Casa muzeu Filipescu Cesianu (II): Muzeul vârstelor - de la copilărie la senectute

TIPĂREȘTE

Aşa cum am scris în reviewul anterior, m-a atras titlul incitant al muzeului dar şi o fotografie mare postată pe gardul de fer forjat şi în care pe orizontală este prezentată o familie tradiţională aşa cum am cunoscut-o şi eu în copilărie. De sărbători sau onomastici se adunau părinţi, copii, bunici, unchi, veri, nepoţi, despărţiţi de două-trei generaţii dar având un puternic sentiment de familie.

Pot scrie cu mâna pe inimă că deşi în ultimii aproape 30 de ani am vizitat multe din marile muzee ale lumii, nicunul nu mi-a produs starea de emoţie şi de duioşie ca acesta. Muzeul deschis în casa Filipescu-Cesianu în decembrie 2016 se vrea o radiografie a vieţii de familie şi a cutumelor sociale în Bucureşti, pe parcursul a mai multor generaţii, timp de trei sute de ani. Este lesne de înţeles de ce am fost emoţionată. Din cei 300 de ani prezentaţi în fotografii, mobilier, obiecte şi panouri explicative, la mai mult de o treime din ei am fost martor ocular. Multe din exponate mi-au adus în faţa ochilor, aproape uitate, obiecte din copilărie sau adolescenţă din casa bunicilor sau a părinţilor mei. Altele m-au însoţit dealungul tinereţii acum 50-60 de ani. Cum să nu revăd cu emoţie sabia pe care tata o purta la paradele militare sau ca medic, caserola de metal în care steriliza prin fierbere seringile? Cum să nu-mi aduc aminte de magnetofonul mamut- în cazul nostru Tesla-cu benzi, după care dansam la ceaiurile organizate sâmbăta seară în casele noastre? Dar patefonul His master´s voice la care puneam plăci de ebonită cu vocile lui Jan Moscopol, Ioana Radu sau Gică Petrescu? Dar clavirul, pianul cu trei picioare şi coadă la care n-am reuşit să învăţ mai mult de câteva arpegii? Dar aparatul de fotografiat Kodak cu burduf îmbrăcat în piele la care-ţi trebuia o adevărată ştiinţă să-l potriveşti. Nişte părinţi grijulii din Iaşi trimiseseră fetei lor, probabil studentă în Bucureşti în 1935, o telegramă cu următoarele cuvinte: ˝să trăieşti Soficel. Noroc la examen=Tata˝ Maşina de scris. Aveam şi eu una găsită în podul casei, am curăţat-o, i-am pus bandă nouă dar m-am ales s-o car la poliţie de câteva ori prin anii 80, să-i vadă caracterele. Cel mai mult m-a impresionat o sală de naştere din 1960 (eu născând primul copil în 1957) cu instrumentarul aferent din care nu lipsea înfricoşătorul forceps care a nenorocit mulţi prunci.

Dincolo de aspectul subiectiv şi facil al celor relatate mai sus, - pentru care vă cer scuze- panourile explicative aprofundează problemele serioase ale statusului social al oraşului în cursul dezvoltării sale. Muzeul vârstelor este singurul muzeu antropologic din Bucureşti. El îşi propune să reconstituie traseul vieţii unei familii din clasa medie sau aristocratică dealungul mai multor generaţii. Dacă nu te limitezi să-ţi delectezi ochii numai cu fotografii, costume, mobilier, obiecte casnice ci, inspirând-te de tematica fiecărei secţiuni te apleci asupra aspectelor demografice, de sănătate, de educaţie, de profesii, vei ajunge la concluzia că noi suntem aceeaşi din totdeauna dar am evoluat generaţie după generaţie pe o spirală superioară faţă de ascendenţii noştri. Spuneţi sincer, nu sunteţi uneori complexaţi de cât de repede v-au depăşit copiii care cunosc multe noţiuni de avantgardă?

Parterul are cinci spaţii expoziţionale. În prima cameră elemente antropologice (greutate, înălţime), cele de starea sănătăţii (eradicarea unor boli ca sifilisul şi tuberculoza) instrucţia (obligativitatea scolii pentru ambele sexe), aspectele demografice (longevitatea, speranţa de viaţă) descoperirile tehnice şi ştiinţifice (telefonia mobilă, televiziunea prin cablu, internetul) toate acestea au favorizat ridicarea noastră pe o altă treaptă a dezvoltării umane. Sunt prezentate toate aceste evoluţii atât prin exponate cât şi prin tablouri explicative. Din păcate acestea din urmă deşi conţin informaţii importante din punct de vedere documentar şi statistic sunt scrise destul de înghesuit, cu litere mici pe panouri cu fond închis la culoare. După câteva rânduri citite, ochii obosesc şi treci mai departe. Nici iluminarea acestor panouri nu este prea bună. În a doua cameră este prezentat un interior din sec XVIII în care sunt expuse piese de vestimentaţie cu influenţă orientală cât şi biblioteca bogatei familii de armeni Manuc Mirzaian, (cel mai bogat om din peninsula balcanică care a înfiinţat hanul ce-i poartă numele). A treia cameră ilustrează trecerea tumultoasă din sec. XIX în al XX-lea, etapă de mari schimbări în ambientul familial. În a patra cameră sunt expuse din depozitele Muzeului Municipiului Bucureşti, colecţiile de sticlă şi porţelan şi colecţia tăvilor şi obiectelor de metal. În orice sufragerie a unui orăşean care voia să se respecte, exista o vitrină în care erau expuse servicii Rosenthall sau porţelanuri de Sevres, tăvi şi cupe măcar argintate dacă nu erau de argint iar mai târziu după 1950 vaze şi bibelouri chinezeşti. În a cincea sală, cea care mi-a fost cea mai familiară sunt expuse obiecte care ne-au modificat comportamentul ambiental în raport cu evoluţia tehnologiei: apariţia radioului, a telefonului, a patefonului şi mai târziu a magnetofonului şi casetofonului. Muzica de acasă a învins plitiseala care făcea ca oamenii să se culce devreme iar telefonul ca mijloc de comunicare a anulat distanţele dintre parteneri

Etajul are deasemeni cinci spaţii expoziţionale. În prima cameră este prezentată evoluţia unui acelaşş personaj în funcţie de perioada în care a trăit. S-au luat ca repere:1850,1940,1940,1970 şi astăzi. În corelaţie cu harta dezvoltării oraşului şi impactul etnic şi educaţional, fizionomia aceluiaş om se modifică. Eu sau tu, avem fizionomii diferite în funcţie de perioada în care trăim. Nu v-aţi pus întrebarea de ce portretele făcute de pictori celebri nu seamănă cu oamenii de azi? Un aparat de proiecţie deapănă amintirile lui Neagu Djuvara. În camerele doi şi trei sunt prezentate interioare din perioada 1900-1920- posibil chiar din casa Fulipescu- Cesianu şi din perioada interbelică. Am remarcat evoluţia şi modernizarea spaţiului privat şi îmbrăcămintea care a devenit mai comodă odată cu emanciparea femeii. A patra cameră are expuse în paralel o sală de naştere din 1960 comparativ cu una de acum, diferenţele fiind semnificative. Aici ne-a vorbit Constantin Bălăceanu Stolnici. Al cincilea spaţiu este cel cu proiecţia faciesului în următorii treizeci de ani, probă la care am eşuat dar vă sfătuiesc pe voi s-o faceţi. Vă daţi seama că la mine nu a ieşit nimic pentru că softul nu era prevăzut să arate o grămadă de bones, ca să nu şochez, m-am exprimat în engleză dar înţelegeţi ce am vrut să scriu.

Muzeul vârstelor a fost o înduioşătoare întoarcere în timp pentru cei maturi şi o cunoaştere a vieţii de familie în ultimii trei sute de ani pentru cei mai tineri. Mi-a plăcut l şi cred că-l vom mai vizita cândva pentru a pătrunde în raţiunea fluxului de exponate. Îmi menţin observaţia că panourile care conţin informaţii valoroase ar trebui modificate pentru a fi mai lizibile ca şi culoare şi mărime a literelor sau măcar de a se edita un pliant cu conţinutul lor.

Încheiere de capitol

Aceste două reviewuri despre casa Filipescu Cesianu sunt probabil ultimele pentru o bună perioadă de timp. Le-am scris pentru că în cei şapte ani de când figurez ca user, reviewurile pe care le-am postat sau citit mi-au produs multă bucurie şi mi-au ordonat gândurile. Pentru moment, viaţa îmi barează posibilitatea de a mă mai exprima. Cu câteva zile înainte de întâlnirea de la Slănic, soţului i s-a descoperit o degenerscenţă maculară umedă la ambii ochi, o boală în care se pierde ireversibil vederea centrală. Nu mai poate citi, scrie, TV dar la distanţă, mulţumesc lui Dzeu, se descurcă încă bine. Cum un necaz nu vine niciodată singur, la un control de rutină pe care-l face semestrial din 2007 încoace, la rezonanţa magnetică nucleară a ieşit că s-a reactivat boala de fond. Azi l-am internat şi miercuri va fi supus unei intervenţii destul de grele. Vă iubesc foarte mult, vă mulţumesc că m-aţi apreciat şi votat, pe Cornel îl admir că a conceput acest minunat sait, lui Dragoş îi mulţumesc că m-a adus aici şi în speranţa că poate cândva ne vom regăsi cu toţii bine, vă urez călătorii frumoase.Pentru noi Doamne Ajută!

---

VIZUALIZĂRI: 1623 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI