ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.05.2019
Avatar crismis
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
APR-2019
DURATA: 1 zile
familie cu copii
"ECHIPA" A INCLUS:
5 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Lovech și împrejurimile

Lovech - o tihnită întoarcere în timp

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Lovech a fost probabil unul din locurile cele mai tihnite în care am ajuns până acum. Cel puțin, așa l-am perceput eu... Poate de vină a fost ploaia care ne-a însoțit bună parte din drum până la cazare, poate și micuțul hotel împodobit cu mușcate a avut partea lui de „vină”... Cu siguranță, străduțele pietruite ce se întâlnesc pe moțul dealului, în preajma ruinelor cetății milenare, au contribuit masiv... Și vechile biserici, și casele cu flori la pălărie, și curgerea domoală a râului, și primul mac înflorit întâlnit de noi în vara asta încă atât de fragedă...

Dar s-o luăm cu începutul. Și promit că voi încerca să mă desprind din dispoziția asta visătoare în care m-au aruncat frumoasele amintiri și să devin un pic mai tehnică, întru folosul comunității AFA-iste! :)

La puțină vreme după ce am ajuns, ploaia s-a oprit și norii au început a se risipi; nici temperatura aerului nu era chiar de speriat, țin minte că mi-am încheiat seara cu Tati pe balconaș, în compania unui pahar de vin și a cetății frumos luminate ce se ițea pe vârful dealului, chiar în fața noastră. Dimineața ne-a întâmpinat cu soare și doar câteva scame de norișori, făcându-ne să sperăm că vom avea o fructuoasă zi turistică.

Planul inițial era – nu mai știu de ce – ca în prima parte a zilei să mergem prin împrejurimi cu mașina, la cascadele Crushuna și la peștera Devetashka, iar după-amiază să ne foim prin oraș. Totuși, hotelul nostru nefiind prea departe de Podul Acoperit, acesta din urmă ne cam atrăgea ca un magnet. În plus, citisem că undeva, în pântecul lui, s-ar ascunde și Centrul de Informații Turistice – evident, locul cel mai în măsură a ne furniza informații valide. Așa că am pornit-o într-acolo, chiar pe malul râului Osăm, mai oprindu-ne din când în când pentru a admira tabloul general, pictat cu minunate tonuri de verde de artistul desăvârșit, Natura.

Dacă e să fiu dreaptă, pot spune că primul obiectiv care ne-a ieșit în cale a fost de fapt vechea moschee, întrucât era fix vecină cu noi! Nu se remarcă însă prin nimic deosebit, din față chiar pare o casă ca oricare alta, văruită în vernil, nici n-aș fi băgat-o în seamă dacă deasupra ușii n-ar purta o inscripție în care am recunoscut cuvântul camii. Zidul dinspre hotelul nostru este însă un adevărat zid turcesc, cu rânduri alternative de piatră și cărămidă, care însă se vede că a fost modificat în timp (de exemplu, o fereastră mare, în arc răsfrânt, a fost zidită). Înaintând spre pod, un pic mai încolo, tot pe ulița noastră, Ivan Drasov pe numele ei, am dat și de vechile băi turcești (la care aveam să revenim mai târziu).

Am traversat râul pe podul de mașini pe care veniserăm cu o seară înainte, aflat la doar câțiva metri distanță de Podul Acoperit. Am cotit-o dreapta într-acolo, constatând cu deosebită bucurie că ușa părea deschisă; măcar pe ăsta să-l putem vizita... Înainte de a intra, am dibuit în apropiere un bancomat, de unde am extras o sumă în leva, căci se știe, e bine să ai și ceva cash la tine, nu peste tot poți plăti cu cardul.

Podul Acoperit este probabil brandul orașului Lovech, imaginea sa fiind prezentă în toate ghidurile turistice. Proiectat în 1874 de maestrul inginer și arhitect al Renașterii Bulgare, Kolio Ficheto, cu o structură de lemn pe piloni de piatră, reprezentând o premieră istorică în Europa Estică la vremea respectivă, podul a fost distrus de un incendiu după aproximativ jumătate de secol, împreună cu cele 64 de prăvălii pe care le adăpostea. În 1931 a fost reconstruit după planurile inițiale, necesitând din nou reparații capitale în 1980-82 și parțiale în 1999. În prezent, în afara Centrului Turistic, adăpostește de-o parte și de alta câteva magazinașe ce expun produse ale micilor artizani ai zonei (dar și multe prostioare, a căror proveniență mă îndoiesc că ar fi exclusiv autohtonă). Oricum, a străbate de la un capăt la altul cei 104 m, lungimea lui totală, este un must pentru turistul sosit în Lovech, mai ales că pare un obiectiv care nu-și închide porțile nici la ceas de sărbătoare (reamintesc că ne aflam în Duminica Paștelui).

Am găsit deschisă ușa Centrului de Informații Turistice, în holul căruia tronau machetele celor mai importante obiective turistice din oraș; inițial nenea ce se ocupa de loc nu era „acasă” (chiar mi se părea normal ca Centrul să nu funcționeze la o asemenea zi de sărbătoare), dar, văzându-ne că ne învârtim pe acolo, a apărut de prin vecini și și-a declarat disponibilitatea. Am întrebat așa, într-o doară, când poate fi vizitată citadela și am primit un răspuns uluitor: „În fiecare zi a anului! Și cetatea, și muzeele!” Am întrebat și despre biletul combinat despre care citisem și a zis că da, ne poate oferi; acesta permite accesul doar la cetate și la băile turcești și am plătit în total 19 leva, 2 adulți și 3 studenți (zău de știu cât o fi defalcat, prețurile nu erau afișate sau n-am fost eu atentă...). Am cumpărat tot de acolo un mic ghid de prezentare a orașului, precum și o hartă mai detaliată a zonei.

Magazinele de suveniruri din interiorul podului erau și ele deschise, în mare parte, dar nu ne-am lipit de nimic. Am admirat însă aspectul aerisit și curat al locului, puțin tranzitat la acea oră încă tânără a dimineții. Am ieșit din nou în centrul vechi al Lovech-ului, cartier numit și „Varoșa”, dispus în formă de amfiteatru pe culmea dealului – el însuși un obiectiv turistic de neratat, vizitabil pe orice vreme. Farmecul său deosebit constă în aspectul nealterat de aproape două secole, ceea ce a făcut să fie declarat „rezervație istorică și arhitectonică”. Cuprinde în jur de 180 de case reprezentative pentru perioada Renașterii Bulgare, minuțios restaurate, unele transformate în pensiuni, mici hoteluri, mehanale și muzee, altele deservind în continuare scopul pentru care au fost create.

Noi am urmat ulița principală, lăsând în dreapta Hotelul Varosha, iar în dreapta Piața (aflată în reconstrucție) Todor Kirkov, centrată de statuia revoluționarului (spânzurat de turci în 1876). Am traversat strada Vasil Levski (circulată și de mașini), apoi ne-am afundat pe ulițele cvasi-pietonale, acoperite cu piatră de râu, mărginite de case vechi. Galeria de Artă nu era deschisă și nici nu ne-am lămurit asupra programului, dar nu era neapărat pe lista noastră, așa că n-aveam să mai revenim. Mai ales că nu după mulți metri parcurși am zărit indicatorul către Complexul Etnografic! Ei, da, ăsta merita ceva mai multă atenție!

Am urcat cele câteva trepte de piatră și am pătruns dincolo de poarta din lemn sculptat, într-o curte plină de arbori și flori. În fața noastră – o casă tot numai piatră și lemn, pe 3 niveluri! Un grup de tineri români tocmai venea din sens invers și unul din ei ne-a informat că trebuie să avem puțintică răbdare, să fim preluați de ghid. N-a durat mult, ne-am foit un pic prin grădină, am făcut 2-3 poze și ghidul a și apărut.

Împreună cu noi s-au nimerit și câțiva bulgari, așa că explicațiile au curs în paralel, în bulgară și engleză (ba, și cu multe cuvinte românești și chiar franțuzești!). Destul de haios omul, știam despre el (și parte din povești) din articolul @elvireimvio, dar ritmul expunerii m-a pierdut pe ici, pe colo și nici accentul nu era chiar ce trebuia, așa că mărturisesc că am priceput cam din doi în paișpe! Noroc cu prietenul Google, care ulterior a avut ceva mai multă răbdare cu neuronii mei cei osteniți...

Complexul cuprinde 2 vechi locuințe bulgărești (și aveam să le vizităm pe rând). Casa Drasov a fost construită la mijlocul sec. al 19-lea și a aparținut unui negustor înstărit (se pare că provenea din Hunedoara). Expoziția cuprinde doar odăile de la parter, dispuse de-o parte și de alta a unui hol central și adună o serie de artefacte sugestive pentru acele vremuri: scoarțe tradiționale în culori calde, haine, obiecte casnice etc.

