Vin rândunelele! Povestea lui Veronicq

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Filozofări de suflet (mai puţin turistice), DE LA LUME ADUNATE - COMUNITATE" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

@webmasterX: Mulțumesc!

@mihaelavoicu: Se spune că rândunelele nu stau în aer poluat, așa că, acolo unde-s cuiburi de rândunele, aerul este cât de cât curat!

Eu știam de pe la sate, că, ”maică, dacă strici cuibul unei rândunici, ea-ți va arde casa. Vine cu jar în cioc și-ți dă foc la casă! ”

Eu văzusem câtă grijă aveau sătenii de cuiburile rândunelelor și mă miram.

@Zoazore: Frumos! Să știi că așa este, punct cu punct.

Merci, Zo!

@mihaelavoicu: Câtă răbdare ai avut, Mihaela, să le urmărești evoluția!

Am avut și noi, în copilărie, cuib într-un colț al balconului, la bloc, în București. Se spune că e bine să ai cuib de păsărele, la streașină, sau în gospodărie, pentru că ele aduc noroc acelei case. Poate să fie un dram de adevăr în asta, noi ne-am simțit bine în acea perioadă și în casa părintească.

Să nu-ți pară rău de oale, rândunelele nu le-au ales întâmplător! Soacra ta s-ar fi bucurat să știe că le-a fost de folos, că au ales oala ei drept „domiciliu!

Felicitări, am votat cu drag! Să ai o săptămână pre pascală cum o dorești!

@doinafil: Mulțumesc, Doina. Sănătate și numai bine!

Nu mi-am făcut probleme de oale. Am glumit! S-au curățat foarte ușor. Sunt vechi, cred că au în jur de 70-80 ani.

@mihaelavoicu: Doamne, ce frumos! Mi-au dat lacrimile citind si privind pozele. Cred ca din cauza nostalgiei dupa copilaria care se tot indeparteaza...

Am crescut la tara, aveam cuiburi de randunici peste tot: vreo 3 sub streasina casei, doua in magazie. Si tatal meu imi spunea ca ele se intorc mereu in acelasi loc.

Peste iarna vrabiutele ocupau cuiburile si le cam stricau. Nu erau musafiri civilizati.

Primavara, randunelele le reparau.

Minunata poveste, felicitari.

@mihaelavoicu: Un articol emoționant, scris cu suflet și dragoste. Rândunelele sunt păsări gingașe, protectoare și statornice. Mulțumesc pentru acest articol profund a cărui esență puțini o înțeleg.

Credințele și superstițiile populare confirmă rolul apotropaic al rândunicii asupra oamenilor și gospodăriilor unde își face cuibul, dar aceleași percepte rurale interzic cu desăvârșire distrugerea „casei” rândunicii ori atingerea ei. „Cine vede întâia oară în primăvară o rândunică săgetând aerul îi va merge bine tot anul și va fi sănătos”, spune o zicală țărănească.

Legendele venite din generații de oameni ai pământului ne vorbesc despre o fată frumoasă de împărat care se transformă la venirea zorilor într-o floare alb-albastră numită „rochița rândunicii” sau „volbură”. Există și variante cu zmei, soacre, implicarea Divinității (Maica Domnului) și prezența focului (jarului).

Am avut și noi în șura bunicilor cuib de rândunică, pasărea venind mulți ani la rând acolo; în vacanța de primăvară urmăream zborul păsării-săgeată și strădania ei de a aranja cât mai bine cuibul. Bunicul a spart un colț din geamul ferestrei de la șură pentru ca rândunica să pătrundă la cuib în orice moment al zilei/nopții.

Citiți legenda rândunicii, versurile lui Vasile Alecsandri de la sfârșitul veacului al XIX-lea, sunt superbe (vasilealecsandri.eu/opere ... randunicai.html).

Numai bine!

@adrianaglogo: „Cărțile de citire” de la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea conțineau povestiri despre „lupta” permanentă pentru cuiburi desfășurată între vrăbii și rândunici.

În manualul de citire coordonat de Al. I. Odobescu și tipărit în 1899 scria: Adesea, în loc să își facă ele cuibul, mai bine merg și răpesc cuibul de rândunele, pe care le alungă din culcușul lor.

Într-o „Carte de cetire pentru clasa a II-a primară urbană”, publicată în 1913, există o povestire cu tâlc intitulată „Nu stricați cuiburile” - o mamă își învață copila să nu distrugă cuibul rândunicii deoarece este o pasăre folositoare.

@tata123: Mulțumesc, dragă Tata și pentru apreciere și pentru cuvintele frumoase și pentru legendă, dar și pentru Nyka. Am căutat să văd cine a fost Nyka. Bine, o Grădișteanu, dar de ce pentru Nyka?

În iarna asta o parte din oale le-am ținut legate cu pânză de sac, tocmai să nu le ocupe vrăbiile. La noi în Prahova, rândunelele încă nu au venit. S-ar putea să fie pe la bulgari!

@mihaelavoicu: Am căutat puțin... Nyka Grădișteanu, fiică a unui bogat negustor și moșier de origine bulgară era născută la Craiova, dar a primit educație aleasă la Paris. Nyka era o femeie frumoasă, manierată, ambițioasă, dar foarte pretențioasă. A trecut prin mai multe căsătorii (de aici numele Grădișteanu; apoi se mărită cu un Djuvara, apoi un Căpitanovici...) și a sucit mințile multor bărbați în epoca sa.

Extravaganța și aventurile sale au fost consemnate de presa și călătorii vremii. În fiecare zi la ora 5 după masă se plimba cu trăsura prin București; căptușeala landoului era schimbată zilnic, apoi a rămas la mătasea albastră. Cronicarul vieții mondene a Bucureștiului de la sfârșitul veacului al XIX-lea descrie într-un articol toaleta doamnei Nyka: ... purta o rochie crem dintr-o bogată mătase lucioasă, stil Ludovic al XVI-lea, garnisită cu bumbi de aur acoperiți cu broderii de preț. Minunatul său cap era încadrat de o micuță pălărioară din dantelă, prinsă de păr cu un ac de forma unui papagal, care nu mai poate să zboare. Mai multe amănunte puteți lectura în volumul I din monografia lui George Potra: „Din Bucureștii de ieri”.

Presupun că acestei doamne zburdalnice i-a închinat Vasile Alecsandri poezia.

@tata123: Mulțumesc! Uite așa o mai pomenește cineva și pe Nyka!

Sărbători cu bine și multă sănătate!

Am citit Ecourile si ma simt bine, conectata la aceleasi calde impresii. Inspiratia v-a gasit acasa!

@ilinca59: Merci, Ilinca!