Spre Zanzibar, insula misterioasă

TIPĂREȘTE

https://youtu.be/RuQKPHI6yA8

Întotdeauna când explorez ținuturi noi, tolba mea de povești devine un sac mare dar neîncăpător, de care nu pot scăpa dacă nu aștern totul pe niște foi albe, spunându-mi neîncetat că trebuie din nou să aflu ceva nemaivăzut, să văd ce este și pe partea cealaltă a dealurilor sau a munților care-mi stau în cale. Plec din Tanzania cu toate culorile și aromele Africii, cu zumzetul străzilor, cu dorință oamenilor de a începe o altă zi într-un creuzet încălzit de flăcări și cu farmecul dansurilor tribale în suflet...

Este ora 8 dimineața, februarie 2018. Mă aflu pe țărmul Oceanului Indian, în portul Ad Es Salaam, locul de unde voi porni pe urmele doctorului Livingstone, marele explorator englez, spre o insulă în care istoria a fost distorsionată de câteva fapte ce au schimbat soarta lumii. Acolo, s-au aciuit, pentru prima dată, perșii prin secolul al 12-lea, ca apoi, indienii și arabii să-și descopere noua patrie peste două-trei sute de ani. Au urmat câteva secole de sultanate care și-au negociat propria domnie și țară, cu portughezii, germanii sau englezii. În preajma anului 1500, pentru prima oară Sultanul Majin bin Said și-a dat mâna cu cei mai păguboși oaspeți ai Africii, portughezii, când în Orașul de Piatră (Stone City), inima Insulei Zanzibar, devenit cel mai adulat centru turistic din zonă, a căpătat un renume fatidic pentru omenire. Un loc în care oameni ca noi, care aveau pielea de culoare închisă, au devenit obiecte de negoț pentru semenii lor albi, chiar acolo, într-o piață centrală...

Triburi întregi din Tanzania, apoi din toată Africa, ca și din insulele mărunte din împrejurimi, au fost înconjurate și triate pe alese, cu părinți despărțiți pentru totdeauna de proprii copii, pentru a fi vânduți și trimiși spre Anglia, Europa, Statele Unite, America Latină, locuri în care omul și animalul concurau la preț. Mzungu! (Omul Alb) este semnalul de alarmă pe care îl vezi licărind în ochii celor pe care îi întâlnești pentru prima oară pe continentul negru. Chiar dacă mă aflu pentru a doua oară în Africa, sentimentul meu rămâne același: că le voi împărtăși suferința și voi pleca, luând o parte din durerea lor cu mine.

În portul din Ad Es Salaam, traficul de pasageri, unde vezi un Mzungu la cam cinci sute de africani, se desfășoară normal, cu treceri prin filtre și legitimări succesive, cu băieți în uniformă portuară, ce se oferă să-ți ușureze pasajul pentru doar 20 de dolari, ca apoi să se mulțumească doar cu un sfert sau cu o jumătate din sumă. Cele trei clase ale unui vaporaș rapid (comun, expres și royal) îți oferă confortul călătoriei, preț de vreo trei ore, până la legendarul port din Zanzibar, cu un bilet între 40 și 70 de dolari americani.

Treptele mai alambicate ale vaporașului alb mă conduc din greșeală spre secțiunea royal, unde un domn cu mustață îmi spune zâmbind ironic:

- Governer, locul dumneavoastră este mai jos cu un nivel!

Soarele sclipește ca un diamant roșu printre valurile ce leagănă vaporașul nostru care, după un timp, își urmează cursul doar în voia unui computer aflat în cabina piloților, doi bărbați masivi ce-și servesc liniștiți câte un cheeseburger și o cafea.

Pe măsură ce oceanul își recapătă formele monotone, am timp să mă gândesc ce vor fi simțind primii exploratori ai Zanzibarului despre care Mark Twain spunea că aceștia, la fel ca și misionarii, țineau mitraliera și biblia în aceeași mână, că străbăteau insula întâlnind triburi care le percepeau drept taxă de trecere stofe englezești, animale, sclavi și aur. Că, străbătând grozăviile unei insule sălbatice, în care șefii de trib își beau nectarul din țeasta dușmanilor, Livington și Stanley mai umpleau revistele vremii cu reportaje exotice și nume noi pe harta lumii...

Dacă din depărtare, Zanzibarul se vede ca un nor negru de fum, pe măsură ce te apropii de destinație, insula apare ca o oază de verdeață în mijlocul unui pustiu, străjuită de cocotieri semeți pe o adunătură de nisip. Apoi, cea mai frumoasă împărăție a apelor pline de recife de corali și vietăți cu solzi colorați capătă nuanța verde-gălbuie. Aproape pe nesimțite, printre câteva sute de batistuțe albe, cu catarge mâncate de ploi, având pânzele umflate, se strecoară clădiri și palate cu un aer arab, din frumoasa Șeherezadă. Printre casele cu firide adânci, pline de acareturi lucrate în filigran și printre cocioabele înghesuite una în alta, se înalță steagul roșu de la Palatul Sultanului și ale câtorva clădiri coloniale sau consulate cu drapele naționale. Mă uit cu emoție la acest Istanbul al Africii, care, odinioară, tria tot ce era mai valoros în materie de fildeș, piele, lemn, lichen roșu, mirodenii, copal cu rășina aromată și sclavii din întreaga zonă.

Din primele minute îți ia ochii amestecul de culturi arabe, indiene și africane, începând cu zonele limitrofe și continuând cu cele rezidențiale din partea centrală. Bărbații și femeile, fie că poartă turbane, șalvari, tunica sau burnusul indian (mantie albă, cu glugă), au mersul mult mai sigur, privirea mai hotărâtă și un tonus mai bun. Valul de turiști (cam trei milioane pe an) ce le invadează țara cu statut semi-independent, dornici să vadă Orașul de Piatră și faimoasele păduri de mirodenii, își lasă serios amprenta asupra nivelului de trai al localnicilor. Numele de Zanzibar (Orașul Negru) ar proveni de la cele două treimi din oameni de culoare ce domină insula.

Întrebarea care mă subjugă, chiar când încerc să trag câteva impresii la cald, este cum și de unde vor fi venit părinții lui Freddy Mercury, tocmai aici, în sălbaticul Zanzibar, înainte de a da naștere unui rock star genial... un motiv în plus să ajung la casa lui memorială.

Multă lume îi spunea doctorului Livingstone că drumul prin Zanzibar nu îi va fi presărat cu trandafiri.

Respectând proporțiile și imensul decalaj istoric, după primii pași alături de ghidul meu, Ahmen, primele flori care îmi atrag privirea prin parcuri sunt violetele africane, delicate și cu sclipiri de diamant albastru, în mijlocul unui pustiu.

---

VIZUALIZĂRI: 1647 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI