ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.03.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAR-2019
DURATA: 11 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Centrul Medical Sanconfind din Poiana Câmpinii - de top chiar şi pentru vest

TIPĂREȘTE

Nu auzisem până atunci de Poiana Câmpinii sau de Centrul Medical Sancofind dar, înteţindu-se durerea de şold care a apărut brusc pe 10 ianuarie, mi-am dat seama că nu pot merge la întâlnirea AFA de la Herculane şi ar trebui să găsesc un centru de recuperare pentru combaterea durerii şi a imobilităţii.

În jur de 10 februarie am anunţat în grupul Prieteni cărora le place AFA că mă retrag şi că sunt în căutarea unei clinici în care să fac recuperare. Se spune că Dzeu lucrează prin oameni. Danei Nicula care nu intră prea des pe sait, i-au căzut ochii pe postarea mea şi mi-a recomandat Sanconfind, o clinică modernă din Poiana Câmpinii. Confirmarea mi-a venit şi de la Vio Bălaşa care e câmpineancă. Din ce mi-a scris Dana şi din ce am citit eu pe saitul Centrului am văzut că are bazin cu apă sărată (în Bucureşti sunt câteva bazine cu apă doar de la robinet) şi nămol. De ce m-am apucat să scriu despre experienţa mea în acest Centru? Pentru că în AFA sunt mulţi useri de peste 50 de ani, ori romantismul (pardon reumatismul) muşcă doi din trei oameni trecuţi de prima tinereţe.

Centrul Medical Sanconfind

A fost înaugurat în aprilie 2015 într-o clădire modernă cu patru etaje. Aparţine unui investitor roman care din fonduri europene, din profitul realizat în fabrica Confind din Câmpina la care este proprietar şi probabil din împrumuturi a realizat această investiţie de top. Încă se mai lucrează la deschiderea unor cabinete medicale pe specialităţi la etajul 4. În clădire sunt 7 lifturi rapide şi mărturisesc că deşi am stat acolo 11 zile, nu am reuşit să le dibuiesc pe toate. Pentru siguranţa pacienţilor dealungul pereţilor de pe săli sunt balustrade de aluminiu. Vestiare pentru femei, bărbaţi, disabilităţi, duşuri şi toalete sunt la fiecare etaj. Deasemeni găseşti apă proaspătă la dozatoare deoarece, în special după bazinul hidrosalin sarea se adsoarbe prin porii pielii şi ai o senzaţie continuă de sete.

Prima secţie care s-a deschis este cea de recuperare medicală în care atracţiile de vârf le reprezintă bazinele cu apă sărată şi nămolul sapropelic adus de la Techirghiol. Apa sărată cu o concentraţie de 320 g/ l, apropiată de cea al Mării Moarte este captată de la un izvor din marginea comunei, cumpărat de investitor. În secţia de recuperare în urma consultului efectuat de un medic specialist se practică fizioterapie electro sau magnetică, kinetoterapie, reabilitare robotică, masaj, drenare limfă şi alte proceduri ţintite pentru diverse tipuri de afecţiuni. Aparatura este nouă şi de ultimă generaţie iar curăţenia exemplară. Numele pacientului, durata procedurii sunt înregistrate pe calculator astfel încât fluxul tratamentelor e continuu şi nu ai timpi morţi. Cu toate că numărul mare de pacienţi se vedea după maşinile din parcare, programarea exemplară nu lăsa loc de coadă.

Cu timpul în spital s-au dezvoltat cabinete pentru alte specialităţi: maternitate şi pediatrie, chirurgie neinvazivă, cardiologie, dermatologie, gastroenterologie. În departamentul de imagistică se efectuează Rezonanţă Magnetică Nucleară, Tomografie Computerizată, osteodensimetrie, mamografie. În laborator se pot face analize pe bază de trimitere sau la cerere cu plată. Eu am cerut o analiză de vitamina D3 care nefiind uzuală a fost trimisă la Bucureşti şi rezultatul mi-a parvenit prin email. Farmacia funcţionează în intervalul 8-14 şi este bine aprovizionată. La etajul 2 sunt date în funcţiune pentru spitalizare cu plată, trei garsoniere cu un pat (eu am ocupat una) şi patru camere a două paturi pentru spitalizare de o zi.

În clădire la etajul 4 este o cafetarie în care se aduc zilnic prăjituri proaspete. Aici servesc masa adusă de la cantina Confind Câmpina personalul medical şi auxiliar şi se trimite la pat celor internaţi. Am toată aprecierea pentru personalul angajat începând de la recepţie, cabinet, asistentele şi infirmierele din centru şi spital. Profesionalismul, buna lor dispoziţie, politetea fac diferenţa faţă de alte unităţi. Este de prisos să spun că la acest nivel nu se acceptă nicio atenţie ca recompensă pentru modul exemplar în care eşti tratat.

Afecţiunile care se tratează în Centrul de recuperare

Majoritatea dintre noi nefiind medici, nu prea ştim despre ce este vorba. Dacă este însă boala ta, ca proprietate personală, îi ştii şi numele şi manifestările şi consecinţele. Deci: boli reumatismale inflamatorii ca spondilită anchilozantă, poliartrită; osteoporoză; afecţiuni apărute în urma traumatismelor, afecţiuni ale sistemului nervos: boala Parkinson, AVC, pareze; hernie de disc; boli reumatismale degenerative: spondiloze, gonartroze (am avut gonartroză şi am două proteze de 10 ani cu care am străbătut lumea), coxartroză (am la ambele şolduri din care unul e în criză dureroasă, procesul e în plină desfăşurare, mă mai gândesc dacă mă voi opera); circulaţie periferică deficitară, s. a. m. d. Cu siguranţă că mai sunt şi alte boli- să n-aveţi parte de ele! -.

Programare

Am dat telefon la Centru la numărul afişat pe saitul lor şi am obţinut o programare aproape imediată fără pcr (pile, comision, relaţii). Secretul a fost că fiind aproape nedeplasabilă (până şi urcatul într-un taxi este o problemă) am cerut internare, respectiv cazare şi masă cu plată, utilizând biletul de trimitere eliberat de medicul de familie, care-mi permitea pentru 10 zile patru proceduri gratuite. Dacă aş fi venit cu simplu bilet de trimitere fără internare, adică ambulatoriu, aş fi aşteptat programarea peste 2-3 ani (s-a ajuns la aproape 6000 pacienţi în aşteptare). În general ambulatoriu se vine cu maşina proprie din Ploieşti, Târgovişte, Braşov şi Valea Prahovei. Pentru transport s-a oferit să mă ajute Iulian, căruia îi mulţumesc şi pe această cale şi care m-a dus din Bucureşti ca vântul într-o oră jumătate. Poiana Câmpinii este la o distanţă de 110 km de Bucureşti şi este o comună independentă pe malul stâng al Prahovei, vis-à-vis de Câmpina. La ora 13 am intrat la medicul primar dr. Loredana Paul pentru consult. Cu foarte multă atenţie mi-a examinat documentele (RX, RMN), şi foaia de hârtie A4 pe care am printat – ca să nu uit, - de ce boli mai sufăr şi ce medicaţie iau. Mi-a stabilit procedurile pe care le-am început chiar în acea după amiază, altfel plăteam o zi de cazare degeaba. Cum programul de recuperare dura de pe la 9.30 la 13 şi după amiaza eram liberă şi plictisită de mâncat televizor pe pâine, am rugat-o pe dna dr. să-mi mai dea şi alte proceduri. Har Domnului! că mai am şi dureri de spate, anchiloză la degetele mâinilor şi alte neplăceri legate de ˝ani, vârstă şi etate˝. Acestea au fost cu plată dar erau şi ele necesare, plus că mă ocupau de la 16 la 18.30. Cam obositor însă avantajul a fost că noaptea dormeam tun fără pastilă.

