ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 03.08.12
STATUS: SENATOR
TIMP CITIRE: 4 MIN

Caliopi Pia Bratianu, bunica Marii Uniri

TIPĂREȘTE

Mai sunt doua zile pâna la marea sarbatoare a sufletului românesc si noi, cei ce traim în aceste momente, avem privilegiul de a trai aceste sentimente speciale si de a ne arata recunostiinta fata de eroii cunoscuti si mai putin cunoscuti, adevarati patrioti ce au contribuit la marea realizare!

Vreau sa va prezint destinul unei femei care si-a iubit în mod egal atât familia cât si tara, care si-a sprijinit neconditionat sotul în îndatoririle si actiunile lui politice, si care a îndurat si vremuri bune si lipsuri materiale, a dus sacrificiul si mai departe vânzându-si mosia de zestre Plesoi pentru a acoperi cheltuielile generate de calatoria sotului plecat sa îl aduca pe Principele Carol de Hohenzollern în tara în noiembrie 1865.

Povestea Caliopiei Pia Bratianu începe când Ion C Bratianu a hotarât sa se însoare cu o orfana care sa fie alaturi de el cu tot sufletul si pentru a scapa de modelul parintesc al mamei sale ce era de o mare rautate si care nu-si iubea în mod egal toti copii. Evenimentul a avut loc în 6 iulie 1858 la Manastirea Ostrov Vâlcea, Caliopi fiind mai tânara cu 20 de ani, cu toata împotrivirea unchilor ei ce s-au opus acestei casatorii: « Nu se poate sa mergi dupa un vagabond care si-a vândut mosiile pentru nebuniile lui politice. »

Începutul a fost greu, au stat la Anica, sora lui Ion, într-o camera modesta pâna s-a amenajat casa din Stefanesti Arges, mosia revenindu-i la moartea tatalui sau. Domeniul Florica, botezat asa dupa numele primului nascut trecut prematur la îngeri, situat la vreo 5 km distanta de Pitesti, a devenit locul unde se adunau liberalii si unde s-au luat decizii importante pentru soarta României.

Pia a avut 8 copii:

• Florica, un înger

• Sabina 1863- 1941, casatorita cu dr Constantin Cantacuzino descoperitorul vaccinului antidifteric

• Ion 1864- 1927, de cinci ori Prim Ministru, artizan al Marii Uniri de la 1918

• Constantin (Dinu) 1866- 1950, inginer constructor si agronom, ultimul presedinte al PNL, mort în închisoarea comunista de la Sighet

• Vintila 1867- 1930, Prim Ministru, primar al Capitalei, ministru de razboi în Primul Razboi Mondial, ministru de finante

• Maria 1868-1945, mama poetului Ion Pillat

• Tatiana 1870-1940

• Pia 1872-1946

Pia si-a educat toti copii ca sa aiba respect si iubire fata de familie, tara si spirit de sacrificiu sub deviza « Legea neamului ne leaga ».

Pia provenea dintr-o familie cu principii sanatoase, tatal sau la moartea lui si-a lasat averea taranilor, dar nivelul de instruire primit la pension era superficial. Cunoscând prietenii si familia în care a intrat si-a dat seama de nivelul scazut de instruire pe care îl avea si a cerut sa ia lectii de franceza, istorie, literatura si gramatica.

Datorita vietii politice în care era angrenat Ion C Bratianu, familia a trebuit sa se mute ba la Bucuresti, ba la Stefanesti la casa Florica. Pia si-a dorit pentru copii ei o viata educata si chiar daca în anumite momente situatia materiala nu era tocmai buna, ea se îngrijea sa nu le lipseasca nimic.

Pia vedea în cei 3 baieti urmasii activitatii patriotice a tatalui lor. Ea le scria fiilor aflati la studii la Paris: « Voi trebuie sa va ocupati de politica, este o astfel de lipsa de oameni cumsecade cari sa lucreze cu inima, ca nu o sa se poata sa va sustrageti. Prin urmare, pregatiti-va sa fiti oameni, fiindca aveti mult de facut. »

Legaturile de familie erau puternice, isi scriau zilnic scrisori, adunându-se la vila Florica cufere întregi cu scrisori de familie. Multe cufere au disparut în timpul Primului Razboi Mondial, Pia Bratianu plângându-se ca « Am reclamat sefului de banda Mackensen, neîncetat, sa mi-o dea, ca nu are drept sa ia corespondenta familiei mele, dar în zadar. »

Viata Piei alaturi de Ion C Bratianu a fost una de devotatiune, i-a fost alaturi în toate momentele grele, îl astepta mereu sa se întoarca de pe unde era el chemat de îndatoriri. Ion C Bratianu a fost Prim Ministru dar si ministru al Afacerilor Externe, ministru de Finante si al Apararii Nationale având o activitate politica intensa ce a dus si la momente dificile cu 3 atentate la viata sa dar fara succes.