Casa Rashov este datată 1834 și a aparținut unui învățător și muzicant amator, ce a donat-o comunității dimpreună cu întreaga sa bibliotecă și parte din bunuri. Ea reflectă modul de viață al micilor intelectuali prin anii 1930-40, când influențele europene începuseră să pătrundă în zona Balcanilor. Am admirat și noi „cele 4 domnișoare Rashov” brodând la lumina lămpilor (și domnul ghid a ținut să ne amintească – precum la vizita Elvirei – că bietele fete erau nevoite să presteze o atari ocupație deoarece la acea dată nu se inventaseră încă tabletele sau telefoanele deștepte, nici rețelele de socializare)... La final ne-am întors în prima casă, unde se află micuța caserie și ni s-au eliberat biletele. Am plătit 6 leva – bilet de familie, mult mai puțin decât dacă ne-ar fi taxat pe fiecare separat: 3 leva adulții și 2 studenții (preț valabil și pentru pensionari). Ce-i drept, „familie” se referă la mamă, tată și copii până în 18 ani; ai noștri sunt săriți toți de această vârstă, dar domnul muzeograf a închis ochii la acest aspect... Muzeul este deschis zilnic, tot timpul anului: iarna 9-12 și 13-17, iar vara 9-13 și 14:30-18.

Am urmat tot străduța principală, care urcă într-o pantă ușoară – tot căscând ochii în stânga și în dreapta, fiecare pas aducându-ne un peisaj diferit, o ilustrată mai frumoasă decât alta! Am lăsat nevizitat Muzeul dedicat eroului național Vasil Levski și luptei de eliberare de sub stăpânirea otomană și, înaintând încă puțin printre plante și ciripit de păsărele, am dat de intrarea în curtea [v]Bisericii Adormirea Maicii Domnului.

Desigur că ne-am încumetat în incinta plină de flori, am admirat profilul suplu al cupolei și al clopotniței, ambele terminate „în bulb de ceapă”, apoi am trecut și pragul vechiului lăcaș de cult. În pronaos veghea o măicuță cu privire destul de dârză, dar nu ne-a certat când am făcut poze, cum ni s-a întâmplat prin alte părți. Am remarcat un jilț vechi din lemn, superb sculptat, cu interiorul tapițat cu catifea roșie. Pe pereți erau multe afișe; informațiile erau doar în limba bulgară, ne-am uitat ca mâța la calendar, n-am priceput absolut nimic. Naosul bisericii ne-a întâmpinat cu o atmosferă veche, dar plină de pace. Mi-au plăcut dușumeaua simplă de lemn spălat, amvonul minunat decorat, iconostasul cu icoane. Pictura murală necesită o recondiționare urgentă și am contribuit cu mare drag cu câțiva bănuți ce se strângeau într-o mică urnă în acest scop... N-am reușit să aflu prea multe despre această frumoasă biserică, doar anul în care a fost ridicată: 1834.

Am continuat să urcăm, nu după multă vreme aleea s-a transformat într-un șir de trepte ce ne-au condus fix pe culmea delușorului. Aici e un platou impresionant, iar în centrul său tronează statuia imensă (14 m) a aceluiași Levski (vizibilă cu ușurință și de jos, din centrul orașului). În dreapta se desfășoară ruinele fortăreței medievale Hisaria, frumos recondiționate, către care ne-am îndreptat și noi. Nenea de la casă ne-a lăsat să trecem după ce i-am arătat biletele deja achiziționate; altfel, ne-ar fi costat... probabil tot 4 leva de adult și 2 de student... sau 6 de familie (deși nu-s așa de sigură că nenea ăsta n-ar fi fost mai iscoditor referitor la vârstele studenților).

Ca orice astfel de loc istoric care se respectă, situl beneficiază pe alocuri de plăcuțe cu scurte explicații în limbile bulgară și engleză. Am aflat astfel că dealul Hisaria a fost locuit încă din sec. V-IV î.H., dar fortăreața a fost ridicată pe două din terasele lui cele mai înalte undeva prin sec. IX-X d.H., cu rolul de a apăra localitatea, dar mai ales Pasul Troian. Atestată documentar a fost însă abia în 1187, când, după un asediu de 3 luni, împăratul bizantin Isaac II Angelos a semnat un tratat de pace cu frații Asen și Petru, considerat a reprezenta actul de naștere a celui de-al II-lea Imperiu Bulgar. Cetatea a fost locuită permanent până în sec. al XVII-lea. În prezent, sunt conservate și s-au restaurat cu fonduri europene: parte din zidul de incintă, poarta principală, resturi ale câtorva basilici și a unui turn. În incintă aveam să găsim amenajată o mică sală de spectacole în aer liber – după mine, un mod minunat de a repune în valoare și a integra în actualitate vechile urme ale trecutului (îmi doresc de mult să particip la un spectacol ținut într-un asemenea loc, dar deocamdată nu s-a ivit ocazia).

Am pătruns pe sub bolta porții principale (deasupra căreia flutură mândrul drapel bulgăresc), ocazie cu care am remarcat grosimea impresionantă a zidurilor de apărare. Imediat în stânga ne-au întâmpinat ruinele Bisericii cu Criptă, numită astfel după micuța criptă descoperită în zona sudică a singurei sale nave. Și mai în stânga este aria amenajată cu scenă și băncuțe; copiii au început să se prostească pe acolo, iar noi am stat un pic să-i urmărim, amuzați, și să ne odihnim, apoi am pornit cu toții în explorare.

Chiar deasupra acestei zone se află un platou un pic mai înalt, pe vârful căruia se înalță o cruce metalică – deasupra a ceea ce a mai rămas din vechea Basilică cu Cupolă; deasemenea, pentru a fi mai bine protejate, aceste ruine sunt parțial acoperite (și am citit ulterior că încă se celebrează cununii în acest loc!). Edificiul se pare că a fost cel mai însemnat de acest fel din cetate, fiind ridicat inițial în epoca bizantină timpurie și recondiționat de câte ori a fost nevoie; fundația era din calcar și mortar (la fel ca zidurile de apărare ale fortăreței), iar pereții erau din straturi alternative de piatră de râu și cărămidă arsă. Istoricii îi găsesc asemănări cu doar două alte biserici din aceeași perioadă: biserica Kahrierjany din Istanbul și Adormirea Maicii Domnului din Nicea. Aici, pe micuțul platou din apropiere, am descoperit și primul mac înflorit al acestei primăveri – o picătură din sângele Mântuitorului, legănându-se în boarea lină...

Peste drum de basilică, pe partea dinspre oraș, sunt ruinele cartierului de case de locuit – se pare că erau construite din piatră și lut, de mărimi diferite, cu un număr diferit de camere, și nu-și permiteau luxul de a deține și curți, dar unele din ele aveau pivnițe săpate în inima calcaroasă a dealului. Printre zidurile știrbe au fost descoperite resturi de ceramică, oase, arme, podoabe, precum și bănuți din cupru din sec. XII-XIV.

Înaintând încă puțin, am dat de ruinele altor bisericuțe, chiar pe pintenul înconjurat jos, în vale, de o meandră largă a râului Osăm. Se pare că au existat 7 biserici în interiorul cetății, cu 3 tipuri diferite de arhitectură. Înafara celor două amintite mai devreme, s-au mai descoperit ruinele a încă 5 biserici mai mici, cu o singură navă, la origini deținând frumoase picturi murale în interior și mozaicuri ceramice pe exterior. Tot de aici, din această zonă, am putut admira o priveliște superbă cu valea râului, strecurându-se printre dealuri împădurite și un sat aciuiat pe malul din stânga...

Ne-am întors pe unde am venit și am continuat explorarea incintei și în partea opusă, dar n-am mai întâlnit chestii atât de interesante – doar o zonă de relaxare într-o poieniță, arce succesive de piatră și ruinele turnului militar din capăt. Am citit mai apoi că în sezonul cald se proiectează niște documentare pe ecranul din spatele scenei, dar noi n-am prins așa ceva, cred că era încă prea devreme...

Am coborât în orașul vechi pe alt drum – o potecuță pietruită ce pornește de undeva, din stânga platoului cu statuia uriașă și se strecoară printre case de piatră și lemn și grădini înflorite. Următoarea oprire a fost la Deli Hamam, vechile băi turcești (că tot ne-a scos drumul fix în spatele lor!). Clădirea circulară, văruită în alb, acoperită de 3 domuri suprapuse, mă intrigase încă de când am zărit-o prima dată... Doamna de la casa de bilete tocmai se pregătea să-și ia o pauză, dar ne-a văzut interesați și s-a întors, descuindu-ne ușa.

Deli Hamam au funcționat în sec. XVII-XVIII, în timpul stăpânirii otomane (evident) și sunt considerate ultimele băile turcești ce au fost utilizate în scopuri igienice. Ele au fost recondiționate recent tot cu fonduri europene, în cadrul proiectului „Suport pentru Dezvoltarea Atracțiilor Turistice din Municiplitatea Lovech” și au fost tranformate într-un veritabil Muzeu al Apei, în care vizitatorii pot viziona 3 documentare educative grație modernului sistem multimedia cu care au fost dotate. Deasemenea, am putut și noi admira, sub sticla securizată, parte din sistemul de încălzire a apei tip hipocaust de sub podea, precum și vechile bazine, chiar și o toaletă rudimentară conservată. Foarte interesant acest obiectiv, recomand din inimă! (Amănunte excepționale despre modul în care a fost pus în valoare găsiți în articolul semnat de @elviramvio.)

Se cam apropia prânzul, dar încă nu ne era foame, cele (minim) 5 ore de pauză alimentară recomandate într-o nutriție sănătoasă încă nu se epuizaseră:), așa că am zis să ne mai plimbăm un pic. Mi-am amintit de bisericuța pe care o ginisem pe hartă și unde aș fi vrut să întâmpinăm Învierea Domnului (pe care o rataserăm din cauza ploii și a oboselii), dar și de parcul desfășurat dincolo de râu, chiar în fața hotelului nostru.

Am urmat strada Vasil Levski spre stânga, am dat în drumul nostru și de o școală veche, n-am găsit prea multe informații la fața locului, dar cred că era Școala Iosif I (unde s-ar fi scris versurile imnului național al revoluției bulgare; am scobit ulterior prin ghiduri). Am remarcat o străduță ce coboară spre râu și se prelungește cu o punte pietonală; deci pe acolo va trebui să ne întoarcem ca să abordăm parcul... Ne-am continuat însă drumul, crucea de pe clopotnița de lemn a bisericii Sveta Nedelia (Sf. Duminică) deja se profila la orizont. Am găsit poarta deschisă și deasemenea și bisericuța, vegheată de o măicuță. Înăuntru mirosea a tămâie, iar zeci de lumânări aprinse aruncau umbre tremurătoare peste vechea pictură și vechile icoane. M-a impresionat mult aspectul nesofisticat al locului, așa trebuie să arate un lăcaș ce-l slujește pe Dumnezeu, iar nu „ochiul diavolului” – după mine...

Ne-am întors și am traversat puntea peste râul Osăm, care ne-a prilejuit vederi frumoase de-o parte și de alta și care ne-a scos chiar în inima parcului Bash Bunar – un colț verde cvasi-sălbatic, străbătut de aleea omonimă ce urmează țărmul stâng al râului pe o lungime de vreo 2 km. Aici există și un izvor cu apă potabilă, iar din loc în loc sunt băncuțe pe care te poți relaxa în compania parfumului și muzicii Naturii. Noi am urmat această alee spre dreapta, până la ieșirea din parc din dreptul podului auto și Podului Acoperit. Am văzut pe hartă și vreo două peșteri suspendate pe versantul de deasupra parcului Bash Bunar, dar n-am văzut indicator spre ele, s-ar putea să se ajungă doar de sus, din șosea.

În sfârșit se făcuse ora mesei, așa că ne-am îndreptat eforturile întru găsirea unui loc deosebit, eventual cu vedere la râu – dar despre asta în alt episod...

... Cam asta a fost plimbarea noastră prin centrul vechi din Lovech, pot spune că am bifat cu succes principalele obiective turistice. Desigur, nu pe toate. Dacă am fi avut mai mult timp la dispoziție, am fi putut vizita și Galeria de Artă, Muzeul Levski, Muzeul Atanas și vasil Atanasovi (colecție cu pofil geologic și tehnic, donată orașului de unul din fii săi, profesor de Geologie și Mineralogie la Universitatea din Sofia), Casa Patronilor (colecție de artă), sau chiar Parcul Zoo, situat pe dealul Stratesh, unul dintre cele mai mari și mai bogate parcuri de profil din Bulgaria, reunind peste 420 de animale și păsări din toată lumea.

După masă am abordat împrejurimile Lovech-ului, dar și asta e o altă poveste...

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de crismis in 25.05.19 11:02:26
Validat / Publicat: 25.05.19 13:07:52
VIZUALIZĂRI: 392INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    4 ecouri scrise, până acum

    crismis [25.05.19 12:10:42] »

    Rog web a atașa următorul filmuleț:

    https://www.youtube.com/watch?v=o36CC4EvbBY

    Mulțumesc!

    webmasterX [25.05.19 13:06:52] »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    webmaster [25.05.19 13:14:55] »

    Împreună cu continuarea / continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinație.

    crismis [25.05.19 13:22:43] »

    @webmasterX: Mulțam fain încă o dată!

    @webmaster: Mulțam și ție!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată

    Website Security Test
    pagină generată în 0.109318971634 sec
    ecranul dvs: 1 x 1