Cazarea

După ce am luat planul cu programul procedurilor pe ore şi zile, am fost condusă de un brancardier care mi-a cărat bagajul cu liftul la etajul 2 într-o cameră single pe care din prima privire am apreciat-o de patru stele. Este o cameră de spital dotată cu aer condiţionat şi încălzire centralizată, frigider, pat care se poate ridica după dorinţă la ambele capete, dulap, noptieră din care iese o tăblie pe care serveşti masa, sonerie de panică, televizor mare cu plasmă şi cablu, un cărucior pentru nedeplasabili, cuvetă, cameră de baie cu duş şi scaun pe care te poţi aşeza, WC, cuvetă, cosmetice, altă sonerie de panică Pe pat mă aştepta o cămaşă de noapte şi un capod şi sub el, papuci de unică folosinţă. În 11 nopţi, aşternutul alb, impecabil, mi s-a schimbat de trei ori, cămaşa de noapte şi capodul de două ori iar prosoapele zilnic. Preţul este de 250 lei/ zi în care este cuprins şi costul a trei mese pantagruelice pe care nu le puteam onora în totalitate. Faţă de cazarea la un hotel din Câmpina, masă la restaurant şi deplasare cu taxiul am ieşit mai ieftin şi fără oboseală sau frig (un hotel de trei stele costă 150-180 lei cu mic dejun, la care se adaugă prânzul şi cina cca 80 lei şi transport dus-întors 10 -15 lei). Zilnic schimbam halatul şi prosopul cu care mergeam la proceduri. Opream halatul şi prosopul ud în cameră, mi le lua infirmiera şi aducea altele de la magazine, îmi puneam costumul de baie şi nu mai pierdeam timp la vestiar.

Servicii

Cu 5 minute înainte de prima procedură bătea la uşă brancardierul sau infirmiera şi mă ducea în cărucior sau de braţ la recepţie de unde luam programul pe ziua în curs şi apoi în cabinetul de proceduri. După 2-3 zile de deplasare cu căruciorul am putut merge cu baston şi la braţ dar nu am fost lăsată un minut fără însoţitor. La cabinetul la care eram programată intram imediat sau cel mult aşteptam să termine procedura pacientul în curs. În bazin eram coborâtă cu macaraua (nu râdeţi, aşa a indicat dna dr. şi când am cerut să cobor pe scări ca oamenii normali, profesorul mi-a arătat indicaţiile doctoriţei. V-am scris asta ca să vedeţi ce disciplină este şi ce precauţii de siguranţă se iau) De la un cabinet la altul mă conduceau asistentele. Bineînţeles că un minim bun simţ mă obliga să fiu punctuală dar avea grijă brancardierul să nu întârzii. Pentru masă am anunţat la ce oră doresc să o servesc, eu am preferat 8 dimineaţa, 13.30 şi 19. Mi se aducea pe o tavă cu decupeuri pentru diversele castronaşe, farfurii, căni, etc. (ca în avion) si după cca ½ oră măsuţa era debarasată.

Masa

Nu că era suficientă dar chiar pentru o muncă fizică grea ar fi fost superîndustulătoare. Las pozele să vorbească. Ce nu puteam mânca, în special brânză de vaci, iaurturi, fructe, surplusul de clătite le depuneam în frigider până ce s-au adunat fără număr, fără număr. Foarte bine gătit româneşte, baza fiind şi la prânz şi seara câte două bucăţi mari de grătar sau frigărui, garnituri de legume, salate, dulciuri, fructe. Ciorbele, cu bucăţele de carne şi alături cu borcanul de smântână erau delicioase, ca să nu mai vorbim de clătitele cu gem de fructe. De ex. la micul dejun era imposibil de mâncat: patru feliuţe dreptunghiulare de şuncă, patru de caşcaval, patru de brânză, ou fiert, triunghi brânză topită, unt, cutiuţă de pate, gem, miere, iaurt, ceai cu lămâie, un borcănel de brânză Făgăraş, 10 măsline, roşie, ardei, castravete.

Sugestii

Eu aş recomanda:

-Inţierea unei publicităţi agresive la posturile TV cu audienţă. Câteva minute, repetate zilnic pentru ca Centrul de elită Sanconfind să intre în conştinţa oamenilor, pentru că cel puţin în Bucureşti nu e prea cunoscut.

- Amenajarea unei curţi cu bănci în jurul clădirii pentru ca cei care nu se pot deplasa în oraş sau comună să poată lua o gură de aer.

- Micşorarea porţiilor enorme de mâncare cu corespondent în preţ.

- Sporirea numărului de camere cu regim hotelier ceeace e şi în avantajul pacientului care nu trebuie să se mai deplaseze prin frig şi să se îmbrace de oraş dar şi în avantajul clinicii.

Este posibil ca aceste recomandări să figureze în politica de dezvoltare a Centrului. Cu atât mai bine.

La sfârşitul celor 11 zile petrecute la Sanconfind am ajuns la concluzia că acolo am găsit nu numai terapeuţi ci şi prieteni. M-am reprogramat pentru 16 septembrie pentru 7 zile, cu al doilea bilet de trimitere gratuit pe anul acesta şi tot în regim hotelier cu plată. Deocamdată aştept rezultatele acestui tratament, rezultate care se pare că apar după o săptămână- două. Doamne Ajută!

Îmi creşte inima că şi în ţara noastră este o asemenea clinică cu investiţie românească. Mulţumesc dnei doctor şi întregului personal pentru tratamentul desăvârşit pe care mi l-au acordat.


[fb]
---
Trimis de Michi in 21.03.19 17:37:06
Validat / Publicat: 21.03.19 20:21:52
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CÂMPINA

VIZUALIZĂRI: 8206 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Bazinul cu apă sărată
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39350 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

ioan marinescu
[21.03.19 20:59:12]
»

Deosebit de util pentru noi! Ne dă curaj să încercăm.

MichiAUTOR REVIEW
[21.03.19 21:36:13]
»

@ioan marinescu: Succes!

balasa violeta
[21.03.19 21:48:47]
»

@Michi: impresii deosebite si ma mandresc cu acest spital!

Regret enorm ca nu am putut sa ne vedem, sa ne vizitam... mi-a fost teama sa nu va dau gripa si ceea ce-am facut cu parintii nostri, nu i-am vizitat doua saptamani asa am facut si cu dumneavoastra!

Va iubesc, cred ca simtiti acest lucru si astept sa ne vedem!

Sanatate multa!

MichiAUTOR REVIEW
[21.03.19 21:55:10]
»

@balasa violeta:M-am reprogramat pe 16 sept. dar vii tu până atunci prin Bucureşti.

TEOANCA
[22.03.19 06:45:06]
»

Felicitări! Pentru că sunteți bine și pentru că ați știut ce să alegeți.

Și pe mine mă pun pe picioare oamenii de la San Confind în fiecare an.

Suntem norocoși că avem așa o clinică aici lângă noi.

Sănătate și să auzim de bine doamna Michi. Poate ne întâlnim data viitoare la vreo procedură și stăm la povești. Eu sun fan al împachetărilor cu nămol La ce să mergi până la Techirghiol când îl ai aici?

ANILU
[22.03.19 08:07:02]
»

@Michi: Mama Michi, să dea Domnul să aibă efectul dorit procedurile medicale făcute.

Multă sănătate și recuperare rapidă.

Bănuiesc că le-ați povestit de AFA, asta după toate pozele făcute pe acolo!

Arată foarte bine centru medical, avantajati fiind cei din zonă și nu numai.

Sunt de apreciat astfel de oameni care investesc... pentru oameni.

Toate cele bune.

MichiAUTOR REVIEW
[22.03.19 08:46:56]
»

@ANILU:Le-am spus că voi şi populariza prin review, acesta fiind singurul mod de a le mulţumi

balasa violeta
[22.03.19 09:38:34]
»

"Eu aş recomanda:

-Inţierea unei publicităţi agresive la posturile TV cu audienţă. Câteva minute, repetate zilnic pentru ca Centrul de elită Sanconfind să intre în conştinţa oamenilor, pentru că cel puţin în Bucureşti nu e prea cunoscut. "

Am fost intrebata: Si ce se va intampla? Se va umple de oameni si vor creste exponential tarifele!

Am raspuns: nu, se va desfiinta! Majoritatea pacientilor vin prin Casa de Sanatate, nu toti au posibilitatile lui mama Michi! Statul este cel mai rau platnic si oamenii nu-si pot astepta salariile, pacientii mancarea, facturile sa fie platite cand statul deblocheaza si se hotareste sa-si plateasca datoriile! Orice minune tine putin! In tara noastra asta-i mersul lucrurilor bune!

mihaelavoicu
[22.03.19 10:52:57]
»

D-na Ariton, multă sănătate! La Tărgul de Turism al Juețului Prahova din 15-17 martie Ploiești, erau prezenți și cei de la SANCONFIND. Am vorbit cu cineva și spunea că nu au publicitate. Poate face don'Cornel o rezervare specială pentru doritorii AFA, o perioadă de timp. Ia propuneți-i!

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[22.03.19 12:53:37]
»

@Michi: Într-adevăr, foarte util și foarte bun acest articol. Mulțumim pentru toate amănuntele pe care ni le dați. Sunt sigură că - mai devreme sau mai târziu - fiecare dintre noi va avea nevoie de tratamente de ameliorare a stării de sănătate.

Sper că în curând să simțiți efectele benefice ale întregului efort cu deplasarea, tratamentul și timpul petrecut acolo. Sănătate și numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ioan marinescu
[22.03.19 21:17:17]
»

@balasa violeta: Ai o infinită dreptate! În afară de asta, dacă e buluc de oameni, cu programări la peste 6 lui și la ambulator 6.000 de înscriși, de nu fac față, la un tariff de 250 lei/zi, întreb și eu la ce le mai trebuie reclamă. Cursul de managementul mediului care l-am făcut în Germania m-a învățat un lucru: bagi banii ca să faci reclamă la un produs sau la o afacere CARE NU MERGE! Cu tarifele ai drepate, nu vor rămâne așa, trebuie să ne grabim!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
balasa violeta
[22.03.19 22:38:36]
»

@ioan marinescu: bulucul este la cei cu trimitere prin Casa de Sanatate!

Mama Michi nu a fost prin Casa de Sanatate!

Cei care platesc sunt putini si asa se prelungeste agonia spitalului... azi se platesc salariile medicilor, a asistentelor, maine factura la curent...

Sa speram ca se va face ceva si pentru oameni!

MichiAUTOR REVIEW
[22.03.19 22:49:19]
»

@balasa violeta: Nu, eu am avut cazarea cu plată şi tratamentul prin Casa de Sănătate gratuit. Am avut noroc ptcă nu ştiam că asta era portiţa de intrare imediată. În sept voi face la fel dar numai 7 zile că ajung la pepeni, măcar de-aş vedea vreo îmbunătăţire.

MichiAUTOR REVIEW
[01.04.19 13:47:08]
»

La zece zile-două săptămâni după terminarea tratamentului au apărut primele îmbunătăţiri. Pot merge pe stradă oarecare distanţă, natural cu două beţe, pot cumpăr câte ceva pe care îl pun în rucsacul din spate- încet, încet revin la normalitate comparativ cu perioada în care şi în casă era problematic să mă deplasez. Mulţumesc Sancofind, mulţumesc celor care m-au îndrumat să merg acolo Dana Nicula şi Violeta Bălaşa.

TEOANCA
[23.06.19 13:37:33]
»

Salutări! Am câteva informații noi.

De curând Centrul SanConfind nu mai lucrează pe balneo cu CAS, se pot face diverse pachete cu proceduri și încasate prin agenție de turism cu tichete de vacanță iar progrămarile se fac mult, mult mai repede.

Eu am deja o lună și jumătate de când am terminat un pachet cu: împachetări cu nămol, magnetoterapie și masaj.

Mă simt foarte bine.

Și sper să vă fie tuturor la fel.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[23.06.19 15:14:22]
»

@TEOANCA upă cum v-am scris mi-au făcut f. bine procedurile ca să nu mai vorbesc de condiţii dar până la urmă m-am operat şi mi-am pus proteză la şold. Soluţia a fost perfectă. Am 6 săptămâni de la operaţie, în casă merg fără baston, pe stradă cu, din cauza denivelărilor, m-am urcat singură în autobuz şi tramvai şi principalul e că nu mă mai doare deloc. Vă urez la toţi multă sănătate.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
grecudoina
[14.07.19 10:27:14]
»

O, ce loc minunat pentru tratament. Am văzut că are și pentru endocrinologie, gastroenterocolita, care mă chinuie și pe mine de 2 ani. Am tiroida autoimuna și colon iritabil, pe lângă osteoporoza acum ameliorata dar am probleme de stabilitate, când stau pe loc în picioare fara să mă sprijin de ceva, am după spusele medicului meu de familie, neuropatie, am făcut tratament 3 luni cu ultimul forte și s-a îmbunătăți situația puțin. Am sa caut pe net, locația și o sa incerc o programare chiar și pt decembrie, când în Brașov e frig, umezeala mare și poate mai puțini doritori. Aleg și eu cu plata la cazare, deoarece îmi place să am baia mea privata. Multumesc din suflet pt acest rw este aur pt vârsta noastră.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, balasa violeta, grecudoina, ioan marinescu, iulianic, Michi, mihaelavoicu, TEOANCA
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Câmpina și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.096414089202881 sec
    ecranul dvs: 1 x 1