Îl tinea la curent cu toate miscarile politice de la Bucuresti, îl încuraja, îi dadea sfaturi bune pe care el le urma, l-a sfatuit si pe Ionel în momentele dificile care în calitate de Prim ministru a luat decizia ca România sa intre în Primul Razboi Mondial si care s-a finalizat cu realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie, câstigând astfel renumele de « bunica României Mari ».

Istoricul Ioan Nistor spunea despre Pia ca ea a reprezentat “zeitatea nevazuta care a suflat vânt bun în pânzele corabiei cu care Bratienii au navigat barbateste si cu mult folos pentru tara prin furtunile istoriei noastre. ”

Dragoste de tara înscrisa în fibra sufletului acestei familii Bratianu. În casa Premierului Independentei Ion C Bratianu a fost educat viitorul Premier al Marii Uniri Ionel Bratianu, doua momente cheie pentru viitorul acestei tari!!


[fb]
---
Trimis de Yolanda in 29.11.18 10:36:12
Validat / Publicat: 29.11.18 15:07:44

VIZUALIZĂRI: 525 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Caliopi Bratianu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35 PMA (din 35 voturi)

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

liviu49
[29.11.18 18:10:07]
»

@Yolanda: Vin si eu cu al zecelea vot la un articol emotionant, pe care l-am citit cu mare interes. Nu prea ma joc cu vorbele, iar atunci cand nu-mi place ceva am neobrazarea de a o spune raspicat.

In anul 1982, (sper sa nu fi gresit anul) un sofer de la ITBN, cand ne intorceam de la CSL Stefanesti, venind pe soseaua veche, s-a abatut din sosea sa-mi arate o cladire veche, care atunci era un sediu la un CAP, sau ceva asemanator. Am ajuns in fata portii cladirii si mi-a zis ca acea cladire frumoasa, careia eu i-am zis conac, a fost casa lui IC Bratianu. De unde stia el acest lucru nu l-am intrebat, nici el nu mi-a spus. Pe vremea aceea nu prea era subiect de interes. Dupa revolutie, un coleg proaspat liberal, (coleg cu mine in PCR) a incercat sa ma convinga ca locul meu este in politica, dar numai in PNL. Iar ca argument, printre altele mi-a vorbit si despre vila Florica de la Stefanesti, pe care o vazusem cu ceva ani in urma.

Dupa revolutie am incercat sa o vizitez, dar pasii mei nu m-au mai dus pe langa ea.

Istoria Bratienilor e fabuloasa si stiu pe cineva care o cunoaste foarte bine si, daca nu ma insel, a scris si o carte despre aceasta familie.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
Radu Tudoran
[29.11.18 20:20:10]
»

@liviu49: Este vorba de Alex Mihai Stoenescu si romanul "Dinastia Bratianu"?

liviu49
[29.11.18 20:31:00]
»

@Radu Tudoran: Nu. Este vorba despre un fost coleg de clasa din liceu, istoric de meserie, acum pensionar.

mihaelavoicu
[29.11.18 21:07:05]
»

Exepțional articol despre Pia Brătianu. În lucrarea sa, intituată ”Case, palate, conace... ” Narcis Dorin Ion, spune despre educația primită de copiii Brătianu și regimul lor de viață, sub directa supraveghere a Piei Brătianu: O zi la Florica, începea-pentru copii- cu dușul matinal, lecții de la 8.00-11.00, dejunul, după care, program de joacă în parc. După o mică odihnă și iar ceva, studiu, năzdrăvănii și năzbâtii pe clăile de fân, sau alergări călare pe ponei, cu alți copii. Zice mai departe autorul, din memoriile Sabinei, că Ionel Brătianu s-a desprins greu din raiul copilăriei.

Felicitări pentru curajul de a scrie în aste zile, ceva despre oamenii unirii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
mishu
[29.11.18 21:52:04]
»

@Yolanda: Am citit articolul imediat ce a aparul, doar Cornel mi-a luat fata cu primul vot, insa inainte de a ajunge acasa nu am putut scrie si un ecou, iar articolul pentru ca il citisem in fuga din lipsa de timp l-am luat din nou la citit, asa, omeneste pe laptop.

Sunt profund emotionata de toate aceste minunate articole publicate aceste zile si te felicit si pe tine pentru acest articol.

Cu fiecare informatie primita astfel devenim mai bogati, asa ca felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
YolandaAUTOR REVIEW
[30.11.18 12:41:25]
»

@Yolanda: multumesc tuturor de aprecieri.

Familiile argesene Bratianu si Golescu au dat tarii oameni de mare calitate, politicieni, istorici, finantisti, de cultura. Oameni ce si-au pus amprenta în cursul istoriei acestei tari minunate, ce au contribuit la mai binele ei.

La multi ani, România!!

abancor
[30.11.18 14:06:20]
»

La un moment dat exista și o stradă cu numele Pia Brătianu în București. Acum se numește Al. Philippide. Coincidența face ca pe strada respectivă să fi locuit familia Pillat.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
liviu49, mihaelavoicu, mishu, Radu Tudoran, Yolanda
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări de suflet (mai puţin turistice):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045994997024536 sec
    ecranul dvs: 1 x 1