tot felul de consumabile, fiecare în ambalajul său: bonete de duș, tampoane demachiante, bețișoare de urechi, piepteni. Pe suportul fixat în perete, lângă chiuvetă, erau săpunele solide, iar pe cel de la duș, flaconașe cu gel de duș, șampon și balsam pentru păr. Am avut, desigur, hârtie igienică (plus un sul de rezervă), uscător de păr și... încă un telefon fix. Câte 2 prosoape de fiecare, plus unul pentru ieșit din baie. Gresie și faianță pe diferite nuanțe bejulii.

Numai bine ce-am terminat noi de inspectat domeniul (și am declarat oarecum finalizată ședința foto ????), că a și apărut Tati. Bagajele fuseseră descărcate, iar mașina preluată de tânărul angajat, care a zis că o va duce în siguranță, nu departe, și ne-o va returna la plecare.

Am făcut câte un duș cu viteza luminii, ne-am pus costumele de baie și ne-am grăbit către piscină. Aceasta se găsește chiar în fața celorlalte două corpuri de clădire, în continuarea ei fiind barul și o parte din terasa restaurantului, sub o uriașă copertină comună (restul meselor sunt sub cerul liber). Piscina are formă aproximativ dreptunghiulară, lungă de vreo 25-30 m, lată de vreo 10 și adâncă de 1,4. Se intră printr-un singur loc, coborând câteva trepte. Apa caldă și extrem, extrem de curată! Ne-a plăcut la nebunie piscina asta, ne-am bălăcit pe săturate, bucurându-ne din plin de priveliștea oferită, de muzica plăcută, la un volum moderat, de atingerea binefăcătoare a apei pe corpurile noastre înfierbântate și ostenite!... Pe urmă, am lenevit un pic pe șezlonguri, în compania câte unei băuturi și a soarelui, care se pregătea să se scufunde în mare... Minunate momente!...

Noi am avut prosoapele noastre, dar am remarcat în apropiere niște suporți speciali, pe care stăteau făcute sul prosoapele de baie pentru piscină. Îmi aduc aminte și de coșul cu cărți de citit, de asemenea de împrumutat.

La parterul unuia din corpurile hotelului este și un magazin de haine. L-am văzut deschis până seara târziu, dar n-am intrat și nici n-am văzut pe nimeni înăuntru, înafară de vânzătoare. Părea genul „muzeu”... Nu erau rele hainele expuse în vitrină, dar...

Restaurantul este deschis și în regim à la carte, am fost oarecum tentați să servim cina acolo, dar nu suficient... Nu ne era prea foame, mâncaserăm destul de târziu prânzul, până la urmă am ronțăit pe balcon niște fistic, cumpărat de la un magazin din apropiere.

N-am ratat însă micul dejun, oricum inclus în prețul camerei. Acesta se servește zilnic între 7:30 și 10 (teoretic; aproape de 11, când ne-am întors din plimbare, încă mai erau câțiva oaspeți pe la mese). Evident, oferta este în regim „bufet suedez” și cuprinde preparatele tipice micului dejun tradițional turcesc: câteva feluri de brânzeturi, măsline, delicioasa omletă cu legume, plăcințele, prăjiturici, roșii, castraveți, ardei, iaurt, fructe etc. N-am făcut poze platourilor, așa că e posibil să nu fi enumerat chiar tot, dar ați înțeles ideea. Totul proaspăt și foarte gustos. Și aici, pe lângă pâinea obișnuită, am întâlnit covrigii cu susan – deja mă îndrăgostisem de ei! Din păcate, cafeaua tot proastă era (adică un ness foarte diluat), așa că am preferat ceaiul.

Ne aștepta o zi lungă, aveam în plan Efesul și Casa Fecioarei Maria și... ce s-o mai putea. Dar nu concepeam să plecăm din Kuşadası fără să facem câțiva pași prin jurul hotelului. Am pornit în calmul dimineții și am avut un spor nesperat: am vizitat Güvercinada (Insula Porumbelului) – o mică, dar superbă grădină botanică, cu pisici și iepurași în libertate, cu ruinele frumos reabilitate ale unei vechi garnizoane otomane; am asistat la plecarea din portul turistic a zecilor de „corăbii ale piraților”, cu surle și trâmbițe (mă rog... în acorduri moderne, cu decibelii la maxim); am bifat și câteva străduțe din bazar... În fine, mult prea puțin pentru cât înseamnă celebra stațiune a vacanțelor turcești, dar... tot e bine decât deloc. Ne-om întoarce cândva, acum a fost doar așa, de prospectare...

La plecare, s-a petrecut singurul lucru mai ciudat, care a aruncat o mică umbră peste perfecțiunea locului. Am coborât bagajele, am plătit la recepție, apoi am rugat să ni se aducă mașina. Recepționerul (altul decât cel de la venire) a chemat, la rândul său, persoana responsabilă (alta, desigur) care s-a oferit să ne ajute cu bagajele până în stradă. Aici însă a mărturisit că habar n-are unde a dus colegul mașina noastră și el nici măcar nu știe să conducă! Deci n-avem decât să ne descurcăm. Am avut un gând să mă întorc la recepție să le bat obrazul, dar ar fi fost pierdere de timp, căci reperaserăm mașina pe o străduță din apropiere, cu o seară înainte, când ne-am dus după fistic... Așa că noi, fetele, am rămas cu bagajele, iar Tati s-a dus după mașină. Hai, la revedere!

În concluzie, un hotel foarte bun, cu servicii aproape de excelență. Singura problemă mi s-a părut parcarea, total subdimensionată, deși pe site scrie că nu-i nevoie să faci rezervare în acest sens. Micul incident de la final... prefer să consider că a fost ceva izolat, nedemn de a fi reținut. Recomand locul, cu siguranță!

---

VIZUALIZĂRI: 1596 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI